ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2014, reclamantul Județul Sălaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, să se dispună anularea Deciziei nr. 165/15.05.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 27.02.2014 emisă de Direcția Constatare și Stabilire Nereguli.

1.2. Prin sentința nr. 509 din 30.10.2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a dispus anularea Deciziei nr. 165/15.05.2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 27.02.2014 emise de Direcția Constatare și Stabilire Nereguli.

1.3. Prin decizia nr. 2348 din 29.09.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței nr. 509 din 30.10.2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea judecării fondului cauzei.

În rejudecare, prin sentința nr. 290 din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 290 din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta UAT Județul Sălaj, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a analizat superficial criticile de nelegalitate invocate, limitându-se la chestiuni subiective și formale preluate din apărarea intimatei.

În mod greșit reține instanța de fond că nota justificativă nu detaliază criteriile minime impuse și solicitate ofertanților deși autoritatea contractantă a fost preocupată ca prin cerințele impuse să nu restricționeze dreptul potențialilor oferetanți de a participa la procedura de achiziție, în condițiile în care dispozițiile legale incidente nu indică până la ce nivel de justificare ar trebui detaliate cerințele minime.

Mai mult, instanța de fond analizează trunchiat susținerile cu privire la inexistența unei nereguli și a unui prejudiciu, deși prevederile legale impută intimatului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, obligația de a dovedi existența plății unor sume ca fiind necuvenite.

Pentru dovedirea existenței unui prejudiciu, emitentul actelor administrative contestate avea obligația de a dovedi efectuarea unor plăți necuvenite datorate exclusiv culpei beneficarului finanțării, fie ca urmare a nerespectării prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice, fie din alte considerente. Eroarea instanței de fond este rezultatul echivalării noțiunii de "neeligibilitate a cheltuielilor", caz în care sumele declarate ca fiind neeligibile nu se achită sau se recuperează integral, și "aplicarea de corecții financiare", caz în care sumele achitate sunt eligibile la plată dar sunt afectate de existența unei abateri de la prevederile legale. Aplicarea corecțiilor financiare intervine ca o sancțiune administrativă aplicabilă exclusiv cazurilor de plată a cheltuielilor eligibile afectate de o eroare de aplicare a prevederilor în materia achizițiilor publice.

De altfel, instanța de fond în mod eronat reține incidența prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, în forma aplicabilă la data emiterii actelor administrative contestate, ca o justificare a inexistenței culpei emitentului actelor administrative contestate, deși prin probatoriul administrat nu se probează existența cazului de apariție a unor "date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor" pentru a justifica demersul de constatare al neregulilor și aplicare a corecțiilor financiare cu mult după data efectuării plății aferente cheltuielilor eligibile pretins a fi afectate de nerespectarea prevederilor legislației achizițiilor publice.

Prin actele administrative contestate se ignoră prevederile art. 20, 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât de la data la care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, respectiv 17.01.2012, dată la care a fost transmisă cererea de rambursare nr. x, și până la data demarării procedurilor de reverificare a documentației de atribuire a contractului de achiziții de servicii de dirigenție, respectiv data emiterii sesizării nr. x/27.11.2013 a UNGNFE, a trecut o perioadă de 34 luni, fără ca în această perioadă să fie identificate "date suplimentare" care să determine conduita intimatului, probând culpa acestuia cu privire la modul de verificare și decontare a cheltuielilor eligibile.

Intimatul -pârât a efectuat plata sumelor aferente contractului, solicitate la plată prin cererile de rambursare nr. x, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1 1 și 1 2, fără ca în această perioadă să procedeze la reverificarea documentației de atribuire a contractului de servicii și fără să constate legalitatea procedurii de decontare, confirmată prin lipsa demersurilor contrare, demarate după data verificării documentației depuse anexat tuturor cererilor de rambursare, corelativ cu lipsa elementelor de noutate necunoscute la data verificărilor cererilor de rambursare.

Referitor la pretinsa nesocotire a dispozițiilor legislației aplicabile în materia achizițiilor publice, deși instanța reține incidența prevederilor art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 precum și ale art. 8 alin. (2) și art. 9 din H.G. nr. 925/2006, pentru invocarea unor presupuse nereguli este necesar a fi probată existența abaterilor de la legislația în domeniul achizițiilor, respectiv nu este suficient să se afirme că prin anumite elemente ale documentației de atribuire se conturează o restricționare a accesului ofertanților la procedura de atribuire, fără să existe cel puțin un astfel de ofertant care să fie exclus din procedura de atribuire în baza acestor elemente nelegale, sau fără să fie probată nelegalitatea elementelor invocate.

Cu privire la pretinsa restricționare nemotivată a participării la procedura de atribuire prin stabilirea limitelor minime ce trebuie îndeplinite pentru demonstrarea experienței personalului propus și prin stabilirea obligativității depunerii angajamentului ferm de susținere în formă autentică, prevederile art. 186 alin. (2) și art. 190 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma aplicabilă la data desfășurării procedurii de atribuire, confirmă corectitudinea demersului judiciar prin faptul că pentru demonstrarea capacității financiare și/sau a capacității tehnice este necesară impunerea criteriilor de calificare și selecție.

Corectitudinea procedurii de achiziție publică de servicii, finalizată prin încheierea contractului de servicii de supraveghere, ce face obiectul prezentului litigiu este confirmată și de faptul că la această procedură au participat doi operatori economici care au îndeplinit condițiile de participare, fiind declarați eligibili.

Mai mult, nu au fost depuse contestații cu privire la această procedură de achiziții și nici cu privire la criteriile de calificare, aspect care confirmă inexistența cazului de restricționare a acesului potențialilor ofertanți la această procedură.

Din analiza motivelor reținute de instanța de fond se constată faptul că aceasta s-a transformat într-un veritabil apărător al intereselor nespecificate și neenunțate ale operatorilor economici care nu au fost interesați de participarea la procedura de achiziții în cazul de speță, și ale căror interese nu au afectate.

Imputarea de către instanța de fond a nelegalității solicitării de demonstrare a experienței profesionale din perspectiva "lipsei unei justificări adecvate, conform cerințelor legale", ca unic temei al respingerii cererii de anulare a actelor administrative contestate, este rezultatul lipsei de analiză a Notei justificative nr. x/14.06.2011, anexată la dosarul achiziție publică, care cuprinde justificarea impunerii unor astfel de criterii din perspectiva necesității asigurării supravegherii execuției lucrărilor de reabilitare. Aceste criterii nu reprezintă criterii de calificare, ci elemente de dovedire a experienței profesionale.

De altfel, instanța de fond, în mod inexplicabil se rezumă la copierea susținerilor intimatului cu privire la "lipsa unei justificări adecvate", fără a analiza conținutul notei justificative, prin care motivele care au stat la baza stabilirii criteriilor sunt consecința complexității și specificității contractului de supraveghere, respectiv a imobilului supus reabilitării. Aceste argumente nu sunt amintite în considerentele sentinței, deși sunt prezentate în nota justificativă în mod concis și clar. A afirma faptul că justificarea stabilirii criteriilor nu este adecvată, fără a indica argumentele invocate în nota justificativă corelativ cu indicarea elementelor care se impută a atrage justificarea necorespunzătoare a stabilirii unor astfel de criterii, este o pură speculație nefondată.

Aceste rețineri nedovedite ale instanței de fond trebuie raportate la prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data întocmirii notei justificative, prin care se dispune interdicția de a stabili cerințe minime prin care este restricționată participarea la procedura de achiziții publice.

Mai mult, prevederile pct. 1.7 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 66/2011, în forma aplicabilă la data emiterii actelor administrative contestate, sancționează exclusiv cazurile în care a fost restricționat accesul anumitor operatori economici la procedura de achiziție publică derulată în baza unor cerințe de dovedire a capacității profesionale restrictive și nelegale.

Aceste aspecte sunt infirmate inclusiv de instanța de fond și emitentul actelor administrative contestate, care constată legalitatea cerinței de demonstrare a capacității profesionale, fiind imputată exclusiv "lipsa unei justificări adecvate" a acestor criterii legale, aspecte neregăsite în anexele la O.U.G. nr. 66/2011 care să confirme legalitatea aplicării corecțiilor financiare.

II. Procedura derulată în recurs

Intimatul -pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă UAT Județul Sălaj a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 165/15.05.2014, prin care Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice i-a respins contestația administrativă formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 27.02.2014 privind contractul de finanțare nr. x/30.12.2010 cu titlul "Reabilitarea corpurilor A și B ale Spitalului Județean de Urgență Zalău", prin care i s-a aplicat o corecție financiară în procent de 25% din valoarea contractului de servicii dirigenție șantier nr. x/08.09.2011.

În esență, în urma unei verificări documentare ce a avut drept scop analiza aspectelor semnalate în suspiciunea de neregulă UGNFE nr. x/27.11.2013 în legătură cu încheierea contractului de servicii dirigenție șantier nr. x/08.09.2011 din cadrul proiectului Reabilitarea corpurilor A și B ale Spitalului Județean de Urgență Zalău" s-au constat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice, respectiv: aplicarea de criterii de calificare și selecție restrictive prin introducerea unor cerințe minime în cadrul pct. IV.4-Capacitatea tehnică și/sau profesională- din fișa de date a achiziției, fiind încălcate prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 188 din O.U.G. nr. 34/2004 precum și dispozițiile art. 8 alin. (2) și art. 9 din H.G. nr. 925/2006.

Ca urmare, prin nota de constatare nr. x din 27.02.2014 s-a reținut aplicarea unei corecții financiare de 25% din valoarea fără TVA a contractului de servicii dirigenție șantier nr. x/08.09.2011.

Curtea de apel a ajuns la concluzia că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă a distorsionat accesul liber al operatorilor economici la procedura de achiziții publice, confirmând astfel legalitatea abaterilor reținute în sarcina sa prin actele administrative atacate.

Potrivit recurentei, abaterea imputată nu constituie neregulă, însă Curtea de apel a achiesat la punctul de vedere al autorității publice privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice.

Înalta Curte nu împărtășește abordarea recurentei, ci, în urma reevaluării cauzei prin prisma motivelor de casare, confirmă soluția curții de apel.

Motivul de casare invocat de recurentul-reclamant încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în neexaminarea argumentelor recurentei-reclamante de către judecătorul fondului, este nefondat, întrucât hotărârea recurată este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, în sensul că aceasta trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele administrate.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea urmând să reliefeze raționamentul logico juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată cu arătarea elementelor esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a reținut că neregulile constatate în gestionarea fondurilor europene susțin temeinica măsurii administrative în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora corecțiile financiare sunt aplicabile și pentru încălcări în materia legislației achizițiilor publice, procentul corecției fiind circumstanțiat de impactul încălcării prevederilor legale.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în materia achizițiilor publice.

Și sub acest aspect, susținerile recurentei sunt nefondate, întrucât în mod legal s-a reținut în sarcina acesteia existența unei nereguli în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, în ceea ce privește cerința de calificare prin care s-a solicitat " dovada coordonării a cel puțin 3 contracte de servicii de supraveghere pentru lucrări similare (aferente personalului minim solicitat) și experiență similară relevantă în implicarea ca și diriginte de șantier în cel puțin 3 contracte de servicii de supraveghere pentru lucrări similare", prima instanță a reținut că impunerea cerințelor minime de calificare mai sus menționate, în lipsa justificării corespunzătoare a necesității numărului de contracte și recomandări menționat, reprezintă o restricționare nelegală. Prin urmare, cerința în sine nu este nelegală, ci lipsa unei justificări adecvate, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Prin cererea de recurs nu au fost combătute în niciun fel aprecierile primei instanțe, ci a fost reluat punctul de vedere prezentat în contestația administrativă și, ulterior, în cererea de chemare în judecată, în sensul legalității instituirii acestei cerințe de calificare, prin raportare la prevederile art. 178 alin. (2), art. 179, art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 și 9 din H.G. nr. 925/2006.

Susținerile recurentei nu pot fi reținute, întrucât nu s-a contestat în cauză dreptul acesteia, în calitate de autoritate contractantă, de a solicita participanților la procedura de achiziție publică să facă dovada experienței profesionale, drept prevăzut de art. 187 din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la momentul desfășurării achiziției.

Cerințele solicitate nu se referă la o listă cu principalele servicii prestate în ultimii 3 ani, conținând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați, așa cum se solicită la art. 188 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Referitor la art. 9 din H.G. nr. 925/2006, se impune precizarea că acest text de lege conține o enumerare exemplificativă și nu limitativă a situațiilor în care prezumă că cerințele minime de calificare sunt disproporționate în raport de natura și complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit, astfel că invocarea acestuia de către recurentă nu este de natură să înlăture abaterile reținute în sarcina acesteia prin actele administrative contestate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă cu claritate nerespectarea de către recurentă a prevederilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, potrivit cărora:

"(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției".

Prima instanță a observat în mod judicios că în Nota justificativă x/14.06.2011 nu se regăsește o detaliere temeinică a motivelor care au stat la baza impunerii cerințelor minime de calificare și nu este specificat avantajul pe care instituirea acestor cerințe îl aduce autorității contractante.

Or, prin introducerea acestor condiții restrictive în fișa de date a achiziției, au fost defavorizați operatorii economici care prezentau mai puțin de 3 contracte profesionale, respectiv mai puțin de 3 recomandări pentru contractele prezentate la experiență similară, fiind încălcat scopul principal al procedurilor de achiziții publice, respectiv promovarea concurenței între operatorii economici, statuat la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, nu există o justificare nici pentru cea de-a doua cerință minimă de calificare privind demonstrarea susținerii profesionale, "prezentarea unui angajament ferm al operatorului economic încheiat în formă autentică în privința personalului de susținere/backstopping".

Nici în privința acestei cerințe de calificare, recurenta nu a combătut aprecierile primei instanțe, în sensul că, prin raportare la dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, legiuitorul a lăsat la alegerea operatorului economic forma în care dorește să facă dovada personalului de care dispune: contract de muncă, contract civil sau angajament de disponibilitate, oricare formă din cele menționate fiind suficientă pentru a oferi autorității contractante garanția că ofertantul dispune de persoane care să ducă la îndeplinire contractul de achiziție.

Pentru a justifica cerința impusă, recurenta s-a prevalat de incidența art. 186 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data demarării procedurii de achiziție publică, însă așa cum corect a constatat instanța de fond, dispozițiile legale invocate de recurentă se referă la capacitatea economică și financiară a ofertantului/candidatului, în timp ce în speță este vorba despre cerințele impuse la capacitatea tehnică și/sau profesională, iar art. 187, 188 incidente nu cuprind dispoziții legale similare.

Impunerea ca și cerință obligatorie prezentarea unui angajament ferm al operatorului economic încheiat în formă autentică în privința personalului de susținere/backstopping, fără a motiva această opțiune, restricționează participarea la procedura de atribuire a operatorilor economici care nu prezentau un angajament ferm încheiat în formă autentică privind personalul de susținere/backstopping, ci prezentau angajamentul ferm privind personalul de susținere/backstopping sub forma unei declarații pe propria răspundere.

Împrejurarea că asupra legalității documentației de atribuire s-a pronunțat și ANRMAP, nu înlătură dreptul autorității de management de a efectua propriile verificări și de a adopta propriile concluzii, în situația identificării unor nereguli, dispozițiile art. 32

4

alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 fiind explicite în acest sens.

De asemenea, legalitatea procedurii nu poate fi analizată din perspectiva nedepunerii unor contestații cu privire la legalitatea sau conformitatea acesteia, ci a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora, lipsa detalierii motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerințe minime nu a prejudiciat și nu este de natură să prejudicieze bugetul UE, respectiv nu întrunește condițiile unei nereguli sancționate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, acestea nu pot fi, în niciun caz, de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995: "abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca (un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului,ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit."

Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului proporționalității și al tratamentului egal, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, existența neregulii conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui. Fiind corect constatată neregula, subzistă temeinicia și legalitatea măsurii corecției financiare aplicate conform în temeiul pct. 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sălaj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sălaj împotriva sentinței nr. 290 din 16 noiembrie 2018 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.