ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1100/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2003, reclamanții A. și B. au depus la Tribunalul Constanța contestație împotriva dispoziției nr. 528 din 13 octombrie 2003 a Primarului orașului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului - construcție "K." și teren de 1.200 m.p. - situat în Eforie Sud, pentru care fusese depusă notificarea nr. 3003 din 2 noiembrie 2001 prin B.E.J. C.

La data de 20 aprilie 2004, reclamanții A. și B. au depus ia Tribunalul Constanța contestație împotriva dispoziției nr. 321 din 26 martie 2004 a Primarului orașului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului - construcție și teren de 1.200 m.p., reprezentând fostele loturi 1076 și 1109 din parcelarea L. - situat în Eforie Sud.

Prin încheierea din data de 9 iunie 2005, Tribunalul Constanța a procedat Ia conexarea celor două dosare, de la acel moment procesual, cererile și probele fiind administrate în favoarea ambelor cauze.

Conexarea a fost dispusă la solicitarea reclamanților (pct. I.b din motivare). La același termen la care s-au pus concluzii de admitere a excepției de conexitate, pârâții au evocat existența unei alte Decizii nr. 527 din 33 octombrie 2003, care se referă la lotul nr. 1076 - "K.", ce face obiectul prezentei notificări a reclamanților și care atestă că bunul a fost restituit in integrum, în natură, către o altă persoană (D.).

La data de 12 ianuarie 2006, petenții A. și B. au contestat dispoziția nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului orașului Eforie, solicitând constatarea nulității ei. Cauza a fost înregistrată inițial sub nr. x/2006 la Judecătoria Constanța, iar ulterior sub nr. x/2006 la Tribunalul Constanța, în final, după stabilirea competenței materiale și rejudecare conform Deciziei nr. 6200 din 23 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, primind nr. x/2009 (fiind atașat la prezenta cauză).

Reclamanții A. și B. au pretins în Dosarul nr. x/2009, că dispoziția nr. 527 din 13 octombrie 2003, emisă pentru imobilul din str. x, în suprafață de 600 m.p. ce formează lotul nr. 1076 din parcelarea L., nu putea fi restituită cesionarilor menționați.

Judecata cauzelor astfel reunite în prezentul litigiu sub nr. x/2003 a fost temporizată, în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a litigiului ce a format obiectul Dosarului sus-menționat, nr. x/2009, care s-a finalizat cu admiterea cererii reclamanților A. și B., în contradictoriu cu cesionarii E. și F. și constatarea nulității dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emise de Primarul orașului Eforie.

Părțile au achiesat asupra incidenței hotărâtoare a cauzei menționate în justa soluționare a prezentului litigiu, în sensul că verificarea legalității dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 emise de Primarul orașului Eforie - prin care se restituise în natură, integral cesionarilor E. și F., terenul de 600 m.p. ce formează parcela 1076 din parcelarea L., situat în str. x - are prevalență în judecată și induce indiscutabil soluția în dosarul de față.

Prin Sentința civilă nr. 13818 din 17 august 2009 a Judecătoriei Constanța, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, s-a dispus nulitatea dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului orașului Eforie, pe considerentul că D. nu putea transmite cesionarilor de drepturi litigioase mai mult decât ceea ce avea recunoscut prin actele succesorale depuse cu ocazia notificării, adică, doar pentru "jumătate din imobil". Instanța de fond a arătat că prin emiterea dispoziției nr. 527/2003 au fost încălcate drepturile reclamanților A. și B. asupra aceluiași imobil, decurgând din aplicarea corectă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001. Această dezlegare a fost menținută prin Decizia civilă nr. 369 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanța, care a respins apelul cesionarei G.

După rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri dispuse în Dosarul nr. x/20095 reclamanții A. și B. au cerut repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății prezentului litigiu, invocând soluția favorabilă dispusă în dosarul incident.

Prin Sentința civilă nr. 1883 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Constanța a fost admisă în parte acțiunea reclamanților A. și B., formulată în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului Eforie, cu consecința anulării dispoziției nr. 528 din 13 octombrie 2003 emise de primar și obligării acestor entități să întocmească și să înainteze Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor documentația necesară în vederea acordării, către reclamanți, a măsurilor compensatorii, în condițiile legii speciale, aferente cotei de 1 (câte 1 pentru fiecare reclamant) din imobilul - teren în suprafață de 600 m.p. (757 m.p. conform măsurătorilor) și construcția vilă compusă din 30 de camere, situat în orașul Eforie, jud. Constanța - imobil identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de exp. H., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de restituire în natură a acestui imobil. S-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Eforie.

Pârâții Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului Eforie au fost obligați la plata în solidar a sumei de 1500 lei către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul expertului desemnat).

Prin Decizia nr. 56/C din 16 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis recursul civil formulat de pârâții Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului Eforie împotriva Sentinței nr. 1883 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în Dosar nr. x/2003.

A casat sentința recurată și a reținut cauza spre rejudecare.

A fixat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Prin Decizia nr. 19/C din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în rejudecare, după casare, a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu Consiliul Local Eforie.

A admis acțiunea formulată de reclamanții B. și A., prin mandatar I., în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie, prin primar și Primarul orașului Eforie.

A anulat dispoziția nr. 528 din 13 octombrie 2003 emisă de Orașul Eforie reprezentat prin primar.

A dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în Eforie Sud, județul Constanța, compus din teren în suprafață de 600 m.p. și construcție - vilă, cu 30 de camere, care a fost restituit în natură conform dispoziției nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului orașului Eforie - și conform Deciziei nr. 14/2002 a SC J. SA, reprezentând lotul 1076 din fost parcelare L. și K.

A obligat pârâții către reclamanți la plata sumei de 2.400 lei, onorariu expertiză și 3.500 RON, onorariu diminuat de avocat.

Împotriva acestei din urma decizii au declarat prezentul recurs, reclamanții B. și A., solicitând casarea hotărârii atacate și restituirea imobilului în întregime, situat în orașul Eforie.

La termenul de judecată din data de 28 martie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul ari. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, niciuneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

Relevant pentru determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta cauză este observarea normei de drept procesual civil aplicabilă, în raport de modificările operate în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010 și de norma tranzitorie conținută de acest din urmă act normativ.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, care conține norme tranzitorii, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă fără echivoc că în materia Legii nr. 10/2001, republicată, numai hotărârile judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010), rămân supuse ambelor căi de atac (apel și recurs), hotărârile pronunțate ulterior apariției noii reglementări, fiind sustrase exercițiului apelului.

Intenția legiuitorului, dedusă din conținutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță pronunțate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speță, cu referire la singura hotărâre a fondului pronunțată în cauza ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv Sentința civilă nr. 1883 din 4 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța.

În acest mod, legiuitorul s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor, cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii [art. XXII alin. (2)], situație căreia i s-ar fi subsumat cea din speță, alegând ca moment de referință cel al pronunțării hotărârii de primă instanță după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului și de o cenzură a acesteia în recurs.

Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului, respectiv curtea de apel, care a și soluționat recursul în cauza de față printr-o hotărâre irevocabilă, respectiv Decizia nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța.

Așadar, în speță, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamanți împotriva acestei decizii irevocabile, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, prezentul recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.

Procesat de GGC - CT