ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 854/2017

Decizia nr. 854/2017

Asupra recursului de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,  la data 9 iulie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) obligarea pârâtului la restituirea sumei de 399.765,70 lei (inclusiv TVA), reprezentând reducerea procentuală de 10% aplicată pentru contractul de lucrări nr. 540 din 16 decembrie 2011, încheiat în cadrul contractului de finanțare nr. 1414 din 15 aprilie 2011;

(ii) obligarea pârâtului la considerarea sumei de 399.765,70 lei ca reprezentând cheltuieli eligibile ocazionate de derularea contractului de finanțare;

(iii) recunoașterea de către pârât a faptului că UAT Județul Dâmbovița și-a îndeplinit obligațiile asumate în calitate de beneficiar prin contractul de finanțare, în sensul că a respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 în procedura de atribuire a contractului de lucrări nr. 540/2011;

(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 3495 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,  a fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3495 din 12 noiembrie 2013 a declarat recurs în termen legal reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, susținând că aceasta este nelegală, pentru următoarele motive:

Prima instanță a procedat la o aplicare greșită a prevederilor art. 201 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 79 din H.G. nr. 925/2006, dar și a prevederilor pct. 2.4 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011, menținând reducerea procentuală de 10% aplicată în procedura de verificare a Cererii de rambursare nr. 2 formulată de beneficiar.

În cadrul procedurii de licitație deschisă organizată pentru atribuirea contractului de lucrări, comisia de evaluare a stabilit clarificările ce se impun a fi solicitate în conformitate cu prevederile art. 78 din H.G. nr. 925/2006.

Potrivit art. 201 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare și selecție sau pentru demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate.

Autoritatea contractantă nu are obligația de a solicita clarificării pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare, acest drept fiind folosit în funcție de situația specifică a fiecărei oferte depuse, cu condiția respectării art. 201 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

În cazul procedurii de achiziție publică a contractului de lucrări, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertanților SC A. SA privind depunerea documentelor de calificare și Asocierea B. SRL și C. SRL privind documentele de calificare.

Ofertantului câștigător B. SRL i-au fost solicitate clarificări la documentele de clarificare cu privire la personalul propus și utilajele deținute.

Cu privire la ceilalți ofertanți, comisia de evaluare a constatat, conform proceselor intermediare de evaluare a ofertelor, că pe lângă mai multe documente lipsă în ceea ce privește documentele de calificare referitoare la personalul propus și utilajele deținute (similare celor din oferta depusă de B. SRL), aceștia au avut alte documente lipsă care nu puteau fi completate prin clarificări.

Ofertanților respinși le-au fost comunicate în detaliu motivele pentru care ofertele le-au fost respinse, iar aceștia nu au contestat decizia autorității contractante, ceea ce înseamnă că au acceptat ca fiind justificate deciziile și motivele de respingere a ofertelor depuse.

În concluzie, județul Dâmbovița a respectat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 în procedura de atribuire a Contractului de lucrări nr. 540/2011, și-a îndeplinit obligațiile din Contractul de finanțare nr. 1414 din 15 aprilie 2011, iar aplicarea reducerii procentuale de 10% este nelegală.

Pentru motivele expuse, recurentul a solicitat casarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea Sentinței civile nr. 3495 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecății vizează legalitatea reducerii procentuale de 10% din valoarea contractului, în sumă de 322.391,69 lei și TVA de 77.374,01 lei, aplicată de autoritatea pârâtă în procedura de verificare a cererii de rambursare nr. 2, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din O.U.G nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, și pct. 2.4 din Anexa la acest act normativ.

Aspectul esențial care se impune a fi lămurit în cauză este acela de a stabili dacă a existat sau nu o abatere de la legalitate în procedura de achiziție publică finalizată prin încheierea contractului de lucrări nr. 540 din 16 decembrie 2011.

Prin actul administrativ contestat s-a reținut ca abatere de la legalitate încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, respectiv faptul că oferta declarată câștigătoare nu a fost stabilită pe baza aplicării criteriului de atribuire prevăzut la nivelul invitației/anunțului de participare, prețul cel mai scăzut, acesta fiind aplicat ca urmare a descalificării celorlalți ofertanți în faza de calificare.

S-a reținut în sarcina recurentei-reclamante încălcarea principiului tratamentului egal în calificarea ofertanților, deoarece din raportul procedurii nu rezultă că toți ofertanții, care nu au avut oferta completă, au beneficiat de dreptul de a-și completa oferta "prin care probează/confirmă îndeplinirea cerințelor de calificare atunci când primește din partea autorității contractante o solicitare în acest sens, în termenul prevăzut în respectiva solicitare", conform mențiunilor din documentația de atribuire.

Pentru a dispune respingerea acțiunii, ca nefondată, prima instanță a reținut, în esență, încălcarea prevederilor art. 201 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 79 din H.G. nr. 925/2006, respectiv încălcarea principiului tratamentului egal prin faptul că ofertanții nu au beneficiat în același condiții de dreptul de a-și completa oferta cu documente prin care să probeze sau să confirme îndeplinirea cerințelor de calificare. Astfel, ofertantul SC D. SA Buzău a fost dezavantajat prin nesolicitarea de clarificări, în timp ce ofertantul declarat câștigător, Asocierea B. SRL și C. SRL, a fost favorizat prin solicitarea repetată de clarificări.

În privința ofertantului câștigător, recurentul -reclamant nu a contestat împrejurarea evidențiată de autoritatea pârâtă, în sensul că i-au fost solicitate clarificări de două ori cu privire la aceleași documente, respectiv diploma de studii pentru expertul E. și CV semnat pentru F., fără a se dispune declararea ofertei ca neconformă atunci când comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a răspuns complet primei solicitări de clarificare.

Referitor la oferta prezentată de SC D. SA Buzău, în mod corect prima instanță a validat opinia exprimată de autoritatea pârâtă, care a apreciat că erau necesare clarificări în ceea ce privește contradicțiile existente între a depune un atestat ANRE pentru terțul susținător și a avea susținere pentru alte aspecte tehnico-profesionale, precum și pentru a preciza dacă ofertantul deține sau nu atestat ANRE.

Cum aceste clarificări nu au fost solicitate, deși la momentul evaluării ofertelor nu era evidentă neîndeplinirea criteriului de clarificare "capacitatea de exercitare a activității profesionale", iar verificările privind deținerea de către ofertant a unui atestat ANRE au fost realizate ulterior derulării procedurii de atribuire, în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiate justificările invocate de reclamant.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant, astfel că urmează să dispună respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 3495 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2017.

Procesat de GGC - GV