ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2015

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată introdusă la data de 19 august 2009 la Tribunalul

Constanța, reclamanta SC T.T. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională

de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

se constate nulitatea parțială a Hotărârii nr. 86 din 19 mai 2009 emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește întinderea

suprafeței expropriate și despăgubirile acordate. în consecință, pârâtele să

fie obligate, în solidar, la acordarea de despăgubiri în valoare de 50 euro/mp

în lei, la cursul BNR din data plății, pentru întreaga suprafață de 30.100 mp

având număr cadastral 11519 înscris în cartea funciară cu nr. 12104 a unității

administrativ teritoriale Cumpăna, situat pe amplasamentul lucrării de

utilitate publică "varianta de ocolire a municipiului Constanța" km

0+000 - km 21+861, județul Constanța.

în

subsidiar s-a solicitat să se constate nulitatea parțială a Hotărârii nr.

86/2009 și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei cu care reclamanta a

achiziționat imobilul având număr cadastral 11519, teren extravilan arabil în

suprafață de 30.100 mp, sumă ce reprezintă valoarea reală a terenului și plata

prejudiciului compus din scăderea valorii de circulație a terenului rămas și

imposibilitatea de folosire a acestuia datorită modului m care este poziționată

autostrada.

În drept,

reclamanta a invocat Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 33/1994.

Prin

Sentința civilă nr. 3073 din 22 iulie 2013 a Tribunalului Constanța a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Naționale

de Cadastru și Publicitate Imobiliară, fiind respinsă, ca atare, cererea față

de această entitate și a fost respinsă acțiunea, ca nefondată.

Prin

Decizia nr. 101 C din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I

civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva Sentinței

civile nr. 3073 din 22 iulie 2013, ca nefondat.

Prin Decizia

civilă nr. 2121 din 02 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale de sub

Autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții

Străine prin mandatar SC C. SA, precum și recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei civile pronunțate de instanța de apel, ca nefondate.

În

privința respingerii excepției nulității recursului, s-a reținut faptul că, în

speță, criticile formulate de recurent sunt încadrabile în conținutul art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul

recursului, s-a reținut că motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7

și pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind dezvoltate critici

încadrabile în aceste motive de recurs.

Cât

privește criticile încadrabile în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța de recurs le-a respins ca nefondate, reținând, în sinteză că, prin

hotărârea pronunțată, instanța de apel a respectat dispozițiile art. 44 alin.

(3) din Constituție, cât și art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din

Protocolul nr. 1/1952 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și

prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în privința determinării cuantumului

despăgubirilor raportat la prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de

același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Totodată,

s-a reținut că, faptul că suma acordată ca despăgubire nu coincide valorii cu

care reclamanta a cumpărat terenul sau nu s-a expropriat o suprafață mai mare

de teren, nu sunt factori care să determine atingerea drepturilor acesteia, așa

cum sunt ocrotite prin textele de lege evocate, nu duce la încălcarea art. 14

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul aplicării unui

tratament diferit pentru persoanele aflate într-o situație similară.

Instanța

de recurs a apreciat că instanța de apel a reținut corect că nu s-a dovedit că porțiunea

de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi

utilizată conform destinației sale agricole. De asemenea, faptul că reclamanta

a achiziționat o suprafață de teren, rară a avea cunoștință de eventualele

restricții ale dreptului de proprietate, nu justifică solicitarea pe cale

judecătorească a unei reparații care să reprezinte echivalentul restricțiilor

suferite prin expropriere, a faptului că nu a putut utiliza terenul potrivit cu

intențiile pe care le avea la momentul achiziționării.

Față de

argumentele prin care instanța de apel a justificat respingerea cererilor

reclamantei de suplimentare a probatoriului și nu a dispus, din oficiu,

întocmirea unui nou raport de expertiză, s-a reținut că nu a fost încălcat nici

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

De

asemenea, nu se impunea refacerea raportului de expertiză pentru că O.U.G. nr.

228 din 30 decembrie 2008 și H.G. nr. 213 din 4 martie 2009 nu sunt incidente,

deoarece raportul de expertiză a fost întocmit la data de 17 iulie 2008 (în

procedura exproprierii), noile dispoziții nefiind aplicabile pentru trecut.

La data

de 25 iulie 2014 (plic poștal), reclamanta SC T.T. SRL a formulat revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., împotriva

Deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, în recurs.

În

sinteză, revizuenta a susținut faptul că, instanța nu a pus în discuția

părților și nici nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere privind daunele

aduse proprietarului, iar în speță au fost descoperite înscrisuri ce erau

necesare pentru soluționarea prezentului litigiu.

Revizuenta

a arătat că art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, care stipulează

modalitatea de întocmire a raportului de expertiza pentru stabilirea

despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008. Această modificare a

legii viza o normă de procedură, respectiv criteriile care trebuie avute în

vedere la efectuarea raportul de expertiză, în baza căruia se stabilesc despăgubirile.

Având în vedere că actele normative în cauză produc efecte de la publicarea în

M. Of., iar O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 impune efectuarea unei anumite

proceduri, reiese ca instanța de judecata a ignorat faptul că Statul Român prin

CNADNR, avea obligația de a efectua noi rapoarte de evaluare pentru toate

terenurile ce urmau a fi expropriate după data de 30 decembrie 2009.

Pentru

aprecierea corecta a daunelor produse proprietarului, instanța de judecata

trebuia sa aibă în vedere noul înscris care prevede valorile minime de

tranzacționare pe piața libera ce este de folos în stabilirea prejudiciului

suferit de revizuenta.

De

asemenea, deși instanța a fost investită de către reclamantă cu capătul de

cerere ce constă în stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului,

compus din valoarea terenului expropriat - valoare determinata în mod eronat de

către expropriator și corect prin raportul de expertiza administrat în cauză -,

precum și din valoarea daunelor aduse proprietarului, valoarea respectivă nu a

fost determinată, deși asupra acesteia au fost făcute considerații, pe larg, în

cuprinsul cererii de recurs, fără ca instanța de recurs să se fi pronunțat

asupra lor.

Examinând

cererea de revizuire în raport de excepția de inadmisibilitate, a cărei analiză

este prioritară potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (4) C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în

cazurile prevăzute de pct. 1 - 10 C. proc. civ.

În sensul

textului de lege citat, hotărârile pronunțate de instanțele de recurs pot

constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul. O instanță de

recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar,

aceasta reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o

altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât aceea sau

acelea pronunțate de instanțele inferioare.

Prin

urmare, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară a

revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus

casarea cu trimitere, ori cele prin care instanța s-a pronunțat asupra unei

excepții de ordin procedural.

În cauză,

Decizia nr. 2121 din 02 iulie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul (nu

hotărăște direct asupra fondului pricinii), prin ea fiind respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC T.T. SRL împotriva Deciziei civile nr. 101 C

din 2 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă,

iar, în consecință, nu este susceptibilă de a forma obiect al cererii de

revizuire.

Cum

decizia pronunțată de instanța de recurs nu evocă fondul pricinii, în speță nu

sunt îndeplinite cerințele textului citat anterior pentru a se admite cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ.

Se

reține, totodată, că argumentele pentru care a fost promovată cererea de

revizuire, prin care se prezintă stări de fapt și nemulțumirea revizuentei față

de hotărârea pronunțată, nu pot fi încadrate în motivele de revizuire prevăzute

de pct. 2 și 5 ale art. 322 C. proc. civ., care prevăd, limitativ, condițiile

în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac.

Pentru

aceste considerente, se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de revizuenta SC T.T. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC T.T. SRL

împotriva Deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.

Procesat

de GGC - GV