ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 364/A/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62/F din 15 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii din 15 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, dată în Dosarul nr. x/2/2015.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul petent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin Ordonanța nr. 1191/P/2015 din 23 septembrie 2015 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, soluție menținută prin Ordonanța nr. 955/II/2/2015 din 09 noiembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în esență, că în speță există unul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale întrucât faptele prezentate în sesizare nu există.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație în anulare A., invocând în drept dispozițiile art. 426 lit. b), d), e) și f) C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației, potrivit dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât din analiza tuturor cazurilor de contestație în anulare reglementate de art. 426 C. proc. pen. rezultă că această cale extraordinară de atac se referă la hotărâri penale care dezleagă în mod definitiv fondul unei cauze.

A fost avut în vedere că, în jurisprudența dezvoltată sub imperiul C. proc. pen. de la 1969, prin Decizia nr. 17/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că o cerere de revizuire este inadmisibilă împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. (în actualul C. proc. pen., în temeiul art. 341), cu motivarea că „în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere in judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal”.

S-a reținut că aceleași rațiuni sunt valabile și pentru contestația în anulare și, totodată, sunt de actualitate și sub imperiul actualului C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., „instanța (...), dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare”, iar conform art. 432 alin. (4) C. proc. pen., „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă”. Față de aceste dispoziții legale, s-a reținut că, dacă s-ar considera admisibilă contestația în anulare declarată împotriva hotărârilor pentru care legea prevede calea de atac a contestației, ar însemna ca împotriva hotărârii date ulterior admiterii căii extraordinare de atac și rejudecării cauzei să poată fi declarat apelul, deși este o cauză pentru care legea nu prevede nicio cale de atac - situația din speță - sau prevede contestația, ca și cale de atac.

Prin urmare, s-a reținut că, potrivit C. proc. pen. în vigoare, contestația în anulare, indiferent de motivul invocat, astfel cum s-a precizat și anterior, poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi atacate cu apel.

În consecință, s-a constatat că este inadmisibilă contestația în anulare declarată împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară respinge plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în condițiile art. 340 - 341 C. proc. pen., întrucât art. 341 alin. (8) C. proc. pen. prevede că aceasta este definitivă, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu este vorba despre o hotărâre prin care instanța să fi soluționat fondul cauzei (pronunțându-se potrivit art. 396 și/sau art. 397 C. proc. pen., privind rezolvarea acțiunii penale și/sau civile).

Împotriva sentinței penale nr. 62/F din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 a declarat apel contestatorul A., criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul din 26 septembrie 2016, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității apelului, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac exercitate în cauză.

Apelantul contestator a susținut că apelul promovat este admisibil, prin raportare la prevederile constituționale și la cele internaționale, apreciind că este necesar a fi găsit un remediu care să-i confere posibilitatea de a-și formula apărarea în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul A. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 62/F din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 - prin care s-a constatat inadmisibilitatea căii extraordinare de atac a contestației în anulare exercitate de acesta împotriva încheierii din 15 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015 (prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin Ordonanța nr. 1191/P/2015 din 23 septembrie 2015 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, soluție menținută prin Ordonanța nr. 955/II/2/2015 din 9 noiembrie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București) - hotărâre care, însă, este definitivă, în condițiile în care nici încheierea a cărei anulare s-a solicitat nu beneficia de vreo cale de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 62/F din 15 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2016.