ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2683/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2683/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

decizia civilă nr.

35/C din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis

apelul formulat de reclamanții R.K. și C.Ș.G. împotriva sentinței civile nr.

1277 din 04 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă.

A schimbat în parte sentința,

în sensul că, anulând decizia nr. 810 din 09 iunie 2004, a constatat că reclamanta

R.K. este îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale pentru

suprafață de 137.965,50 mp (13 ha și 7.965,50 mp), iar reclamantul C.Ș.G. este îndreptățit

la măsuri reparatorii doar pentru suprafața de 52.837 mp (5 ha și 2.837 mp).

A constatat că reclamanta

este îndreptățită și la măsuri reparatorii pentru edificatele având o suprafață

construită totală de 5.114,32 mp și identificate prin expertiza tehnică imobiliară

C.M. cu notațiile 1, 1A, 5, 5A, 14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 și 52

și gard de zidărie.

A stabilit că măsurile

reparatorii cuvenite pentru toate aceste bunuri imobile sunt cele compensatorii

sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013, care se determină

potrivit art. 21 alin. (6) și 7 din același act normativ.

A obligat pe pârâta SC

M.O. SA, prin lichidator, să întocmească decizia cu propunerea de acordare de măsuri

compensatorii pentru aceste imobile, în favoarea reclamanților și să o transmită

Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

A respins celelalte pretenții

ale reclamanților și cererea de restituire în natură.

A menținut dispozițiile

primei instanțe privitoare la cheltuielile de judecată în fond.

A respins apelul reclamantului

C.Ș.G. și apelul pârâtei SC M.O. SA, prin lichidator.

A admis cererea de majorare

a onorariului, formulată de expert C.C., pentru suma de 1.130 RON și a dispus achitarea

acestei sume de către apelanta K.R., prin mandatar, către Biroul Local pentru Expertize

Judiciare – Tribunalul Constanța.

A obligat pe apelanta

pârâtă la plata, către apelanta K.R., a sumei de 3.252 RON reprezentând cheltuieli

de judecată în apel.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că, referitor la modalitatea de preluare a imobilului

(fosta moșie P. aflată pe teritoriul administrativ actual al comunei 23 August,

jud. Constanța) și la incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în acest caz, nu

au fost evocate critici nici în faza judecății în fond și nici în apel, decizia

nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, contestată în acest proces, pronunțându-se

pe elemente legate de lipsa calității de moștenitor și a probei dreptului de proprietate.

Prin urmare, chestiunea

preluării abuzive de către stat a acestui imobil – terenuri și construcții – în

perioada de referință 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 nu a fost supusă controlului

de legalitate, ea fiind confirmată prin probatoriul administrat, de vreme ce prin

actul de donație din anul 1944 succesorii legali ai proprietarilor inițiali P.E.

și soția sa, C., încă aveau drept de dispoziție asupra acestor bunuri, afirmându-se

în act că terenul donat, de 4 ha și 5.369 mp, se învecina la acea dată cu lotul

A menționat în actul de donație anterior (,,imobilul și grădina d-nei A.R.’’).

În referire la întinderea

drepturilor celor doi apelanți reclamanți, s-a arătat că este fără dubiu că reclamantul

C.Ș.G., succesor în drepturi al notificatoarei C.A., are dreptul la măsuri reparatorii

doar pentru terenul primit de bunica maternă, B.D.D.F., prin donația din 1930, adică

pentru lotul D menționat în actul de donațiune din 7 noiembrie 1930 în suprafață

de 5 ha și 2.837 mp din terenul fostei vii și plantații ale moșiei P., nu și pentru

terenurile donate celorlalți moștenitori; în prezent lotul D se află în vatra satului

M., fiind ocupat de construcțiile și gospodăriile locuitorilor și de căile de acces

aferente.

Nu va avea drept la măsuri

reparatorii pentru construcția regăsită la data donației pe acest lot D, anume ,,fosta

locuință a grădinarului, în ruină’’, nefiind administrată nici o dovadă că acest

edificiu, deteriorat în anul 1930, s-a menținut și ulterior datei de 06 martie 1945

și a fost preluată ca atare de stat.

Față de dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, R.K. (succesorul

legal al lui O.E.) are dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale

pentru ceea ce primise bunicul patern, D.E., prin actul de donație din 1930, anume,

lotul B în suprafață de 5 ha și 2.836 mp, precum și pentru ceea ce tatăl său, O.E.

primise prin actul de donație din anul 1944 de la sora și mătușile sale, adică terenul

de 4 ha și 5.369 mp, dar și pentru cota de ½ culeasă de O.E. de pe urma mătușii

lui R.A., conform certificatului de moștenitor din 25 iulie 1995 (adică ½

din dreptul aferent lotului A menționat prin donația din 1930, de 7 ha și 9.521

mp).

Probele administrate au

dovedit că, după încheierea actului de donație din 1930, P.C. a rămas în proprietatea

terenului de 4 ha și 5.369 mp (aflat în nord-vest față de lotul A) și care a intrat

în patrimoniul descendenților în viață la data decesului acesteia (copiii L.L.I.,

A.I.R., F.D.B., nepoții I.A. și O.E.). Ulterior, acest teren a făcut obiectul donației

din anul 1944 către O.E., fiul lui D.E. Acest aspect a fost corect stabilit și în

primă instanță.

O.E. devine, conform acestui

ultim act, ,,singurul și exclusiv proprietar al întregului teren’’.

Prin urmare, C.A. și O.E.

nu mai puteau face notificare, pe temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

pentru eventuale cote părți ale celorlalți moștenitori, în patrimoniul autoarei

comune P.C. nemairegăsindu-se la data de 6 martie 1945 niciun bun aflat în indiviziune

între moștenitorii săi.

Același text exclude,

în absența unei acceptări a moștenirii (astfel cum s-a întâmplat în cazul A.R.),

vreo pretenție a ambilor reclamanți pentru lotul C primit de L.L.I. la data donației

din 1930, precum și vreo pretenție a lui O.E. (antecesorul lui R.K.), pe temeiul

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru cota parte de ½ culeasă de

sora sa, I.E. (A.), de pe urma A.R., conform certificatului de moștenitor din

25 iulie 1995 – cu precizările anterioare privind ineficacitatea contractului de

vânzare de drepturi succesorale autentificat din 4 iunie 2004.

În privința naturii măsurilor

reparatorii la care sunt îndreptățiți apelanții reclamanți, în apel s-a reținut,

față de considerentele arătate, că pentru lotul D în suprafață de 52.837 mp, regăsit

în vatra localității M., com. 23 August și care este imposibil a fi restituit în

natură, apelantul C.Ș.G. are dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte,

în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 (aplicabilă și speței de față, potrivit

art. 4), puncte care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din același

act normativ.

Pentru lotul B în suprafață

de 52.836 mp, situat în vatra satului M., apelanta R.K. este la rândul său îndreptățită

la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea

nr. 165/2013.

Pentru terenul de 45.369

mp care a făcut obiectul donației din 1944, dar și pentru suprafața de 39.760,50

mp reprezentând cota de ½ culeasă de O.E. de pe urma mătușii lui R.A. conform

certificatului de moștenitor din 25 iulie 1995 (adică ½ din dreptul aferent

lotului A menționat prin donația din 1930, de 79.521 mp), respectiv pentru suprafața

totală de 85.129,50 mp, apelanta K.R. nu va putea însă beneficia de restituirea

în natură, ci din nou de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile

Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Această soluție se impune

întrucât potrivit actelor de stare civilă depuse după decesul reclamantului O.E.,

apelanta R.K. este cetățean al SUA.

Având în vedere că notificarea

a vizat restituirea în natură și a vechilor construcții regăsite în proprietatea

lui P.E., în apel s-a recunoscut apelantei R.K. și dreptul la măsuri compensatorii

sub formă de puncte, calculate după același algoritm, pentru edificiile poziționate

pe lotul A și pe cel alăturat, de 4 ha și 5.369 mp, identificate prin expertiza

C.M. cu ocazia judecății în fond, indicate ca fiind construcțiile 1, 1A, 5, 5A,

14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 și 52, împreună cu gardul de zidărie,

care însumează o suprafață construită de 5.114,32 mp.

Modalitatea de stabilire

a măsurilor compensatorii pentru construcții rezultă de altfel și din împrejurarea

relevată la termenul din 07 aprilie 2014 de către K.R., prin mandatar, în sensul

că edificiile descrise prin expertiza în construcții C.M. nu mai există, atât ele

cât și gardul împrejmuitor fiind în prezent demolate în totalitate.

Această împrejurare nu

îi poate fi imputată apelantei pârâte, față de situația specială a societății (în

insolvență încă din anul 2005) și față de demersurile efectuate de lichidatorul

G.I. SPRL pentru asigurarea pazei materiale a acestor bunuri.

Însă, această situație

nu poate fi suportată nici de către apelanta reclamantă, care este îndreptățită

să primească în acest caz despăgubiri sub formă de puncte, în condițiile legii,

pentru starea bunurilor de la momentul notificării.

Cât privește apelul societății

pârâte, care arată că nu poate fi obligată la întocmirea documentației stabilite

de legea specială pentru a propune măsurile reparatorii în echivalent, Curtea a

înlăturat aceste critici.

Jurisprudența în materie

a statuat că, în cazul în care persoana juridică notificată deține numai în parte

bunurile ce fac obiectul notificării, urmează să acționeze în acord cu prevederile

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, comunicând persoanei îndreptățite toate

datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul

solicitat. În speță, primind notificarea nr. 740/2001 de la autoritatea locală,

societatea apelantă nu a transmis datele reieșite din evidența proprie către cei

care au formulat cererea de restituire în natură, dispunând în iunie 2004, prin

actul contestat, asupra tuturor drepturilor clamate.

Fiind în situația de a

contesta decizia nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, reclamanții nu au

avut argumente să conteste calitatea emitentului actului, de unitate deținătoare,

cu atât mai mult cu cât Primăria comunei 23 August comunicase mandatarului reclamanților

încă din 6 decembrie 2001 că a redirecționat solicitarea la fosta I.P.I.L.F. M.

Prin urmare, potrivit legii, în dezlegarea raportului litigios, unității care a

emis decizia contestată îi revine obligația de a rezolva întreaga notificare, neputându-se

deroba de această sarcină din moment ce nu a acționat conform art. 27 alin. (2)

din lege.

Împrejurarea că abia în

judecata apelului societatea a realizat că terenul pentru care s-a emis notificarea

se suprapune doar cu cca. 1,5 ha din terenul deținut conform Certificatului de atestare

a dreptului de proprietate, nu este de natură să conducă la soluția prefigurată

de aceeași parte, anume de a lăsa nesoluționată cererea pentru restul terenului

pretins - și care, cel puțin pentru loturile B, C și D din actul de donație din

1930, era evident că ele aparțin domeniului privat al localității, pe ele fiind

construcțiile locuitorilor satului M. și drumurile aferente.

2.1. Motive

Pârâta SC M.O. SA, prin

lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L., a declarat recurs prin care a formulat următoarele

critici:

În mod greșit a fost obligată

să întocmească decizia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate

suprafețele de teren și construcțiile ce fac obiectul măsurilor reparatorii, cu

motivarea că nu a acționat conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta deține numai

o parte din terenul solicitat de către reclamanți și a fost sancționată de către

instanța de apel pentru că nu ar fi comunicat persoanelor îndreptățite toate datele

privind persoana deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.

Soluția este greșită în

condițiile în care notificarea persoanelor interesate fusese redirecționată de autoritatea

publică locală, căreia inițial îi fusese adresată și care, deși cunoștea din propriile

registre agricole ponderea suprafeței deținută de societate nu a înțeles să comunice

notificatorilor această situație.

Fostele loturi de teren

B, C și D din moșia P. nu au fost deținute niciodată de SC M.O. SA, ele aparțin

domeniului privat al localității, pe ele fiind edificate construcțiile locuitorilor

satului M. și drumurile aferente.

2.2. Excepții

Intimatul C.Ș.G. a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei

de interes.

În opinia intimatului,

recursul este nul, în condițiile art. 302

1

C. proc. civ., întrucât recurenta

nu a dezvoltat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenta nu a arătat

dacă apreciază decizia recurată ca fiind lipsită de temei legal sau dacă a fost

dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta s-a limitat

să critice hotărârea arătând că ea nu putea fi obligată să emită decizie de propunere

de acordare a măsurilor compensatorii, fără să arate care sunt prevederile legale

pretins încălcate.

Recurenta nici nu are

interes în formularea recursului pentru că a fost obligată doar la propunerea de

acordare de măsuri compensatorii, nu și la acordarea acestor măsuri.

Excepțiile nu sunt întemeiate

întrucât, pe de o parte recurenta a invocat nesocotirea prevederilor art. 21 din

Legea nr. 165/2013, deci criticile formulate vizează aplicarea greșită a legii materiale,

astfel încât sunt susceptibile a fi încadrate în motivul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă parte interesul în promovarea recursului

rezidă în obținerea respingerii obligării la emiterea deciziei prin care să se facă

propuneri de acordare a măsurilor compensatorii.

2.3. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Conform art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 25 sunt aplicabile și în situația în

care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate.

În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare

numai pentru partea din imobil pe care o deține, iar conform alin. (2),

persoana juridică notificată

va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică

deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare

și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de

administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată

va comunica acest fapt persoanei îndreptățite.

În soluționarea notificării

nr. 640/2001, SC M.O. SA a emis decizia nr. 810 din 9 iunie 2004 prin care a respins

cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de către C.A. și O.E., fără

să comunice reclamanților niciun fel de date suplimentare în sensul art. 27

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Soluția pe care a dispus-o

instanța de apel, de obligare a acestei persoane juridice să emită decizia cu propunere

de acordare de măsuri compensatorii pentru întreg imobilul ce formează obiectul

notificării, iar nu doar pentru partea pe care o deține, și să o transmită Comisiei

Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu constituie o sancțiune aplicată de instanță,

așa cum susține recurenta, ci o interpretare corespunzătoare a textului enunțat.

Aceasta deoarece, dacă

în prezentul litigiu, urmare a modului defectuos în care recurenta a analizat notificarea

reclamanților, ar rămâne nesoluționată notificarea pentru partea de imobil ce nu

aparține SC M.O. SA, reclamanții ar fi puși în situația de a nu mai putea recurge

la dispozițiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și să formuleze notificare

în termen de 6 luni de la primirea, prin scrisoare recomandată, a comunicării prin

care sunt înștiințați în legătură cu persoana deținătoare a terenului.

Așadar, instanța de apel

a reținut în mod corect că unității care s-a pronunțat asupra întregii notificări

îi revine obligația de a rezolva întreaga notificare, în sensul impus de către instanța

superioară de fond.

Pe de altă parte, în respectarea

dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013,

în vederea acordării de

măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile

învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin

propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat

la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului

obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu

privire la construcții demolate.

Prin urmare, recurenta

are posibilitatea de a evidenția, odată cu documentele pe care le transmite Secretariatului

Comisiei Naționale, împreună cu decizia

cu propunere de acordare de măsuri compensatorii

pentru întreg imobilul ce formează obiectul notificării,

care este suprafața de

teren pe care nu o deține.

Față de cele ce preced,

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile

a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității

și lipsei de interes în exercitarea recursului.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC M.O. SA prin lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L. împotriva

deciziei civile nr. 35/C din 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.