ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul Județul Ialomița în contradictoriu cu pârâta Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Direcția Generală Programe Europene, Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative - Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 32 din 04.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de Consiliul Județean Ialomița și înregistrate la DDCA sub nr. 38-CTS/DDCA din 25.11.2015 (anulând atât corecția financiară stabilită prin titlul de creanță contestat, cât și măsurile de plată impuse Județului Ialomița).

Prin sentința nr. 1802/30.05.2016 instanța a dispus respingerea acțiunii reclamantei.

Prin decizia nr. 4462/03.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea sentinței menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, reținând ca motiv de casare art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. privind lipsa unei motivări a hotărârii casate.

În rejudecare, dosarul a primit nr. x/2016, iar reclamantul a clarificat că solicită anularea Deciziei nr. 32/04.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de Consiliul Județean Ialomița și înregistrate la DDCA sub nr. 38-CTS/DDCA din 25.11.2015, precum și a notei de constatare nr. x/16.10.2015.

Prin sentința civilă nr. 383/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Au fost anulate decizia nr. 32/04.01.2016 și Nota de constatare nr. x/16.10.2015.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că soluția primei instanțe este greșită, întrucât sunt nesocotite prevederile legislației speciale în materia achiziției publice, respectiv art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, conform cărora autoritatea contractantă este obligată la promovarea concurenței între operatorii economici, la garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici.

A susținut recurentul, cu privire la cerința apreciată ca fiind restrictivă, că s-a imputat autorității contractante faptul că nu a fost în măsură să justifice atât necesitatea introducerii cerințelor, cât și avantajele introducerii acestora.

Astfel, a menționat recurentul, autoritatea contractantă trebuia să arate în ce măsură un potențial ofertant care pune la dispoziție serviciile unui formator în domeniul managementului de proiect, cu 3 ani experiență în domeniul proiectelor din fonduri nerambursabile, este mai indicat și adecvat în același timp, respectiv, cum poate acesta să răspundă mai bine rigorilor contractului în cauză, în raport cu un alt potențial operator economic, care urma să desfășoare aceeași activitate, dar care ar fi făcut dovada unei experiențe generale eventual numai din implicarea în proiecte finanțate din fonduri naționale sau cu finanțare privată.

A menționat recurentul că restricționarea s-a realizat prin diferențierea în funcție de sursa de finanțare a proiectelor în care să se dovedească experiența profesională.

A apreciat recurentul că, în speță, natura finanțării proiectului nu este nici relevantă și nici necesară pentru experiența, abilitățile și aptitudinile persoanelor responsabile pentru intervențiile formatorilor.

În opinia recurentului, serviciile trebuiau prestate de un formator în managementul de proiect, fără a fi făcută distincție asupra tipului de proiect, acesta fiind considerentul pentru care introducerea în cerință a diferențierii pe criteriul sursei de finanțare nu numai că este nerelevant, dar exclude nejustificat alți operatori.

Totodată, a susținut recurentul că prima instanță nu a dat eficiență prevederilor legale care impun autorității contractante justificarea cerințelor minime de calificare, întrucât argumentele utilizate sunt de ordin general, respectiv considerente în legătură cu un anumit risc al îndeplinirii contractului, apărarea interesului public, complexitatea contractului, o enumerare fără relevanță în situația de fapt concretă și care nu poate fi asimilată unei justificări eminamente restrictive.

Referitor la prevederile Instrucțiunii ANRMAP nr. 1/2013, art. 21, a menționat recurentul că prima instanță a reținut în mod eronat că nu au fost încălcate.

Cu privire la cerințele impuse de reclamantă prin documentația de atribuire, a arătat recurentul că s-a solicitat atât îndeplinirea cumulativă a unui număr minim de ani de experiență în domeniu - 3 ani, cât și demonstrarea desfășurării unor activități similare celor care fac obiectul procedurii pentru care se solicită, cerințe care sunt considerate a fi restrictive.

A concluzionat recurentul că instanța trebuia să observe că toate cerințele privind criteriile de calificare pentru formatori, pe lângă experiența profesională de trei ani, impuneau și ca formatorul să fi susținut cel puțin un curs ca formator în domenii în legătură cu activitățile din obiectul contractului de achiziție, cerințe ce nu pot fi justificate de autoritatea contractantă, fiind restrictive.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 32 din 04.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de Consiliul Județean Ialomița și înregistrate la DDCA sub nr. 38-CTS/DDCA din 25.11.2015, precum și a notei de constatare nr. x/16.10.2015.

Soluționând cauza, instanța de fond a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 32/04.01.2016 și Nota de constatare nr. x/16.10.2015.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

O primă critică a recurentului privește faptul că autoritatea contractantă nu a fost în măsură să justifice atât necesitatea introducerii cerințelor, cât și avantajele introducerii acestora, precum și faptul că prima instanță nu a dat eficiență prevederilor legale care impun autorității contractante justificarea cerințelor minime de calificare, întrucât argumentele utilizate sunt de ordin general, constând într-o enumerare fără relevanță în situația de fapt concretă.

Înalta Curte reține că prin nota justificativă nr. x/12.12.2013 privind cerințele minime de calificare stabilite la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru servicii de formare s-a arătat "necesitatea instituirii de garanții suplimentare de către autoritatea contractantă" pentru 5 (cinci) cursuri de formare profesională (Managementul de proiect, Analiză Cost Beneficiu, Expert fonduri europene, Managementul resurselor umane și Limba engleză) fundamentată pe complexitatea și volumul cunoștințelor ce trebuiau dobândite, pe faptul că jumătate din cursuri erau cu acreditare de la Autoritatea Națională pentru Calificări, pe impactul lor asupra îndeplinirii obiectivelor, indicatorilor și rezultatelor proiectului.

Astfel, în documentația de atribuire au fost introduse acele cerințe minime care să apere interesul public, să fie relevante și să respecte principiul proporționalității în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urma să fie atribuit, să fie raportare la un anumit risc privind îndeplinirea contractului, să aibă ca efect eliminarea riscului respectiv și să fie stabilite la limita minimă la care își produc efectele urmărite prin introducerea lor.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține, în acord cu instanța de fond, că s-au respectat prevederile art. 1, alin. (3) din Ordinul ANRMAP nr. 509/2011, în sensul că nu au fost impuse condiții fără relevanță sau disproporționate în raport cu ceea ce se achiziționa și, totodată, s-a acordat întreaga atenție eficienței utilizării fondurilor publice.

Alte argumente ale recurentului privesc faptul că autoritatea contractantă trebuia să arate în ce măsură un potențial ofertant care pune la dispoziție serviciile unui formator în domeniul managementului de proiect, cu 3 ani experiență în domeniul proiectelor din fonduri nerambursabile, este mai indicat și adecvat în același timp, respectiv, cum poate acesta să răspundă mai bine rigorilor contractului în cauză, în raport cu un alt potențial operator economic, care urma să desfășoare aceeași activitate, dar care ar fi făcut dovada unei experiențe generale eventual numai din implicarea în proiecte finanțate din fonduri naționale sau cu finanțare privată.

A susținut recurentul că restricționarea s-a realizat prin diferențierea în funcție de sursa de finanțare a proiectelor în care să se dovedească experiența profesională.

A apreciat recurentul că, în speță, natura finanțării proiectului nu este nici relevantă și nici necesară pentru experiența, abilitățile și aptitudinile persoanelor responsabile pentru intervențiile formatorilor.

În opinia recurentului, serviciile trebuiau prestate de un formator în managementul de proiect, fără a fi făcută distincție asupra tipului de proiect, acesta fiind considerentul pentru care introducerea în cerință a diferențierii pe criteriul sursei de finanțare nu numai că este nerelevant, dar exclude nejustificat alți operatori.

Analizând aceste susțineri, Înalta Curte observă că pentru experții care urmau să presteze serviciile au fost prevăzute ca și criterii de calificare:

Cu privire la acest criteriu, a reținut instanța de fond că este vorba de un singur criteriu (experiența profesională) în materia fondurilor nerambursabile.

Totodată, s-a concluzionat în mod just că nu s-a solicitat, ca și condiție suplimentară, aceea a implicării expertului într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile, pe lângă cei 3 ani de experiență în domeniul implementării de proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, cerința fiind strict aceea a experienței expertului în domeniul de referință - al redactării/implementarii proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.

Înalta Curte observă, referitor la respectivele criterii menționate la pct. 2, că acestea nu vizează implicarea expertului într-un contract sau proiect la nivelul căruia să fi desfășurat activități similare, ci condiția este ca acesta să fi susținut un curs în domeniul accesării fondurilor europene.

Conform Instrucțiunii ANRMAP nr. 1/2013, Capitolul III - Dispoziții în legătură cu cerințele/criteriile de calificare și selecție referitore la experiența specifică a personalului de conducere, art. 21:

"(1) Dacă s-a solicitat un număr de ani minim necesar în vederea dovedirii experienței specifice, nu se va solicita și dovedirea experienței specifice a respectivei persoane prin implicarea într-un contract/proiect la nivelul căruia să fi derulat activități similare celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită.

(2) Dacă s-a solicitat dovedirea experienței specifice a respectivei persoane prin implicarea într-un contract/proiect la nivelul căruia să fi derulat activități similare celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită nu se va solicita și un număr de ani minim necesar în vederea dovedirii experienței specifice."

Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile recurentului în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 21 din Instrucțiunea ANRMAP nr. 1/2013 și că s-a solicitat atât îndeplinirea cumulativă a unui număr minim de ani de experiență în domeniu - 3 ani, cât și demonstrarea desfășurării unor activități similare celor care fac obiectul procedurii pentru care se solicită, cerințe apreciate de recurent a fi restrictive.

Totodată, cum în condiții nu s-a menționat că respectivul curs ar fi trebuit să fie ținut în cadrul unui proiect finanțat din fonduri UE, fiind vorba doar de condiția pură si simplă ca formatorul să fi susținut anterior un curs în materia accesării fondurilor europene, astfel că respectivul curs ar fi putut fi finanțat din orice fonduri sau chiar nefinanțat, sunt neîntemeiate susținerile recurentului privind faptul că restricționarea s-ar fi realizat prin diferențierea în funcție de sursa de finanțare a proiectelor în care să se dovedească experiența profesională.

Prin urmare, față de cele expuse anterior, nu se poate reține argumentul recurentului în sensul că sunt nesocotite prevederile legislației speciale în materia achiziției publice, respectiv art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, conform cărora autoritatea contractantă este obligată la promovarea concurenței între operatorii economici, la garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 383/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 383/2020 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.