ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2867/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, în temeiul art. 7, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, a solicitat:

1.anularea parțială a chestionarului de întrebări A, în privința întrebărilor nr. 14 de la disciplina Istorie, respectiv întrebarea nr. 19 de la disciplina Limba Engleză, întrucât, astfel cum a susținut și în cadrul contestației, acestea încalcă regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în anul 2016 nr. 840 din 22.01.2016;

2.anularea parțială a baremului cu răspunsuri în privința întrebărilor nr. 14 de la disciplina Istoria Românilor, respectiv întrebarea nr. 19 de la disciplina Limba Engleză întrucât, astfel cum a susținut și în cadrul contestației, acestea încalcă regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza", în anul 2016 nr. 840 din 22.01.2016;

3.anularea actului administrativ nr. x/09.08.2016 și a operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii acestuia, prin care, în mod nelegal, a fost respinsă contestația sa, formulată în baza dispozițiilor art. 101-106 din regulament;

4.anularea parțială a actului administrativ prin care au fost validate rezultatele finale ale concursului de admitere, în privința respingerii sale;

5.obligarea Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" la emiterea unui act administrativ prin care reclamanta să fiu considerată admisă și înscrisă în anul universitar 2016-2017, întrucât beneficiază, în plus față de nota 8,50, și de punctajul aferent întrebărilor nr. 14 - Istorie, respectiv 19 - Limba Engleză, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

In subsidiar, a solicitat obligarea Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în urma soluționării corecte și efective a contestației, la emiterea unui act administrativ prin care reclamantei să i se recunoască dreptul de a fi admisă în anul universitar următor pronunțării hotărârii, fără a mai susține examenul, întrucât a câștigat acest drept prin promovarea examenului din iulie- august 2016.

6.obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50 000 RON și la repararea prejudiciului material în cuantum de 18430 RON.

7.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4686 din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

A anulat în parte actul administrativ cu nr. x/09.08.2016 și procesul-verbal al ședinței comisiei de contestații nr. x/09.08.2016 în ceea ce o privește pe reclamantă și a obligat pârâta la soluționarea contestației formulate de către reclamanta, în mod motivat.

A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON taxa judiciară de timbru și în cuantum de 2000 RON onorariu de avocat.

1.3. Cererile de recurs

Pârâta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 4686 din 4 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar reclamanta A. a formulat recurs incident, împotriva sentinței civile nr. 4686 din 4 decembrie 2017 și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

După o scurtă expunere rezumativă a situației de fapt recurenta - pârâtă arată că, în mod greșit, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, reținând că acesteia nu i s-au adus la cunoștință motivele pentru care i-a fost respinsă contestația formulată la rezultatele obținute la materiile de concurs.

În realitate, candidatei i-au fost comunicate motivele respingerii contestației, prin procesul-verbal încheiat cu ocazia recorectării lucrării, aceasta având posibilitatea să formuleze obiecțiuni în cadrul procesului-verbal menționat, însă nu a uzitat de acest drept.

Mai arată recurenta-pârâtă că motivele respingerii contestației i-au fost aduse la cunoștință reclamantei și prin adresa nr. x/2016, înscris depus la dosarul cauzei, prin care s-au reiterat argumentele înserate în procesul-verbal menționat mai sus.

În concluzie, susține recurenta-pârâtă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente speței.

Recurenta-reclamantă solicită casarea sentinței atacate, în ceea ce privește soluția dată petitelor nr. 1, 2, 4, 5, 6, 7 din cererea de chemare în judecată, casarea încheierii din 23 octombrie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea instanței de fond la readministrarea probelor relative la existența și cuantumul prejudiciului material suferit de reclamantă.

În susținerea recursului incident, recurenta-reclamantă formulează următoarele critici:

Art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.: Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și al contradictorialității prin faptul că a lăsat nesoluționate mai multe capete de cerere coroborat cu situația, potrivit căreia, instanța nu a pus în discuția părților aspecte privind nemotivarea actului administrativ.

Se mai susține că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire situația de fapt prezentată, corespondența purtată între subsemnata și autoritate în cadrul procedurii prealabile, precum și argumentația autorității din cadrul actelor de procedură formulate în dosar, astfel încât există o motivare a actului administrativ contestat.

Art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.: Instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele legale incidente, respectiv: art. 7, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, art. 32 din Constituție, Protocolul I, alin. (2) din CEDO, art. 33-35, 70, 90, 101,106 din Regulamentul nr. 840 din 22.01.2016 privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în anul 2016, art. 453 din C. proc. civ.

Arată recurenta-reclamantă că în privind primelor două capete de cerere, în baza art. 7 și 8 din C. proc. civ. și a prevederilor Regulamentului de examen, instanța de fond putea, în mod facil, să analizeze legalitatea actelor contestate, având în vedere că cele două întrebări contestate încalcă, în mod evident, Regulamentul de examen, independent de motivația dată respingerii contestației.

Mai arată că inexistența unor argumente exprese în actul administrativ contestat reprezentând soluția cu privire la contestație, în situația în care din întreg probatoriu administrat în cauză rezultă, în mod clar, poziția autorității, nu echivalează cu situația invocată de instanță, în sensul imposibilității efectuării unei analize de legalitate. Nelegalitatea actelor rezultă din simpla observare a conținutului lor și a regulamentului de examen.

În privința capătului 3 de cerere, suplimentar aspectului constând în nemotivare, prima instanță trebuia și putea să constate că soluția oferită contestației reclamantei este contrară regulamentului de examen și să cerceteze și celelalte aspecte de nelegalitate ale actului administrativ anulat.

În privința capătului 4 de cerere privind anularea parțială a actului prin care au fost validate rezultatele concursului de admitere, susține recurenta că acesta are caracter accesoriu primelor trei, iar nelegalitatea rezultă din întreaga situație de fapt, în principal din împrejurarea că reclamanta a fost la egalitate de punctaj cu ultimul admis, departajarea făcându-se în baza mediei de la bacalaureat, iar adăugarea oricărei fracțiuni de punctaj ar fi situat-o deasupra ultimei medii de admitere, nefiind nevoie de aprecierea autorității.

De asemenea, recurenta-reclamantă afirmă că în privința capătului 5 de cerere și a celui subsidiar, acestea au caracter accesoriu primelor patru și trebuie admise în consecință.

În ceea ce privește capătul 6 al cererii de chemare în judecată, susține recurenta că, în mod greșit instanța de fond a respins solicitarea privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului material și a daunelor morale, fiind aplicat greșit art. 32 din Constituția României și Protocolul I, alin. (2) din CEDO.

Ultima critică formulată de recurenta-reclamantă pe calea recursului incident privește soluția instanței de fond de acordarea parțială a cheltuielilor de judecată, fiind încălcate dispozițiile art. 453 din C. proc. civ., în condițiile în care culpa procesuală a aparținut integral autorității pârâte.

1.4. Apărările formulate în cauză

Părțile recurente au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Recurenta-pârâtă critică sentința recurată prin prisma faptului că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că actul administrativ de soluționare a contestației reclamantei nu este motivat.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului constată că, din documentele aflate la dosarul de fond, filele x constând în actele administrative contestate de reclamantă și care reflectă situația privind analiza și soluționarea contestației acesteia la rezultatele concursului de admitere, nu reiese existența vreunei motivări a soluției de respingere a contestației, singura mențiune existentă fiind "Se respinge".

Fără a indica, în concret, vreo normă de drept material încălcată de prima instanță prin raționamentul său exprimat în sensul că procesul-verbal de soluționare a contestației reclamantei formulată la rezultatele examenului de admitere nu este motivat, recurenta-pârâtă susține că a oferit o astfel de motivare prin adresa de răspuns la plângerea prealabilă, adresa cu nr. x din 17.08.2016, aflată la dosarul de fond.

Analizând conținutul acestei adrese, care reprezintă o operațiune materială ulterioară desfășurării concursului de admitere și validării rezultatelor, instanța de control judiciar constată că prin aceasta, autoritatea nu răspunde niciunuia dintre argumentele concrete, prin care candidata reclama nereguli în baremul stabilit pentru două întrebări existente în grilele de la disciplinele istorie și limba engleză. Astfel, în cuprinsul adresei menționate, instituția de învățământ pârâtă îi transmite petentei că motivele respingerii contestației i-au fost aduse verbal la cunoștință de către membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor, recorectarea lucrărilor fiind făcută în prezența reclamantei, aceasta semnând procesul-verbal încheiat cu respectiva ocazie fără a completa ceva la rubrica "Observații".

Dincolo de justificarea superficială și formală oferită de autoritatea pârâtă atât candidatei, dar și prezentei instanțe prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că maniera în care s-au purtat discuțiile în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor nu putea fi cunoscută și analizată sub aspectul legalității decât dacă actul constatator cuprindea o minimă motivare care să asigure transparența decizională a Comisiei, având în vedere importanța efectelor juridice pe care procesul-verbal de soluționare a contestațiilor le-a produs în plan oficial și față de terți. Orice discuție directă, verbală, dintre candidată și membrii respectivei comisii, netranspusă în formă scrisă sau într-o altă formă care să permită accesul părților sau a instanței la conținutul dialogului vizând soluționarea contestației, nu poate respecta exigențele unei motivări corespunzătoare, pe care orice act administrativ trebuie să o cuprindă.

Un argument în plus ar fi și acela legat de forma tipizată pe care o are Procesul-verbal de soluționare a contestațiilor care, pentru rubrica "Observații", are un spațiu extrem de limitat, făcând aproape imposibilă inserarea vreunei obiecțiuni concrete venită din partea candidatului contestator.

În concluzie, achiesând la toată argumentația, laborios prezentată de instanța de fond, cu privire la necesitatea motivării actului administrativ, în contextul principiilor constituționale și ale dreptului european, precum și în temeiul jurisprudenței solide și unitare consolidată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de recurs constată că raționamentul curții de apel, cu privire la nemotivarea actului administrativ de soluționare a contestației formulate de reclamantă, este rezultatul unei aplicări corecte a legii, recursul fiind nefondat.

2.1. Recurenta-reclamantă critică sentința atacată în primul rând din perspectiva motivului de casare prevăzut de ar 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., arătând că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și principiul contradictorialității deoarece nu a soluționat toate capetele de cerere și nu a pus în discuția părții aspectul nemotivării actului administrativ prin care s-a soluționat contestația reclamantei.

Motivul de casare invocat de reclamantă presupune ca hotărârea instanței de fond să fi fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea.

Verificând actele procedurale întocmite în cauză, începând cu cererea de chemare în judecată și continuând cu întâmpinarea autorității pârâte, cu notele de concluzii scrise, precum și în raport de concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor de către reclamantă, prin apărător, Înalta Curte constată că, una dintre principalele critici de nelegalitate aduse actului administrativ, prin care comisia de soluționare a contestațiilor, organizată la nivelul autorității pârâte, a consemnat rezultatele reevaluării lucrărilor în sensul respingerii contestației, a fost aceea că nu cuprinde argumentele pentru care respectiva comisie a ajuns la concluzia menționată în procesul-verbal, acesta din urmă fiind nemotivat.

Așadar, afirmația recurentei-reclamante în sensul că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, prin nepunerea în discuția părților a aspectului nemotivării actului administrativ cu nr. x/09.08.2016 și a procesului-verbal al ședinței comisiei de contestații nr. x/09.08.2016, este neveridică, atâta vreme cât este contrazisă chiar de argumentația prezentată de reclamantă în cererea de chemare în judecată și susținută în fața instanței de fond, inclusiv în cadrul concluziilor orale consemnate în încheierea de ședință întocmită la ultimul termen de judecată, prin care s-a dispus și amânarea pronunțării hotărârii.

Prin urmare, principiul disponibilității părții în procesul civil și cel al contradictorialității au fost respectate, instanța de fond soluționând cauza în limitele învestirii, ambele părți susținându-și punctul de vedere și poziția procesuală cu privire la critica de nelegalitate vizând nemotivarea actului administrativ de soluționare a contestației reclamantei.

În ceea ce privește critica referitoare la neanalizarea de către instanța de fond a celorlalte capete de cerere, Înalta Curte constată că, în raport de soluția la care s-a oprit prima instanță, capetele 4-7 aveau caracter accesoriu față de capătul 3 de cerere, astfel încât o eventuală analiză a acestora era lipsită de eficacitate juridică, atâta vreme cât s-a dispus anularea unui act administrativ care a stat la baza validării rezultatului final al concursului în ceea ce o privește pe reclamantă.

În ceea ce privește petitele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate de către instanța de fond, fiind respinse în temeiul unei argumentații concrete, cuprinzând atât motive de fapt, cât și de drept, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. nu poate fi reținut pentru constatarea nelegalității sentinței instanței de fond, nefiind identificat niciun element care să întrunească ipoteza textului procedural menționat mai sus.

2.2. Al doilea motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă în susținerea recursului incident este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței.

Deși recurenta-reclamantă enumeră în preambulul argumentației anumite texte legale pretins a fi încălcate de către instanța de fond, aceasta nu a înțeles să arate în concret în ce mod a încălcat prima instanță fiecare normă invocată, iar instanța de control judiciar reține că nu toate dispozițiile legale menționate reprezintă norme de drept material incidente speței.

În esență, recurenta-reclamantă critică soluția pronunțată în primă instanță arătând că în mod greșit s-a reținut nemotivarea actului administrativ de soluționare a contestației, în realitate acesta fiind argumentat de autoritatea pârâtă prin corespondența purtată cu reclamanta și susținerile din întâmpinarea depusă la dosar. Prin urmare, apreciază recurenta că întreaga sentință este nelegală, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea fondului actelor administrative contestate.

Dincolo de incoerența de care dă dovadă recurenta în susținerea demersului judiciar (în fața instanței de fond s-a invocat nemotivarea actului administrativ, iar prin cererea de recurs se arată că soluția de anulare ca nemotivat a actului este greșită), Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că analiza primelor două capete de cerere formulate de reclamantă presupune depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin substituirea nepermisă în competențele unui organism specializat în materiile de concurs prevăzute pentru admiterea la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza.

Astfel, în mod corect, prima instanță a efectuat un control de legalitate al actului administrativ cu nr. x/09.08.2016 și a procesului-verbal al ședinței comisiei de contestații nr. x/09.08.2016 și a constatat că nu este îndeplinită o condiție de formă cerută ad validitatem în cazul unui act administrativ și anume că lipsește motivarea acestuia, dând astfel satisfacție parțială pretențiilor deduse judecății, prin achiesarea la susținerea reclamantei în sensul nemotivării acestor acte.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de fond nu putea să analizeze temeinicia respectivelor acte administrative, în sensul de a aprecia corectitudinea baremului stabilit pentru cele două întrebări de la materiile istorie și engleză, această procedură fiind în competența exclusivă a Comisiei de concurs, respectiv a Comisiei de soluționare a contestațiilor. Cu alte cuvinte, instanța judecătorească nu poate proceda la recorectarea lucrărilor de concurs și la stabilirea unui alt punctaj pentru reclamantă, putând doar verifica legalitatea organizării și desfășurării concursului, sens în care a constatat că procedura de soluționare a contestațiilor nu a fost legală prin prisma nemotivării actului administrativ de respingere a contestației reclamantei.

Pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în lipsa unei motivări a actului administrativ, nu se poate exercita controlul judecătoresc asupra temeiniciei acestuia, iar în speță, cu atât mai mult, nu se poate aprecia asupra corectitudinii rezultatelor finale ale concursului de admitere, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Soluția pronunțată de instanța de fond vine în sprijinul reclamantei, în sensul în care, aceasta are posibilitatea să cunoască argumentația de specialitate a Comisiei de soluționare a contestațiilor, ulterior având la îndemână mijloace administrative și procesuale de a pretinde și înlăturarea eventualelor efecte juridice vătămătoare produse de noul act administrativ, de data aceasta motivat, în sensul celor dispuse prin hotărârea judecătorească pronunțată în prezenta cauză.

În ceea ce privește prejudiciul material și daunele morale pretinse de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că, atâta vreme cât prin soluția pronunțată în cauză nu s-a putut dezlega definitiv conflictul judiciar, în sensul de a se constata că reclamanta a obținut media de admitere la instituția de învățământ pârâtă și a se dispune înscrierea reclamantei în calitate de student la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind prematur formulată o astfel de solicitare.

În consecință, critica recurentei vizând neadministrarea de către instanța de fond a probelor referitoare la dovedirea prejudiciului material, cerere respinsă prin încheierea din 23 octombrie 2017, este lipsită de eficiență juridică, în condițiile în care, prima instanță s-a pronunțat doar asupra actelor de soluționare a contestației și a constatat nulitatea lor pentru nemotivare, și nu pentru stabilirea unui punctaj greșit la corectarea lucrărilor de concurs ale reclamantei.

Ultima critică de nelegalitate vizează încălcarea art. 453 din C. proc. civ. de către instanța de fond, prin neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că cererea a fost admisă doar în parte, respectiv un singur capăt de cerere dintre cele 7 formulate de reclamantă, judecătorul fiind suveran în a stabili în ce măsură partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Or, recurentei-reclamante i-au fost acordate cheltuieli de judecată în cuantum de 1/2 din cele efectuate cu ocazia procesului, în condițiile în care i-a fost admis un singur capăt de cerere dintre cele 7 formulate, cu respectarea criteriilor proporționalității în raport de valoarea și circumstanțele cauzei, precum și de munca desfășurată de avocat.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare invocate de recurenții din prezenta cauză, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, împotriva sentinței civile nr. 4686 din 4 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul incident declarat de recurenta - reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 4686 din 4 decembrie 2017 și a încheierii de ședință din 23 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.