ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2017

Decizia nr. 1931/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 17.06.2014, sub nr. x/315/2014, reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 120.000 lei, reprezentând contravaloarea amenzii contravenționale aplicată de A.N.R.M.A.P. prin procesul-verbal seria AR nr. 01191 din 14.06.2012.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procesul-verbal a fost amendată cu suma de 120.000 lei pe care a achitat-o, în urma rămânerii definitive a hotărârii de respingere a plângerii de către Tribunalul București. Amenda a fost aplicată pentru 4 fapte contravenționale săvârșite în perioada 2010-2011 pentru depășirea termen publicare anunț de atribuire a actului adițional nr. 2 și nr. 3 la contractul nr. 474 din 27 octombrie 2009 pentru execuție lucrări de construcții, pentru achiziția de lucrări suplimentare fără încadrarea în circumstanțe imprevizibile.

Prin sentința civilă nr. 3962 din 20 octombrie 2014, Judecătoria Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către pârât și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect acțiune în regres, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, funcția realizându-se prin proceduri de audit public extern.

Așadar, potrivit alin. (4) al aceluiași articol litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința nr. 36 din 16 februarie 2015, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect acțiune în regres, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 .

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 272 din 16 martie 2016, a respins excepția de nelegalitate invocată prin întâmpinare, de către pârâtul A. și, în consecință, a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Dâmbovița - prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul A., Agenția Națională pentru Achiziții Publice denumită A.N.A.P. (fostă Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice) și Curtea de Conturi Dâmbovița.

Totodată,a obligat pârâtul la plata sumei de 120.000 lei reprezentând c/val. amendă contravențională către reclamant.

S- a reținut că, în raport de dispozițiile art. 1373 C. civ., că în speță operează răspunderea prepusului reclamantei, pârâtul în calitate de fost președinte al consiliului județean, paguba fiind cauzată prin faptele ilicite ale acestuia (arătate în materialitatea lor în procesul-verbal contravențional) aflate în legătură de cauzalitate cu atribuțiile și scopul funcției deținute de pârât la acel moment, de președinte al consiliului județean - autoritate contractantă a achizițiilor publice din actele adiționale (încheiate la 22.10.2010, respectiv 22.04.2011).

În calea de atac a recursului promovat de pârâtul A., Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1487 din 11 octombrie 2016, a admis recursul declarat de pârât și, în consecință, a casat sentința atacată și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru rejudecare.

Argumentând soluția instanța a reținut că instanța de fond era obligată să indice, în concret, motivele de fapt și de drept pentru care a admis cererea de chemare în judecată, prin analiza motivelor din cererea de chemare în judecată, a dispozițiilor legale invocate de reclamantă, art. 1384 și art. 1385 C. civ., art. 1373 C. civ., a condițiile specifice ale răspunderii civile în cadrul acțiunii în regres, a apărărilor pârâtului, care trebuie examinate argumentat, și a mijloacele de probă administrate, în lipsa acestora neputând fi exercitat un control judiciar efectiv și care să asigure părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

În lipsa acestora, instanța de fond, deși, teoretic, s-a pronunțat pe fondul cererii de chemare în judecată, prin admiterea acțiunii, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului cererii de chemare în judecată, care presupune existența tuturor elementelor menționate, de rezolvare a fondului cauzei, prin stabilirea situației de fapt și aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, prin prisma cărora să fie examinată temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești, motiv de casare cu trimitere, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Reinvestită cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 203 din 2 februarie 2017,a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița în rejudecarea cererii după casare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea prezentului dosar către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit în cadrul cauzei formulate de reclamanta-intimat Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul - recurent Florin Aurelian la Penitenciarul Ploiești, având ca obiect pretenții.

În această decizie, instanța a reținut că față de argumentele expuse nu se poate susține ipoteza că, inclusiv, dispoziția din decizia instanței superioare cu privire, strict, la trimiterea cauzei către prima instanță ar fi obligatorie, ci această trimitere nu stabilește decât negarea propriei competențe în judecarea (rejudecarea) cauzei după casare/desființare, în condițiile art. 132 alin. (3) și art. 133 pct. 2 C. proc. civ. instanța de primire având, de asemenea, posibilitatea analizării competenței sale prin prisma dispozițiilor legale de competență, stabilite în mod special, în normele privind rejudecarea după casare/desființare.

Pe cale de consecință, reține instanța, rezultă că dispoziția de trimitere este numai o hotărâre de declinare a competenței în (rejudecarea după casare) judecarea fondului după casare, în favoarea primei instanțe care a soluționat.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata inexistența în cauză a unui conflict negativ de competență, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

În speță, din parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară nașterii unui conflict negativ de competență, analizat prin prisma art. 133 C. proc. civ., de vreme ce declinările nu au operat reciproc între instanțele aflate în acest ipotetic conflict de competență, respectiv Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal, a intervenit prin sentința nr. 36 din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, decizie ce se bucură de autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva autorității de lucru judecat, decizia Curții de Apel Ploiești este un regulator de competență prin funcția de stabilire a instanței competente să judece cauza în primă instanță.

Obligativitatea celor statuate de Curtea de Apel Ploiești, ca efect al autorității de lucru judecat, exclud intervenția Înaltei Curți în regulatorul de competență.

Așa fiind, autoritatea de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 36 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, blochează orice considerente ale Înaltei Curți cu privire la stabilirea competenței de soluționare a cauzei.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistența conflictului negativ de competență privind pe reclamantul Județul Dâmbovița prin Consiliul Județean Dâmbovița, pârâtul A. și pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Dâmbovița.

Trimite cauza la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru continuarea judecății cauzei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2017.