ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată introdusă, la data de 19 august 2009, pe rolul Tribunalului

Constanța, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.R.,

prin C.N.A.D.N.R. SA, S.R. prin M.F.P. și A.N.C.P.I. ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, să se constate nulitatea parțială a hotărârii nr. 86 din 19 mai

2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește

întinderea suprafeței expropriate și despăgubirile acordate. În consecință,

pârâtele să fie obligate în solidar la acordarea de despăgubiri în valoare de 50

euro/mp în lei la cursul B.N.R. din data plății pentru întreaga suprafață de

30.100 mp având număr cadastral 11519 înscris în cartea funciară cu nr. 12104 a unității administrativ teritoriale Cumpăna, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică „varianta de ocolire a municipiului Constanța” km 0+000-km 21+861,

județul Constanța.

În subsidiar, s-a

solicitat să se constate nulitatea parțială a hotărârii nr. 86/2009 și

obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei cu care reclamanta a achiziționat

imobilul având număr cadastral 11519, teren extravilan arabil în suprafață de

30.100 mp, sumă ce reprezintă valoarea reală a terenului și plata prejudiciului

compus din scăderea valorii de circulație a terenului rămas și imposibilitatea

de folosire a acestuia datorită modului în care este poziționată autostrada.

Prin sentința civilă nr.

3073 din 22 iulie 2013 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei A.N.C.P.I., acțiunea fiind respinsă ca

atare cererea față de această entitate și a fost respinsă acțiunea.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că prin hotărârea contestată au fost stabilite

despăgubiri în valoare de 129.980 euro.

S-a reținut că

terenul expropriat face parte din terenul în suprafață totală de 30.100 mp

reprezentând parcela A358/94, dobândit de reclamantă la data de 3 octombrie

2008 prin contract de vânzare-cumpărare, la prețul de 602.000 euro, adică 20

euro/mp, la care s-a adăugat TVA.

În ceea ce privește

cererea de expropriere totală a suprafeței de 30.100 mp, instanța a constatat

că aceasta este neîntemeiată, întrucât inițiativa exproprierii aparține

expropriatorului, iar pe de altă parte, nu  s-a dovedit că porțiunea de teren

rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, de 17.102 mp, nu ar putea

fi utilizată conform destinației sale agricole. Raportul de expertiză efectuat

în cauză a confirmat că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de

nord și de est, zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă în porțiunea expropriată,

astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată edifica

construcții pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislației

aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas și-ar fi pierdut din

valoare.

În privința

modalității de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a pornit de la premisa că

la determinarea valorii de circulație a bunului expropriat trebuie să se țină

cont de destinația și caracteristicile la data exproprierii, fiind irelevante

împrejurările ulterioare exproprierii (creșterea prețurilor pe piața imobiliară

ca urmare a dezvoltării zonei).

Instanța a înlăturat

concluziile reieșite din raportul de expertiză efectuat în cauză și care au

cantonat prețul imobilului expropriat la 17,50 euro/mp, întrucât experții au

selectat 3 valori comparabile, dintre care au ales comparabila B, pe baza unui

contract de vânzare-cumpărare referitor la un teren în suprafață de 15.000 mp

la prețul de 20 euro/mp.

S-a reținut că în

contractul indicat, calitatea de cumpărător revine SC B.B. SRL de la care a

cumpărat SC T.T. SRL și terenul în cauză, astfel încât, fără a fi înlăturat din

start, trebuie privit cu o anume rezervă, întrucât un nivel ridicat al

prețurilor pe piața imobiliară nu poate fi probat numai pe baza tranzacțiilor

în care sunt implicați aceiași doi parteneri, în lipsa coroborării cu alte

probe.

Pe de altă parte,

raportul de expertiză s-a bazat pe datele dintr-o serie de anunțuri imobiliare,

în afara celor 3 selectate, dintre care nu se pot lua în seamă cele situate în

zona km. 5 – Sere pentru că nu sunt pe teritoriul administrativ al localității

Cumpăna și nici terenurile declarate ca fiind construibile, întrucât terenul în

cauză era agricol la data exproprierii. Dintre terenurile neselectate, au fost

observate constant prețuri oferite de 2,5-5 euro/ mp, 8 euro/mp și 10 euro/mp,

ceea ce vine în consonanță cu mențiunea din raportul de expertiză în sensul că

„din analiza acestor anunțuri reiese că prețurile ofertate în zonă sunt

cuprinse între 1-10 euro/mp, în funcție de apropierea de localitate, caracterul

terenului, utilități, suprafață, deschidere”.

Instanța de fond a

analizat ulterior fiecare din comparabilele luate în considerare prin expertiză

și a conchis în sensul că au fost aplicate corecții nefundamentate, unele

dintre ele ajungând să majoreze însuși prețul stabilit de părți.

Prin decizia nr. 101/

C din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins

apelul declarat de reclamantă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 33/1994 fac trimitere la

dreptul celui expropriat de a cere instanței să verifice dacă este posibilă

preluarea integrală a imobilului supus exproprierii, având în vedere diminuarea

considerabilă a valorii acestuia sau imposibilitatea utilizării lui potrivit

destinației date de proprietar. Însă, trimiterea făcută prin art. 2 alin. (5)

din Legea nr. 198/2004 la prevederile Legii 33/1994 este limitată doar la

regulile privind modalitatea de soluționare a acțiunii exercitate în temeiul

Legii nr. 198/2004, privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Pe de altă parte, s-a

reținut că trimiterea făcută la prevederile care reglementează zona de

protecție nu pot fi avute în vedere deoarece restrângerea exercițiului

dreptului de proprietate nu conferă titularului său posibilitatea de a pretinde

exproprierea terenurilor, care constituie conform legii zona de protecție, ci,

eventual, despăgubiri atunci când situația de fapt o impune. Cu aceleași

argumente au fost înlăturate susținerile reclamantei în sensul că nu mai poate

construi și, în general, nu mai poate folosi pentru scopul pentru care a fost

achiziționat întregul teren, suprafața rămasă, de 17.102 mp, în sensul că

aceasta și-a pierdut din valoare și nu mai poate susține o dezvoltare imobiliară

preconizată.

S-a mai reținut că nu

s-a dovedit existența unor premise certe de modificare a regimului juridic al

terenului expropriat, din agricol extravilan în intravilan construibil, la

momentul exproprierii, precum și a unor proiecte de dezvoltare deja derulate în

legătură cu acesta.

Evaluarea s-a făcut

înainte de adoptarea H.G. nr. 213/2009 și chiar mai înainte de adoptarea O.U.G.

nr. 228/2008 (care a fost de altfel respinsă prin Legea nr. 9/2013).

Prin urmare, cerința

instituită prin acest act normativ, care a modificat Legea nr. 198/2004 prin

introducerea textului art. 4 alin. (9), ce dispunea că raportul de evaluare se

întocmește având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici,

potrivit art. 77

1

alin. (5) C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, nu era aplicabilă acestei evaluări, comisia nefiind

obligată să refacă evaluarea în acest context.

Apelanta a criticat

înlăturarea de către judecătorul fondului a concluziilor și argumentelor aduse

de către experți prin raportul de expertiză judiciară, apreciind că „o lucrare

științifică nu poate fi reevaluată de către judecătorul care nu are

cunoștințele necesare” și că elementele de comparație și de calcul aduse de

către specialiști nu pot fi înlăturate prin raportarea instanței la altele,

apreciate ca fiind mai relevante și mai apropiate de realitate.

Aceste critici au

fost înlăturate de instanța de apel, care a reținut că în sistemul procesual

românesc probele nu au, din perspectiva art. 167 alin. (1) C. proc. civ., o ierarhie

în abordare, iar expertiza judiciară de evaluare nu are, din acest punct de

vedere, o importanță preponderentă față de celelalte probe.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC T.T. SRL invocând dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

au fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 1 din

Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. S-a mai invocat

încălcarea art. 14 din C.E.D.O., care interzice aplicarea unui tratament

diferit pentru persoanele aflate în situații similare.

De asemenea, s-a mai

susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub acest aspect, s-a

arătat că se impunea ca despăgubirile să aibă în vedere prețul de 20 euro plus

TVA din contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit

terenul, cumpărându-l de la SC B.B. SRL, precum și faptul că terenul expropriat

face parte dintr-o suprafață mai mare, întregul lot fiind expropriat parțial,

ceea ce face ca exploatarea acestuia să fie ineficientă, să ducă la diminuarea

valorii reale. Restul terenului rămas neexpropriat devine inutilizabil pentru

proprietar ca poziționare, ca posibilități de investiție.

Instanța de apel nu

și-a manifestat rolul activ cu privire la expertiza efectuată în cauză, pentru ca

această probă să fie utilă și concludentă în soluționarea cauzei. În acest sens,

instanța avea obligația ca, din oficiu, să dispună refacerea expertizei sau

efectuarea unei noi expertize și să întreprindă măsurile ce se impuneau pentru

aflarea de la notarii publici de informații cu privire la tranzacțiile

încheiate în unitatea administrativ teritorială în cauză în perioada

exproprierii.

În condițiile în care

în aceeași zonă prin acte de vânzare-cumpărare au fost vândute terenuri cu

prețuri între 30 și 88, 86 euro este evident că expropriatorul, acordând cca.

10 euro/mp, iar instanța neexercitându-și rolul activ, a fost încălcat art. 14

din Convenție referitor la aplicarea unui tratament diferit pentru persoane aflate

într-o situație similară.

Instanța de apel a

reținut în mod eronat că nu se impune acordarea de despăgubiri pentru întregul

lot de 30.100 mp motivat de faptul că din raportul de expertiză a rezultat că

parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi (N și E), zona de protecție

a autostrăzii fiind inclusă în zona expropriată, întrucât la parcela

expropriată se poate ajunge numai pe drumuri de exploatare din extravilanul

municipiului Constanța.

Un alt element pentru

formarea prețului ce nu a fost avut în vedere este suprafața mare a terenului,

deschiderile, forma acestuia.

Nu s-a avut în vedere

aproprierea de municipiul Constanța, terenul fiind inclus în planurile de

extindere ale municipiului Constanța. Terenul rămas neexpropriat nu mai poate

fi utilizat prin faptul că nu mai există acces la el.

În mod greșit s-a

reținut opinia potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare prezentate ar

fi încheiate între aceleași părți.

Art. 4 alin. (1) și (9)

din Legea nr. 198/2004, care stabilește modalitatea de întocmire a raportului

de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008

și, vizând o normă de procedură, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ.,

dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în

vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, sens în

care în mod greșit instanța de apel a considerat că expertiza întocmită de

expropriator a fost legal întocmită.

Prin decizia nr. 2121

din 2 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

respins recursul declarat de reclamantă.

În motivarea acestei

soluții, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Sub un prim aspect, a

fost respinsă excepția nulității recursului, apreciindu-se că susținerile

formulate prin memoriul de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul recursului,

s-a reținut, în ce privește motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7,

pct. 8 C. proc. civ., că acestea au fost invocate formal, întrucât nu au fost

dezvoltate critici încadrabile în aceste motive de recurs.

Cât privește

criticile încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea au

fost înlăturate ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Atât art. 44 alin. (3)

din Constituție, cât și art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din

Protocolul 1 la C.E.D.O. statuează asupra faptului că orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute

de lege.

Instanța a aplicat

corect dispozițiile legale, iar faptul că suma acordată ca despăgubire nu

coincide valorii cu care reclamanta a cumpărat terenul sau nu este la fel de

mare cu cea a prețurilor la care aceasta face referire, precum și faptul că nu

s-a acordat o despăgubire pentru întreaga suprafață de 30.100 mp nu sunt

factori care să determine atingerea drepturilor acesteia, așa cum sunt ocrotite

prin textele de lege evocate și nu duce la încălcarea art. 14 din C.E.D.O. în

sensul aplicării unui tratament diferit pentru persoanele aflate într-o

situație similară.

În mod corect s-a

reținut că nu s-a dovedit că porțiunea de teren rezultată în urma constituirii

parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinației sale

agricole. De asemenea, s-a reținut că parcela are acces la drum de-a lungul a

două laturi, de nord și de est, zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă

în porțiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care

reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea

legislației aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas și-ar fi

pierdut din valoare.

Faptul că reclamanta

a achiziționat o suprafață de teren fără a avea cunoștință de eventualele

restricții ale dreptului de proprietate nu justifică solicitarea pe cale

judecătorească a unei reparații care să reprezinte echivalentul restricțiilor

suferite prin expropriere, a faptului că nu a putut utiliza terenul potrivit cu

intențiile ce le avea la momentul achiziționării și în raport de posibila

extindere a municipiului Constanța, respectiv a celorlalte criterii, care, în

opinia reclamantei, duc la o corectă stabilire a valorii despăgubirii.

În apel, față de

suplimentarea probatoriului, instanța nu a mai considerat oportun a se dispune

întocmirea unui nou raport de expertiză.

Față de exigențele

textului de lege evocat și față de argumentele prin care instanța a justificat

respingerea cererilor reclamantei de suplimentare a probatoriului, nu se poate

reține încălcarea de către instanță a dispozițiilor textului de lege evocat,

care se referă la rolul activ al judecătorului.

S-a apreciat că nu se

impunea refacerea raportului de expertiză, întrucât O.U.G. nr. 228 din 30

decembrie 2008 și H.G. nr. 213 din 4 martie 2009 nu sunt incidente, raportul de

expertiză fiind întocmit la data de 17 iulie 2008 (în procedura exproprierii), când

aceste dispoziții nu erau în vigoare.

Împotriva deciziei

civile nr. 2121 din 02 iulie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, a formulat contestație în anulare SC T.T. SRL., invocând următoarele

motive:

Instanța a omis sa se

pronunțe asupra unuia dintre motivele de modificare sau de casare. conform art.

318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv:

- dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța a apreciat in mod

eronat cu privire la data la care prevederile O.U.G. nr. 228/2008 an intrat in

vigoare, întrucât în raport de această dată trebuia să fie analizată dacă H.G.

nr. 213 publicată la data de 04 martie 2009 în M. Of. produce efecte juridice și,

pe cale de consecință, dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator nu

trebuia să satisfacă cerința imperativă în sensul de a fi efectuat numai prin raportare

la expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 alin. (5)

C. fisc.:

- instanța de recurs

a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare, respectiv

nu s-a pronunțat asupra cererii cu privire la stabilirea cuantumului daunelor

aduse proprietarului si nu a făcut nicio mențiune cu privire la dovezile

prezentate privind întinderea prejudiciului suferit.

În fapt,

contestatoarea susține că a încheiat, la data de 03 octombrie 2008, cu SC B.B. SRL,

în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.

2373 din 03 octombrie 2008 de către B.N.P.A. D.C. și D.C., prin care a

dobândit imobilul teren arabil în suprafața de 30.100 mp, situat in

extravilanul Comunei Cumpăna, parcela A 358/ 94, Județul Constanta, identificat

prin număr cadastral 11519, intabulat în Cartea Funciară nr. 12104 a unității administrativ teritoriale Cumpăna, pin încheierea numărul 11837 din 29 februarie 2008

eliberată de O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I.

Prin contractul de

vânzare - cumpărare părțile au convenit ca prețul imobilului să fie de 602.000 euro

plus TVA 19 %, acesta fiind achitat la data încheierii contractului de vânzare -

cumpărare.

Dreptul de

proprietate transmis prin contractul de vânzare - cumpărare s-a intabulat in

favoarea contestatoarei sub B.4 din Cartea Funciara 12104/Cumpăna prin încheierea

nr. 77514 din 06 octombrie 2008 eliberată de către O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I.

Una dintre criticile

formulate prin cererea de recurs a fost aceea că suma propusă cu titlul de

despăgubire pentru expropriere este derizorie raportată la prețul de circulație

al terenului expropriat care este mult mai mare, în raport cu dispozițiile art.

26 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din

Protocolul nr. 1 Ia C.E.D.O.

În raport de aceste

criterii, expropriatorul era obligat să acorde despăgubiri la nivelul daunelor

provocate contestatoarei, prin raportare la preturile cu care s-au

tranzacționat terenurile în acea zonă sau prin raportare la prețul de 20 euro

plus TVA/mp stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare prin care s-a

dobândit terenul.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor și prețul oferit de expropriator prin Hotărârea nr. 86 din 19

mai 2014, acesta este cu mult mai mic decât prețul real cu care au fost

tranzacționate terenurile in acea zonă, prin raportare la valorile ce reies din

extrasul oferit de C.N.P., respectiv 13 euro/mp pentru teren arabil, luând insa

in calcul si zona în care este amplasat terenul.

Susține

contestatoarea că toate demersurile de a obține grila cu preturi minimale la

nivelul localității Cumpăna s-au lovit de refuzul C.N.P. Constanța, care a

furnizat aceste informații numai la solicitarea unor complete ale Curții de

Apel Constanța.

O.U.G. nr. 228/2008 a

introdus in Legea nr. 198/2004 obligativitatea efectuării acestui raport de

expertiză prin raportare la expertiza actualizată de C.N.P. potrivit art. 77 alin.

(5) C. fisc.

Data la care a fost

emisă H.G. nr. 213/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a

imobilelor proprietate privată situata pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică varianta de ocolire a municipiului Constanta Km 0 + 000 - km 21 + 861,

este 04 martie  2009, deci ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 228 din 30

decembrie 2008 care impunea modalitatea de efectuare a expertizei.

Modificarea cadrului

legal înainte de efectuarea exproprierii impunea efectuarea unui nou raport de

expertiză în acord cu legislația in vigoare la acea dată, față de principiul

aplicabilității legii civile în timp. Orice susținere contrară cu privire la

acest aspect ar înfrânge cele donă principii care guvernează aplicarea legii în

timp și anume principiul neretroactivității legii civile și principiul

aplicării imediate a legii civile noi.

După intrarea in

vigoare a noilor dispoziții privind condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească raportul de expertiză, expropriatorul trebuia să întocmească un

alt raport de expertiză cu respectarea acestor dispoziții legate, nemaiputând

sa folosească rapoarte de expertiză ce nu îndeplineau aceste criterii legale.

Art. 4 alin. (9) din

Legea nr. 198/2004, care stipulează modalitatea de întocmire a raportului de

expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008.

Această modificare a legii viza o normă de procedură, respectiv criteriile care

trebuie avute în vedere la efectuarea raportul de expertiză, în baza căruia de

stabilesc despăgubirile. Potrivit art. 725 alin. (I) C. proc. civ.,

dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în

vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.

Deși a fost investită

cu un capăt de cerere vizând stabilirea cuantumului daunelor produse

proprietarului, instanța de recurs nu s-a pronunțat, chiar in sensul unei

respingeri formale a acestor pretenții.

Susține

contestatoarea că, deși a susținut că nu mai are posibilitatea de construire,

conform art. 14 din O.G. nr. 43/1997, întrucât zonele de protecție fac parte

din zona drumului public, instanța nu s-a pronunțat asupra daunelor produse

proprietarului și nu a luat in considerare faptul ca lățimea terenului este de

36,43 m, astfel cum a fost determinată de raportul de expertiză întocmit în

cauză precum și faptul că întreaga lățime a zonei ce a fost expropriată pentru

autostradă este de 56,42 mp, deci exclusiv pentru construcția autostrăzii.

Având în vedere că

instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de

casare, respectiv cel cu privire la stabilirea cuantumului daunelor produse

proprietarului, contestatoarea solicită, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin.

(1) C. proc. civ., admiterea contestației în anulare.

Contestația în

anulare urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 318 teza I-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs

pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale.

În sensul textului

citat, greșeala materială se referă la aspectele formale ale judecării

recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În speță, contestatoarea

nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele

formale ale judecății în recurs, ci susține că instanța a apreciat în mod

eronat cu privire la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, în raport

de care urna să fie analizată H.G. nr. 213/2009 și, pe cale de consecință, să

stabilească dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator trebuia să

satisfacă cerința de a fi efectuat numai prin raportare la expertiza actualizată

de C.N.P., potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc.

Contestația în anulare specială este o cale

extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de

greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale

nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor,

de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui

incident procedural.

În acest context, nu

se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme

într-un „recurs la recurs”, prin care partea nemulțumită să tindă a repune în

discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a

obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul

securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a

hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza M. contra Românei, hotărârea din

29 iulie 2008).

Constatând

astfel că pe calea contestației în anulare nu au fost invocate motive prin care

să fie imputate instanței de recurs „greșeli materiale” în sensul

considerentelor enunțate, acest motiv nu poate fi primit.

În ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocate,

de asemenea, de către contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot

fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul

sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de casare.

Nici aceste prevederi

legale nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate

susținerile contestatoarei potrivit cărora, instanța de recurs a omis să

cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare, respectiv cel cu

privire la stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului.

Astfel, instanța de

recurs a reținut, față de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe

baza probelor administrate, că nu s-a dovedit că porțiunea de teren rezultată

în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform

destinației sale agricole. De asemenea, s-a reținut că parcela are acces la

drum de-a lungul a două laturi, de nord și de est, zona de protecție a

autostrăzii fiind inclusă în porțiunea expropriată, astfel încât nu există nici

un motiv pentru care reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas

neexpropriat, cu respectarea legislației aplicabile, nefiind dovedită

împrejurarea că terenul rămas și-ar fi pierdut din valoare.

Este nefondată și

susținerea potrivit căreia instanța nu ar fi răspuns criticii privind

întinderea prejudiciului cuvenit urmare exproprierii, întrucât instanța de

recurs a argumentat soluția sa prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanțele anterioare. Aceasta întrucât, în recurs,

instanța nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest

scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii atacată, prin

raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, după abrogarea motivului

de recurs prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea atacarea

unei hotărâri cu recurs când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Se constată astfel,

contrar susținerilor contestatoarei, că instanța nu a lăsat necercetat nici

unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta, întrucât motivul de

contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive

de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C.

proc. civ., ceea ce presupune încadrarea criticilor formulate de parte în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, din

verificarea deciziei supuse contestației în anulare rezultă că instanța de

recurs, statuând asupra încadrării în drept a recursului exercitat de

contestatoare, în exercitarea obligației prevăzute de art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., a analizat toate criticile care au putut fi încadrate în motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T.T. SRL

împotriva deciziei nr. 2121 din 2 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2015.