ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 74/A/2017

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin î

ncheierea din data de 8 decembrie 2016 a Curții de Apel

București,

secția I penală, în baza art. 341 alin. (6) lit. c) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 398/P/2016 din data de 03.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 344/II/2/2016 din data de 06.09.2016 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost desființată, în parte, ordonanța nr. 398/P/2016 din data de 03.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 344/II/2/2016 din data de 06.09.2016 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a schimbat temeiul de drept al soluției de clasare din art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară raportat la art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) din Constituția României.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut următoarele:

Petentul A. a formulat plângere penală prin care a sesizat că la data de 22.12.2015 a depus la registratura Judecătoriei sectorului 6 București o cerere prin care solicita eliberarea unei copii de pe un DVD care era depus ca probă în Dosarul nr. x/303/2015. Deoarece nu a primit niciun răspuns la cererea sa, petentul s-a deplasat la data de 12.02.2016 la sediul Judecătoriei sectorului 6 București, unde i s-a comunicat că la dosar nu există nicio cerere pentru copii acte din dosar. La scurt timp, petentul a solicitat să vadă dosarul și a constatat că cerere sa împreună cu DVD-ul blank se aflau la dosar, cererea având viza „se respinge ca inadmisibilă”. Petentul a mai învederat că în acest mod, i s-a îngrădit, prin abuz cu bună știință, dreptul la un proces echitabil și dreptul de petiționare.

Prin ordonanța nr. 398/P/2016 din data de 03.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a apreciat că, în speță, este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în raport de infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (2) C. pen., reținând că judecătorii, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date (în speță, interpretarea dispozițiilor legale privind materia probelor și a mijloacelor de probă). În raport de incidentul procedural arătat, persoana interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii luate de completul de judecată, însă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București nu reprezintă un instrument de coerciție pentru a cenzura și obliga luarea unei decizii sau alta convenabilă celui în cauză. Domeniul răspunderii penale (la care se face apel pe calea prezentei plângeri) presupune săvârșirea unor fapte de o anumită gravitate apte să atragă răspunderea penală și nu incidente procedurale defavorabile petenților.

Petentul A. a formulat plângere împotriva soluției de clasare, în conținutul căreia a arătat că nu a fost audiat de procurorul de caz încălcându-se dispozițiile art. 5 C. proc. pen. De asemenea, clasarea cauzei s-a dispus în baza art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. „fapta nu există”, dispoziție ce nu corespunde realității, câtă vreme există o cerere a sa de eliberare a unei copii de pe o probă din Dosarul nr. x/303/2015, la care nu i s-a răspuns și pe care există o rezoluție „se respinge ca inadmisibilă”. Așadar, există în mod indubitabil fapta judecătorului de a nu îi răspunde și de a nu îi comunica faptul că există o rezoluție de respingere a cererii sale solicitând infirmarea soluției de clasare.

Prin ordonanța nr. 344/II/2/2016 din data de 06.09.2016 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în temeiul art. 339 C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii, reținându-se că atunci când din cuprinsul actului de sesizare și actele administrate după începerea urmăririi penale in rem rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a exercițiului acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., procurorul dispune, prin ordonanță, clasarea în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Verificând aspectele sesizate de petent prin plângerea înregistrată în evidențele penale ale Parchetului de lângă Curtea de Apel București sub nr. 398/P/2016, s-a reținut în această ordonanță că procurorul de caz a stabilit, în mod judicios, că faptele descrise nu intră sub incidența legii penale. Nemulțumirea unei părți cu privire la modul de soluționare a unei cereri pe cale administrativă, în condițiile în care nu se poate demonstra încâlcarea cu știință a unor dispoziții legale, cu consecințe vătămătoare, în sensul legii penale, poate fi valorificată doar prin formularea unei reclamații administrative adresată conducătorului entității respective, conform disp. Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Prin cererea adresată Curții de Apel București și înregistrată la data de 04.11.2016, petentul A. a formulată plângere împotriva ordonanței nr. 398/P/2016 din data de 03.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 344/II/2/2016 din data de 06.09.2016 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2016, în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) din Constituția României.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, examinând admisibilitatea cererii formulate de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) din Constituția României, a apreciat că acesta nu este admisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății.

S-a arătat că „Legătura cu soluționarea cauzei” privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză și rolul concret pe care îl va avea decizia Curții în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

Or, în speță, s-a arătat că, critica de neconstituționalitate formulată de petentul A. se referă la dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor „judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii” invocând că întreaga putere judecătorească nu este aleasă nici direct, de către cetățeni, nici indirect, de Parlament, și nici prin referendum iar excepția ridicată de petent nu are legătură cu soluționarea în fond a plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată.

Împotriva

dispoziției din î

ncheierea din data de 8 decembrie 2016 a Curții de Apel

București,

secția I penală, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în termen legal, petentul A. a formulat apelul de față.

Atât în motivarea scrisă a căii de atac cât și potrivit concluziilor orale formulate la termenul de față, petentul a solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a încheierii și pe fond admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Analizând apelul declarat de

petentul A.

î

mpotriva

dispoziției din î

ncheierea din data de 8 decembrie 2016 a Curții de Apel

București,

secția I penală, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) din Constituția României, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei;

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte notează că aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret.

În speță petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (1) din Constituția României.

Din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

În speță, lipsa oricărei legături dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor cu soluționarea acestei cauze este evidentă, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că dispoziția primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petent este legală și temeinică.

După cum se poate observa, cauza în care petentul a invocat cererea de sesizare a Curții Constituționale a avut ca obiect plângerea în temeiul art. 340 C. proc. pen. împotriva soluției de clasare dată de procuror prin ordonanța nr. 398/P/2016 din data de 03.06.2016 astfel încât este exclusă legătura excepției de neconstituționale vizând omisiunea de reglementare avută în vedere de petent (neprevederea în legile indicate a alegerii judecătorilor prin vot direct sau indirect, ca în cazul puterii legislative și executorii) și această cauza penală.

Așadar, chiar dacă excepția de neconstituționalitate constituie și un mijloc specific jurisdicției constituționale pentru exercitarea controlului de constituționalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este caracterizată ca fiind o „apărare de fond” (fără să se identifice cu aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepției de neconstituționalitate, și anume ca aceasta să fie pertinentă (să aibă legătură cu soluționarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.

Inexistența condiției relevanței excepției de neconstituționalitate pentru cauza la care se referă ar da excepției un caracter de actio popularis, și anume ar crea posibilitatea invocării neconstituționalității unei legi sau a unui text de lege în cadrul unui proces, fără nicio legătură cu obiectul acestuia.

Or, așa cum s-a arătat, excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, astfel că invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect asupra conținutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, condiție care, însă, nu este întrunită în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va r

espinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva

dispoziției din î

ncheierea din data de 8 decembrie 2016 a Curții de Apel

București,

secția I penală, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 272 alin. (2) C. proc. pen., apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de petentul A. împotriva

dispoziției din î

ncheiera din data de 8 decembrie 2016 a Curții de Apel

București,

secția I penală, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 martie

2017

.