ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1422/2015

Decizia nr. 1422/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat ca instanța să dispună anularea Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 emisă de B. Dolj și a Deciziei nr. 180 din 09 iunie 2011 emisă de C. și obligarea E. Dolj și a D. să-l programeze la interviul pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Prin sentința nr. 680/2011 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. Dolj și C.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar prin Decizia nr. 5177 din 25 aprilie 2013, pronunțată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că s-a probat în litigiu că cererea reclamantului A., prin care s-a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare, a fost înregistrată sub nr. 2232 din data de 29 decembrie 2010, dată la care textul legal menționat prevedea expres că: „La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept; b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

A reținut instanța de control judiciar că, prin urmare, dispozițiile Legii nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 872 din data de 28 decembrie 2010, nu sunt aplicabile litigiului, acestea intrând în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 78 din Constituția României și ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la 3 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, deci ulterior depunerii și înregistrării cererii reclamantului.

Astfel, Înalta Curte a arătat că prima instanță nu a făcut o analiză completă, pe fond, a pretențiilor deduse judecății și că nu a avut în vedere prevederile legale în vigoare la data formulării cererii de primire în profesia de avocat.

Înalta Curte a concluzionat că în mod greșit instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea în întregime a fondului litigiului.

Prin sentința nr. 32/2014 din 5 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea pricinii în fond după casare, a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. Dolj și C., având ca obiect anulare decizie emisă de D.;

- a anulat Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj și Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 a Consiliului D.;

- a obligat pârâtele la programarea reclamantului la interviul pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen;

- a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece în cadrul litigiilor de contencios administrativ are calitate procesuală pasivă, așa cum rezultă din referirile de la art. 13 din Legea nr. 554/2004, autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.

Constatând că în speța dedusă judecății reclamantul a înțeles să supună controlului judecătoresc Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj, prin care s-a respins cererea sa prin care a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 a C., prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj, curtea a reținut că autorități emitente ale actelor contestate sunt B. Dolj și C., ce au legitimare procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, curtea a reținut că prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual de către instanța de recurs s-a statuat irevocabil în cauza dedusă judecății că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 51/1995 în forma sa anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 270/2010, privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995, astfel că cererea reclamantului privind primirea sa în profesia de avocat cu scutire de examen este admisibilă potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a cererii reclamantului, prin care se arată că aceasta nu este însoțită de actele necesare menționate în modelul cererii de primire în profesie cu scutire de examen, curtea a reținut că și acesta este neîntemeiat și că, așa cum s-a arătat și în primul ciclu procesual, la dosarul cauzei nu există vreo dovadă potrivit căreia reclamantului i s-ar fi solicitat completarea dosarului, astfel că absența actelor în condițiile în care nu s-a solicitat completarea dosarului nu poate fi imputată reclamantului.

Instanța de fond a constatat că prin Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 a C., prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj, acest motiv nu a mai fost reținut ca fiind de natură să conducă la respingerea cererii reclamantului, singurul temei care a condus la respingerea contestației fiind acela al nedemnității reclamantului de a fi primit și de a exercita profesia de avocat.

Referitor la acest ultim motiv de respingere a cererii reclamantului de primire în profesia de avocat instanța a reținut că potrivit

art. 13

lit. a) din Legea 51/1995 este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 (luare de mită) prin sentința penală nr. 513 din 8 august 2003 a Tribunalului Dolj, așa cum aceasta a fost modificată prin intermediul căilor de atac soluționate prin Decizia penală nr. 538 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova (apelul) și Decizia penală nr. 635 din 3 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (recursul).

S-a mai constatat că prin sentința penală nr. 493 din 13 decembrie 2010, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24 decembrie 2010, s-a dispus reabilitarea judecătorească a reclamantului privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 513 din 8 august 2003 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 538 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova și Decizia penală nr. 635 din 3 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținută ca întemeiată susținerea pârâtei în sensul că la data analizării cererii reclamantului și emiterii Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj acesta nu ar fi avut cunoștință de faptul că reclamantul ar fi fost reabilitat, raportat la pedeapsa la care acesta fusese anterior condamnat, deoarece la dosarul cauzei s-a depus de către pârâtul B. Dolj certificatul de cazier judiciar din 11 ianuarie 2011, în care se specifica faptul că reclamantul nu este înscris în cazierul judiciar.

Referitor la incidența cazului de nedemnitate de exercitare a profesiei de avocat prevăzut de

art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995

instanța a reținut că această dispoziție legală nu reglementează durata cauzei de nedemnitate, astfel că trebuie coroborat cu dispozițiile art. 133 alin. (1) C. pen., care reglementează efectele reabilitării

și, potrivit căruia,

reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

Prin urmare, cazul de nedemnitate reținut cu privire la reclamant prin deciziile contestate în cauză își produce efectele de la momentul la care acesta a fost

condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, în speța dedusă judecății, 3 februarie 2004, și până la intervenirea reabilitării judecătorești (24 decembrie 2010), termenul în care operează nedemnitatea analizată neputând continua și după această dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. pen. ce cârmuiesc materia efectelor reabilitării, ca instituție de drept penal aplicabilă condamnării ce a atras inițial starea de nedemnitate.

Astfel, instanța a apreciat că în analiza cazului de nedemnitate

prevăzut de

art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 nu pot fi ignorate efectele hotărârii judecătorești de reabilitare, așa cum în fapt s-a reținut de pârâtul C. prin Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011.

În consecință, constatând că reclamantul îndeplinea chiar la momentul formulării cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest drept și văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a admis acțiunea formulată de acesta și, în consecință,a anulat Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj și Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 a Consiliului D. și a obligat pârâtele la programarea reclamantului la interviul pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții E. Dolj și D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, reținând în considerentele sentinței pronunțate că această dispoziție legală nu reglementează durata cauzei de nedemnitate, astfel că trebuie coroborat cu dispozițiile art. 133 alin. (1) C. pen. care reglementează efectele reabilitării și potrivit căruia reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

Subliniază recurenții că în mod greșit instanța nu a analizat în concret cazul de nedemnitate, deoarece condamnarea pe care a primit-o reclamantul viza un element esențial al profesiei de avocat, anume încrederea clientului ce vine la un avocat, încredere pe care reclamantul A. a trădat-o prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în defavoarea părții pe care o reprezenta.

Astfel, arată recurenții că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 513 din 08 august 2003 a Tribunalului Dolj pentru infracțiunile de trafic de influență și luare de mită, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., aceste infracțiuni fiind săvârșite în strânsă legătură cu atribuțiunile de serviciu ale inculpatului care a avut calitatea de consilier juridic.

Precizează recurenții că în acest sens sunt normele care reglementează exercitarea profesiei de avocat în cuprinsul cărora se regăsesc condiții privitoare la probitatea profesională, încrederea care trebuie să existe între avocat și clientul său, respectul de care trebuie să se bucure avocatul în relațiile cu clienții, dar și cu instituțiile în fața cărora își reprezintă clientul.

Mai arată recurenții că în prezenta speță s-ar fi impus o apreciere în concret a posibilității de analiză a demnității sau nedemnității unei persoane ce dorește să adere la un corp profesional care vizează chestiunile de natură etică, dar și legală, invocând în sprijinul acestei opinii Decizia nr. 1434/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se arată că „este adevărat că potrivit prevederilor art. 119 și 133 C. pen., amnistia și reabilitarea înlătură, între altele, consecințele condamnării, dar aceasta nu înseamnă că, odată intervenite, ar fi în măsură să redea demnitatea celui condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celei comise de recurentul-reclamant. În concluzie, Curtea de Casație reține că autoritățile administrative din sistemul avocaturii și curtea de apel au reținut în mod judicios că săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită aduce atingere prestigiului profesiei de avocat, chiar dacă după condamnarea respectivă au intervenit amnistia și reabilitarea».

Subliniază recurenții că în anumite corpuri profesionale, cum este și avocatura, organele abilitate pot aprecia în raport de unele circumstanțe concrete dacă o persoană este demnă sau nu pentru a exercita respectiva profesie, iar în cazul de față reclamantul nu are un statut al unei persoane cu o reputație ireproșabilă.

Concluzionează recurenții în sensul că deciziile contestate sunt temeinice pentru motivele prezentate, dar și având în vedere că la momentul respectiv reclamantul nu avea nici măcar hotărârea de reabilitare, iar durata de timp scurs între săvârșirea faptelor și momentul solicitării accesului în profesie a fost apreciată în concret ca fiind una redusă și care nu înlătură nedemnitatea reclamantului.

Mai arată recurenții că, potrivit art. 62 din Statutul profesiei de avocat, barourile se bucură de autonomie, iar în virtutea acesteia fiecare barou are posibilitatea să-și selecteze membrii pe baza unor criterii aplicabile în egală măsură fiecărei persoane care solicită înscrierea pe tabloul avocaților.

Examinând cauza și sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 emisă de B. Dolj și a Deciziei nr. 180 din 9 iunie 2011 emisă de C.

Prin Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj s-a respins cererea formulată de reclamant la data de 29 decembrie 2010, prin care a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, pentru următoarele motive:

- prin modificarea Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 270 din 22 decembrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 872 din 28 decembrie 2010, primirea în profesia de avocat se face numai prin examen;

- cererea reclamantului nu corespunde exigențelor „Ghidului de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, adoptat de C. prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 și nu este însoțită de actele necesare menționate în modelul cererii de primire în profesie cu scutire de examen, anexă la ghidul menționat mai sus;

- împrejurarea că reclamantul a mai formulat o cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, înregistrată sub nr. 1455 din 08 decembrie 2006, care a fost respinsă de B. Dolj prin Decizia nr. 131 din 17 mai 2007 cu motivația că, așa cum a rezultat din certificatul de cazier judiciar din 05 decembrie 2006, anexat cererii, reclamantul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru art. 254 C. pen., conform sentinței penale nr. 513 din 08 august 2003 a Tribunalului Dolj, cauză care îl face nedemn pentru a fi avocat conform prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările la zi.

Prin Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 a C. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 53 din 13 ianuarie 2011 a B. Dolj, C. în motivarea deciziei sale însușindu-și punctul de vedere al E. Dolj, comunicat cu adresa din 20 aprilie 2011, prin care se susține că în raport de prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, petentul nu este demn de a fi primit în profesia de avocat, fiind condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Prin decizia prin care s-a soluționat contestația reclamantului s-a reținut și că împrejurarea, potrivit căreia în certificatul de cazier judiciar emis în anul 2011 nu este menționată infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat în anul 2003, respectiv aceea de luare de mită, nu șterge instituția nedemnității, chiar dacă ea a fost înlăturată între timp prin reabilitare judecătorească (art. 166 C. pen.).

În concluzie, prin Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2011 emisă de B. Dolj a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în principal pe motiv că acesta este nedemn de a fi avocat ca urmare a condamnării sale la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, iar prin Decizia nr. 180 din 9 iunie 2011 emisă de C. s-a menținut decizia B. Dolj, cu motivarea că prin condamnarea penală a intimatului pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate acesta este nedemn de a fi primit în profesia de avocat și că reabilitarea sa nu stinge instituția nedemnității.

Conform prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, în forma de la data formulării cererii intimatului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen: "Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei."

Din aceste dispoziții legale se desprinde concluzia că este nedemnă de a avea calitatea de avocat persoana condamnată definitiv la pedeapsa cu închisoarea, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, faptă de natură să aducă atingere profesiei de avocat.

Având în vedere că intimatul-reclamant a fost condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni intenționate, și anume pentru luare de mită în urma traficului de influență, Înalta Curte constată că în mod legal și temeinic autoritățile competente i-au respins acestuia cererea de primire în profesia de avocat.

În mod corect au avut în vedere autoritățile competente că faptele săvârșite de acesta sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat în situația în care ar fi primit în această profesie.

Art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, în forma de la data depunerii cererii de primire în avocatură, stabilea că: "Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplinește următoarele condiții:. c) nu se găsește în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;"

De asemenea, art. 26 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat stabilește că: "Pentru aplicarea Legii, cazurile de nedemnitate se verifică atât cu ocazia primirii în profesie, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia".

Conform prevederilor art. 6 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat "Relațiile dintre avocat și clienții săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate și confidențialitate".

Or, intimatul, în calitate de consilier juridic, nu numai că nu a respectat aceste precepte, ci a urmărit prejudicierea gravă a intereselor persoanei juridice pe care a reprezentat-o prin săvârșirea infracțiunilor de luare de mită.

Astfel de fapte, chiar dacă între timp s-a dispus reabilitarea intimatului, sunt de natură să ducă la convingerea că în situația în care ar fi primit în profesia de avocat ar aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

Așa cum a reținut Instanța Supremă în mai multe cazuri asemănătoare, reabilitarea înlătură consecințele condamnării, dar nu e de natură să redea demnitatea celui condamnat pentru fapte penale grave săvârșite cu intenție, infracțiunea de luare de mită fiind de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat.

Contrar punctului de vedere al primei instanțe, potrivit căruia reabilitarea penală face să înceteze decăderile, interdicțiile și incapacitățile persoanei respective și potrivit căruia la data formulării cererii intimatului acesta îndeplinea condițiile de primire în profesia de avocat, Înalta Curte apreciază că intimatul-reclamant nu putea fi primit în avocatură din cauză că era nedemn de a deveni avocat ca urmare a condamnării pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat.

Greșită este soluția instanței și cu privire la obligarea pârâtei D., alături de E. Dolj, la programarea intimatului-reclamant pentru interviul de primire în profesia de avocat, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 51/1995, în forma la data depunerii cererii de către intimat, numai barourile aveau competența în ce privește primirea în profesia de avocat, nu și D.

Ca atare, contrar celor statuate de judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că refuzul primirii intimatului-reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen este unul justificat, prin raportare la textele legale anterior enunțate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului A. neîntemeiată.

Instanța de control judiciar, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va obliga intimatul-reclamant la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții E. Dolj și D. împotriva sentinței nr. 32/2014 din 5 februarie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2015.