ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 aprilie 2016, contestatorii A., B., C. și D. au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunțată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând admiterea acțiunii, anularea celor două hotărâri și dispunerea repunerii in situația anterioară suspendării din funcție, in ceea ce privește vechimea in magistratură, drepturile salariale și dreptul la concediul de odihna, ca urmare a încetării cazului de suspendare din funcție.

În motivarea acțiunii, sub aspectul situației de fapt, s-a arătat că la data de 30 iunie 2014, au fost trimiși în judecată printr-un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Oradea, iar, la aceeași dată, în temeiul art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, secția pentru judecători a CSM a emis hotărârile nr. 679-682 prin care s-a decis suspendarea acestora din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

Prin încheierea penală nr. 333/2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, în dosar nr. x/2014, s-a dispus restituirea cauzei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Oradea, soluție menținută prin încheierea nr. 231 din 19 februarie 2016 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. nr. x/2014, rămânând astfel definitivă.

Prin cererea înregistrată sub nr. x, contestatorii au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii constatarea încetării temeiului de drepți care a determinat luarea măsurii suspendării, și totodată, repunerea în situația anterioară în ceea ce privește vechimea în magistratură, drepturile salariale și dreptul la concediul de odihnă.

Prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016, secția pentru judecători a CSM a constatat încetarea măsurii suspendării din funcție a contestatorilor și a dispus repunerea acestora în funcția de judecători începând cu 24.02.2016.

Prin aceeași hotărâre s-a constatat însă că aceștia nu pot fi repuși în situația anterioară în ceea ce privește vechimea în magistratură, drepturile salariale și dreptul la concediul de odihnă, reținându-se faptul că restituirea cauzei către parchet nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, și prin urmare nu s-ar impune, la acest moment, repunerea părților în situația anterioară.

Prin contestația înregistrată sub nr. 7/4684 din 29 februarie 2016, contestatorii au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii anularea în parte a Hotărârii nr. 179 din 24 februarie 2016 cu consecința repunerii în situația anterioară în ceea ce privește vechimea în magistratură, drepturile salariale și dreptul la concediul de odihnă, ca urmare a încetării cazului de suspendare din funcție.

Prin Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea contestației.

Împotriva Hotărârii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a Hotărârii secției pentru judecători din cadrul CSM sus - menționate s-a formulat prezenta contestație, prin care hotărârile au fost criticate pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea contestației, în ceea ce privește cadrul legal, contestatorii au invocat dispozițiile art. art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind cele trei cazuri de repunere a magistratului trimis în judecată în situația anterioară, respectiv clasare, achitare sau încetare a procesului penal, acestea fiind însă situațiile în care se dispune și încetarea suspendării din funcție.

S-a invocat, totodată, Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 a Plenului CSM prin care s-a decis că, urmare a restituirii cauzei la procuror, situația premisă care a determinat măsura suspendării din funcție a magistratului nu mai subzistă, motiv pentru care suspendarea din funcție trebuie să înceteze, în acest sens secția competentă din cadrul CSM urmând a pronunța o hotărâre. Prin aceeași hotărâre, Plenul a hotărât că secția competentă din CSM trebuie să dispună repunerea în situația anterioară suspendării din funcție.

În raport de această hotărâre, s-a apreciat de către contestatori că la momentul la care dispozițiile art. 62-63 din Legea nr. 303/2004 au fost extinse și situației aplicabile acestora, s-au avut în vedere toate efectele pe care încetarea suspendării le are, repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor salariale de care au fost privați și recunoașterea perioadei ca vechime în muncă.

În acest context s-a arătat că, atât secția pentru judecători, cât și Plenul CSM, ignorând complet dispozițiile legale, deși au constatat încetarea măsurii suspendării din funcție, au apreciat că față de contestatori nu s-ar impune repunerea în situația anterioară, soluții care contravin flagrant atât normelor legale, cât și drepturilor contestatorilor, motiv pentru care se impune anularea lor.

În susținerea acestei solicitări contestatorii au mai considerat că, față de dispozițiile legale imperative și obligatorii menționate, la momentul la care secția competentă a CSM adoptă hotărârea, aceasta nu are un drept de apreciere, ci doar obligația de a constata îndeplinirea unor condiții legale.

Astfel, în urma pronunțării soluției de restituire a cauzei la Parchet, secția pentru judecători nu face altceva decât să verifice încetarea cazului de suspendare din funcție, respectiv să ia act de hotărârea instanței de judecată, în speță a ICCJ, neavând competența de a aprecia cu privire la necesitatea sau oportunitatea repunerii magistratului în situația anterioară.

Cu referire la cazul admiterii îndreptățirii secției pentru judecători la o evaluare proprie, s-au invocat de către contestatori dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. (ca drept comun în materie civilă) cu care se completează și Legea nr. 303/2004 și care trimite judecătorul (interpretul), în absența unor norme legale, la principiile generale ale dreptului și, în cele din urmă, la echitate, în acest sens susținându-se că hotărârea penală definitivă pronunțată de ICCJ prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală, pentru neregularitatea rechizitoriului, a fost motivată de constatarea deficiențelor intrinseci ale actului de procedură care invalidează efectele acestuia cu începere de la data emiterii sale, astfel că toate consecințele sale vătămătoare se impune a fi înlăturate atât prin repunerea în funcție, cât și prin acordarea tuturor drepturilor de care contestatorii au fost lipsiți de la data emiterii hotărârii secției pentru judecători a CSM elaborate în baza sa, o interpretare contrară lipsind hotărârea de cameră preliminară de efectele sale firești.

Concluzionând, contestatorii au apreciat că, prin hotărârile pronunțate, în fapt CSM a efectuat un act de judecată, apreciind că s-ar impune restabilirea drepturilor exclusiv pentru viitor, fără însă a avea o competență sau un temei legal în acest sens, art. 134 alin. (2) din Constituție stabilind în mod expres posibilitatea de a judeca doar în materie disciplinară.

În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, precum și toate dispozițiile legale invocate în cuprinsul acesteia.

În susținerea contestației s-au depus, în copie, înscrisuri.

Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat, în prealabil, excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației formulate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, acesta a invocat neîndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe esențiale pentru promovarea unei acțiuni în justiție, respectiv afirmarea unei pretenții, un interes (legitim, născut, actual și personal), calitatea și capacitatea procesuală a părților, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanșarea sau continuarea acțiunii civile.

S-a susținut că, în speță, contestatorii nu se regăsesc în raporturi de muncă cu intimatul CSM, aceștia având calitatea de judecători la Curtea de Apel Oradea și respectiv la Tribunalul Bihor, sens în care s-au invocat dispozițiile art. 131 alin. (1) și alin. (2) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind calitatea de ordonatori de credite a acestor instanțe.

Prin raportare la dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ., s-a considerat că identitatea la care acesta face referire nu poate fi reținută în cauza de față în condițiile în care intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu este angajatorul contestatorilor, angajator care are ca atribuții stabilirea vechimii în funcție, recunoașterea dreptului la concediului de odihnă precum și plata drepturilor salariale.

Astfel, plata drepturilor salariale pentru contestatori se realizează de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, Curtea de Apel Oradea, ca ordonator secundar și Tribunalul Timiș, ca ordonator terțiar, iar nicidecum de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul contestației, în contextul expunerii situației de fapt, intimatul a invocat prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare care stabilește în mod limitativ cazurile în care judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție, unul dintre acestea fiind cel prevăzut la alin. (1) lit. a) și anume când s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.

S-a apreciat că argumentele contestatorilor vizează, în esență, o interpretare eronată de către secția pentru judecători și de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a normelor legale incidente situației pendinte, referitoare la restabilirea situației anterioare pe perioada suspendării, cu privire la vechimea în funcție, drepturile salariale și concediul de odihnă.

De asemenea, s-a considerat, că, în mod temeinic și legal, atât secția pentru judecători, cât și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, au dispus în sensul că restabilirea situației anterioare la acest moment presupune doar repunerea în funcție a judecătorului, ca urmare a încetării temeiului ce a condus la suspendarea sa, nu și plata drepturilor salariale, recunoașterea vechimii în muncă și recunoașterea dreptului la concediul de odihnă pentru perioada în care magistratul a fost suspendat ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, reiterând în acest sens dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În ceea ce privește împrejurarea că Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare nu prevede care sunt consecințele soluției judecătorului de camera preliminară, de restituire a cauzei la parchet, asupra măsurii suspendării din funcție a judecătorului sau procurorului trimis în judecată, intimatul a considerat că aceste efecte pot fi deduse din dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, în sensul că efectul unei asemenea soluții constă în încetarea măsurii suspendării, întrucât temeiul ce a determinat-o nu mai subzistă, judecătorul sau procurorul fiind repus în situația anterioară operării suspendării și anume repus în funcție.

Cu referire la repunerea în situația anterioară în sensul solicitat de contestatori, s-a învederat că Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare reglementează strict și limitativ cazurile în care judecătorului și procurorului i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă, printre acestea nenumărându-se și cel în care s-a dispus restituirea cauzei la procuror de către judecătorul de camera preliminară.

S-a apreciat, așadar, că situațiile enumerate sunt de strictă aplicare și interpretare și nu pot fi extinse prin analogie altor situații.

De asemenea, intimatul a arătat că, prin hotărârile contestate, secția pentru judecători și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au exclus de plano dreptul contestatorilor de a beneficia de drepturile pretinse.

Astfel, în ipotezele reglementate de 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare și anume în situația în care se va dispune față de contestatori clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal, aceștia vor fi repuși în situația anterioară în sensul solicitat și anume li se vor plăti drepturile bănești de care au fost lipsiți pe perioada suspendării din funcție și li se va recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 1219 din 06.11.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care fac trimitere contestatorii în cuprinsul cererii, s-a învederat că, prin această Hotărâre, s-a statuat că în situația în care secția de judecători/procurori constată că temeiul ce a determinat suspendarea din funcție a magistratului nu mai subzistă, trebuie dispusă, prin aceeași hotărâre și repunerea magistratului în situația anterioară, care privește numai reluarea exercițiului funcției de către magistrat, nu și beneficiul drepturilor pretinse de contestatori, întrucât în afară de situațiile prevăzute la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu există temei legal pentru acordarea acestora.

Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, intimatul a solicitat respingerea acesteia, prin prisma argumentelor evocate, care relevă netemeinicia contestației, având în vedere prevederile art. 453 din C. proc. civ., republicat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 alin. (2) din C. proc. civ., art. 62 și art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La întâmpinare s-au depus, în copie, înscrisuri.

Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare contestatorii au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și a apărărilor invocate, și pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a susținut, în esență că, independent de lipsa statutului de angajator al contestatorilor, în calitate de emitent al actelor contestate, Consiliul Superior al Magistraturii este subiect pasiv în raportului juridic dedus judecății, impunându-se astfel respingerea excepției invocate.

În ceea ce privește fondul cauzei, în raport de apărările formulate de intimat pe care contestatorii le apreciază drept reiterări ale faptului că Legea nr. 303/2004 reglementează strict și limitativ cazurile în care judecătorului i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție, situația acestora neregăsindu-se printre cazurile menționate, contestatorii au considerat că Legea nr. 303/2004 nu prevede nici o consecință a soluției judecătorului de cameră preliminară de restituire a cauzei la parchet, asupra măsurii suspendării din funcție a judecătorului sau procurorului trimis în judecată, tocmai acesta fiind raționamentul și contextul adoptării Hotărârii nr. 1219 din 06.11.2014 a Plenului CSM.

Prin precizarea la acțiune depusă la dosar la data de 21 iulie 2016, contestatorii au suplimentat petitul al treilea din acțiunea introductivă de instanță, solicitând, în subsidiar, obligarea pârâtului CSM la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună repunerea părților în situația anterioară, inclusiv în ce privește aspectul vechimii în magistratură, drepturile salariale și dreptul la concediu de odihnă, de care aceștia au fost lipsiți.

Prin completarea la întâmpinare față de precizarea ulterioară a contestației, intimatul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii, precizate, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, apreciind că prin precizarea contestației în sensul arătat, contestatorii nu aduc niciun argument suplimentar celor expuse în cererea inițială.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Argumentele de fapt și de drept relevante

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare în raport de contestația formulată și precizată, Curtea o va aprecia ca nefondată și o va respinge pentru următoarele motive.

Prin contestația formulată și precizată având ca obiect Hotărârea Plenului CSM nr. 244 din 17 martie 2016 și Hotărârea secției pentru judecători nr. 179 din 24 februarie 2016, contestatorii critică în esență excesul de putere al autorității pârâte care a refuzat să emită în favoarea contestatorilor prin care să dispună restabilirea situației anterioare în sensul dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 respectiv plata drepturilor bănești și recunoașterea vechimii în magistratură aferente perioadei suspendării din funcție.

În raport de acest petit, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 C. proc. civ. existând identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, care nu este un simplu raport de muncă și calitatea de debitor al obligației pe care o are intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în prezenta cauză. Aceasta rezultă din faptul că doar în baza hotărârii secției pentru judecători din cadrul CSM prin care să fie admisă cererea contestatorilor privind repunerea în situația anterioară pot fi achitate drepturile bănești de care contestatorii au fost lipsiți în perioada suspendării din funcție și poate fi recunoscută vechimea în magistratură în perioada 30.06.2014-24.02.2016.

Iar emiterea acestei hotărâri în sensul solicitat de contestatori a fost refuzată de intimat care a emis cele două hotărâri contestate apreciind că repunerea în situația anterioară în sensul dispozițiilor art. 62 alin. (3) și art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privește numai reluarea exercițiului funcției de magistrat nu și beneficiul drepturilor pretinse de contestatori, pe motiv că în afara situațiilor prevăzute expres la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu există temei legal pentru acordarea acestora.

În raport de existența a două interpretări diferite privind repunerea în situația anterioară s-a născut prezentul litigiu în care intimatul Consiliul Superior al Magistraturii care a emis hotărârile contestate are calitate procesual pasivă.

Pe fondul contestației astfel cum a fost precizată, Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca întemeiată, apreciind ca fiind corectă interpretarea dată de contestatori a normelor legale incidente situației referitoare la restabilirea situației anterioare pe perioada suspendării din funcție.

Totodată, în cauză Curtea apreciază că există îndeplinite condițiile existenței unui exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 deoarece în prezenta cauză intimatul nu a respectat Hotărârea Plenului CSM nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, hotărâre prin care s-a apreciat că "prin hotărârea secției Consiliului prin are se constată că măsura suspendării din funcție a încetat trebuie să se dispună repunerea magistratului în situația anterioară suspendării din funcție".

Deși emisese această interpretare de principiu a dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin emiterea hotărârilor contestate în prezenta cauză a dat o interpretare diferită și nu a aplicat, fără un motiv justificat în concret, pe situația contestatorilor interpretarea dată prin Hotărârea Plenului CSM nr. 129 din 6 noiembrie 2014 - filele 51-52 dosar.

Din probele administrate rezultă următoarea situație:

În baza art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, la data de 30.06.2014, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, contestatorii au fost suspendați din funcție prin hotărâri ale secției pentru judecători, până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

Conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 "în perioada suspendării din funcție, judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

Prin încheierea penală nr. 333/2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - judecătorul de cameră preliminară în dosar nr. x/2014 s-a dispus restituirea cauzei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Oradea în vederea completării și refacerii urmăririi penale.

Prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 a secției pentru judecători s-a constatat încetarea măsurii suspendării din funcție față de contestatori, dispunându-se repunerea lor în funcția de judecător începând cu data de 24.02.2016.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a apreciat că restituirea cauzei la parchet reprezintă temei pentru încetarea măsurii suspendării în raport de dispozițiile art. 342-348 C. proc. civ.

S-a considerat că efectul unei asemenea soluții de restituire a cauzei la parchet constă în încetarea măsurii suspendării din funcție, întrucât temeiul ce a determinat-o nu mai subzistă, judecătorul sau procurorul fiind repus în situația anterioară operării suspendării și anume repunerea în funcție. În consecință în baza acestei hotărâri contestatorii au fost repuși în funcție începând cu data de 24.02.2016.

În ceea ce privește repunerea în situația anterioară în sensul solicitat de contestatori, respectiv plata drepturilor bănești de care au fost lipsiți pe perioada suspendării din funcție și recunoașterea vechimii în magistratură pentru această perioadă interpretarea dată de intimat dispozițiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost în sensul că în cauză sunt reglementate strict și limitativ cazurile în care magistratului i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. "Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător ori procuror, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă".

S-a apreciat de secția pentru judecători că restituirea cauzei la parchet nu este un caz expres prevăzut de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 care să justifice refacerea în situația anterioară în sensul solicitat respectiv nu numai reluarea exercițiului funcției de către magistrat ci și beneficiul drepturilor pretinse, pe motiv că acestea nu pot fi acordate în afara situațiilor prevăzute de art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Interpretarea dată prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 179 din 24 februarie 2016 a fost menținută și prin Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului CSM prin care a fost respinsă contestația apreciindu-se că nu există temei legal pentru acordarea acestora.

Curtea apreciază că interpretarea restrictivă dată de intimat pe cererea de repunere în situația anterioară este greșită în raport de interpretarea dată de însuși intimat cazului de restabilire a situației anterioare în cazul restituirii cauzei la parchet - situație neprevăzută expres de dispozițiile art. 62 alin. (3) și 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ca temei pentru acordarea beneficiului drepturilor pretinse.

Prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM a emis o hotărâre în interpretarea consecințelor pe care situația prevăzută de noul cod de procedură penală de restituire a cauzei la parchet o are față de situația magistratului suspendat din funcție la data trimiterii în judecată conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Prin această Hotărâre nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM, pe o situație ipotetică având ca premisă restituirea cauzei la parchet, a apreciat că în cazul restituirii la parchet măsura suspendării din funcție trebuie să înceteze deoarece nu mai subzistă temeiul de fapt care a determinat suspendarea din funcție și anume trimiterea în judecată.

Prin aceeași hotărâre Plenul CSM consideră că prin hotărârea secției Consiliului prin care se constată că măsura suspendării din funcție a încetat trebuie să se dispună repunerea magistratului în situația anterioară suspendării din funcție.

Ulterior, în situația în care cererea contestatorilor a privit repunerea în situația anterioară, intimatul a apreciat că prin Hotărârea nr. 1219/2014 intimatul poate restabili situația anterioară, care poate avea ca obiect numai reluarea exercițiului funcției de către magistrat nu și beneficiul drepturilor pretinse pentru care s-a apreciat că nu există temei legal pentru acordarea lor.

Această interpretare restrictivă este apreciată de Curte ca fiind nelegală și greșită în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014, intimatul neaplicând cu exces de putere propria hotărâre în interpretare care este deplin aplicabilă contestatorilor.

Curtea apreciază că prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 Plenul CSM a statuat că în situația în care secția pentru judecători sau procurori constată că temeiul ce a determinat suspendarea din funcție a magistratului nu mai subzistă, trebuie dispusă prin aceeași hotărâre și repunerea magistratului în situația anterioară.

Repunerea în situația anterioară nu poate avea ca efect numai reluarea exercițiului funcției deoarece aceasta este o consecință directă a constatării încetării suspendării din funcție, deoarece nu mai subzistă situația premisă care a determinat suspendarea din funcție și anume trimiterea în judecată.

În cazul restituirii la parchet dispoziția de trimitere în judecată nu își mai produce efectele prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 fiind necesară refacerea sau completarea urmăririi penale după caz.

Curtea apreciază că prin Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 intimatul a interpretat repunerea magistratului în situația anterioară suspendării din funcție în sensul solicitat de către contestatori acela că în cazul încetării măsurii suspendării din funcție trebuie să se dispună repunerea magistratului în situația anterioară suspendării din funcție. Iar această restabilire a situației anterioare presupune înlăturarea efectelor pe care această suspendare le-a determinat pentru perioada 30.06.2014 și până la data repunerii în funcție respectiv 24.02.2014.

Iar efectul suspendării din funcție este prevăzut de art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 "În perioada suspendării din funcție a judecătorului și procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură". În consecință Curtea, în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 apreciază că în cauză contestatorii repuși în funcție ca urmare a încetării efectelor suspendării din funcție au dreptul de a fi repuși în situația anterioară inclusiv sub aspectul acordării beneficiului drepturilor pretinse - drepturi bănești de care au fost lipsiți și recunoașterea vechimii în magistratură pentru perioada aferentă suspendării.

În cauză, prin Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 secția pentru judecători a CSM a constatat încetarea măsurii suspendării din funcție privind pe contestatori și a dispus repunerea în funcția de judecători începând cu data de 24.02.2016 având ca temei faptul că măsura care a justificat suspendarea din funcție nu mai subzistă cauza fiind restituită la procuror.

Această măsură legală - restituirea cauzei la Parchet nu este prevăzută expres de dispozițiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 printre cazurile de încetare a măsurii suspendării dar care a determinat în prezenta cauză și în raport de dispozițiile Hotărârii nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 încetarea suspendării din funcție și reluarea exercițiului funcției de judecător.

În consecință repunerea în situația anterioară, în raport de Hotărârea nr. 1219 din 6 noiembrie 2014 privește nu numai reluarea funcției de către magistrat ci și beneficiul drepturilor pretinse respectiv plata drepturilor bănești de care au fost lipsiți pe perioada suspendării din funcție și recunoașterea vechimii în magistratură pentru această perioadă neputându-se reține că aceste drepturi nu pot fi acordate în afara situațiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Curtea apreciază că în cazul contestatorilor repuși în funcție ca urmare a aplicării Hotărârii nr. 1219/2014 a existat un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, intimatul apreciind contrar propriei interpretări asupra repunerii în situația anterioară. Prin această interpretare contestatorii au avut un drept recunoscut vătămat, în sensul că repunerea în situația anterioară privește și beneficiul drepturilor pretinse respectiv drepturile salariale și vechimea în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcție 30.06.2014 și data repunerii în funcție respectiv 24.02.2016.

În cadrul drepturilor salariale sunt cuprinse toate drepturile bănești de care, conform legii, contestatorii au fost lipsiți și care nu le-au fost acordate în perioada 30.06.2014 - 24.02.2016.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, pe fond, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 1 din Legea nr. 554/2004 va admite contestația astfel cum a fost precizată și va anula hotărârile contestate, va obliga intimatul să emită o hotărâre prin care să repună în situația anterioară pe contestatori în privința drepturilor salariale și a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcție 30.06.2014 și până la data repunerii în funcție, respectiv 24.02.2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Admite contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de A., B., C. și D.

Anulează Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunțată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să repună in situația anterioară pe contestatari în privința drepturilor salariale și a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcție, 30.06.2014 și până la data repunerii în funcție, respectiv 24.02.2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2016.