ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2015

HOTĂRÂRE
12.11.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3591/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.2. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29.04.2013 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 151 din 18.10.2012, cu cheltuieli de judecată.

La data de 23.07.2013 reclamanta a depus la dosar o cerere de completare a acțiunii prin care a solicitat alături de anularea Deciziei nr. 151 din 18.10.2012 și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 25293 din 14.09.2012, precum și suspendarea executării acestuia, cu cheltuieli de judecată.

1.3. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 902 din 18.03.2014, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC A. SRL București, a nefondată.

1.4. Recursurile declarate de părți

Împotriva sentinței nr. 902 din 18.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București au formulat recurs reclamanta SC A. SRL și pârâta Agenția Națională de Plăți pentru Dezvoltare Rurale și Pescuit criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului formulat de reclamantă se arată următoarele:

- În mod greșit instanța de fond a reținut încălcarea criteriului de eligibilitate EG10 și prin urmare, a menținut doar sub acest aspect Decizia nr. 15 din 18.10.2012 și procesul-verbal nr. 25293, reținând că între SC A. și SC B. Crevedia nu s-a încheiat în realitate un contract de asociere în participațiune, ci un contract de închiriere deghizat în asociere în participațiune. La momentul la care a analizat modalitatea de împărțire a rezultatelor financiare, instanța de fond a ignorat faptul că doar profiturile includ o plafonare minim/ maxim nu și subvențiile încasate de asociere.

- În cuprinsul actelor administrative atacate nu a fost reținută încălcarea criteriului de eligibilitate EG10 prin modificarea proiectului ca urmare a unei închirieri deghizate, singura neregulă reclamată de pârâtă cu privire la acest criteriu de eligibilitate a fost pretinsa acordare a unui avantaj nejustificat către SC B. Crevedia.

Prin cererea de recurs formulată de pârâta A.P.D.R.P. se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că neregulile constând în pierderile financiare înregistrate de societate și datoriile restante la bugetul de stat nu se justifică, întrucât pierderile financiare nu erau ale proiectului finanțat din surse nerambursabile și datoriile fiscale au fost eșalonate.

- Referitor la criteriile de eligibilitate, reclamanta arată că potrivit criteriului E68 - Beneficiarul nu înregistrează pierderi financiar și obligații restante la bugetul de stat consolidat și bănci (altele decât cele pentru care este respectat graficul de rambursare) conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații eliberate de autoritățile fiscale, ulterior finalizării proiectului într-o perioadă de 5 ani de la data plății finale. Prin urmare, clauza contractuală nu are în vedere viabilitatea economică a proiectului finanțat din fonduri europene, ci viabilitatea economică a beneficiarului acestor fonduri, ca entitate juridică beneficiară a acestui ajutor financiar, astfel că este neîntemeiată aprecierea instanței de fond potrivit căreia pentru evaluarea îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate ar fi trebuit să se raporteze exclusiv la activitatea finanțată.

- În cauză, nu are relevanță faptul că datoriile beneficiarului nu mai sunt exigibile, urmare a eșalonării plății, întrucât eșalonarea plăților este consecința existenței datoriilor, iar modalitatea în care beneficiarul înțelege să stingă debitele n u are relevanță în cauză.

1.5. Procedura de filtrare și de judecată a recursului

Prin încheierea pronunțată la data de 23.07.2014, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a admis în principiu recursul, fixându-se termen pentru dezbateri contradictorii la data de 06.02.2015.

În calea de atac nu s-au administrat înscrisuri noi.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 151 din 18.10.2012 emisă de recurenta-pârâtă, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare nr. 25293 din 14.09.2012.

În esență, în urma unui control documentar ce a avut drept scop luarea măsurilor ce se impun ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a criteriilor de eligibilitate pentru cofinanțarea comunității, în sensul că proiectul a suferit o modificare substanțială pe o perioadă de 5 ani de la data plății finale efectuate de A.P.D.R.P. privind „Extinderea fermei avicole aparținând SC A. SRL, comuna Ciorogârla, jud Ilfov”, ce face obiectul contractului de finanțare nr. C3.11102582500027 din 30.05.2007.

Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului SAPARD - Măsura 3.1. „Investiții în exploatații agricole”, Submăsura 11 „Ferme de păsări”.

Investiția propusă prin proiect a constat, conform cererii de finanțare, în construirea a două hale destinate creșterii păsărilor de carne și a două silozuri aferente, cât și în dotarea corespunzătoare a acestora cu echipamente de hrănire, adăpare, ventilare, iluminare, cu buncăre exterioare, precum și în achiziționarea unei centrale de abur, a unui granulator și a unui încărcător frontal.

Urmare a controlului efectuat a fost întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 25293 din 14.09.2012 prin care s-a dispus retragerea integrală a finanțării acordate, constituindu-se în sarcina societății reclamante o creanță în sumă de 903.246,12 lei.

Neregula identificată a constat în nerespectarea criteriilor de eligibilitate referitoare la: viabilitatea economico-financiară a proiectului (EG02); înregistrarea de pierderi financiare și obligații restante față de bugetul statului (EG8) și acordarea unui avantaj nejustificat unui terț (EG10).

Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost respinsă de pârâtă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 151 din 18.10.2012.

Instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantei prin care solicită anularea deciziei de soluționare a contestației administrative și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reținând însă doar nerespectarea criteriului de eligibilitate EG10 - acordarea unui avantaj nejustificat unui terț. Cu privire la celelalte două criterii de eligibilitate - EG2 și EG8, instanța de fond a reținut menținerea îndeplinirii acestora.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar cu precizarea că sunt însușite doar considerentele ce vizează analizarea și respectiv constatarea încălcării criteriului de eligibilitate EG10 - acordarea unui avantaj nejustificat unui terț.

În ceea ce privește acest criteriu, soluția pronunțată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Conform prevederilor contractului de finanțare, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.P.D.R.P., beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul, potrivit art. 14 alin. (2) din contract, care la rândul său prevede că „Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanțarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanțială pe perioada de valabilitate a contractului”.

Încheierea contractului de asociere în participațiune nr. 52 din 06.12.2010 cu SC B. Crevedia a fost apreciată de autoritatea pârâtă ca o încălcare a prevederilor contractului de finanțare și de asemenea, nerespectarea criteriului de eligibilitate EG10, concluzie însușită și de către instanța de fond.

Astfel, conform prevederilor contractului de asociere în participațiune, ferma a fost pusă la dispoziția partenerului contractual în scopul exploatării conform procesului-verbal de predare, stabilindu-se cotele de împărțire a profitului, anume: o cotă de 90% din profit în favoarea SC B. Crevedia și de 10% în favoarea reclamantei, dar nu mai puțin de 61.200 euro/an și nu mai mult de 63.600 euro/an, indiferent de rezultatele financiare ale asociației.

Prin clauza stipulată în contract, prin care s-a stabilit că indiferent de profit, SC B. Crevedia să achite societății reclamante o sumă minimă s-a asigurat participarea acesteia doar la beneficii, nu și la pierderi, așa cum ar fi fost de esență asocierii în participațiune, fiind vorba în realitate de un contract de închiriere.

În consecință, este întemeiată constatarea autorității pârâte în sensul că prin exploatarea investiției, realizate conform proiectului de către altă societate decât cea beneficiară a Programului SAPARD, nu mai sunt respectate condițiile în baza cărora s-a acordat sprijinul financiar nerambursabil, conform angajamentelor asumate prin cererea de finanțare, creându-se un avantaj necuvenit unei alte firme.

Pentru aceste considerente criticile recurentei-reclamante formulate prin recursul declarat vor fi respinse ca nefondate, considerentele instanței de fond referitoare la nerespectarea criteriului de eligibilitate EG10 fiind însușite de instanța de recurs.

În ceea ce privește analiza actelor administrative atacate din punct de vedere al îndeplinirii criteriilor de eligibilitate - EG02 și EG08, considerentele sentinței de fond cu privire la această analiză vor fi înlăturate, recursul declarat de recurenta-pârâtă A.P.D.R.P. ce vizează acest aspect urmând a fi admis.

Astfel, cele două criterii sunt:

- EG2 - Demonstrează viabilitatea economico-financiară a proiectului;

- EG8 - Beneficiarul nu înregistrează pierderi financiare și obligații restante față de bugetul de stat consolidat și bănci (altele decât cele pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declarații fiscale sau altor declarații eliberate de autoritățile fiscale, ulterior finalizării proiectului, într-o perioadă de 5 ani de la data plății finale.

Contractul de finanțare nr. C 3.111.0258200027 din 30.05.2007, prevedea o durată de execuție de 10 luni, o valoare totală eligibilă de 1.820.925 lei, din care finanțarea nerambursabilă 50% - în valoare de 910.462 lei conform actului adițional nr. 1 din 30.04.2008, suma totală decontată către reclamantă a fost de 903.246,12 lei.

Conform art. 3 din contractul de finanțare (obligații din contract), beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, iar unul dintre aceste criterii (EG8) prevede ca beneficiarul să nu înregistreze pierderi financiare și obligații restante la bugetul de stat consolidat și bănci ulterior finalizării proiectului într-o perioadă de 5 ani de la data plății finale.

Este de necontestat că reclamanta a înregistrat datorii restante la bugetul consolidat al statului, însă la data de 17.05.2013 a obținut eșalonarea obligațiilor fiscale în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 29/2011.

Instanța de fond a apreciat că în condițiile eșalonării obligațiilor fiscale, reclamanta nu mai înregistrează datorii exigibile și în consecință, criteriul de eligibilitate EG8 este respectat.

Înalta Curte reține că această abordare este eronată, întrucât eșalonarea datoriilor vizează modalitatea de stingere a acestora, confirmând totodată existența acestor obligații fiscale restante.

Așadar, eșalonarea plății acestor debite conduce tocmai la concluzia că reclamanta înregistrează obligații restante față de bugetul de stat consolidat și astfel nu se mai menține criteriul de eligibilitate EG8.

Referitor la pierderile financiare înregistrate de societatea reclamantă în anii 2010 și 2011 și viabilitatea economico-financiară a proiectului, în dezacord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reține că evaluarea îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate trebuie să aibă în vedere activitatea societății comerciale, activitate ce înglobează atât creșterea păsărilor, cât și procesarea cărnii de pasăre.

Această concluzie se desprinde din faptul că prevederea contractuală se referă la viabilitatea economică a beneficiarului fondurilor nerambursabile, ca entitate juridică și nu are în vedere doar viabilitatea economică a proiectului finanțat.

La data aprobării cererii de finanțare s-a avut în vedere situația juridică și financiară a SC A. SRL în ansamblul său, deci cu ambele activități desfășurate: creșteri păsări și procesare carne pasăre.

Concluzionând, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva considerentelor sentinței atacate, urmând a înlătura considerentele ce vizează criteriile de eligibilitate EG2 și EG8 și va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

Admite recursul declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva considerentelor sentinței civile nr. 902 din 18 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Înlătură considerentele referitoare la criteriile de eligibilitate EG2 și EG8.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 902 din 18 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2015
întrunirea cumulativă a doua condiții: existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, iar în speță nu s-a demonstrat îndeplinirea acestor condiții. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările
ÎCCJ 2016-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2985/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclaman
ÎCCJ 2015-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2015
Decizia nr. 2295/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2017-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1681/2017
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2/2014 din 08.07.2014, reclamanta S.
ÎCCJ 2016-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 830/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr
Sursă