ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 929/2017

HOTĂRÂRE

26.05.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 929/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 929/2017

Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față:

Prin Decizia civilă nr. 502 din 17 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 479 din 10 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu reclamanții B., C., D., E.,

F., G., H. și I. și intervenientul forțat J. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 18 aprilie 2017, au formulat cerere de revizuire revizuenții B., C., D., E., F., G., H. și I., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/1/2017, întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, revizuenții au arătat, în esență, că normele de drept național au fost aplicate prioritar și în detrimentul dreptului comunitar, întrucât instanța de recurs a ignorat prevederile obligatorii și prevalente ale Directivei nr. 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, conform căreia momentul din care încep să curgă penalitățile de întârziere în această materie în privința termenului de 3 luni începe cu data la persoana vătămată a prezentat cererea de despăgubire.

De asemenea, instanța de recurs a aplicat cu prioritate normele de drept național, încălcând dreptul la un proces echitabil al revizuenților, principiu statuat conform prevederilor art. 6 parag. 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 47 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la o cale de atac eficientă și dreptul la un proces echitabil, nefiind avute în vedere prevederile Directivei nr. 2009/103/CE și cele statuate prin Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-277/2012 Vitalijs Drzdovs.

În drept, au fost invocate art. 513 alin. (4) raportat la Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, precum și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cauza fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/1/2017 la data de 20 aprilie 2017.

Înalta Curte, la termenul din 26 mai 2017, a reținut cauza în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate și a dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Se reține că cererea de revizuire a fost formulată împotriva Deciziei civile nr. 502 din 17 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenții invocând ca temei de drept art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de

C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce într-un termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Acest text este în vigoare, potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1039 din 5 noiembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 61 din 29 ianuarie 2013, precizare necesară față de împrejurarea declarării, prin aceeași decizie, a neconstituționalității Legii nr. 299/2011, în ansamblul său, de abrogare a alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Întrucât aceste temei al cererii de revizuire este prevăzut într-o lege specială - legea contenciosului administrativ - Înalta Curte constată că este util se observa dispozițiile art. 28 alin. (1) din acest act normativ care dispun astfel: „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei."

Prin urmare, expresie a principiului specialia generalibus derogant, acolo unde legea specială nu dispune în mod derogatoriu, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun (C. proc. civ.), în măsura în care sunt compatibile cu specificul raporturilor indicate de norma specială.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta este un temei pentru formularea acestei căi extraordinare de atac distinct de cele din art. 509 C. proc. civ. și care se adaugă acestora, pentru cauzele în materia contenciosului administrativ.

Derogarea prevăzută prin norma specială de la procedura de soluționare a oricărei cereri de revizuire reglementată de C. proc. civ. privește termenul de formulare, precum și prestabilirea unui termen de soluționare a cererii de revizuire; prin urmare, referitor la instanța competentă pentru soluționarea cererii de revizuire, legea specială nu derogă de la dispozițiile dreptului comun, iar acestea sunt pe deplin incidente.

Or, alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. păstrează, într-o formulă mai restrânsă, regula din vechea reglementare, conform căreia pot fi atacate cu revizuire hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunțate asupra fondului, precum și cele care evocă fondul.

Prin excepție, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509, pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În lipsa unei explicitări legale a conceptului de hotărâre a instanței de recurs care „evocă fondul", aceasta s-a realizat de către doctrină și jurisprudență, stabilindu-se în general că este revizuibilă doar hotărârea prin care instanța de recurs analizând probele reține o altă situație de fapt ori aplică alte dispoziții legale la situația de fapt preexistentă, cu consecința admiterii recursului.

Din această perspectivă, decizia atacată cu revizuire nu intră în categoria celor care evocă fondul, pentru că instanța de recurs a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, fără să tranșeze fondul litigiului, deci calea de atac de față este inadmisibilă.

Distinct de acest aspect, Înalta Curte observă că potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive, prin încălcarea principiului priorității dreptului european, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Or, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 509 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului european față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului european și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

În speță, Decizia nr. 502 din 17 martie 2017 a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în cadrul controlului judiciar, exercitat prin calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 479 din 10 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în cadrul unui proces civil, iar nu a unuia de contencios administrativ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.