ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.Z. împotriva încheierii de ședință din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5826/2/2014.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că, la data de 19 ianuarie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel contestația în anulare formulată de petentul T.Z. împotriva încheierii din data de 16 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5826/2/2014 prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva ordonanței nr. 342/P/2014 din 08 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petentul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. pentru motivele pe larg arătate în cerere.

Analizând actele cauzei instanța a constatat în primul rând că argumentele invocate de petent nu susțin în realitate motivul de contestație prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. - existența a două hotărâri definitive cu privire la aceeași faptă, ci reprezintă o reiterare a motivelor de fapt ce au stat și la baza plângerii penale.

Instanța a apreciat că nu se impune citarea părților conform art. 432 alin. (2) C. proc. pen., iar întrucât încheierea contestată era definitivă, același caracter trebuia atribuit și sentinței, printr-o interpretare rațională a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat apel petentul T.Z. arătând că hotărârea atacată nu ține cont de actele depuse la dosar.

De asemenea, a arătat că în toate dosarele de judecată a fost judecat ca coproprietar indicând adeverința 1307 din 19 februarie 2007 și precizând faptul că autorii săi au avut un rol distinct cu actualul contract de vânzare-cumpărare 5003/1998.

A mai învederat faptul că autorii săi au avut certificat de înstrăinare nr. 128 din 14 mai 1993 pentru suprafața de 2400 mp și că deține acte din care reiese că s-a emis corect titlul de proprietate pe numele S.N. pentru suprafața de 2,85 ha.

Examinând apelul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Petentul T.Z. a formulat apel împotriva unei sentințe prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată împotriva unei soluții prin care s-a respins plângerea petentului față de ordonanța nr. 342/P/2014 din 08 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Sentința penală pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă, iar în consecință petentului nu îi este deschisă calea de atac a apelului împotriva Sentinței penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art 126 din Constituția României.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.Z. împotriva Sentinței penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.Z. împotriva Sentinței penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV