ÎCCJ, Decizia nr. 11/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 11/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Încheierea de la termenul din 22 aprilie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea cererii de revizuire formulată de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Craiova.
Prin Decizia nr. 3524 din 9 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 930/A din 26 noiembrie 2015 a Tribunalului Mehedinți, secția I civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut, în esență, considerentele arătate în continuare.
Împotriva hotărârilor menționate a declarat recurs revizuenta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. 2102/1/2017.
II. Procedura de filtrare a recursului
Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că, sub rezerva depunerii de către recurent a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, sunt invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., este admisibil în principiu recursul declarat împotriva Deciziei nr. 3524 din 9 iunie 2017 și este inadmisibil recursul declarat împotriva Încheierii din 22 aprilie 2016.
Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.
Raportul a fost comunicat părților la data de 18 decembrie 2017, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.
III. Considerentele Înaltei Curți
În procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu, se constată că recursul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii [...]."
În acest sens, se reține că, deși prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat la data de 18 decembrie 2017, recurentei A. i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, partea nu și-a îndeplinit obligația menționată, devenind astfel incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia "[...] cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității [...]".
Pentru considerentele arătate, completul de filtru este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Încheierii de la termenul din 22 aprilie 2016 și Deciziei nr. 3524 din 9 decembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CL