ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată, s-a solicitat anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 611 din 10 iunie 2015, nr. 612 din 10 iunie 2015 și nr. 613 din 10 iunie 2015, prin care au fost respinse cererile magistraților privind reintegrarea lor pe funcțiile deținute anterior suspendării și, în consecință, obligarea intimatului la reintegrarea magistraților în funcțiile deținute, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii, s-a învederat că la data de 30.06.2014 contestatorii au fost trimiși în judecată printr-un rechizitoriu al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, astfel încât prin Hotărârile nr. 679-682 ale secției pentru judecători s-a dispus suspendarea magistraților din funcție până la soluționarea cauzei penale.

Contestatorii au arătat că au formulat cereri privind reintegrarea lor în funcțiile deținute anterior, cereri care, în mod greșit, au fost considerate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind contestații împotriva hotărârilor prin care s-a dispus suspendarea lor din funcție.

În opinia contestatorilor, secției pentru judecători îi revenea competența de soluționare a cererilor privind reintegrarea în funcție și nu Plenului, prin raportare la dispozițiile art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004.

În acest sens, părțile contestatoare au făcut referire la Hotărârea nr. 254 din 19 martie 2015 a Plenului, prin care s-a stabilit că este necesară adoptarea unei hotărâri de secția Consiliului, pentru repunerea în funcție a unui judecător sau procuror suspendat.

Contestatorii au apreciat că menținerea suspendării raporturilor de serviciu încalcă prezumția de nevinovăție de care beneficiază până la momentul soluționării definitive a procesului penal.

Actul de inculpare prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului nu este de natură să limiteze efectele principiului prezumției de nevinovăție.

De asemenea, contestatorii au apreciat că interdicția de a exercita funcția de judecător nu respectă principiul proporționalității, neexistând nicio justificare pentru ca suspendarea din funcție să dăinuie la acest moment.

Contestatorii au apreciat că suspendarea din funcție nu se justifică nici instituțional, prin raportare la deficitul de judecători și la faptul că posturile lor nu pot fi ocupate pe perioada suspendării.

În fine, au mai arătat că suspendarea din funcție aduce atingere dreptului lor la muncă, fiind puși în postura de a exercita activități în alte unități, fără nicio legătură cu experiența și pregătirea deținute ca magistrați și fără a putea anticipa perioada pentru care trebuie să identifice o altă activitate pentru întreținerea propriilor familii.

Prin Hotărârea nr. 611 din 10 iunie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna A., judecător la Curtea de Apel Oradea, împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 679 din 30 iunie 2014.

Prin hotărârea anterior menționată, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție a doamnei judecător, începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție.

Prin Hotărârea nr. 612 din 10 iunie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de doamna B., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 681 din 30 iunie 2014.

Prin hotărârea anterior menționată, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție a doamnei judecător. începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție.

Prin Hotărârea nr. 613 din  10.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de domnul C., judecător la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii secției pentru judecători nr. 682 din 30 iunie 2014.

Prin hotărârea anterior menționată, secția pentru judecători a dispus suspendarea din funcție a domnului judecător, începând cu data de 30.06.2014, ora 14, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu intenție.

S-a reținut în cuprinsul hotărârilor Plenului că prin art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 se prevede un caz de suspendare obligatorie, "ope legis" și nu facultativă, secției pentru judecători revenindu-i doar obligația de a constata incidența respectivei cauze de suspendare, fără a aprecia cu privire la oportunitatea măsurii.

De asemenea, s-a constatat că prelungirea perioadei suspendării, în același timp cu durata procesului, nu poate justifica o reevaluare a măsurii suspendării, întrucât această situație nu este prevăzută de lege. De altfel, s-a arătat că textul de lege menționat stipulează suspendarea magistratului pe toată durata soluționării cauzei, or cauza penală în care contestatorii sunt inculpați se află pendinte la Curtea de Apel Cluj.

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție invocată de contestatori, s-a reținut că aceasta nu este știrbită de măsura suspendării din funcție luată față de aceștia, rațiunea măsurii fiind tocmai aceea de asigurare a independenței și imparțialității sistemului judiciar.

La 11 decembrie 2015, cauza a fost suspendată și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. 1, a art. 62 alin. (3) și a art. 63 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017 Curtea Constituțională a respins excepția invocată.

La data de 20 iulie 2017, prin rezoluția președintelui, cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a referatului întocmit, la data 14 iulie 2017, de grefa instanței.

La termenul din 10 noiembrie 2017, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 2650 din 18 octombrie 2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de A., D., B. și C., a anulat Hotărârea nr. 244 din 17 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 179 din 24 februarie 2016 pronunțată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să repună în situația anterioară pe contestatari în privința drepturilor salariale și a vechimii în magistratură pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcție, 30.06.2014 și până la data repunerii în funcție, respectiv 24.02.2016.

Înalta Curte luând act de decizia nr. 2650/2016 constată că prezenta contestație a rămas fără obiect motiv pentru care o va respinge contestația ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A., B. și C. împotriva Hotărârii nr. 611 din 10 iunie 215, Hotărâri nr. 612 din 10 iunie 2015 și Hotărârii nr. 613 din 10 iunie 2015, pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2017.