ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2730/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltarea Regională Sud Muntenia anularea Scrisorii Răspuns Contestatar nr. 99104/22.11.2016 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.10.2016; anularea Scrisorii de respingere CAE nr. 10412/03.10.2016 vizând cererea de finanțare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii școlii de cavalerie în vederea consolidării identității culturale a Județului Dâmbovița" și obligarea la reevaluarea cererii de finanțare x/24.08.2016, depuse în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.l./l.

Prin sentința civilă nr. 3948 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul - reclamant că la data depunerii cererii de finanțare, respectiv data de 24.08.2016, proprietatea asupra obiectivului prevăzut în proiect aparținea Județului Dâmbovița, iar obligația impusă de prevederile art. VII din H.G. nr. 180/2013 nu genera riscul pierderii dreptului de proprietate întrucât termenul de îndeplinire a condițiilor impuse de H.G. nr. 180/2013 era prevăzut pentru data de 22.04.2017.

Reclamanta a îndeplinit obligațiile prevăzute prin H.G. nr. 180/2013, o primă dovadă constituind-o adoptarea de către Consiliul Județean Dâmbovița a Hotărârilor nr. 61/28.02.2017 privind constatarea revenirii de drept în domeniul public al statului a imobilului reprezentând sediul "Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița".

Totodată, s-a arătat că la data de 03.04.2017 și, respectiv, data de 12.04.2017, s-a încheiat Protocolul nr. 8703/2306067/03.04.2017 cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Basarab I" Dâmbovița privind transmiterea imobiIului din domeniul public al județului Dâmbovița în domeniul public al statului pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Basarab I" Dâmbovița; Protocolul nr. 9767/123338/12.04.2017, încheiat cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, privind transmiterea unui nr. de 5 apartamente cu destinația "locuințe de serviciu"; Protocolul nr. 9765/1730179/12.04.2017, încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, privind transmiterea unui nr. de 5 apartamente cu destinația "locuințe de serviciu".

În temeiul protocoalelor menționate, recurentul - reclamant a efectuat demersurile prevăzute de lege pentru modificarea inventarului județului Dâmbovița. Toate demersurile efectuate în sensul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de H.G. nr. 180/2013, pentru consolidarea situației juridice de la momentul depunerii cererii de finanțare, respectiv pentru dovedirea inexistentei riscului pierderii proprietății, a constituit motivația temeinică pentru formularea acțiunii cu încadrarea în prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond în mod nelegal a apreciat că termenul prevăzut prin alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi aplicabil în cauză și nu a luat în considerare faptul că toate demersurile efectuate și finalizat prin documentele mai sus menționate, nu au existat la data respingerii cererii de finanțare și nici ulterior acestei date pentru a se reține că ar fi fost într-o situație obișnuită care n-ar fi necesitat dovezi suplimentare pentru motivarea netemeiniciei Scrisorii nr. 99104/22.11.2016 de respingere a contestației noastre la Scrisorea nr. 10412/03.10//16.

Din actele depuse la dosar rezultă că au fost efectuate demersuri complexe pentru dovedirea calității Județului Dâmbovița de proprietar al imobilului care a făcut obiectul proiectului "Conservarea, Restaurarea și Valorificarea Clădirii Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița", astfel că s-a apreciat nejustificată soluția instanței de fond privind inaplicabilitatea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cauza de față.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 3948/25.10.2017, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată de Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița.

Intimata - pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, recurenta - reclamantă formulând acțiunea în contencios administrativ cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004

Intimatul- pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în raport de neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, soluția primei instanțe reprezentând rezultatul unei corecte aplicări a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 20, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2017 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dâmbovița a solicitat anularea Scrisorii Răspuns Contestatar nr. 99104/22.11.2016 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.10.2016; anularea Scrisorii de respingere CAE nr. 10412/03.10.2016 vizând cererea de finanțare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii școlii de cavalerie în vederea consolidării identității culturale a Județului Dâmbovița" și obligarea la reevaluarea cererii de finanțare x/24.08.2016, depuse în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.l./l.

Unitatea Administrativ-Teritorială județul Dâmbovița a depus cererea de finanțare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii școlii de cavalerie în vederea consolidării identității culturale a Județului Dâmbovița", în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.1/1, lansat de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional pentru Prioritatea de investiții 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural din Axa prioritară 5. îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural a acestui program, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 4272/23.06.2015.

Verificând cererea de recurs din perspectiva excepției nulității sale, prin raportare la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al excepției, reținându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinței atacate raportat la normele de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurenta - reclamantă a formulat critici punctuale asupra sentinței pronunțate de prima instanță, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanța respinge excepția nulității recursului.

Asupra criticilor ce vizează nelegalitatea soluției în ceea ce privește modul de soluționare a excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ, Inalta Curte reține că reclamantei i-a fost comunicată la data de 22.11.2016 Scrisoarea de răspuns nr. x din data de 22.11.2016 prin care a fost respinsă contestația nr. 99014/20.10.2016 prin care s-a solicitat revocarea scrisorii de respingere a cererii de finanțare CAE nr. 10412/03.10.2016, în cuprinsul acesteia fiind menționat faptul că decizia de respingere a contestației poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile art. 11 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă ca tardiv formulată, iar, prin prezenta cale de atac, aceasta a criticat sentința instanței de fond prin prisma interpretării motivelor care atrag incidența prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acțiunii în contencios administrativ, potrivit cu care:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale și care nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, după exercitarea recursului grațios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripție, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului sau de la data luării la cunoștință, care este termen de decădere, astfel cum se menționează expres la alin. (5) al aceluiași articol.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamantă cu acțiune la data de de 31.05.2017, data expedierii prin poștă, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, actul atacat i-a fost comunicat la data de la data de 22.11.2016 (dovada expedierii prin fax regăsindu-se la dosar), fiind înregistrată sub nr. x/24.11.2016 la registratura UAT Dâmbovița, aspecte necontestate de către recurentul - reclamant.

În schimb, a considerat recurentul că pentru asigurarea succesului în demersul administrativ, respectiv, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de H.G. nr. 180/2013, pentru consolidarea situației juridice de la momentul depunerii cererii de finanțare, și dovedirea inexistentei riscului pierderii proprietății, a fost necesar a fi efectuate o serie de operațiuni administrative, constând în adoptarea de către Consiliul Județean Dâmbovița a Hotărârilor nr. 61/28.02.2017 respectiv nr. 70/07.03.2017, încheierea unor Protocoale în datele de 03.04.2017 respectiv 12.04.2017, înaintarea către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a proiectului de hotărâre de Guvern, însoțit de nota de fundamentare, prin adresele nr. x/06.04.2017 respectiv 442/09.06.2017, care constituie "motive temeinice", în sensul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în baza cărora acțiunea poate fi introdusă în termen de 1 an.

Această apărare nu poate fi primită de către instanța de recurs, întrucât "motivele temeinice" prevăzute de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, au în vedere situații de ordin subiectiv și obiectiv, pe care recurentul - reclamant nu le-a probat, întrucât cererea de chemare în judecată are în vedere exclusiv răspunsul pârâtului, formulat in raport de situația imobilului la data depunerii cererii de finanțare.

Astfel, demersurile recurentului - reclamant în vederea degrevării imobilului de sarcini, sau a consolidării regimului juridic al acestuia, nu pot constitui un motiv de împiedicare a introducerii acțiunii formulate împotriva refuzului de acordare a finanțării în fața instanței de contencios administrativ.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond, prin care s-a admis excepția tardivității și s-a respins acțiunea ca atare, este temeinică și legală, nefiind identificate motive care să atragă casarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității invocată de intimatul - pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Administrației și Dezvoltării (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice).

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 3948 din 25 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2020.