ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2683/2015

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 35/C din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul formulat de reclamanții R.K. și C.Ș.G. împotriva sentinței civile nr. 1277 din 04 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă. A schimbat în parte sentința, în sensul că, anulând decizia nr. 810 din 09 iunie 2004, a constatat că reclamanta R.K. este îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale pentru suprafață de 137.965,50 mp (13 ha și 7.965,50 mp), iar reclamantul C.Ș.G. este îndreptățit la măsuri reparatorii doar pentru suprafața de 52.837 mp (5 ha și 2.837 mp).

A constatat că reclamanta este îndreptățită și la măsuri reparatorii pentru edificatele având o suprafață construită totală de 5.114,32 mp și identificate prin expertiza tehnică imobiliară C.M. cu notațiile 1, 1A, 5, 5A, 14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 și 52 și gard de zidărie. A stabilit că măsurile reparatorii cuvenite pentru toate aceste bunuri imobile sunt cele compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și 7 din același act normativ. A obligat pe pârâta SC M.O. SA, prin lichidator, să întocmească decizia cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru aceste imobile, în favoarea reclamanților și să o transmită Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

A respins celelalte pretenții ale reclamanților și cererea de restituire în natură. A menținut dispozițiile primei instanțe privitoare la cheltuielile de judecată în fond. A respins apelul reclamantului C.Ș.G. și apelul pârâtei SC M.O. SA, prin lichidator. A admis cererea de majorare a onorariului, formulată de expert C.C., pentru suma de 1.130 RON și a dispus achitarea acestei sume de către apelanta K.R., prin mandatar, către Biroul Local pentru Expertize Judiciare – Tribunalul Constanța. A obligat pe apelanta pârâtă la plata, către apelanta K.R., a sumei de 3.252 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, referitor la modalitatea de preluare a imobilului (fosta moșie P. aflată pe teritoriul administrativ actual al comunei 23 August, jud. Constanța) și la incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în acest caz, nu au fost evocate critici nici în faza judecății în fond și nici în apel, decizia nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, contestată în acest proces, pronunțându-se pe elemente legate de lipsa calității de moștenitor și a probei dreptului de proprietate. Prin urmare, chestiunea preluării abuzive de către stat a acestui imobil – terenuri și construcții – în perioada de referință 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 nu a fost supusă controlului de legalitate, ea fiind confirmată prin probatoriul administrat, de vreme ce prin actul de donație din anul 1944 succesorii legali ai proprietarilor inițiali P.E.

și soția sa, C., încă aveau drept de dispoziție asupra acestor bunuri, afirmându-se în act că terenul donat, de 4 ha și 5.369 mp, se învecina la acea dată cu lotul A menționat în actul de donație anterior (,,imobilul și grădina d-nei A.R.’’). În referire la întinderea drepturilor celor doi apelanți reclamanți, s-a arătat că este fără dubiu că reclamantul C.Ș.G., succesor în drepturi al notificatoarei C.A., are dreptul la măsuri reparatorii doar pentru terenul primit de bunica maternă, B.D.D.F., prin donația din 1930, adică pentru lotul D menționat în actul de donațiune din 7 noiembrie 1930 în suprafață de 5 ha și 2.837 mp din terenul fostei vii și plantații ale moșiei P., nu și pentru terenurile donate celorlalți moștenitori; în prezent lotul D se află în vatra satului M., fiind ocupat de construcțiile și gospodăriile locuitorilor și de căile de acces aferente.

Nu va avea drept la măsuri reparatorii pentru construcția regăsită la data donației pe acest lot D, anume ,,fosta locuință a grădinarului, în ruină’’, nefiind administrată nici o dovadă că acest edificiu, deteriorat în anul 1930, s-a menținut și ulterior datei de 06 martie 1945 și a fost preluată ca atare de stat. Față de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, R.K. (succesorul legal al lui O.E.) are dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii speciale pentru ceea ce primise bunicul patern, D.E., prin actul de donație din 1930, anume, lotul B în suprafață de 5 ha și 2.836 mp, precum și pentru ceea ce tatăl său, O.E. primise prin actul de donație din anul 1944 de la sora și mătușile sale, adică terenul de 4 ha și 5.369 mp, dar și pentru cota de ½ culeasă de O.E.

de pe urma mătușii lui R.A., conform certificatului de moștenitor din 25 iulie 1995 (adică ½ din dreptul aferent lotului A menționat prin donația din 1930, de 7 ha și 9.521 mp). Probele administrate au dovedit că, după încheierea actului de donație din 1930, P.C. a rămas în proprietatea terenului de 4 ha și 5.369 mp (aflat în nord-vest față de lotul A) și care a intrat în patrimoniul descendenților în viață la data decesului acesteia (copiii L.L.I., A.I.R., F.D.B., nepoții I.A. și O.E.). Ulterior, acest teren a făcut obiectul donației din anul 1944 către O.E., fiul lui D.E. Acest aspect a fost corect stabilit și în primă instanță. O.E. devine, conform acestui ultim act, ,,singurul și exclusiv proprietar al întregului teren’’.

Prin urmare, C.A. și O.E. nu mai puteau face notificare, pe temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru eventuale cote părți ale celorlalți moștenitori, în patrimoniul autoarei comune P.C. nemairegăsindu-se la data de 6 martie 1945 niciun bun aflat în indiviziune între moștenitorii săi. Același text exclude, în absența unei acceptări a moștenirii (astfel cum s-a întâmplat în cazul A.R.), vreo pretenție a ambilor reclamanți pentru lotul C primit de L.L.I. la data donației din 1930, precum și vreo pretenție a lui O.E. (antecesorul lui R.K.), pe temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru cota parte de ½ culeasă de sora sa, I.E.

(A.), de pe urma A.R., conform certificatului de moștenitor din 25 iulie 1995 – cu precizările anterioare privind ineficacitatea contractului de vânzare de drepturi succesorale autentificat din 4 iunie 2004. În privința naturii măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți apelanții reclamanți, în apel s-a reținut, față de considerentele arătate, că pentru lotul D în suprafață de 52.837 mp, regăsit în vatra localității M., com. 23 August și care este imposibil a fi restituit în natură, apelantul C.Ș.G. are dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 (aplicabilă și speței de față, potrivit art. 4), puncte care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din același act normativ.

Pentru lotul B în suprafață de 52.836 mp, situat în vatra satului M., apelanta R.K. este la rândul său îndreptățită la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013. Pentru terenul de 45.369 mp care a făcut obiectul donației din 1944, dar și pentru suprafața de 39.760,50 mp reprezentând cota de ½ culeasă de O.E. de pe urma mătușii lui R.A. conform certificatului de moștenitor din 25 iulie 1995 (adică ½ din dreptul aferent lotului A menționat prin donația din 1930, de 79.521 mp), respectiv pentru suprafața totală de 85.129,50 mp, apelanta K.R. nu va putea însă beneficia de restituirea în natură, ci din nou de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Cap. III din Legea nr. 165/2013.

Această soluție se impune întrucât potrivit actelor de stare civilă depuse după decesul reclamantului O.E., apelanta R.K. este cetățean al SUA. Având în vedere că notificarea a vizat restituirea în natură și a vechilor construcții regăsite în proprietatea lui P.E., în apel s-a recunoscut apelantei R.K. și dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, calculate după același algoritm, pentru edificiile poziționate pe lotul A și pe cel alăturat, de 4 ha și 5.369 mp, identificate prin expertiza C.M. cu ocazia judecății în fond, indicate ca fiind construcțiile 1, 1A, 5, 5A, 14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 și 52, împreună cu gardul de zidărie, care însumează o suprafață construită de 5.114,32 mp.

Modalitatea de stabilire a măsurilor compensatorii pentru construcții rezultă de altfel și din împrejurarea relevată la termenul din 07 aprilie 2014 de către K.R., prin mandatar, în sensul că edificiile descrise prin expertiza în construcții C.M. nu mai există, atât ele cât și gardul împrejmuitor fiind în prezent demolate în totalitate. Această împrejurare nu îi poate fi imputată apelantei pârâte, față de situația specială a societății (în insolvență încă din anul 2005) și față de demersurile efectuate de lichidatorul G.I. SPRL pentru asigurarea pazei materiale a acestor bunuri. Însă, această situație nu poate fi suportată nici de către apelanta reclamantă, care este îndreptățită să primească în acest caz despăgubiri sub formă de puncte, în condițiile legii, pentru starea bunurilor de la momentul notificării.

Cât privește apelul societății pârâte, care arată că nu poate fi obligată la întocmirea documentației stabilite de legea specială pentru a propune măsurile reparatorii în echivalent, Curtea a înlăturat aceste critici. Jurisprudența în materie a statuat că, în cazul în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile ce fac obiectul notificării, urmează să acționeze în acord cu prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, comunicând persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. În speță, primind notificarea nr. 740/2001 de la autoritatea locală, societatea apelantă nu a transmis datele reieșite din evidența proprie către cei care au formulat cererea de restituire în natură, dispunând în iunie 2004, prin actul contestat, asupra tuturor drepturilor clamate.

Fiind în situația de a contesta decizia nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, reclamanții nu au avut argumente să conteste calitatea emitentului actului, de unitate deținătoare, cu atât mai mult cu cât Primăria comunei 23 August comunicase mandatarului reclamanților încă din 6 decembrie 2001 că a redirecționat solicitarea la fosta I.P.I.L.F. M. Prin urmare, potrivit legii, în dezlegarea raportului litigios, unității care a emis decizia contestată îi revine obligația de a rezolva întreaga notificare, neputându-se deroba de această sarcină din moment ce nu a acționat conform art. 27 alin. (2) din lege. Împrejurarea că abia în judecata apelului societatea a realizat că terenul pentru care s-a emis notificarea se suprapune doar cu cca.

1,5 ha din terenul deținut conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu este de natură să conducă la soluția prefigurată de aceeași parte, anume de a lăsa nesoluționată cererea pentru restul terenului pretins - și care, cel puțin pentru loturile B, C și D din actul de donație din 1930, era evident că ele aparțin domeniului privat al localității, pe ele fiind construcțiile locuitorilor satului M. și drumurile aferente. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâta SC M.O. SA, prin lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L., a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici: În mod greșit a fost obligată să întocmească decizia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate suprafețele de teren și construcțiile ce fac obiectul măsurilor reparatorii, cu motivarea că nu a acționat conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta deține numai o parte din terenul solicitat de către reclamanți și a fost sancționată de către instanța de apel pentru că nu ar fi comunicat persoanelor îndreptățite toate datele privind persoana deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Soluția este greșită în condițiile în care notificarea persoanelor interesate fusese redirecționată de autoritatea publică locală, căreia inițial îi fusese adresată și care, deși cunoștea din propriile registre agricole ponderea suprafeței deținută de societate nu a înțeles să comunice notificatorilor această situație. Fostele loturi de teren B, C și D din moșia P. nu au fost deținute niciodată de SC M.O. SA, ele aparțin domeniului privat al localității, pe ele fiind edificate construcțiile locuitorilor satului M. și drumurile aferente.

2.2. Excepții Intimatul C.Ș.G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes. În opinia intimatului, recursul este nul, în condițiile art. 302 1 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a dezvoltat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta nu a arătat dacă apreciază decizia recurată ca fiind lipsită de temei legal sau dacă a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta s-a limitat să critice hotărârea arătând că ea nu putea fi obligată să emită decizie de propunere de acordare a măsurilor compensatorii, fără să arate care sunt prevederile legale pretins încălcate. Recurenta nici nu are interes în formularea recursului pentru că a fost obligată doar la propunerea de acordare de măsuri compensatorii, nu și la acordarea acestor măsuri.

Excepțiile nu sunt întemeiate întrucât, pe de o parte recurenta a invocat nesocotirea prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, deci criticile formulate vizează aplicarea greșită a legii materiale, astfel încât sunt susceptibile a fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă parte interesul în promovarea recursului rezidă în obținerea respingerii obligării la emiterea deciziei prin care să se facă propuneri de acordare a măsurilor compensatorii. 2.3. Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 25 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate.

În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține, iar conform alin. (2), persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite. În soluționarea notificării nr. 640/2001, SC M.O. SA a emis decizia nr. 810 din 9 iunie 2004 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de către C.A.

și O.E., fără să comunice reclamanților niciun fel de date suplimentare în sensul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Soluția pe care a dispus-o instanța de apel, de obligare a acestei persoane juridice să emită decizia cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru întreg imobilul ce formează obiectul notificării, iar nu doar pentru partea pe care o deține, și să o transmită Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu constituie o sancțiune aplicată de instanță, așa cum susține recurenta, ci o interpretare corespunzătoare a textului enunțat. Aceasta deoarece, dacă în prezentul litigiu, urmare a modului defectuos în care recurenta a analizat notificarea reclamanților, ar rămâne nesoluționată notificarea pentru partea de imobil ce nu aparține SC M.O.

SA, reclamanții ar fi puși în situația de a nu mai putea recurge la dispozițiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și să formuleze notificare în termen de 6 luni de la primirea, prin scrisoare recomandată, a comunicării prin care sunt înștiințați în legătură cu persoana deținătoare a terenului. Așadar, instanța de apel a reținut în mod corect că unității care s-a pronunțat asupra întregii notificări îi revine obligația de a rezolva întreaga notificare, în sensul impus de către instanța superioară de fond.

Pe de altă parte, în respectarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. Prin urmare, recurenta are posibilitatea de a evidenția, odată cu documentele pe care le transmite Secretariatului Comisiei Naționale, împreună cu decizia cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru întreg imobilul ce formează obiectul notificării, care este suprafața de teren pe care nu o deține.

Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile nulității și lipsei de interes în exercitarea recursului. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.O. SA prin lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L. împotriva deciziei civile nr. 35/C din 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.