ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1084/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele, Reclamanta SC E.I. SRL cu sediul în Municipiul Galați, a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL Galați, solicitând constatarea rezilierii contractului de asociere în participațiune din 2002, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.171.285 lei daune și penalități și la plata cheltuielilor de judecată. Prin cerere reconvențională, pârâta solicită la rândul ei rezilierea contractului de asociere în participațiune și obligarea reclamantei la plata sumei de 75.000.000 lei contravaloarea amenajărilor efectuate spațiului adus în asociere. Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 167 din 2 februarie 2004, a respins acțiunea principală ca nefondată, a admis cererea reconvențională, a constatat reziliat contractul de asociere și a obligat pe reclamantă la 75.000.000 lei cu titlu de daune interese și la 5.285.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond, a reținut în esență că derularea contractului de asociere a fost obstrucționată de reclamantă, care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a pune la dispoziția pârâtei grupul sanitar al restaurantului V.D., fără de care pârâta nu putea obține autorizație de funcționare, creându-i în acest mod un prejudiciu de 75.000.000 lei. Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 186/A din 15 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că aceasta se face vinovată de imposibilitatea pârâtei de a-și desfășura activitatea și de a realiza obiectul contractului de asociere. Prin Decizia nr. 1415 din 11 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili situația de fapt legată de neîndeplinirea obligațiilor contractuale și de izvorul obligațiilor de despăgubire asupra îmbunătățirilor.

În rejudecare, Curtea de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a admis apelul declarat de reclamantă, a admis în parte cererea reconvențională, a constatat reziliat contractul de asociere și a obligat pe pârâtă la 95.171.285 lei contravaloare despăgubiri reprezentând chirie restantă, utilități și penalități de întârziere. Pretențiile pârâtei au fost respinse iar cheltuielile de judecată compensate în parte până la concurența sumei de 14.121.457 lei la care pârâta a fost obligată. Instanța de apel a reținut culpa comună a părților în desfășurarea activității, pârâtei refuzându-i-se autorizarea funcționării pentru că nu are grupuri sanitare corespunzătoare numărului de locuri; dar și pentru faptul că nu există sursă de apă caldă la bar, nu există număr de pahare suficient iar personalul nu a efectuat controlul medical periodic.

După suspendarea activității pârâta a trecut la investiții la spațiul comercial fără a obține acordul proprietarului așa cum prevedea contractul. Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 c.proc.civ, susținând că instanța de apel a motivat contradictoriu capătul de cerere privind constatarea rezilierii, fără a analiza cu ce probe pârâta a dovedit încălcarea clauzelor contractuale de către reclamantă. Avizul sanitar de funcționare a fost refuzat pentru că grupurile sanitare sunt insuficiente și amenajate necorespunzător, fără a se dovedi că reclamanta se face vinovată de această situație. Astfel, refuzul de plată a chiriei impune a se da eficiență pactului comisoriu cuprins în cap. V art. 1. Instanța de apel încălcând prevederile art. 969 C. civ.

a admis cererea reconvențională și a constatat reziliat contractul din culpă comună deși pactul comisoriu se referea numai la situația neplății chiriei mai mult de 60 zile. Instanța de apel a admis apelul reclamantei, nu „în parte” așa încât trebuia să constate rezilierea contractului din vina exclusivă a pârâtei. În recursul său, pârâta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății dând eficiență dispozițiilor art. 2 cap. IV lit. b) făcând abstracție de celelalte prevederi contractuale și a făcut o greșită aplicare a legii, reclamanta, prin pasivitatea sa a acceptat tacit executarea lucrărilor de amenajare. Recursul reclamantei este nefondat și va fi respins.

Prin contractul de asociere în participațiune, părțile au convenit ca reclamanta să pună la dispoziția pârâtei spațiul necesar desfășurării activității de alimentație publică: restaurant pizzerie, bar în schimbul achitării lunar a unui procent de 16% din cifra de afaceri realizată, dar nu mai puțin de 500 dolari SUA cu T.V.A. inclus. Cap. IV art. 6 prevedea obligația reclamantei de a pune la dispoziția pârâtei grupul sanitar al restaurantului V.D. Judicios, instanța de apel, după casarea cu trimitere a cauzei, a admis apelul reclamantei, raportându-se la obiectul acțiunii. Constatând rezilierea din culpa comună a părților instanței de apel nu i se poate reproșa o greșită aplicare a legii, instanța răspunzând obiectului cererii de chemare în judecată.

De altfel motivul invocat, speculativ, nepertinent, nu reprezintă o lipsă de temei legal, încălcare sau greșită aplicare a legii, având în vedere apărările pârâtei și cererea reconvențională a acesteia. Motivarea deciziei instanței de apel argumentează culpa reclamantei, aceea de a nu fi respectat prevederile contractuale relative la punerea la dispoziție a grupului sanitar necesar desfășurării activității. Astfel interpretarea sistematică a clauzelor contractuale (cap. II și cap. IV art. 6) atribuiau în sarcina reclamantei să pună la dispoziție spațiul necesar desfășurării activității, inclusiv a grupului sanitar, acesta fiind unul dintre cauzele substanțiale ale refuzului de autorizare a activității pârâtei.

Alături de prevederile art. 969 C. civ., instanța de apel a avut în vedere dispozițiile instanței de casare în legătură cu voința părților de a rezilia contractul datorită neîndeplinirii obligațiilor de către oricare dintre părți astfel cum rezultă din art. 5 cap. V. Neplata chiriei apare așadar culpa pârâtei ce conduce, în aceeași măsură precum neîndeplinirea obligației de a pune la dispoziție spațiul necesar desfășurării activității, a reclamantei, la rezilierea contractului. Astfel nici critica relativă la compensarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, instanța de apel făcând aplicațiunea prevederilor art. 276 C. proc. civ. În privința recursului pârâtei, acesta urmează a fi anulat ca netimbrat.

Prevederile art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997 precum și cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995 stabilesc obligația timbrării anticipate a cererilor adresate instanțelor judecătorești, sub sancțiunea anulării acestora. Citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 6 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei, recurenta nu a îndeplinit obligația cerută de lege așa încât analiza criticilor aduse hotărârii judecătorești atacate nu mai poate fi făcută. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați iar în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC R.C. SRL Galați, împotriva aceleeași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 martie 2008.