ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2018

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă sub nr. x/2017, la data de 5 iulie 2017, A., B. și C. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 103 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Invocând în drept art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții au susținut că decizia nr. 103 din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă este contrară deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, astfel că se impune anularea parțială a Deciziei civile nr. 103/C/2017, în sensul ca instanța sa dispună restituirea în natură a suprafeței de 265 mp teren retrocedabil și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru 1/3 din imobilul construcție și teren, ce nu poate fi restituit în natură, situat în Eforie Sud, str. x bis.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenții au arătat, în esență, următoarele:

Imobilul situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81bis, jud. Constanța, a fost dobândit prin partaj succesoral de pe urma defunctului D., de către cei trei copii ai săi, în cote de 1/3, potrivit Sentinței civile nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secția a IV-a și Deciziei civile nr. 415/1946 a Curții de Apel București, secția a II-a, astfel:

- 1/3 din imobil i-a revenit lui E., al cărui unic fiu este F., pe care l-au moștenit revizuenții din prezenta cauză, în calitate de soție și, respectiv, fii, potrivit Certificatului de moștenitor nr. x din 3 iulie 2007;

- 1/3 din imobil i-a revenit lui G., al cărui moștenitor este H., în temeiul certificatului de legatar universal nr. 48/2001;

- 1/3 din imobil i-a revenit lui D., ai cărui moștenitori sunt revizuenții din prezenta cauză, respectiv A., B. și C., potrivit Certificatului de moștenitor nr. x din 1 iulie 2013.

Imobilul a fost naționalizat și a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, poziția 501.

Toți cei trei moștenitori, direct sau prin succesorii lor, au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru a solicita restituirea imobilului, autorul D. formulând Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001 și Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001.

Restituirea parțială a imobilului situat în Eforie Sud, str. x bis a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, dosar în care H., moștenitorul lui G., a avut calitate de reclamant, solicitând cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, iar revizuenții din prezenta cauză, moștenitori ai autoarei lor, E., au solicitat, la rândul lor, cota de 1/3 din același imobil.

Dosarul nr. x/2010 a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Prin decizia menționată a fost restituită suprafața de teren de 265 mp, liber de construcții, reprezentând cota de 1/3 teren liber de construcții precum și cota de 1/3 din construcție și teren ce nu poate fi restituit, ce i-a revenit lui H. de pe urma defunctului G., precum și suprafața de teren de 265 mp liber de construcții reprezentând cota de 1/3 teren liber de construcții precum și cota de 1/3 din construcție și teren ce nu poate fi restituit, ce i-a revenit familiei I., de pe urma defunctei E. și F..

Nu a fost restituită cota de 1/3 ce îi revenea defunctului D., cotă care ar trebui să aibă aceeași compunere cu celelalte două cote de 1/3 menționate.

Pentru restituirea acestei cote, revizuenții din prezenta cauză, în calitate de moștenitori ai defunctului D., au formulat acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2016

Dosarul nr. x/2016 a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 103 C din 29 iunie 2017 de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Revizuenții au susținut că această decizie este contrară Deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, întrucât una și aceeași problemă litigioasă a primit două rezolvări opuse în condițiile în care substratul juridic este identic.

Astfel, deși instanța a reținut, în baza expertizei efectuate în dosarul soluționat definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, că poate fi restituită în natură suprafața de 795 mp, care reprezintă 3 loturi de 265 mp de aceeași categorie, prin Decizia nr. 103 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a încălcat dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și a refuzat să restituie în natură și lotul nr. x reprezentând teren liber de construcții, în suprafață de 265 mp, dispunând, în schimb, restituirea lui în echivalent.

Prin Decizia nr. 200 C din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 510 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevede că "în cazul dispozițiilor art. 520 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre",.

Înalta Curte, astfel învestită cu soluționarea cererii de revizuire, referitor la acțiunea soluționată definitiv prin Decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 236 din 4 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă acțiunea reclamantului H., formulată în contradictoriu cu pârâtul Orașul Eforie, prin Primar.

A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A., B. Și C. în contradictoriu cu reclamantul H. și cu pârâtul Orașul Eforie prin Primar.

A fost respinsă cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului, formulată de intervenienții J. și K..

A fost anulată Dispoziția nr. 361 din 18 iulie 2005 emisă de Primarul Orașului Eforie, pârâtul Orașul Eforie fiind obligat să restituie în natură reclamantului terenul în suprafață de 265 mp, reprezentând lotul nr. x cu contur A,B,B’,X,Y,1,J,K,A din str. x bis, Eforie Sud, jud. Constanța, astfel cum a fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert L.

Pârâtul a fost totodată obligat să înainteze propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și 4 din Legea nr. 165/2013, pentru cota de 1/3 din imobilul - teren în suprafață de 405 mp în acte (378 mp din măsurători) și construcție în suprafață de 144,26 mp, cu contur 1,2,3,E,H,I,1, situat în str. x bis, Eforie Sud, jud. Constanța, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză de expert L..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin actul dotal autentificat sub nr. x/1930, numitul D. a înțeles să își înzestreze fiica - E. - cu anumite bunuri în vederea încheierii căsătoriei cu M..

Dota constituită de către D. a constat într-un imobil - o vilă situată în comuna N., cu 5 camere și bucătărie, cu teren de 1.200 mp, suma de 490.000 RON în numerar, trusou și mobilier în valoare de 100.000 RON. Donația a fost făcută fără scutire de raport, în cuprinsul actului dotal nefiind nici o mențiune explicită în acest sens.

Imobilul donat prin actul dotal a fost dobândit prin cumpărare de către tatăl numitei E. prin actul de vânzare încheiat cu O., autentificat sub nr. x/1927.

După decesul numitului D., s-a dezbătut succesiunea acestuia în instanță, fiind pronunțate Sentința civilă nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secția IV C. civ. și Decizia civilă nr. 415/1946 a Curții de Apel București, secția a II-a - prin care a fost reformată în parte Sentința nr. 657/1945.

În urma dezbaterii succesorale s-a stabilit că sunt trei moștenitori ai defunctului, anume copiii acestuia: E., G. și D., fiecare cu câte o cotă egală de 1/3.

Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus și partajul judiciar al averii succesorale, formându-se trei loturi compuse din bunuri mobile și imobile.

Ca urmare a voinței comoștenitorilor, s-a luat act că aceștia doresc să rămână în indiviziune asupra vilei cu mobilier și lenjerie din stațiunea N., B-dul x nr. 31, asupra terenului rural de două pogoane din comuna Pasărea, jud. Ilfov și asupra autoturismului P. nr. 197 b.

Totodată, instanța a constatat că vila din stațiunea N., jud. Constanța, nu este partajabilă în natură, astfel că a decis că aceasta să fie vândută la licitație publică - prin Tribunalul Ilfov.

În urma apelării Sentinței civile nr. 657/1945 de către E., Curtea de Apel București a pronunțat pronunță Decizia nr. 415/1946; admițând în parte apelul, instanța de apel a refăcut în parte loturile atribuite în vederea egalizării acestora.

Prin urmare, având în vedere atât conținutul Actului dotal autentificat sub nr. x/1930, cât și cuprinsul hotărârilor judecătorești menționate, tribunalul a apreciat că donația făcută fiicei sale de către D. a fost fără scutire de raport, astfel încât, la dezbaterea succesiunii tatălui său, E. a raportat în natură imobilul situat în Eforie Sud, str. x (actual 81 - 81B), jud. Constanța.

Instanța de fond nu a reținut ca întemeiată susținerea intervenienților în nume propriu, potrivit căreia autoarea lor a raportat doar fictiv imobilul, avându-se în vedere la partajul succesoral doar valoarea lui, considerând că această apărare este contrazisă de înscrisurile administrate. Astfel, din Jurnalul nr. 14919/1943 rezultă că reclamanta E. (autoarea intervenienților în nume propriu) trebuia să raporteze la masa succesorală dota ce i-a fost constituită, sens în care a și solicitat ca, la momentul formării și compunerii loturilor pentru averea mobiliară, să fie autorizată a reține această parte din avere.

În același sens sunt și considerentele Sentinței civile nr. 657/1945 în care se arată la pagina 5 că reclamanta E. a cerut a se rezolva și cererea sa de a fi autorizată să rețină și să i se atribuie averea mobilă constituită ca dotă - adică numerarul, trusoul și mobilierul în valoare de 590.000 RON, conform art. 764, 772, 739 și 942 C. civ.

Mai mult, din dispozitivul Deciziei civile nr. 415/1946, rezultă că s-a realizat doar o refacere a loturilor și nu s-au format noi loturi și totodată că s-a făcut o rectificare în sensul că s-a trecut dota de 590.000 RON de la lotul nr. x la lotul nr. 1.

Din cuprinsul actului dotal, instanța de fond a constatat că averea mobilă constituită dota o reprezintă suma de 490.000 RON în numerar și trusoul în valoare de 100.000 RON. Prin urmare, numai această parte din dotă a fost raportată fictiv în vederea realizării calculului, imobilul primit dotă (din str. x) fiind adus în natură la masa partajabilă.

Tribunalul a mai avut în vedere că, urmare a Notificării înregistrate sub nr. x/2001 s-a emis Decizia nr. 21 din 10 iunie 2003 de către SC Q. SRL, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Eforie Sud, str. x (fost 113), formulată de notificatorul F. - imobilul fiind înstrăinat către foștii chiriași. Prin decizia menționată s-a stabilit ca valoarea echivalentă a imobilului este în sumă de 15.000 USD.

Prin Notificarea nr. x din 4 decembrie 2001, numiții D. și H. au solicitat Primăriei Eforie restituirea imobilului din Eforie Sud, str. x (actual 81 - 81B), iar prin Dispoziția nr. 361 din 18 iulie 2005 - contestată în cauză - s-a respins notificarea, motivat de faptul că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.

S-a reținut că, potrivit Certificatului de legatar universal nr. 48/2001, unicul moștenitor al numitului D. este H., în calitate de legatar universal.

Tribunalul a stabilit că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind făcută dovada că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru acest imobil preluat abuziv de stat; întrucât reclamantul este moștenitorul numitului G., tribunalul a constatat că dreptul acestuia asupra imobilului notificat poartă doar asupra cotei de 1/3 (art. 4 alin. (1) din lege).

În privința cererii de intervenție în interes propriu, formulată de A., B. și C., instanța de fond a reținut că, inițial, anume în primul ciclu procesual, dar și ulterior, în rejudecare, intervenienții au solicitat respingerea contestației formulate de către reclamant; au solicitat totodată să se constate că sunt singurii proprietari ai imobilului notificat și să se dispună obligarea pârâtului Orașul Eforie să restituie terenul liber de construcții.

Tribunalul a apreciat că intervenienții au schimbat obiectul cererii lor după terminarea cercetării judecătorești, aspect de natură a atrage neluarea în seamă a acestei noi cereri; dar chiar în măsura în care s-ar aprecia că modificarea obiectului cererii de intervenție este în termen, cererea de intervenție este nefondată, pentru că intervenienții R. nu au atacat Dispoziția 21 din 10 iunie 2003 emisă de către SC Q. SRL și nu au solicitat, în mod expres, obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a imobilului notificat.

Tribunalul a admis că intervenienții sunt succesorii în drepturi ai numitei E. și că au asupra imobilului notificat o cotă de 1/3 din dreptul de proprietate, precum și faptul că SC Q. SRL era doar administratorul patrimoniului Orașului Eforie, dar a considerat că aceste părți au primit recunoașterea dreptului la despăgubiri pentru construcție.

În legătură cu măsurile reparatorii ce pot fi atribuite în cauză, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert L., construcția existentă pe terenul în suprafață de 1.200 mp (fosta vilă) a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Actele de vânzare-cumpărare nr. x/1997, nr. y/1997 și nr. z/1997, fiecare cumpărător primind câte 50 mp teren în folosință, aferent construcției. Din suplimentul la raportul de expertiză efectuat la termenul din 21 ianuarie 2014, a rezultat că terenul de 1.200 mp (1.173 mp din măsurători) a fost delimitat mai întâi în două loturi, unul de 378 mp (150 mp teren ocupat de construcții și 228 mp teren necesar bunei utilizări a construcțiilor numit de expert "servitute"), precum și terenul liber de 795 mp.

Terenul liber a fost împărțit de către expert, conform obiectivului instanței, în trei loturi egale, fiecare cu suprafața de 265 mp, potrivit cotelor coproprietarilor de câte 1/3.

Apreciind că se poate aplica, în acest caz, regula restituirii în natură a bunului, tribunalul a stabilit că reclamantului i se poate atribui în natură, corespunzător cotei sale de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului, terenul în suprafață de 265 mp reprezentând lotul nr. x cu contur A,B,B’,X,Y,1,J, K,A (cu ieșire la calea publică) din str. x nr. 81 - 81bis, Eforie Sud.

Pentru suprafața de 378 mp din măsurători (405 mp din acte), imposibil a fi restituită în natură, tribunalul a stabilit că unica măsură reparatorie ce se poate acorda în echivalent este compensarea prin puncte, reglementată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Față de soluția adoptată a fost apreciată, ca nefondată, cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului, formulată de J. și K., întrucât argumentul acestora, legat de existența, pe terenul liber, a conductelor individuale de apă și canalizare, nu poate duce la concluzia că terenul nu este liber de construcții, astfel de conducte nefiind de importanță publică și putând suferi devierea lor. Instanța de fond a considerat, totodată, că proprietarii construcției cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 - și care au doar un drept de folosință asupra terenului de sub construcție, de 150 mp - nu se pot pretinde îndreptățiți să folosească întregul teren de 1.200 mp.

Prin decizia nr. 333 C din 10 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis recursul intervenienților A., B., și C. împotriva Sentinței civile nr. 236 din 4 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu reclamantul H.

A modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul că:

A admis în parte atât acțiunea reclamantului H., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R.

A constatat că reclamantul H. și intervenienții R. sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, jud. Constanța, astfel cum a fost identificat prin expertiza L. - teren de 1.200 mp și construcție de 144,26 mp. - cu câte o cotă de 1/3 pentru reclamant și respectiv, de 1/3 pentru toți intervenienții în interes propriu.

A obligat pârâtul să restituie în natură, reclamantului și intervenienților în interes propriu, suprafața de 530 mp identificată în expertiza L. în aliniamentul A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A.

A obligat pârâtul să propună acordarea, pentru reclamant și pentru intervenienții în interes propriu, de măsuri compensatorii sub formă de puncte corespunzător cotelor cuvenite, de câte 1/3, pentru terenul de 670 mp imposibil de restituit în natură și pentru construcția de 144,26 mp identificată în expertiză prin notațiile 1, 2, 3, E, H, I, 1.

A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate, cât privește cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului și anularea Dispoziției nr. 361 din 18 iulie 2005.

A respins recursurile declarate de pârâtul Orașul Eforie prin Primar și de intervenienții în interes alăturat pârâtului J. Și K. împotriva Sentinței civile nr. 236 din 4 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosar nr. x/118/201.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a avut în vedere următoarele considerente:

O primă critică a vizat recunoașterea, în primă instanță, a calității intimatului reclamant H. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, alături de intervenienții în interes propriu, pentru cotele corespunzătoare autorilor acestora (respectiv, 1/3 de pe urma lui G. - autorul reclamantului și 1/3 de pe urma lui E. - autoarea intervenienților în interes propriu).

Aceste critici dezvoltate de recurenții-intervenienți în interes propriu au fost apreciate ca nefondate, întrucât Sentința civilă nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, secția a IV-a civilă (Dosar x/1943), definitivă conform Deciziei 415/1946 a Curții de Apel București (Dosar x/1945) relevă faptul că între moștenitorii defunctului D., anume între E., D. și respectiv minorul G., s-a derulat un proces vizând ieșirea din indiviziune, instanța stabilind masa succesorală și cotele de câte 1/3 pentru fiecare din succesorii menționați, ordonând - în acord cu voința părților - împărțirea acestei averi în trei părți egale, "cu excepția imobilului (vilei) din stațiune a N., jud. Constanța, B-dul x nr. 31 și mobilierul și trusoul acestei vile, asupra cărora moștenitorii continuă a rămâne în stare de indiviziune’’.

Hotărârea judecătorească a arătat că vila din stațiunea N., str. x, care inițial fusese constituită drept dotă fiicei E., a fost raportată la masa succesorală și întrucât nu era, potrivit expertizei, comod partajabilă în natură în trei părți egale (existând riscul de a se demola), s-a stabilit să fie vândută la licitație publică - potrivit art. 9 din Legea nr. 603/1943.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit că în această procedură de sistare a coproprietății asupra averii defunctului, bunul dotal a fost raportat în natură de descendentul căruia i-a fost conferit cu această destinație, cu întreaga sa valoare (de 478.500 RON, la acea dată, conform evaluării făcute în acel proces) în conformitate cu dispozițiile art. 738 C. civ. 1864.

Această constituire de dotă nu era scutită de raport, aspect indicat și cu ocazia inventarierii și evaluării averii defunctului, conform Procesului-verbal din 1 martie 1943, iar readucerea bunului la masa succesorală în vederea asigurării egalității de tratament între succesorii defunctului nu a fost o simplă operațiune fictivă, de adiționare valorică a bunului, ci o raportare efectivă, în natură, a tuturor bunurilor dotale, mobile și imobile (devreme ce ele se mai regăseau în patrimoniul autoarei intervenienților la data departajării între moștenitori) - cum corect a arătat și tribunalul.

În aceste condiții, atât imobilul situat în stațiunea N., B-dul x nr. 113, cât și mobilierul, numerarul și trusoul primite drept dotă au fost aduse la masa de partaj, fiind trecute însă valoric în lotul nr. x, aparținând lui E. (conform Jurnalului 7805, Deciziunea 415 din 23 decembrie 1946 a Curții de Apel București) doar bunurile mobile: numerarul, trusoul și mobilierul evaluate la 590.000 RON, așa cum a solicitat de altfel și succesoarea (bunurile mobile menționate fiind singura parte din dotă, pretinsă de autoarea intervenienților a-i rămâne în lotul ce i-a fost constituit).

Imobilul primit ca dotă nu a format obiectul împărțelii în natură, hotărârea judecătorească menționată consemnând acordul comoștenitorilor de a fi vândută la licitație publică - astfel încât în mod corect prima instanță a înlăturat susținerile intervenienților în interes propriu privitoare la existența unicului drept de proprietate al autoarei lor asupra acestui bun, pe argumentul constituirii lui inițiale ca dotă.

Este, prin urmare, fără dubiu faptul că, spre deosebire de bunul imobil situat în B-dul x nr. 31, asupra căruia succesorii au hotărât să rămână în indiviziune și să îl excludă de la procedura partajului succesoral, imobilul din aceeași localitate, din B-dul x nr. 113, a făcut obiectul dezbaterii succesorale, fiind supus procedurii raportului donației și stabilindu-se cotele corespunzătoare comoștenitorilor, desocotirea urmând a fi realizată prin vânzarea la licitație a bunului. Curtea de Apel Constanța a reținut că nu are relevanță, din acest punct de vedere, care au fost motivele pentru care bunul nu a mai fost vândut până la momentul preluării lui de către stat, după cum nu prezintă nici o importanță - sub aspectul regimului juridic - faptul că autoarea intervenienților s-ar fi preocupat și ulterior acestui moment de păstrarea rolului fiscal ori că ar fi rămas în posesia acestui bun.

Doar în măsura în care acest imobil ar fi fost atribuit în natură în lotul autoarei intervenienților, în considerarea valorică a bunului, a destinației sale inițiale și în raport de solicitarea moștenitoarei, cu stabilirea corelativă a sultelor aferente celorlalți moștenitori, dreptul de proprietate al lui E. ar fi putut fi evocat în modalitatea arătată de intervenienți.

Cum bunul a fost însă sortit vânzării prin licitație publică, sumele astfel obținute urmând a întregi în mod egal cele trei loturi constituite, recurenții-intervenienți nu pot susține - în dezacord cu considerentele hotărârilor judecătorești menționate - că "au fost achitate sulte’’ pentru acest bun, imobilul fiind preluat de stat ca "bun dotal’’.

Prin urmare, critica recurenților-intervenienți în interes propriu, în sensul că măsurile reparatorii pentru acest imobil s-ar cuveni doar acestora, nu și reclamantului-intimat (succesor al lui G.) în cote de câte 1/3, sunt vădit nefondate, întrucât ele ignoră, în acest caz, efectele juridice ale raportului în natură a donațiilor (art. 751 C. civ. 1864), precum și pe cele ale împărțelii judiciare (art. 786 C. civ. 1864).

Din această perspectivă, prezumția instituită prin art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost răsturnată în acest caz, fiind indubitabil faptul că, după constituirea dotei a operat raportul bunul dotal la masa succesorală și stabilirea de comun acord a vânzării la licitație, cu împărțirea corelativă în trei părți egale a prețului obținut - împrejurarea preluării bunului de stat, pe numele autoarei intervenienților, neavând nici o relevanță cât privește regimul lui juridic real și al întinderii dreptului de proprietate.

O a doua critică a recurenților-intervenienți a fost examinată în directă corelare cu recursurile pârâtului Orașul Eforie și intervenienților în interesul alăturat acestei părți, întrucât se referă la modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, precum și la întinderea acestora.

Fiind astfel stabilit, în favoarea intervenienților ... și reclamantului H., un drept corelativ unei cote părți de câte 1/3 din imobilul menționat (restul cotei de 1/3 cuvenit lui D. neputând fi conferit acestor părți, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001) - instanța de fond a avut de clarificat dacă are vreo relevanță, în cauză, Decizia nr. 21 din 10 octombrie 2003 emisă de SC Q. SRL Eforie Sud, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a construcției înstrăinate către foștii chiriași, conform Legii nr. 112/1995 și s-a propus plata unei valori echivalente imobilului imposibil de restituit.

Sub acest aspect, instanța de fond a arătat că intervenienții în interes propriu nu au atacat dispoziția emisă în anul 2003 și nu au cerut, la acea dată, restituirea în natură a acestei construcții. Argumentele tribunalului nu au dus însă mai departe raționamentul, în lumina considerentelor Deciziei civile nr. 215C din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța prin care s-a desființat Sentința nr. 1361 din 22 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în primul ciclu procesual.

Or, în măsura în care, în speță, nu s-a făcut dovada că s-a achitat intervenienților în interes propriu suma menționată cu titlu de despăgubiri (aceste părți negând plata ei), revenea instanței să stabilească drepturile asupra întregului imobil - teren și construcție - pe care fusese de altfel pronunțată Dispoziția nr. 361 din 18 iulie 2005 a Primarului Orașului Eforie, contestată în prezentul litigiu de către reclamant.

Curtea a constatat că, în cauză, nu s-a probat că despăgubirile în bani propuse a fi achitate conform Deciziei nr. 21 din 10 octombrie 2003 a SC Q. SRL au fost acordate până la momentul intrării în vigoare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care a modificat regimul despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv și care nu mai puteau face obiect al restituirii în natură. Astfel fiind, instanța de fond nu putea aprecia că o asemenea decizie mai putea constitui, la data soluționării prezentei cauze, fundamentul unei desocotiri între moștenitori, potrivit dreptului comun, cel puțin pentru construcție.

În egală măsură, instanța de fond urma a avea în vedere că, aceeași entitate emitentă a deciziei din 2003, este și cea care a încheiat, în numele autorității locale, contractele de vânzare-cumpărare cu chiriașii cumpărători ai spațiilor locative conform Legii nr. 112/1995. Acest aspect explică motivația soluționării unitare de către Orașul Eforie, prin dispoziția din 2005, a notificării referitoare la întregul imobil (iar nu doar cu privire la teren), relevând astfel că nu societatea mandatată să încheie în numele Orașului Eforie respectivele contracte de vânzare-cumpărare deținea în proprietate spațiile locative (ori terenul aferent).

Prin urmare, instanța de fond s-a aflat în eroare atunci când a susținut că intervenienții nu ar mai avea dreptul de a pretinde măsuri reparatorii pentru terenul aferent spațiilor locative înstrăinate, pe considerentul că nu au atacat decizia din 2003, câtă vreme nu s-a probat că SC Q. SRL era, la acea dată, unitate deținătoare pentru teren - acesta fiind în realitate în domeniul privat al Orașului Eforie.

Faptul că judecătorul fondului nu a avut convingerea că prin decizia din 2003 a societății specializate menționate s-a tranșat asupra drepturilor succesorilor cel puțin în legătură cu construcția reiese și din modalitatea în care a stabilit, în favoarea reclamantului H., drepturile aferente cotei sale de 1/3 din construcția înstrăinată, în corelare cu normele modificate potrivit Legii nr. 165/2013. Prin urmare, în condițiile în care nu l-a trimis pe reclamant la împărțirea sumei propuse intervenienților R. cu titlu de despăgubiri pentru construcție, conform dreptului comun, ci i-a conferit separat un drept propriu la compensare prin puncte, conform cotei sale asupra aceleiași construcții, tribunalul a arătat că se află în dilemă în privința efectelor deciziei emise de Q. SRL

Din această perspectivă, Curtea a reținut că decizia din 2003 a tranșat asupra faptului că această clădire nu mai poate face obiectul vreunei măsuri reparatorii în natură, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către chiriașii cumpărători nefiind anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile - caz în care foștii proprietari au dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform cotelor cuvenite, pentru construcția de 144,26 mp identificată prin expertiză prin notațiile 1-2-3-E-H-I-1.

O soluționare echivocă a primit în primă instanță și conținutul cererii de intervenție în interes propriu, pentru că, deși, în principal, tribunalul a reproșat formularea petitului ei în etape și clarificarea abia cu ocazia concluziilor scrise a propriilor pretenții ale acestor părți (care au intervenit în procesul inițiat între reclamant și pârât), ulterior s-a conchis în sensul că, și dacă ar fi fost corect sesizată instanța, o asemenea cerere - de constatare a drepturilor proprii ale intervenienților asupra aceluiași imobil - este nefondată. Această viziune, îmbrățișată de instanța de fond este vădit nefondată.

Sub un prim aspect, instanța de fond urma a lămuri după epuizarea primului ciclu procesual - care a condus la desființarea încheierii din 4 decembrie 2007 și a Sentinței civile nr. 1361 din 22 decembrie 2009 - care este obiectul cererii de intervenție și care sunt propriile pretenții ale intervenienților R.

Cum, în speță, s-a probat că aceste părți s-au adresat cu notificare unității deținătoare și că nu au primit de la Orașul Eforie un răspuns în legătură cu drepturile pretinse, instanța de fond urma a clarifica ce anume pretind în contradictoriu cu intimatul-reclamant - de vreme ce propria lor notificare a vizat restituirea în natură a terenului aferent imobilului vândut (Notificarea 833 din 13 august 2001 înaintată Primăriei Eforie).

Or, cu ocazia reluării judecății, instanței de fond îi revenea rolul activ de a clarifica aspectele rămase în dezbatere, fiind fără echivoc faptul că intervenienții în interes propriu pretind pentru sine un drept propriu asupra aceluiași imobil pentru care se pronunțase Dispoziția nr. 316/2005, contestată de reclamant.

Explicitarea, prin notele intitulate "concluzii scrise’’ a poziției procesuale a intervenienților R., după ce în prealabil fusese depusă cererea de intervenție și documentația care a susținut-o, nu putea deschide instanței decât calea repunerii cauzei pe rol și punerea în dezbatere a unei eventuale formulări tardive a altor pretenții; or, instanța de fond nu a ridicat din oficiu aceste aspecte, ci a repus cauza pe rol la 17 septembrie 2013 pentru completarea probelor, primind ulterior și cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului.

Invocarea, direct în hotărâre, a unei eventuale depășiri a termenului de modificare și de completare a cererii numiților R., în raport de dispozițiile art. 132 C. proc. civ., fără punerea în discuția contradictorie a acestei chestiuni, constituie o greșită soluționare a cererii din perspectiva respectării principiului contradictorialității.

Această statuare, precum și cea legată de efectele deciziei emise de SC Q. SRL în anul 2003, au fost, așadar, înlăturate în recurs.

Cu privire la terenul aferent acestei construcții, dreptul de proprietate al autorului comun rezultă atât din titlul de proprietate exhibat pentru acest imobil - Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1927 la Tribunalul Constanța, cât și din actul dotal datat 22 octombrie 1930, dar și din conținutul raportului de expertiză întocmit de arh. S. în procedura de partaj inițiată în Dosarul x/1943 - Dosar nr. x/2005 al Tribunalului Constanța.

Cât privește aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 și art. 7.3. din Normele metodologice emise în aplicarea legii, aprobate prin H.G. nr. 923/2010, Curtea a reținut că textul alin. (1) al art. 7 stabilește regula prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.

Modificările legislative intervenite asupra acestor prevederi, îndeosebi după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, au avut rolul de a evita crearea, pentru chiriașii cumpărători, a unor inconveniente neimputabile conduitei lor, precum și a unor situații disproporționate între interesul legitim al fostului proprietar de a obține retrocedarea imobilului preluat abuziv de stat și interesul legitim al chiriașului cumpărător de bună-credință de a-și exercita nestingherit dreptul de proprietate asupra construcției dobândite în condițiile Legii nr. 112/1995.

Atât art. 7 alin. (5) din lege, cât și normele explicative cuprinse în art. 7.3. reglementează acest echilibru între cele două drepturi recunoscute de Legea nr. 10/2001, stabilindu-se că, prin noțiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", se înțelege terenul pe care se află amplasată construcția, respectiv amprenta acesteia, cât și terenul din împrejurimile construcției, necesar bunei sale utilizări, indiferent de categoria de folosință.

În speță, expertiza tehnică judiciară efectuată de expert T. a relevat pe planul de situație amplasamentul și gradul de ocupare al terenului de 1200 mp (conform actelor de proprietate) de construcțiile înstrăinate chiriașilor cumpărători U., V. și W., suprafața construită (autorizată) aferentă acestor spații locative fiind de 52,26 mp, 50,00 mp și respectiv de 42,00 mp, la care se adaugă anexe gospodărești ridicate fără autorizație de construire. Aceeași expertiză a conchis în sensul că traseul utilităților aferente acestor corpuri de construcție "ocupă funcțional întreaga suprafață de teren" - Dosar x/2010.

Curtea a constatat, însă, că expunerea acestor rețele pe o suprafață de cca. 600 mp, adiacentă celei de 150 mp ocupată efectiv de construcție, în condițiile în care ar fi posibilă repoziționarea traseelor în acord cu soluțiile tehnice prefigurate de un viitor nou corp de construcție, nu va putea fi considerată ca transpunând întreg acest teren în sfera de aplicare a art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - cum corect a dispus și instanța de fond.

Nu va putea fi apreciat ca "teren aferent imobilului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995" cel care este ocupat de anexe edificate fără autorizație de către chiriași, ori care nu este indisolubil legat de buna utilizare a construcției (înțelegând prin aceasta pe cel necesar căilor de acces uzuale, întreținerii fațadelor și fundațiilor, a racordurilor la utilitățile publice). Împrejurarea că pe o suprafață extinsă - de la stradă și până la construcțiile poziționate în spatele proprietății, la cca. 40 m distanță de aceasta - se regăsesc rețele de utilități (apă, energie electrică, canalizare etc.) nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a nega fostului proprietar dreptul de a pretinde aplicarea regulii restituirii în natură pentru terenul care excede definiției menționate.

Nu a fost reținută, așadar, critica dezvoltată în recursul pârâtului și în recursul intervenienților Ilie, în sensul că restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren din cel măsurat de 1.173 mp ar crea "loturi înfundate’’ și servituți, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu exclude această situație; pierderea deschiderii directe la stradă de către chiriașii cumpărători nu este în acest caz totală, expertiza efectuată de d-na L. propunând asigurarea unei căi de acces distincte pentru titularii dreptului de proprietate asupra construcțiilor, printr-un culoar de 3 m (chiar dacă soluția presupune înlăturarea anexelor care împiedică exercițiul normal al dreptului de folosință a căii de acces).

Astfel fiind, Curtea de Apel Constanța a apreciat că recursurile pârâtului Orașul Eforie și intervenienților în interes alăturat J. și K. sunt nefondate, chiriașii cumpărători neavând, conform Legii nr. 112/1995, decât un drept de folosință asupra terenului aferent spațiilor locative, acest drept neputând fi însă extins într-un mod care să aducă atingere dreptului celui deposedat abuziv de stat, de a-și obține bunul în natură.

În egală măsură, însă, Curtea a constatat că restituirea în natură nu poate privi, în speță, întreaga suprafață de 795 mp identificată în cele trei loturi trasate conform expertizei L., întrucât în acest mod s-ar afecta substanțial dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor C1-2 și C1-3, prin suprimarea căilor normale de acces și restrângerea excesivă a loturilor aferente acestor construcții.

Fiind vorba despre trei unități locative distincte, cu trei proprietari diferiți și având în vedere că intervenienții în interes propriu și intimatul-reclamant au dreptul la măsuri reparatorii corelative cotelor proprii de câte 1/3 asupra acestui imobil (teren și construcție), Curtea a constatat că o soluționare echitabilă a conflictului între regula impusă de art. 7 alin. (1) și excepția dedusă din textul art. 7 alin. (5) al Legii nr. 10/2001 presupune restituirea în natură doar a suprafeței de 530 mp reprezentând loturile x și 2 din expertiza L. (în notațiile A, B, B1, X, C, C1, D, Z, W, Y, 1, J, K, A).

Această soluție o exclude pe cea la care s-a oprit tribunalul, în sensul atribuirii către intimatul-reclamant a lotului x în conturul A,B,B, X,Y,1,J,K,A, întrucât conferirea acestui lot de la stradă s-a întemeiat pe o dezlegare greșită a fondului în primă instanță - anume, înlăturarea intervenienților ca persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest imobil.

Astfel fiind, partajarea - de această dată în cote egale - a terenului restituit în natură, în suprafață totală de 530 mp, se va supune voinței părților beneficiare; acordarea unei măsuri reparatorii în raport de cotele părți egale trebuie să fie echitabilă pentru persoanele îndreptățite, atât din punctul de vedere al poziționării, cât și al facilităților de care se bucură proprietatea retrocedată.

Așa cum s-a arătat, intervenienții R. și intimatul-reclamant nu sunt însă îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moștenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moștenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deținătoare - fiind incident, așa cum corect a stabilit și tribunalul - textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Or, în speță, dreptul de proprietate pe cote părți s-au stabilit prin hotărârea de ieșire din indiviziune, D. acceptând moștenirea autorului său și devenind, alături de ceilalți succesori, titular al dreptului de proprietate asupra cotei proprii de 1/3 din masa de partaj (și, deci, și asupra imobilului în litigiu). Nu sunt, prin urmare, incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege.

În raport de considerentele menționate, Curtea de Apel Constanța a decis în sensul arătat.

Referitor la acțiunea soluționată definitiv prin Decizia nr. 103/C din 29 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 1 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Orașul Eforie prin Primar și H., ca, prin hotărâre judecătorească, să oblige pârâtul Orașul Eforie prin Primar la emiterea dispoziției de restituire pentru suprafața de 265 mp teren liber de construcții, reprezentând cota de 1/3 din imobilul situat în Eforie Sud, str. x bis, la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de puncte potrivit Legii nr. 165/2013 pentru 1/3 din imobilul compus din construcție și teren situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81bis, care nu poate fi restituit în natură și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că imobilul situat în Eforie, str. x bis a revenit, ca urmare a partajului succesoral efectuat de pe urma defunctului D., celor trei fii ai acestuia, în cote de câte 1/3, potrivit Sentinței civile nr. 657/1945 a Tribunalului Ilfov, astfel: 1/3 din imobil îi revine lui E., al cărui unic fiu este F., pe care îl moștenesc reclamanții, în calitate de soție și fiică; 1/3 din imobil a revenit lui G., al cărui moștenitor este H., iar cealaltă cotă de 1/3 din imobil revine lui D., ai cărui moștenitori sunt reclamanții.

Imobilul a fost naționalizat și a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziția 501.

Au mai susținut reclamanții că toți cei trei moștenitori, direct sau prin succesorii lor, au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru a solicita restituirea imobilului, cererea de restituire formând obiectul Dosarului nr. x/2010 Deși expertiza efectuată în cauză de d-na expert L. a identificat 3 loturi de teren liber ce pot fi restituite în natură, instanța a dispus în acest sens doar cu privire la 2 dintre acestea.

După finalizarea litigiului, reclamanții au formulat cerere la Primăria Eforie pentru restituirea, pe cale administrativă, a cotei de 1/3 ce aparține lui D., ai căror moștenitori sunt potrivit Certificatului de moștenitor nr. x/2013, dar primăria a refuzat să soluționeze cererea.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pârâtul H. a solicitat, prin întâmpinare, admiterea acțiunii și a arătat că instanța de judecată a restituit în natură doar două loturi, ori reclamanții au calitatea de succesori ai numitului D., potrivit Certificatului de moștenitor nr. x/1 iulie 2013 și au calitatea de persoane îndreptățite și pentru cel de al treilea lot ce poate fi restituit în natură.

Pârâtul Orașul Eforie a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepție s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Orașului Eforie.

S-a arătat că litigiul care a format obiectul Dosarului nr. x/2010 a vizat întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Eforie Sud, str. x bis, inclusiv cota de 1/3 care formează obiectul judecății în prezenta cauză. Prin urmare, reclamanții nu dețin calitatea de persoane îndreptățite la eliberarea dispoziției de restituire pentru întreaga suprafață de 265 mp, teren liber de construcții și nici la acordarea de măsuri reparatorii sub forma de puncte, potrivit Legii nr. 165/2013, pentru cota de 1/3 din imobilul format din teren și construcție, care nu ar putea fi restituită în natură, deoarece chestiunea fost tranșată definitiv, intrând sub efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 - 208, art. 411 și art. 453 din C. proc. civ.

La 7 septembrie 2016, numiții J. și K. au formulat cerere de intervenție principală, prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților.

În motivare au arătat că, dacă s-ar restitui în natură lotul x din expertiza efectuată în litigiul anterior, construcția anexă amplasată pe aleea de acces ce reprezintă bucătăria intervenienților ar trebui dărâmată integral, pentru că altfel nu ar mai avea acces la locuințe niciunul dintre cei 3 proprietari ai construcției. Așa fiind, s-a pretins că singura posibilitate este ca instanța să dispună acordarea de compensații bănești, urmând ca pârâtul să propună acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte corespunzător cotei de 1/2 ce aparține autorului D., pentru terenul în suprafață de 670 mp, imposibil de restituit în natură și pentru construcția de 144,26 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 61 C. proc. civ., art. 1 alin. (2) și (3), art. 7

1

alin. (1) și (5) și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 6 octombrie 2016, instanța de fond a calificat cererea de intervenție formulată de J. și K. ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Orașul Eforie prin Primar și a admis-o în principiu, pentru considerentele arătate în încheiere.

Prin Sentința civilă nr. 120 din 26 februarie 2016, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a admis cererea de intervenție voluntară accesorie și a respins cererile de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, formulate de intervenienții în interes alăturat și de pârâtul Orașul Eforie prin Primar, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Decizia civilă nr. 333 C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța s-a apreciat că măsurile reparatorii pentru imobilul situat în Eforie Sud, str. x nr. 81 - 81 bis, jud. Constanța se cuvin intervenienților în interes propriu (reclamanții din prezenta cauză), în calitate de succesori ai defunctei E., dar și reclamantului (pârâtul H. din cauza pendinte), în calitate de succesor al lui G., în cote de câte 1/3.

În ceea ce privește cota aferentă defunctului D., instanța de control judiciar a reținut că intervenienții R. și reclamantul H. nu sunt, însă, îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moștenitor al autorului lor comun, D., întrucât nu s-a evocat culegerea moștenirii acestuia din urmă de către persoanele care au notificat unitatea deținătoare - fiind incident, așa cum corect a stabilit și tribunalul - textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin raportare la aceste statuări, instanța de fond a făcut aplicarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumția legală de lucru judecat, ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat. S-a arătat că, în acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

În acest context, s-a constatat că, prin Decizia civilă nr. 333/C din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, s-a tranșat asupra cotelor cuvenite reclamanților și pârâtului, respectiv de câte 1/3, primii pretinzând imobilul în integralitatea sa, ca bun dotal al autoarei lor. S-a precizat că decizia stabilește, în egală măsură, cine are calitatea de succesor legal, cine a depus notificare pentru întreg imobilul și cum se aplică prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001. Or, în condițiile în care s-a stabilit că reclamanții din prezenta cauză nu sunt îndreptățiți să beneficieze de măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 cuvenite celui de-al treilea moștenitor, respectiv D., s-a apreciat că instanța nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, care constituie o premisă demonstrată pe care nu o poate ignora.

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Referitor la cererea de intervenție a celor doi terți, calificată ca și cerere de intervenție voluntară accesorie în favoarea pârâtului Orașul Eforie prin Primar, având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost respinsă ca neîntemeiată, tribunalul a admis cererea formulată de intervenienți, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenții.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B. și C. și au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale art. 431 din C. proc. civ. și stabilirea eronată a situației de fapt.

O primă critică a apelului a vizat respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză și a celei cu interogatoriul pârâtului Orașul Eforie prin Primar.

S-a susținut, sub acest aspect, că instanța nu s-ar fi putut pronunța asupra componenței cotei de 1/3 ce revine notificatorului, inclusiv asupra suprafeței de teren liber de construcții ce se solicită a fi restituită în natură, doar pe baza înscrisurilor aflate la dosar, fără efectuarea unei expertize. Chiar dacă în litigiul anterior, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2010, instanța de judecată doar a constatat existența celei de a treia cote ce aparține lui D., inclusiv suprafața de 265 mp teren liber de construcții, fără a dispune nimic asupra acestei cote, s-a apreciat că instanța cauzei de față ar fi trebuit să facă propria cercetare, respectând obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâtului Orașul Eforie s-a arătat că ar fi fost relevantă în privința dreptului de proprietate pe care notificatorul D. îl are asupra imobilului din Eforie Sud str. x.

Prin cel de al doilea motiv de apel s-a invocat preluarea, de către instanța de fond, a tuturor argumentelor și a situației de fapt stabilită prin hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2010, fără a ține cont de cerințele cererii de chemare în judecată și de probatoriile solicitate în cauză.

Au susținut apelanții că nerestituirea cotei de 1/3 care a aparținut lui D. în litigiul anterior s-a datorat faptului că, la acel moment, nu făcuseră dovada calității de moștenitori de pe urma acestui defunct și că situația de fapt este total diferită în prezent, ceea ce impunea instanței de fond să dea curs propriei judecăți, întrucât cea pe care a preluat-o din dosarul anterior nu este valabilă în cauza de față, în care acțiunea are un alt obiect.

Motivul trei de apel a vizat greșita interpretare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin reținerea faptului că, atâta vreme cât în litigiul anterior s-au restituit cotele indivize din imobil care au aparținut defuncților E. și D., reclamanții nu ar mai avea dreptul de a solicita cea de a treia cotă de 1/3, chiar daca fac dovada calității de moștenitori a titularului acesteia.

Greșita interpretare a legii a fost invocată și prin raportare la prevederile art. 431 din C. proc. civ., cu motivarea că lipsa identității de obiect și cauză între litigiul înregistrat sub nr. x/2010 și cel de față este evidentă.

Au subliniat apelanții că obiectul dosarului anterior a fost restituirea cotei ce a aparținut defunctei E., iar obiect al dosarului actual este restituirea cotei de 1/3 din imobilul s