Decizia nr. 1265/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național al Patrimoniului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României următoarele: 1) Anularea încheierii nr. 21 din 27 iunie 2013 emisă de Curtea de Conturi a României - departamentul IX în soluționarea contestației înregistrate la Curtea de Conturi sub nr. 100444 din 17 iunie 2013; 2) Anularea Deciziei nr. 17 din 23 mai 2013 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IX în baza Raportului de Control al Curții de Conturi nr. 1214 din 22 martie 2013, întocmit ca urmare a acțiunii de control privind "verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de efectuare de lucrări la monumente istorice, precum și verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012"; 3) Anularea Raportului de Control al Curții de Conturi nr. 1214 din 22 februarie 2013 întocmit ca urmare a acțiunii de control privind "verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de efectuare de lucrări la monumente istorice, precum și verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012"

Cererile de intervenție La termenul de judecată din 4 decembrie 2013, SC "A." SRL a formulat cerere de intervenție principală, care a fost respinsă prin Încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2014. La data de 11 martie 2014, SC "A." SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, cerere încuviințată în principiu prin încheierea de ședință de la data de 09 aprilie 2014.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2906 din 29 octombrie 2014, a respins acțiunea promovată de reclamantul Institutul Național al Patrimoniului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. A respins cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantului de SC "A." SRL, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 2906 din 29 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Național al Patrimoniului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca, în drept, vreunul dintre motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 . În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul-reclamant critică, în esență, sentința atacată din perspectiva interpretării greșite de către instanța de fond a dispozițiilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi. Se susține, în acest sens, că Regulamentul nu cuprinde dispoziții privitoare la o anumită formă care trebuie îndeplinită de contestație, iar în ceea ce privește termenul în care putea fi exercitată calea de atac administrativă acesta a fost respectat, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Intimata-intervenientă SC "A." SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție accesorie, astfel cum au fost formulate. Recurentul-reclamant Institutul Național al Patrimoniului a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei Curtea de Conturi a României, prin care, răspunzând excepției nulității recursului pentru nemotivare a arătat că încadrează cererea de recurs în drept, pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., republicat. II. Analiza cererii de recurs 1. Motivele de fapt și de drept relevante Recursul de față vizează soluția instanței de fond de respingere a cererii de: - Anularea încheierii nr. 21 din 27 iunie 2013 emisă de Curtea de Conturi a României -Departamentul IX în soluționarea contestației înregistrate la Curtea de Conturi sub nr. 100444 din 17 iunie 2013; - Anularea Deciziei nr. 17 din 23 mai 2013, emisă de Curtea de Conturi a României -Departamentul IX în baza Raportului de control al Curții de Conturi nr. 1.214 din 22 martie 2013, întocmit ca urmare a acțiunii de control privind "Verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de efectuare de lucrări la monumente istorice, precum și verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012"; - Anularea Raportului de Control al Curții de Conturi nr. 1.214 din 22 martie 2013. întocmit ca urmare a acțiunii de control privind "Verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de efectuare de lucrări la monumente istorice, precum și verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012"; În motivare, reclamantul a arătat că Institutul Național al Patrimoniului (INP) este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. Printre atribuțiile sale principale prevăzute de art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 593/2011 privind organizarea și funcționarea INP, se numără și atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare, conservare, protecție și punere în valoare a monumentelor istorice cuprinse în Programul Național de Restaurare, potrivit legii. A susținut că în perioada 18 februarie 2013 - 22 martie 2013, INP a fost supusă unui control al Curții de Conturi a României, control ce a avut următorul obiect: "Verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de efectuare de lucrări la monumente istorice, precum și verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012". În urma controlului efectuat, Curtea de Conturi a emis Raportul de control nr. 1214 din 22 martie 2013 în cadrul căruia a constatat o serie de presupuse nereguli ce au fost contestate în termen de INP prin intermediul Obiecțiunilor înregistrate la Curtea de Conturi sub nr. 95.863 din 05 aprilie 2013. Reclamantul a precizat că în ciuda neregularităților Raportului de control nr. 1214 din 11 martie 2013, pe care INP le-a semnalat prin Obiecțiuni, Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 17/2013, înregistrată la INP sub nr. 2127 din 30 mai 2013, prin care a dispus o serie de măsuri obligatorii, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționare Curții de Conturi și a pct. 174 din Regulamentul privind organizarea activității specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea plenului Curții nr. 130/2010. Reclamantul a arătat că a atacat Decizia nr. 17/2013 prin contestație introdusă în temeiul pct. 204 și urm. din Regulamentul Curții de Conturi, menționând că aceasta a fost depusă la Registratura Generală a Curții de Conturi a României, primind nr. de înregistrare 100444 din 17 iunie 2013, în termenul stabilit prin Regulamentul Curții de Conturi și ulterior completată prin adresa înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 2362 din 27 iunie 2013. La data de 01 iulie 2013, INP a primit comunicarea încheierii Curții de Conturi din data de 27 iunie 2013, prin care a fost respinsă contestația înregistrată la data de 17 iunie 2013 și completată la data de 27 iunie 2013. Reclamantul a arătat că respingerea contestației înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 100444 din 17 iunie 2013 s-a dispus pentru următoarele două motive: a. A fost depusă în afara termenului de 15 zile calendaristice de la data primirii Deciziei nr. 17/2013, în fapt fiind depusă cu o întârziere de 3 zile; b. Nu îndeplinește condițiile unei contestații, deoarece nu precizează motivul contestației și nici nu prezintă argumente care ar putea modifica constatările prezentate în actul de control și măsurile dispuse prin decizie. Apreciază că aceste două motive de respingere a contestației sunt nelegale și netemeinice. Reclamantul a susținut că Decizia nr. 17/2013 a ajuns la INP la data de 30 mai 2013, ceea ce înseamnă că pentru a determina termenul limită pentru depunerea contestației va trebui să se numere 17 zile calendaristice începând cu data de 30 mai 2013 sau 15 zile calendaristice, dar fără a număra data de 30.05 și ultima zi a termenului, prezumată a fi cea în care se depune contestația. Prin acest calcul, reiese că data limită pentru depunerea contestației era 15 iunie 2013, adică o zi de sâmbătă, în care activitatea Curții de Conturi a României este suspendată. Așadar, în conformitate cu pct. 206, teza a doua din Regulamentul Curții de Conturi termenul s-a prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare, adică 17 iunie 2013, dată la care contestația a fost înregistrată la Registratura Generală a Curții de Conturi a României sub nr. 100444 din 17 iunie 2013. Având în vedere cele de mai sus, consideră că INP a contestat Decizia nr. 17/2003 în termenul legal de 15 zile calendaristice, calculate de la data comunicării deciziei. b. Contestația a fost întocmită în conformitate cu prevederile Regulamentului Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 Reclamantul a arătat că, în cadrul contestației, a menționat că se regăsește într-o situație deosebită din cauza faptului că în perioada desfășurării controlului (18 februarie 2013 - 22 martie 2013) instituția nu a avut un director general. De asemenea, a invocat faptul că postul de director general a fost ocupat începând cu data de 05 aprilie 2013, iar Decizia nr. 17/2013 a fost comunicată cu mai puțin de o lună mai târziu (30 mai 2013). Din acest motiv, verificarea tuturor informațiilor cuprinse în Raportul de control și în Decizie și elaborarea corectă și completă a motivelor contestației nu s-a putut efectua până la introducerea contestației (17 iunie 2013). Ținând seama de situația invocată, s-a angajat să depună motivele contestației în cel mai scurt timp posibil, lucru pe care l-a și realizat prin adresa înregistrată la Curtea de Conturi cu nr. 2362 din 27 iunie 2013. Reclamantul a arătat că Regulamentul Curții de Conturi nu prevede condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească o contestație pentru a fi luată în considerare. Astfel, punctele 205 - 229 din Regulament nu cuprind dispoziții privitoare la o anumită formă ce trebuie îndeplinită de contestație. Așadar, nu există temei pentru respingerea contestației pe motiv că nu îndeplinește condițiile pentru a fi analizată. A invocat pct. 217 din Regulament, susținând că în temeiul acestuia Comisia de soluționare din cadrul Curții de Conturi avea la dispoziție mijlocul prin care să permită INP să-și completeze contestația, dar a preferat să o respingă fără să o analizeze pe fond. Reclamantul a mai arătat că pct. 208 din Regulamentul Curții de Conturi reglementează instituția repunerii în termenul de depunere a contestației. Astfel, pentru motive întemeiate, Comisia de soluționare poate dispune repunerea în termenul de depunere a contestației. Raportat la cele invocate în contestația depusă la data de 17 iunie 2013 prin care INP a solicitat Curții de Conturi să-i fie permisă depunerea unui memoriu în completarea contestației ulterior termenului de 15 zile calendaristice, apreciază că pârâta dispunea de mijloace procedurale pentru a analiza contestația în forma transmisă. În fapt, auditorii publici externi din cadrul Departamentului IX al pârâtei Curtea de Conturi a României au desfășurat la reclamantul Institutul Național al Patrimoniului acțiunea de control privind "Verificarea modului de atribuire, încheiere și derulare în anul 2012 a contractelor de restaurare a monumentelor istorice, precum și verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2012". În urma acestor verificări a fost încheiat Raportul de control nr. 1214 din 22 martie 2013 în care au fost consemnate unele abateri de la legalitate și regularitate. În baza Raportului de control, a fost emisă de către pârâtă Decizia nr. 17/2013, prin care au fost dispuse 14 măsuri. Împotriva deciziei menționate, reclamantul a formulat contestația înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 100444 din 17 iunie 2013 care a fost respinsă prin Încheierea nr. 21/2013. În cuprinsul Încheierii s-a reținut, în esență, că depunerea contestației s-a făcut în afara termenului de 15 zile calendaristice și că aceasta nu îndeplinește cerințele unui astfel de document, întrucât nu precizează motivul contestației și nici nu prezintă argumente care ar putea modifica măsurile dispuse prin decizie. Astfel cum a reținut și prima instanță în cauză "nu mai pot fi analizate pe fond criticile de nelegalitate ale Deciziei nr. 17 din 23 mai 2013, de altfel recursul vizează exclusiv greșita menținere a tardivității depunerii contestației. În fapt, după cum se recunoaște și în cererea de recurs contestația a fost depusă în termenul stabilit în Regulamentul privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Curții de Conturi (RODAS) aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 regulament în vigoare în perioada de referință cu număr de înregistrare nr. 100444 din 17 mai 2013 și "ulterior completată", în fapt motivată, cu adresa sub nr. 3262 din 22 iunie 2013, Decizia nr. 17/2013, fiind comunicată recurentei la data de 30 mai 2017. RODAS prevede similar procedurii civile, un termen de 15 zile pentru depunerea contestației. Diferența de interpretare este dată de faptul că Curtea de Conturi apreciază că o contestație trebuie nu doar depusă, ci și motivată în același interval, în timp ce recurenta opinează în sens contrar cu atât mai mult cu cât în contestația sa precizează expres "în ceea ce privește motivele prezentei contestații INP își rezervă dreptul de a le comunica printr-un memoriu separat, în completarea prezentei, în cel mai scurt timp posibil, din considerentele pe care le învederăm în continuare". Înalta Curte apreciază corecta interpretare a instanței de fond în sensul că în temeiul prevăzut de art. 204 din RODAS contestația ce se poate depune trebuie să fie motivată. Critica celui de la al doilea motiv de respingere a contestației, respectiv neîndeplinirea condițiilor de fond ale unei contestații, pe motiv ca instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile Regulamentului Privind Organizarea și Desfășurarea Activităților Specifice Curții de Conturi întrucât acest regulament nu prevede condițiile pe care ar trebui sa le îndeplinească o contestație pentru a fi luata în considerare. Astfel, pct. 205 - 229 din Regulament nu cuprind dispoziții privitoare la o anumită formă ce trebuie îndeplinită de contestație, neexistând temei pentru respingerea contestației pe motiv ca nu îndeplinește condițiile pentru a fi analizată. Nu se poate identifica nicio prevedere care să interzică entității auditate să-și completeze contestația introdusă, indiferent ce presupune aceasta completare, or potrivit argumentului ex silentio, ceea ce nu s-a negat se consideră a fi afirmat. Analizând critica, Înalta Curte apreciază că acesta nu este un alt motiv de recurs ci se subsumează argumentației privind posibilitatea nu completă ulterioare a contestației. În realitate cum a remarcat și instanța de fond, afirmațiile din contestația inițială privind schimbarea directorului general al recurentei nu reprezintă un caz de împiedicare absolută de forță majoră pentru ca instituția publică să funcționeze în mod normal și, pe de Altă parte, recurenta nu a uzat de instituția repunerii în termen prevăzut de art. 208 RODAS pentru motivarea contestației. Rezultă că, în mod corect, Curtea de Apel a reținut că termenul de decădere prevăzut de art. 204 din RODAS a fost depășit cu consecința că motivele de contestație nu au putut a fi analizate cu ocazia soluționării contestației. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge calea de atac ca nefondată.