ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6061/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6061/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

8123/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC B.B. SRL a

solicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, exproprierea totală a

suprafeței de 15.600 mp situată în com. Cumpăna, parcela A 358/64/4, nr.

cadastral 11532 și obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă

de 468.000 euro reprezentând un preț unitar al bunului de 30 euro/mp, plătibilă

în RON la cursul BNR din data plății efective, iar în subsidiar a solicitat

plata sumei de 382.560 euro pentru suprafața de 12.752 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 1800 din 10 noiembrie 2010 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată

de reclamantă, a dispus exproprierea în interes public național a suprafeței de

2848 mp din parcela A/358/64/4 situată în extravilanul com. Cumpăna, jud.

Constanța, identificată ca fiind lotul 1 prin raportul de expertiză tehnică

judiciară efectuat în cauză și a obligat pârâtul către reclamantă la plata

sumei de 299.920 euro în echivalent în RON la data plății efective,

reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, calculată ca diferență

între suma stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară și suma

acordată prin Hotărârea nr. 87 din 19 mai 2009.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că deși este o lege specială, Legea

nr. 198/2004 nu conține dispoziții în sensul că ar fi interzisă exproprierea

altor terenuri decât cele aferente coridorului de expropriere sens în care, cu

privire la acest aspect, ea se completează cu dispozițiile corespunzătoare din

Legea nr. 33/1994.

În ceea ce privește

cererea reclamantei de expropriere totală a terenului, tribunalul a apreciat că

aceasta este întemeiată în ceea ce privește suprafața suplimentară de 2848 mp

situată în Parcela A 358/64/4, deoarece este vorba de o suprafață relativ mică

de teren rămasă în proprietatea reclamantei, cu un capăt de formă ascuțită,

care nu mai poate fi folosită în scopul exploatării agricole și față de care

posibilitatea de acces direct se va realiza printr-o variantă de ocolire de cel

puțin 8 - 10 km datorită culoarului ocupat de autostradă.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirii, instanța a reținut valoarea stabilită prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, în opinia majoritară, nivelul prejudiciului fiind

calculat ca diferență dintre valoarea de circulație a întregului teren (427.440

euro) și valoarea de circulație a suprafeței de teren expropriate (349.405

euro), la care se adaugă valoarea de circulație a terenului rămas neexpropriat

(1.280 euro).

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanta SC B.B. SRL și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale prin mandatar SC C. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 368C din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei SC B.B. SRL; a admis apelul pârâtului Statul Român

reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin mandatar SC

C. SA și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca

nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 198/2004 modificată și completată, art. 9 alin. (3) din lege,

respectiv, art. 26 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de

utilitate publică, despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate

cuprinde două componente: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat

proprietarului (sau unor terți) prin expropriere.

Diminuarea parțială a

valorii terenului rămas neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren,

care nu ar mai putea fi folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior

exproprierii reprezintă prejudiciu cauzat prin expropriere, astfel că, în cazul

în care instanța constată că s-a produs un astfel de prejudiciu, acesta trebuie

acordat în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, act normativ cu

caracter general care completează, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004,

norma specială.

Criticile vizând

neincluderea acestei suprafețe în coridorul de expropriere urmează așadar a fi

respinse ca nefondate, instanța de fond dând o corectă și legală soluționare

acestui petit.

Din înscrisurile

depuse nu rezultă schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan.

Instanța de fond și-a fundamentat soluția îmbrățișând opinia majoritară, fără a

analiza care dintre cele două soluții este corectă din punctul de vedere al

situației juridice și al momentului concret la care se stabilește valoarea

reală a imobilului expropriat.

Pentru acest motiv,

Curtea a reținut că valoarea stabilită de expertul B.C., de 10 euro/mp, care a

fost avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii

despăgubirilor, este cea corectă.

Soluția de primă

instanță este criticabilă cât privește admiterea pretențiilor reclamantei

referitoare la prejudiciul cauzat proprietarului, ca echivalent cu

"diferența dintre valoarea totală de circulație a terenului aferent

întregului imobil și valoarea de circulație a imobilului expropriat, la care

s-ar adăuga și valoarea de circulație a terenului rămas neexpropriat".

Criticile formulate

de apelantul pârât în acest context au fost considerate ca întemeiate, întrucât

prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat de experții cu opinie

majoritară ca relație valorică între parcela expropriată și cea rămasă la dispoziția

titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual,

previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea

indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de

rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de

pierdere a unor foloase economice.

Din acest punct de

vedere, astfel cum a statuat constant și Curtea europeană, pretențiile de

această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și

incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza

Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).

În privința

criticilor formulate de Statul român prin C., referitoare la inutilitatea

exproprierii și a suprafeței de 2848 mp, rămași în urma acestei operațiuni din

parcela A 358/64/4, Curtea va reține că și acestea sunt întemeiate.

Art. 4 din lege,

modificat și completat, trimite astfel cum s-a arătat, și la dispozițiile art.

24 din Legea nr. 33/1994, care dispun că: "În cazul în care expropriatorul

cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar

proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport

cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă".

Judecătorul cauzei

are astfel posibilitatea de a aprecia dacă exproprierea parțială permite

valorificarea dreptului de proprietate fără îngrădiri asupra lotului rămas și

dacă acesta din urmă și-a păstrat o valoare economică suficient de mare pentru

a justifica rațiunea excluderii lui de la expropriere.

Cu privire la această

suprafață de teren expertiza, în opinie majoritară, nu a stabilit că din cauza

mărimii ori a configurației sale terenul nu mai poate fi folosit potrivit

destinației sale, ci numai că destinația terenului rămas neexpropriat va fi

exclusiv agricolă într-o perioadă de largă perspectivă, iar zona în care se

află nu va mai fi inclusă în intravilan. S-a apreciat de către experți că

mărimea suprafeței rămase neexpropriate nu mai permite exploatarea agricolă în

condiții de rentabilitate economică.

Instanța reține însă

că, o suprafață de 2848 mp, care are asigurat accesul printr-un front stradal

poate fi exploatată în condiții similare anterioare exproprierii, prin

expropriere nerealizându-se o fărâmițare excesivă care să împiedice folosirea

terenului cu aceeași destinație agricolă avută la momentul exproprierii.

Curtea a constatat că

a fost corect stabilită prin Hotărârea nr. 87 din 19 mai 2009 emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 valoarea prejudiciului cauzat reclamantei

prin expropriere.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamanta SC

B.B. SRL pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestuia s-a arătat că, prin raportare la textul art. 26 din Legea nr. 33/1994,

argumentația ulterioară a soluției nu reprezintă decât o reluare a

obiecțiunilor și susținerilor afirmate pe tot parcursul cercetării

judecătorești de expertul propus de expropriator.

Opinia expusă în

conținutul hotărârii este una vădit părtinitoare părții adverse, lăsând în

inferioritate opinia majoritară a celorlalți doi experți, opinie argumentată

prin prisma a trei metode de evaluare moderne, concordante cu standardele

internaționale de evaluare.

Referitor la metoda

comparației directe, pentru a stabili un preț de referință al prețului cu care

se vând în mod obișnuit terenurile în comuna Cumpăna, experții au prezentat

spre comparație aproape 75 de anunțuri de vânzări imobiliare culese din surse

diferite de publicitate.

Instanța nu își

argumentează afirmația că oferta de vânzare exemplificată prin anunțuri

privește terenuri care au alte caracteristici decât cel expropriat, în

condițiile în care distanța de 1 km este una rezonabilă, aflată în mod real la

limita și în apropierea intravilanului. Experții nu puteau face abstracție de

zona în care este situat terenul în litigiu.

Metoda de evaluare,

respectiv metoda fluxului de numerar este una corectă în condițiile în care

exista deja aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local al comunei Cumpăna,

strategia de dezvoltare zonală în care terenul expropriat era inclus în zona de

amplasament imobiliar III A, având un program de dezvoltare imobiliară de tip

"Rezidențial" ceea ce presupune construcția unor ansambluri de

locuințe de tip rezidențial.

Metoda capitalizării

rentei funciare folosită de expertul desemnat de expropriator nu este o metodă

ce poate fi aplicată în speță, ea fiind specifică situațiilor în care venitul

se obține din cedarea dreptului de folosință a terenului în schimbul unei rente

sau chirii, ceea ce nu este cazul în speță, atâta timp cât nu s-a făcut dovada

că aceste terenuri ar fi adus un profit expropriatului din închiriere.

Ultima metodă

folosită de experți a fost aceea a extracției, este pe deplin justificată de

aceștia și combătută în mod superficial de instanță, prin prisma acelorași

considerente, respectiv că terenul este situat în extravilan și că nu se află

în vecinătatea unor terenuri construite.

Expertiza întocmită

în primă instanță a stabilit în mod corect și în conformitate cu prevederile

art. 26 din Legea nr. 33/1996 prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, prețul fiind determinat în principal de perspectiva de

dezvoltare imobiliară, logistică și industrială a zonei, contrar opiniei

instanței de apel.

Este lipsită de temei

legal justificarea soluției de respingere a prejudiciului suferit de reclamanta

B.B. SRL, instanța intrând în contradicție cu afirmațiile făcute anterior în

hotărâre, anume că, "definirea celei de-a doua componentă legată de

prejudiciul cauzat ține de consecințele generate prin expropriere asupra

beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul

dreptului nu se mai poate bucura".

Privarea

expropriatului de un beneficiu viitor (nu numai cert) reprezintă o componentă a

noțiunii de prejudiciu ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor.

În acest sens,

aprecierea experților cu privire la existența prejudiciului este una corectă,

fiind evident faptul că terenul, la momentul începerii procedurii de

expropriere, avea o valoare de circulație pe piața liberă echivalentă cu circa

30 euro pe metru pătrat (în funcție de poziție și metoda de evaluare folosită),

iar prin trasarea lucrării de interes public ce a intersectat terenurile

proprietatea reclamantei, el nu a mai păstrat aceeași valoare, întrucât

perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată.

Se constată că prin

începerea procedurii de expropriere și prin exproprierea propriu-zisă parțială,

expropriatorul a produs un prejudiciu reclamantei constând în împiedicarea

acesteia de a-și realiza interesele legitime vizând valorificarea terenurilor

achiziționate în scopul avut în vedere la momentul achiziționării, corelat cu

perspectiva posibilității anterioare exproprierii de dezvoltare în acea zonă a

unui ansamblu rezidențial.

Această faptă a

expropriatorului a făcut ca și valoarea suprafeței de teren rămasă în proprietate

să scadă într-o proporție foarte mare, scădere datorată în mod evident

procedurii de expropriere care a împiedicat valorificarea terenurilor ramase

potrivit scopului legitim avut în vedere la momentul achiziționării.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși exproprierea s-a

realizat în temeiul Legii nr. 198/2004, potrivit art. 9 al acestei legi,

"expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate

adresa instanței judecătorești competente (...) acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Potrivit art. 26 al

Legii nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite".

Deși Legea nr.

33/1994 nu face alte precizări, principiul reparării integrale a prejudiciului,

consacrat de regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, presupune că

autorul faptului ilicit răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu condiția ca

acesta să fie cert. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este

neîndoielnică și poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile:

actuale și viitoare, dacă sunt sigure, adică acele prejudicii despre care se

cunoaște atât că se vor produce cu siguranță în viitor, cât și care este

întinderea lor.

Recurenta consideră

că s-a făcut o greșită aplicare a art. 26 al Legii nr. 33/1994 întrucât

instanța de apel a realizat o motivare contradictorie: pe de o parte a

considerat că prejudiciul trebuie să aibă în vedere și beneficiile actuale și

viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura, iar, pe de altă

parte, nu a acordat beneficiile viitoare, considerând că acestea au caracter

incert, deoarece perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată prin

expropriere.

Având în vedere

argumentele menționate anterior privind condițiile cerute pentru ca un

prejudiciu să fie cert, Înalta Curte va înlătura această critică, deoarece nu

există nicio contradicție între cerința ca prejudiciul să fie viitor și acea ca

un prejudiciu viitor să fie cuantificabil. Astfel cum s-a arătat, prejudiciul

cert se referă atât la prejudiciul prezent, cât și la cel viitor, cu condiția

ca fiecare dintre acestea să fie sigur, adică să se cunoască momentul la care

se va produce, cât și întinderea sa. Or, recurenta apreciază în mod greșit că

prejudiciul viitor, însă nu și cert, poate forma obiect al despăgubirii.

Un astfel de

prejudiciu viitor, dar incert, este cel produs ca urmare a aprobării unei

strategii de dezvoltare zonală care include un cartier rezidențial, astfel cum

este cazul în speță. Înalta Curte consideră că, atâta timp cât nu s-a realizat

trecerea terenului în litigiu din categoria terenurilor extravilane în

categoria terenurilor intravilane, în scopul aprobării unor planuri concrete de

construire a locuințelor în cadrul cartierului rezidențial, de natură a permite

o evaluare certă asupra valorii terenului destinat construirii acestui ansamblu

rezidențial care, la rândul său, să influențeze creșterea valorii terenului în

litigiu, ca urmare a vecinătății sale cu acest ansamblu rezidențial, în mod

corect instanța de apel a motivat că toate celelalte argumente, legate de

evaluarea terenului în litigiu prin raportare la o altă categorie de folosință

decât aceea extravilană, existentă la momentul exproprierii, cât și prin

raportate la criterii bazate pe aspecte viitoare și incerte, nu pot fi luate în

calcul în stabilirea despăgubirii, atât în ceea ce privește valoarea reală a

imobilului expropriat, cât și a unui eventual prejudiciu cauzat ca urmare a

exproprierii. De altfel, proiectul de dezvoltare nu constituie un plan de

dezvoltare în derulare care să conțină criterii certe de evaluare a valorii

terenului pe care se derulează.

Astfel fiind, din

moment ce terenul expropriat avea destinația de teren extravilan, fiind folosit

ca teren agricol, metoda capitalizării rentei funciare a fost corect aplicată

în cauză și luată în calcul la stabilirea cuantumului valorii reale a

imobilului, alături de metodele comparației directe și prin bonitate de către

experții care au evaluat terenul în procedura prealabilă exproprierii: B.C. și

B.D., celelalte metode invocate de recurentă plecând de la premisa greșită că

terenul era situat în intravilan și că valoarea acestuia a crescut

semnificativ, ca urmare a planului de dezvoltare zonală.

Sub aspectul

prejudiciului suferit, recurenta invocă faptul că nu s-ar fi avut în vedere

faptul că valoarea suprafeței de teren neexpropriată a scăzut semnificativ,

diferența de valoare urmând a fi apreciată comparativ cu suprafața de teren

totală care a fost cumpărată în considerarea unui anumit scop economic.

Astfel cum corect a

motivat instanța de apel, diminuarea parțială a valorii terenului rămas

neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren, care nu ar mai putea fi

folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior exproprierii, reprezintă

prejudiciul cauzat prin expropriere, iar acesta se reflectă în despăgubirea

acordată pentru categoria de teren pe care o avea la data exproprierii,

respectiv aceea de teren extravilan. În mod legal s-a considerat că nu se

impune acordarea unei despăgubiri pentru această suprafață de teren întrucât

utilizarea sa ca teren agricol nu a fost afectată, atât prin păstrarea

accesului cu utilaje, cât și a suprafeței acestui teren care nu este excesiv

fărâmițat pentru a determina exproprierea totală a suprafeței de teren deținută

de recurentă.

Potrivit art. 24

alin. (4) al Legii nr. 33/1994 "în cazul în care expropriatorul cere

exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația

reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune

exproprierea totală".

Deși a înlăturat

argumentele opiniei majoritare a expertizei efectuată la prima instanță de

fond, instanța de apel a motivat corect, în raport de cerințele art. 24 alin.

(4) al Legii nr. 33/1994, că exproprierea totală nu se impune întrucât terenul

rămas neexpropriat poate fi utilizat în continuare ca teren agricol, exproprierea

în parte fiind astfel posibilă.

Pentru argumentele

expuse anterior, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat nu este

incident în cauză și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC B.B. SRL împotriva Deciziei nr. 368C din 21

septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu

minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 5 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN