ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 75/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 36C din 5 mai 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

respins apelul civil formulat de apelantul reclamant B.A. împotriva sentinței

civile nr. 4265 din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

I civilă, ca nefondat.

Ca o chestiune preliminară, curtea de apel a

calificat drept apel calea de atac exercitată de reclamant, având în vedere că

procesul a început după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., în

conformitate cu dispozițiile art. 456 și art. 466 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că

reclamantul a formulat notificarea din 11 februarie 2002, solicitând acordarea

de măsuri reparatorii conform legii de reparație pentru imobilul în litigiu.

Unitatea deținătoare nu a soluționat în

termen notificarea formulată, așa încât reclamantul s-a adresat Tribunalului

Constanța pentru soluționarea cererii de restituire și pentru obligarea pârâtei

la restituirea fructelor civile și plata despăgubirilor pentru nesoluționarea

în termenul legal al notificării.

Prin sentința civilă nr. 5923 din 7 noiembrie

2012 – pronunțată de Tribunalul Constanța, modificată prin decizia civilă nr.

223/C din 15 aprilie 2013 – pronunțată de Curtea de Apel Constanța, pârâta SC M.

SA a fost obligată să propună acordarea către reclamant a despăgubirilor

conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 – pentru imobilul compus din cameră

de locuit, antreu, closet, situată la etajul III al Blocului E. (Hotel A.) din

stațiunea M., precum și pentru cota indiviză de 1,30% din dreptul de

proprietate asupra terenului aferent construcției (respectiv din terenul de 989

mp).

Așadar, curtea de apel a constatat că

reclamantul a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 – obținând

acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu imposibil de restituit în

natură.

O a doua acțiune – având același obiect,

astfel cum a reținut instanța de fond este inadmisibilă, în speță nefiind

incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 și ale deciziei nr.

20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum susține apelantul.

Sentința atacată nu a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, iar împrejurarea că pârâta nu a emis decizie de soluționare a

notificării, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească mai sus

amintită, nu deschide reclamantului calea unei acțiuni de a solicita despăgubiri

conform Legii nr. 10/2001.

În această situație reclamantul are la

îndemână o acțiune civilă – în baza căruia poate solicita punerea în executare

a deciziei civile mai sus menționate, decizie ce constituie titlul executoriu –

în cazul în care unitatea deținătoare nu-și execută obligația.

Împotriva acestei decizii reclamantul B.A. a

formulat, la data de 25 iulie 2014, recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul

a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței de

ordine publică a altei instanței, așa cum prevede art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, instanța a încălcat reguli de procedură, prevăzute sub sancțiunea

nulității și a aplicat greșit norme de drept material, critici ce se

circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 6359/118/2013.

La data de 29 octombrie 2014 a fost întocmit

raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit

de membri completului de judecată, iar la data de 13 noiembrie 2014 s-a dispus

comunicarea raportului către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a

fost comunicat recurentului reclamant B.A. și intimatei pârâte SC M. SA la data

de 18 noiembrie 2014 și respectiv la data de 26 noiembrie 2014.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Analizând excepția inadmisibilității recursului,

invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

„sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele

neatacate cu recurs”.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

(varianta în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată) „Decizia

sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în

termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului,

care este de competența curții de apel”.

Se reține că cererea reclamantului, înregistrată

la data de 4 iulie 2013, pe rolul Tribunalului București, are ca obiect obligarea

pârâtei SC M. SA la soluționarea cererii de restituire, la restituirea fructelor

civile și la plata despăgubirilor pentru nesoluționarea în termenul legal al notificării,

fiind întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2012 „Dacă prin

prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede

că hotărârea judecătorească de primă instanță este „definitivă”, de la data intrării

în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic

superioară” [alin. (1)] și „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care

printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanța

este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea

specială folosește o altă expresie similară” [alin. (2)].

Ca urmare, decizia civilă nr. 36C din 5 mai 2014

a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul

B.A. împotriva deciziei civile nr. 36 C din 5 mai 2014 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie

2015.