ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1084/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1084/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele,
Reclamanta SC E.I. SRL cu sediul în
Municipiul Galați, a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL Galați,
solicitând constatarea rezilierii contractului de asociere în participațiune din
2002, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.171.285 lei daune și penalități și
la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cerere
reconvențională, pârâta solicită la rândul ei rezilierea contractului de
asociere în participațiune și obligarea reclamantei la plata sumei de
75.000.000 lei contravaloarea amenajărilor efectuate spațiului adus în
asociere.
Tribunalul Galați,
prin sentința civilă nr. 167 din 2 februarie 2004, a respins acțiunea
principală ca nefondată, a admis cererea reconvențională, a constatat reziliat
contractul de asociere și a obligat pe reclamantă la 75.000.000 lei cu titlu de
daune interese și la 5.285.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond, a
reținut în esență că derularea contractului de asociere a fost obstrucționată
de reclamantă, care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a pune la
dispoziția pârâtei grupul sanitar al restaurantului V.D., fără de care pârâta
nu putea obține autorizație de funcționare, creându-i în acest mod un
prejudiciu de 75.000.000 lei.
Curtea de Apel
Galați, prin Decizia civilă nr. 186/A din 15 noiembrie 2004, a respins ca
nefondat apelul reclamantei, considerând că aceasta se face vinovată de
imposibilitatea pârâtei de a-și desfășura activitatea și de a realiza obiectul
contractului de asociere.
Prin Decizia nr. 1415
din 11 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
reclamantei, a casat decizia curții de apel și a trimis cauza spre rejudecare
pentru a se stabili situația de fapt legată de neîndeplinirea obligațiilor
contractuale și de izvorul obligațiilor de despăgubire asupra îmbunătățirilor.
În rejudecare, Curtea
de Apel Galați, prin Decizia civilă nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a admis
apelul declarat de reclamantă, a admis în parte cererea reconvențională, a
constatat reziliat contractul de asociere și a obligat pe pârâtă la 95.171.285
lei contravaloare despăgubiri reprezentând chirie restantă, utilități și
penalități de întârziere. Pretențiile pârâtei au fost respinse iar cheltuielile
de judecată compensate în parte până la concurența sumei de 14.121.457 lei la
care pârâta a fost obligată.
Instanța de apel a
reținut culpa comună a părților în desfășurarea activității, pârâtei
refuzându-i-se autorizarea funcționării pentru că nu are grupuri sanitare
corespunzătoare numărului de locuri; dar și pentru faptul că nu există sursă de
apă caldă la bar, nu există număr de pahare suficient iar personalul nu a
efectuat controlul medical periodic. După suspendarea activității pârâta a
trecut la investiții la spațiul comercial fără a obține acordul proprietarului
așa cum prevedea contractul.
Împotriva deciziei astfel
pronunțate, părțile au declarat recurs.
Reclamanta și-a
întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 c.proc.civ, susținând că
instanța de apel a motivat contradictoriu capătul de cerere privind constatarea
rezilierii, fără a analiza cu ce probe pârâta a dovedit încălcarea clauzelor
contractuale de către reclamantă. Avizul sanitar de funcționare a fost refuzat
pentru că grupurile sanitare sunt insuficiente și amenajate necorespunzător,
fără a se dovedi că reclamanta se face vinovată de această situație. Astfel,
refuzul de plată a chiriei impune a se da eficiență pactului comisoriu cuprins
în cap. V art. 1.
Instanța de apel
încălcând prevederile art. 969 C. civ. a admis cererea reconvențională și a
constatat reziliat contractul din culpă comună deși pactul comisoriu se referea
numai la situația neplății chiriei mai mult de 60 zile.
Instanța de apel a
admis apelul reclamantei, nu „în parte” așa încât trebuia să constate
rezilierea contractului din vina exclusivă a pârâtei.
În recursul său,
pârâta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății
dând eficiență dispozițiilor art. 2 cap. IV lit. b) făcând abstracție de
celelalte prevederi contractuale și a făcut o greșită aplicare a legii,
reclamanta, prin pasivitatea sa a acceptat tacit executarea lucrărilor de
amenajare.
Recursul reclamantei
este nefondat și va fi respins.
Prin contractul de
asociere în participațiune, părțile au convenit ca reclamanta să pună la
dispoziția pârâtei spațiul necesar desfășurării activității de alimentație
publică: restaurant pizzerie, bar în schimbul achitării lunar a unui procent de
16% din cifra de afaceri realizată, dar nu mai puțin de 500 dolari SUA cu T.V.A.
inclus.
Cap. IV art. 6
prevedea obligația reclamantei de a pune la dispoziția pârâtei grupul sanitar
al restaurantului V.D.
Judicios, instanța de
apel, după casarea cu trimitere a cauzei, a admis apelul reclamantei,
raportându-se la obiectul acțiunii.
Constatând rezilierea
din culpa comună a părților instanței de apel nu i se poate reproșa o greșită
aplicare a legii, instanța răspunzând obiectului cererii de chemare în
judecată. De altfel motivul invocat, speculativ, nepertinent, nu reprezintă o
lipsă de temei legal, încălcare sau greșită aplicare a legii, având în vedere
apărările pârâtei și cererea reconvențională a acesteia.
Motivarea deciziei
instanței de apel argumentează culpa reclamantei, aceea de a nu fi respectat
prevederile contractuale relative la punerea la dispoziție a grupului sanitar
necesar desfășurării activității.
Astfel interpretarea
sistematică a clauzelor contractuale (cap. II și cap. IV art. 6) atribuiau în
sarcina reclamantei să pună la dispoziție spațiul necesar desfășurării
activității, inclusiv a grupului sanitar, acesta fiind unul dintre cauzele
substanțiale ale refuzului de autorizare a activității pârâtei.
Alături de
prevederile art. 969 C. civ., instanța de apel a avut în vedere dispozițiile
instanței de casare în legătură cu voința părților de a rezilia contractul
datorită neîndeplinirii obligațiilor de către oricare dintre părți astfel cum
rezultă din art. 5 cap. V.
Neplata chiriei apare
așadar culpa pârâtei ce conduce, în aceeași măsură precum neîndeplinirea
obligației de a pune la dispoziție spațiul necesar desfășurării activității, a
reclamantei, la rezilierea contractului.
Astfel nici critica
relativă la compensarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, instanța
de apel făcând aplicațiunea prevederilor art. 276 C. proc. civ.
În privința
recursului pârâtei, acesta urmează a fi anulat ca netimbrat.
Prevederile art. 1 și
20 din Legea nr. 146/1997 precum și cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995
stabilesc obligația timbrării anticipate a cererilor adresate instanțelor
judecătorești, sub sancțiunea anulării acestora.
Citată cu mențiunea
achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 6 lei și a timbrului judiciar
de 0,3 lei, recurenta nu a îndeplinit obligația cerută de lege așa încât
analiza criticilor aduse hotărârii judecătorești atacate nu mai poate fi
făcută.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va
respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr.
152/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați iar în temeiul
dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 va anula ca netimbrat recursul
declarat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Galați împotriva
Deciziei nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați.
Anulează, ca
netimbrat, recursul declarat de pârâta SC R.C. SRL Galați, împotriva
aceleeași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședința publică, astăzi 18 martie 2008.