ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2015

Decizia nr. 3299/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Miercurea Ciuc, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 131.578,71 lei, cu dobânda legală calculată până la data plății reprezentând cota-parte asumată de pârât prin Contractul de finanțare nr. 1032/03.05.2012.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 380 din 12.12.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Pe fond, a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Miercurea Ciuc și a obligat pârâtul M.D.R.T. la plata către reclamant a sumei de 131.578,71 lei, precum și la dobânda legală aferentă de la data pronunțării până la data plății efective.

Recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs pârâtul M.D.R.A.P., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că:

- în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, fără a avea în vedere dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe aprobate prin Ordinul comun al M.D.R.L., M.F.P. și M.A.I. nr. 1203/927/2010.

Normele sus-menționate prevăd că Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului doar fundamentează și propune Ministerului Finanțelor Publice sumele necesare pentru finanțarea executării lucrărilor de intervenție, în condițiile prevăzute de art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 18/2009, însă M.F.P. este cel care întocmește bugetul de stat și decide asupra cuantumului sumelor cuprinse în acesta, inclusiv în ceea ce privește sumele aprobate pentru finanțarea lucrărilor anterior menționate.

Cu privire la fondul recursului legat de pretențiile formulate de Municipiul Miercurea Ciuc, recurentul a reiterat apărările formulate în fața instanței de fond, apreciind că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apărările Municipiului Miercurea Ciuc

Prin întâmpinarea înregistrată la 02.06.2014, intimatul Municipiul Miercurea Ciuc a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând motivelor de recurs, intimatul a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că rezilierea unui contract nu produce efecte retroactive, ci face să înceteze efectele contractului nr. 1032/03.05.2012 doar pentru viitor. În consecință, pentru lucrările efectuate anterior datei la care a intervenit rezilierea contractului, recurentul M.D.R.T. avea obligația de a achita cota-parte ce îi revenea, respectiv suma de 131.578,71 lei.

Procedura derulată în recurs

Pe baza recursului și a întâmpinării, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.ă, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului care a fost comunicat părților potrivit încheierii din data de 20.03.2015.

Prin încheierea din data de 23.07.2015 completul filtru a admis în principiul recursul, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, după reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin contractul de finanțare nr. 1032/03.05.2012 pentru „Programul național multianual privind creșterea performanțelor energetice la blocurile de locuințe, derulat conform O.U.G. nr. 18/2009”, recurentul-pârât s-a obligat să aloce, din bugetul său pe anul 2012 suma de 217.381,51 lei pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivelor de investiții.

Ca urmare a rectificării bugetare negative a bugetului de stat pe anul 20121, fondurile alocate pentru programul privind creșterea energetică a locuințelor au fost diminuate și, în consecință, prin Ordinul M.D.R.T. nr. 1660/06.09.2012 de modificare a Ordinului M.D.R.T. nr. 823/02.05.2012, fondurile alocate Municipiului Miercurea-Ciuc au fost retrase.

Judecătorul fondului a reținut în mod judicios că, deși incidentă ipoteza care putea genera modificarea contractului de finanțare (a avut loc rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, diminuându-se contribuția M.D.R.T.) totuși, în cauză, nu a survenit modificarea contractului în discuție întrucât nu sunt satisfăcute exigențele art. 8 alin. (1) lit. a) din contractul de finanțare, în sensul că acordul de încetare nu este însușit de ambele părți contractuale ci doar de pârât.

Considerentele decisive ale sentinței sunt corecte, fiind însușite de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a modului în care s-a aplicat cadrul normativ la elementele factuale ale cauzei.

În accepțiunea recurentului, culpa pentru neonorarea unor deconturi transmise de către U.A.T. Miercurea Ciuc pentru finanțarea lucrărilor privind creșterea performanțelor energetice la blocurile de locuințe, aparține Ministerului Finanțelor Publice care a retras fondurile alocate acestui program.

Înalta Curte reține că, deși în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, între acesta și instituția publică pârâtă nu există o obligație de garanție sau despăgubire care să justifice admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, așa cum de altfel, în mod corect a statuat și judecătorul fondului.

În ceea ce privește fondul pretențiilor, contractul nr. 1032/2012 prevede la art. 8 alin. (2) lit. b) posibilitatea rezilierii unilaterale, cu o notificare prealabilă de 15 zile în situația în care se diminuează contribuția de la bugetul de stat, în urma rectificării bugetare pentru anul 2012 și atunci când consiliul local nu este de acord cu încheierea unui act adițional conform art. 8 alin. (1) lit. a).

Or, în cauză, adresa de reziliere a contractului de finanțare a fost transmisă la data de 3.12.2012 (adresa nr. 4030/2012), astfel că rezilierea a operat în termen de 15 zile de la comunicare (18.12.2012), data la care lucrările la blocurile situate în B-dul x și str. y, erau finalizate și solicitate spre decontare.

Cum sancțiunea rezilierii nu produce efecte retroactive, ci doar conduce la încetarea efectelor contractului pentru viitor, recurentul-pârât nu poate fi exonerat de executarea obligațiilor contractuale scadente anterior datei la care a intervenit rezilierea.

Conchizând, Înalta Curte reține că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței, astfel încât în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 380 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2015.