ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2015

HOTĂRÂRE

12.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 478/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 478/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2014,

revizuenta

a solicitat revizuirea

Deciziei nr. 1947 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

secția a II-a civilă, susținând că aceasta este contradictorie

Deciziei nr. 276 din 13 februarie 1998 a Tribunalului Suceava, secția civilă,

în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3463 de la 23 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2012*, s-a respins recursul declarat de contestatoarea A. ca inadmisibil, reținându-se că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților .

Înalta Curte de Casație și Justiție

secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 1947 din 29 mai 2014, a r

espins cererea de revizuire formulată de revizuenta

împotriva Deciziei nr. 3463 din 23 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

secția comercială

reținând neîndeplinirea în cauză a cerințelor art. 322 C. proc. civ., întrucât prin aceasta nu a fost soluționat fondul

instanța de recurs respingând recursul ca inadmisibil.

Tribunalul Suceava, secția civilă. prin Decizia nr. 276 din 13 februarie 1998 a respins ca nefondat recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1445 din 20 mai 1997 a Judecătoriei Fălticeni prin care s-a respins plângerea formulată de aceiași parte, prin care a cerut reconstituirea dreptului de proprietate privată pentru suprafața de 0,79 ha teren agricol, situat în raza Municipiului Fălticeni, prin includerea pe adeverința de proprietate, alături de moștenitorii defunctei C.

În acest sens a arătat că Decizia nr. 276 din 13 februarie 1998 a Tribunalului Suceava este greșită în raport de Decizia nr. 70 din 19 februarie 1996 a Tribunalului Suceava, secția penală, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de partea vătămată D. împotriva sentinței penale nr. 210 din 20 iunie 1995 a Judecătoriei Fălticeni prin care inculpatul E. care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen., a fost achitat, instanța acoperind fapta de furt comisă.

Înalta Curte, examinând

Decizia nr. 1947 din 29 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

secția a II-a civilă

, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cele nouă cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, bazată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Din verificarea întregii documentații, apare în mod clar că, prin

Decizia nr. 1947 din 29 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție

secția a II-a civilă, a r

espins cererea de revizuire formulată de revizuenta

împotriva Deciziei nr. 3463 din 23 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

secția comercială

reținând neîndeplinirea în cauză a cerințelor art. 322 C. proc. civ., întrucât prin aceasta nu a fost soluționat fondul

instanța de recurs respingând recursul ca inadmisibil.

Astfel, în lumina dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire.

Prin urmare, din textul de lege anterior evocat rezultă că prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea pentru admisibilitatea oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs este aceea că hotărârea respectivă să evoce fondul pricinii.

Legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește în cazul de față, avându-se în vedere pe de o parte că

Decizia nr. 1947 din 29 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dată într-o cale de retractare, în revizuire,

reținându-se neîndeplinirea în cauză a cerințelor art. 322 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte că

prin Decizia nr. 3463 din 23 octombrie 2013,

instanța de recurs a respins recursul ca inadmisibil

întrucât nu a fost soluționat fondul

Chiar dacă s-ar trece peste condițiile generale de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se reține că în speță nu sunt îndeplinite nici condițiile specifice reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., avându-se în vedere faptul că cele două decizii invocate ca fiind potrivnice au fost pronunțate una de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o revizuire, iar cealaltă de Tribunalul Suceava, ca instanță de recurs, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, constatând că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire de față nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 322 alin. (1) și art. 322 pct. 7 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.