ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2883/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 noiembrie 2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat, în contradictoriu cu Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, revizuirea Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (noul C. proc. civ.).

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, următoarele:

CNCD a fost sesizat cu privire la fapta de discriminare, constând în (generic) îngrădirea dreptului la educație prin limitarea dreptului de a se înscrie la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție "Al. I.Cuza" a persoanelor care au beneficiat anterior de o finanțare de la buget pentru licență.

Colegiul Director al CNCD, prin Hotărârea nr. 40 din 22 ianuarie 2014, a decis că aspectele sesizate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 11 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 R. În consecință, CNCD a dispus sancționarea contravențională atât a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, cât și a Ministerului Afacerilor Interne.

Ulterior, Hotărârea nr. 40 din 22 ianuarie 2014 a fost contestată, în mod separat și în perioade diferite, atât de către contravenientul Ministerul Afacerilor Interne, cât și de contravenientul Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

Contestația Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza s-a constituit în Dosarul nr. x/2014 (dosarul în speță), pe rolul Curții de Apel București, în timp ce contestația Ministerului Afacerilor Interne s-a constituit în Dosarul nr. x/2014, pe rolul aceleiași instanțe judecătorești.

În Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 1738/2014, a respins contestația Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, menținând ca temeinică și legală Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Ulterior, în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 2099/2014, s-a respins, de asemenea, contestația Ministerului Afacerilor Interne, menținând ca temeinică și legală aceeași Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Atât Ministerul Afacerilor Interne, cât și Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza au recurat cele două hotărâri judecătorești de fond.

În Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, a respins recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței civile nr. 2099/2014, reținând în consecință temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Ulterior, în Dosarul în speță nr. x/2014, aceeași instanță supremă, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016, a admis recursul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza și, casând Sentința civilă nr. 1738/2014, a anulat aceeași Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, care, reiterăm, fusese anterior statuată definitiv și irevocabil, prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, ca temeinică și legală.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Deși CNCD nu a invocat în Dosarul nr. x/2014 excepția autorității de lucru judecat, prin urmare instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, fiind, deci, îndeplinită această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, totuși a fost depusă la dosar Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, astfel încât instanța supremă să aibă în vedere pronunțarea unei soluții concordante celei pronunțate prin decizia anterioară, care statornicea, definitiv și irevocabil, temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, adică aceeași hotărâre care făcea și obiectul controlului judiciar în Dosarului nr. x/2014.

Cu toate acestea, instanța supremă, nesocotind în mod bizar soluția dispusă prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, pronunțată prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016, a pronunțat o soluție antitetică, anulând aceeași Hotărâre a CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Astfel cum rezultă din soluția afișată pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 s-a anulat "pe fond" și integral Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, ergo din perspectiva soluției de constatare a faptei de discriminare, cât și a soluției de angajare a răspunderii juridice contravenționale față contravenienții cauzei.

În atare context, în măsura în care soluția Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 nu se rezumă stricto sensu la anularea punctului din dispozitivul Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 prin care se sancționează contravențional Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, reținându-se că acest contravenient nu se face vinovat de săvârșirea faptei de discriminare constatate, ci anulează integral actul administrativ-jurisdicțional în speță, implicit sub aspectul fondului său (existența faptei de discriminare), în cauză, se întrunesc exigențele dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul în care, prin pronunțarea Deciziei nr. 2632 din 18 octombrie 2016 (prin care se anulează Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014), instanța supremă încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a decis definitiv și irevocabil temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Sub acest aspect, se învederează că principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Știut fiind că instituția autorității de lucru judecat posedă per se o dublă însușire: una procesuală și alta materială, în cauză, a fost tăgăduită nu valența procesuală (cea care împiedică desfășurarea unui nou proces cu privire la același drept), ci aceea materială, ca prezumție legală apodictică de adevăr judiciar în sensul judecății irevocabile.

Cele două noțiuni constitutive ale instituției autorității de lucru judecat se deosebesc în funcție de efectele hotărârii definitive, respectiv: efectul pozitiv (temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii, sintetizat tehnico-juridic prin "puterea lucrului judecat", putere ce conferă persoanelor în favoarea cărora au fost pronunțate dispozițiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acelor dispoziții); efectul negativ, materializat prin împiedicarea unei noi judecăți sub tripla condiție de identitate (identitate de cauză, obiect și părți).

Prin urmare, în cauză, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a decis definitiv și irevocabil temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, nu sub aspectul efectului negativ al autorității de lucru judecat (constând în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză), prevăzut de art. 431 alin. (1) noul C. proc. civ. ca excepția autorității de lucru judecat, ci al efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, desprins din dispozițiile art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ., concordant căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Dispozițiile art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, aceasta fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente (această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă). Or, ceea ce s-a judecat definitiv prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, anume temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, nu mai putea fi contrazis în cursul judecății din cadrul Dosarului nr. x/2014, care avea ca obiect temeinicia și legalitatea aceleiași Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 (diferind cauza, circumscrisă interesului celui de-al doilea contravenient sancționat).

Astfel, în mod judicios și legitim, se poate clama beneficiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, opunând în dosarul ulterior statuarea temeiniciei și legalității Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, în principal sub aspectul soluției de constatare a discriminării, iar în subsidiar al celei de sancționare a contravenientului Ministerul Afacerilor Interne, această statuare în urma judecății definitive anterioare având indubitabil, sub aspectul fondului (existența faptei de discriminare constatată prin aceeași Hotărâre CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014), legătură cu soluționarea cauzei ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2014.

Arată revizuentul că în cazul respingerii tezei sale procesuale ar fi pus în fața unei situații vădit inadmisibile, contrară oricărei idei de coerență juridică sau de rânduire operativ-juridică, anume aceea ca jurisprudența instanței supreme să statueze, simultan (prin decizii diferite), atât temeinicia și legalitatea actului, cât și contrariul, sub consecința (irațională și intolerabilă juridic) a menținerii și, concomitent, anulării aceluiași act administrativ.

În atare situație, având în vedere aspectul că cele două decizii nu se anulează una pe cealaltă, ambele fiind valabile în circuitul civil, vor fi utilizate alternativ corelativ intereselor subiective ale părților litigante, neputând fi negată niciodată temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 statuată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 (cel mult, putându-se susține, pentru a da eficiență și o oarecare coerență logico-juridică Deciziei nr. 2632 din 13 octombrie 2016, dezvinovățirea contravenientului Academia de Poliție).

În cauză, instanța supremă trebuia să valorifice jurisprudența anterioară, fie și din perspectiva conformării noțiunii de proces echitabil, care presupune că dezlegările definitive și irevocabile date problemelor de fapt și de drept în litigii anterioare, dar identice sau analoage sub aspectul problemelor de fapt și de drept soluționate (precum în cauză), trebuie să poarte facultatea, dacă nu a puterii de lucru judecat ca efect pozitiv al hotărârii definitive, măcar a "precedentului judiciar pozitiv" în litigiile ulterioare, deoarece, per a contrario, s-ar ignora principiul securității raporturilor juridice, sub repercusiunea generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

Sub această optică juridică, afirmăm că dezlegarea unei probleme de fapt și de drept, date printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, sub aspectul temeiniciei și legalității Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, era de natură să fi clarificat, de la momentul definitivării problema temeiniciei și legalității acestui act administrativ-jurisdicțional, creându-se speranța legitimă că ca nu va mai fi negată de aceeași instanță printr-o hotărâre ulterioară (cu atât mai puțin de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care ar trebuie să fie un veritabil model de coerență juridico-procesuală).

În concluzie, se apreciază că, pentru evitarea unei judecăți per incuriam, implicit în sensul producerii unei reprobabile divergențe jurisprudențiale, ca urmare a neglijării nu doar a precedentului judiciar, dar, în cauză, chiar a instituției autorității de lucru judecat sub aspectul efectului său pozitiv, se impunea (și se impune în continuare) conformarea soluției deciziei revizuite cu Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, prin care s-a statuat temeinicia și legalitatea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014. Altminteri, o eventuală ignorare a necesității valorificării precedentului judiciar, a fortiori a puterii de lucru judecat ca efect pozitiv al Deciziei nr. 2078 din 22 iunie 2016, va conduce de plano la caracterizarea acestuia/eia ca redundantă, împrejurare care, simultan, condamnă preeminența dreptului la o sempiternă fază incipientă.

În fine, în ultimă instanță, în măsura în care s-ar reține că cererea în cauză nu ar răspunde integral exigențelor cerute, revizuentul chibzuiește că s-ar impune sacrificarea rigorilor exhaustive ale instituției autorității de lucru judecat (instituție juridică administrată în contextul inițierii unui atare demers de revizuire a unei hotărâri judecătorești pronunțate per incuriam), în favoarea facultății corectării măcar a reprehensibilului diferend jurisprudențial generat în cauză, prin aceasta instanța supremă conservând principiului siguranței juridice și readucând încrederea justițiabilului în sistemul judiciar.

Prin întâmpinare, intimata Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, arătând următoarele:

Fundamentul motivului de revizuire invocat îl constituie instituția autorității de lucru judecat, fiind necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

- să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul, întrucât acest motiv de revizuire poate privi și hotărâri care nu evocă fondul cauzei;

- hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe triplă identitate (același părți, același obiect, aceeași cauză);

- hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite;

- în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost invocată să nu se fi judecat excepția;

- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Pe caz concret, prin raportare la obiectul prezentului dosar, nu este îndeplinită condiția de la lit. b), deoarece în procesul soluționat prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au figurat ca părți Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" (în calitate de recurent) și, respectiv, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (în calitate de intimat), în timp ce în dosarul soluționat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016, pronunțată de aceeași instanță, au figurat ca părți Ministerul Afacerilor Interne (recurent) și, respectiv, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (în calitate de intimat).

În aceeași ordine de idei, revizuirea nu este admisibilă, atunci când nu este vorba de aceeași pricină și diferă toate cele trei elemente (părți, obiect, cauză) sau atunci când este diferit unul sau două elemente (fie părțile, fie obiectul, fie cauza).

Față de considerentul amintit în cererea de revizuire, înaintată de CNCD, conform căruia acesta nu a invocat, în dosarul soluționat cu decizia a cărei revizuire se cere, autoritatea de lucru judecat, se apreciază că, și în ipoteza în care ar fi fost invocată această excepție, ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece nu există identitate de părți, obiect și cauză.

La data de 24 martie 2017, petentul A. a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul revizuentului.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în Dosarul nr. x/2014 nu a fost parte și nu a putut face apărări, în pofida faptului că reprezenta chiar persoana vizată de discriminarea a cărei existență constituia obiectul cauzei, astfel fiind încălcat dreptul subsemnatului la apărare, și principiul contradictorialității, ce stau la baza procesului civil.

Reclamantul din Dosarul nr. x/2014, nu a procedat la chemarea sa în judecată, nefiind citat în cauză, astfel că nu a avut cunoștință despre existența acestei cauze și nu a putut formula apărări și propune probe în susținerea intereselor sale.

Concret, în prezent, există cu privire la același act administrativ jurisdicțional, respectiva Hotărâre nr. 40 din 22 ianuarie 2014, două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu același obiect, respectiv anularea Hotărârii nr. 40 din 22 ianuarie 2014 a C.N.C.D., în cadrul cărora au fost analizate condițiile de fond ale existenței discriminării reținute de către Consiliul de Combatere a Discriminării, diferite fiind doar partea care a promovat cererea, respectiv reclamantul, precum și prezența sau absența sa din cadrul procesual.

Statuările instanțelor de recurs sunt diametral opuse, asupra acelorași considerente care țin de existența sau inexistența discriminării.

Din această perspectivă, solicită a se reține lipsa efectelor față de sine a dispozițiilor Deciziei civile nr. 2362 din 18 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2014, față de împrejurarea că nu a avut calitatea de parte în respectiva cauză, urmând ca în virtutea principiului relativității lucrului judecat hotărârea respectivă să producă efecte juridice exclusiv între părțile respectivului litigiu.

Potrivit principiului "relativității hotărârii judecătorești", astfel cum acesta este explicitat în literatura de specialitate, "atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune, astfel cum am menționat că ceea ce a fost judecat nu poate folosi sau, în principiu, nu poate fi opus decât de către părțile din proces (res inter alios iudicata, aliis neque nocet neque prodest".

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2017, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A.

Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 10 iulie 2017, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat, a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin întâmpinarea depusă, acest intimat a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În fapt, în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect cererea de anulare a hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014, în care au fost părți Ministerul Afacerilor Interne (reclamant) și C.N.C.D. (pârât), Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 prin care a respins recursul M.A.I., reținând temeinicia actului în discuție.

În Dosarul nr. x/2014, având același obiect, în care părți au fost Academia de Poliție "Al. I. Cuza" București (reclamant) și C.N.C.D. (pârât), înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 prin care a admis recursul Academiei de Poliție, a casat sentința recurată, a admis acțiunea și a anulat hotărârea C.N.C.D. nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Astfel, se arată că între cele două dosare nu există identitate de părți, în Dosarul nr. x/2014 Ministerul Afacerilor Interne neavând calitatea de parte.

Revizuentul își întemeiază întregul demers pe prezumția de lucru judecat, or, așa cum a statuat constant instanța supremă în jurisprudența sa (spre exemplu Decizia nr. 1777 din 25 iunie 2015) între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține că prin Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr. 40 din 22 ianuarie 2014, s-a dispus aplicarea câte unei amenzi contravenționale în valoare de 1000 RON față de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și față de Ministerul Afacerilor Interne pentru săvârșirea unei fapte de discriminare constând în refuzul înscrierii petentului A. (intervenientul accesoriu din prezenta cauză) la concursul de admitere în cadrul instituției de învățământ superior menționate din motivul că a beneficiat anterior de o finanțare de la buget pentru licență.

Autoritățile publice sancționate au contestat separat hotărârea Consiliului la instanța de contencios administrativ competentă, formându-se Dosarul nr. x/2014 (pentru acțiunea formulată de Ministerul Afacerilor Interne), respectiv Dosarul nr. x/2014 (pentru acțiunea formulată de Academia de Poliție).

Prin Sentința civilă nr. 2099 din 1 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea hotărârii CNCD formulată de Ministerul Afacerilor Interne. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2078 din 22 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, prin Sentința civilă nr. 1738 din 2 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată împotriva aceleiași hotărâri CNCD de Academia de Poliție. Însă, prin Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 (decizie ce face obiectul prezentei cereri de revizuire), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul Academiei de Poliție împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o și, rejudecând, a admis acțiunea și a anulat Hotărârea CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014.

În raport cu situația de fapt prezentată, Înalta Curte constată că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 2632 din 18 octombrie 2016 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 2078 din 22 iunie 2016 prin care, respingându-se recursul împotriva Sentinței civile nr. 2099 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a consfințit în mod definitiv legalitatea hotărârii CNCD atacate în privința sancțiunii aplicate Ministerului Afacerilor Interne. Ca urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 430 alin. (1) noul C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, precum și cele ale art. 431 alin. (1) din același act normativ, care statuează că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.", fiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. Contrar susținerilor intimaților, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită și cerința identității de părți, atâta timp cât prin decizia atacată, instanța s-a pronunțat asupra legalității hotărârii CNCD și în partea referitoare la Ministerul Afacerilor Interne, chiar dacă acesta nu a fost citat în cauză.

În opinia Înaltei Curți, nu se poate reține însă că prin anularea Hotărârii CNCD nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea care privește sancțiunea contravențională aplicată Academiei de Poliție, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 2632 din 18 octombrie 2016 ar încălca puterea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 2078 din 22 iunie 2016. Înalta Curte are în vedere că Academia de Poliție nu a fost parte în Dosarul nr. x/2014 soluționat definitiv prin această din urmă decizie. Or, a accepta puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești față de o persoană ce nu a avut calitatea de parte în litigiul soluționat prin respectiva hotărâre echivalează, în mod evident, cu o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil, precum și a dreptului de acces la justiție al acestei persoane, care nu și-a putut susține efectiv în fața unei instanțe punctul de vedere asupra problemei dezlegate prin hotărârea pronunțată în litigiul în care nu a fost parte.

Mai mult, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, pentru existența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat este necesară existența identității de părți, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior, să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 513 alin. (4), precum și cele ale art. 67 alin. (1) noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A. și va anula Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește dispoziția de anulare a Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea referitoare la sancțiunea aplicată Ministerului Afacerilor Interne. Va fi menținută decizia atacată în ceea ce privește dispoziția de anulare a Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 referitor la sancțiunea aplicată Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A.

Anulează Decizia nr. 2632 din 18 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește dispoziția de anulare a Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 în partea referitoare la sancțiunea aplicată Ministerului Afacerilor Interne.

Menține decizia atacată în ceea ce privește dispoziția de anulare a Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 40 din 22 ianuarie 2014 referitor la sancțiunea aplicată Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT