ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 322/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată introdusă, la data de 19 august 2009, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC T.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, S.R. prin M.F.P. și A.N.C.P.I. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea parțială a hotărârii nr. 86 din 19 mai 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 în ceea ce privește întinderea suprafeței expropriate și despăgubirile acordate. În consecință, pârâtele să fie obligate în solidar la acordarea de despăgubiri în valoare de 50 euro/mp în lei la cursul B.N.R. din data plății pentru întreaga suprafață de 30.100 mp având număr cadastral 11519 înscris în cartea funciară cu nr. 12104 a unității administrativ teritoriale Cumpăna, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „varianta de ocolire a municipiului Constanța” km 0+000-km 21+861, județul Constanța.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate nulitatea parțială a hotărârii nr. 86/2009 și obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei cu care reclamanta a achiziționat imobilul având număr cadastral 11519, teren extravilan arabil în suprafață de 30.100 mp, sumă ce reprezintă valoarea reală a terenului și plata prejudiciului compus din scăderea valorii de circulație a terenului rămas și imposibilitatea de folosire a acestuia datorită modului în care este poziționată autostrada. Prin sentința civilă nr. 3073 din 22 iulie 2013 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.C.P.I., acțiunea fiind respinsă ca atare cererea față de această entitate și a fost respinsă acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin hotărârea contestată au fost stabilite despăgubiri în valoare de 129.980 euro. S-a reținut că terenul expropriat face parte din terenul în suprafață totală de 30.100 mp reprezentând parcela A358/94, dobândit de reclamantă la data de 3 octombrie 2008 prin contract de vânzare-cumpărare, la prețul de 602.000 euro, adică 20 euro/mp, la care s-a adăugat TVA. În ceea ce privește cererea de expropriere totală a suprafeței de 30.100 mp, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât inițiativa exproprierii aparține expropriatorului, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că porțiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, de 17.102 mp, nu ar putea fi utilizată conform destinației sale agricole.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord și de est, zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă în porțiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată edifica construcții pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislației aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas și-ar fi pierdut din valoare. În privința modalității de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a pornit de la premisa că la determinarea valorii de circulație a bunului expropriat trebuie să se țină cont de destinația și caracteristicile la data exproprierii, fiind irelevante împrejurările ulterioare exproprierii (creșterea prețurilor pe piața imobiliară ca urmare a dezvoltării zonei).

Instanța a înlăturat concluziile reieșite din raportul de expertiză efectuat în cauză și care au cantonat prețul imobilului expropriat la 17,50 euro/mp, întrucât experții au selectat 3 valori comparabile, dintre care au ales comparabila B, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare referitor la un teren în suprafață de 15.000 mp la prețul de 20 euro/mp. S-a reținut că în contractul indicat, calitatea de cumpărător revine SC B.B. SRL de la care a cumpărat SC T.T. SRL și terenul în cauză, astfel încât, fără a fi înlăturat din start, trebuie privit cu o anume rezervă, întrucât un nivel ridicat al prețurilor pe piața imobiliară nu poate fi probat numai pe baza tranzacțiilor în care sunt implicați aceiași doi parteneri, în lipsa coroborării cu alte probe.

Pe de altă parte, raportul de expertiză s-a bazat pe datele dintr-o serie de anunțuri imobiliare, în afara celor 3 selectate, dintre care nu se pot lua în seamă cele situate în zona km. 5 – Sere pentru că nu sunt pe teritoriul administrativ al localității Cumpăna și nici terenurile declarate ca fiind construibile, întrucât terenul în cauză era agricol la data exproprierii. Dintre terenurile neselectate, au fost observate constant prețuri oferite de 2,5-5 euro/ mp, 8 euro/mp și 10 euro/mp, ceea ce vine în consonanță cu mențiunea din raportul de expertiză în sensul că „din analiza acestor anunțuri reiese că prețurile ofertate în zonă sunt cuprinse între 1-10 euro/mp, în funcție de apropierea de localitate, caracterul terenului, utilități, suprafață, deschidere”.

Instanța de fond a analizat ulterior fiecare din comparabilele luate în considerare prin expertiză și a conchis în sensul că au fost aplicate corecții nefundamentate, unele dintre ele ajungând să majoreze însuși prețul stabilit de părți. Prin decizia nr. 101/ C din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 33/1994 fac trimitere la dreptul celui expropriat de a cere instanței să verifice dacă este posibilă preluarea integrală a imobilului supus exproprierii, având în vedere diminuarea considerabilă a valorii acestuia sau imposibilitatea utilizării lui potrivit destinației date de proprietar.

Însă, trimiterea făcută prin art. 2 alin. (5) din Legea nr. 198/2004 la prevederile Legii 33/1994 este limitată doar la regulile privind modalitatea de soluționare a acțiunii exercitate în temeiul Legii nr. 198/2004, privind stabilirea cuantumului despăgubirilor. Pe de altă parte, s-a reținut că trimiterea făcută la prevederile care reglementează zona de protecție nu pot fi avute în vedere deoarece restrângerea exercițiului dreptului de proprietate nu conferă titularului său posibilitatea de a pretinde exproprierea terenurilor, care constituie conform legii zona de protecție, ci, eventual, despăgubiri atunci când situația de fapt o impune.

Cu aceleași argumente au fost înlăturate susținerile reclamantei în sensul că nu mai poate construi și, în general, nu mai poate folosi pentru scopul pentru care a fost achiziționat întregul teren, suprafața rămasă, de 17.102 mp, în sensul că aceasta și-a pierdut din valoare și nu mai poate susține o dezvoltare imobiliară preconizată. S-a mai reținut că nu s-a dovedit existența unor premise certe de modificare a regimului juridic al terenului expropriat, din agricol extravilan în intravilan construibil, la momentul exproprierii, precum și a unor proiecte de dezvoltare deja derulate în legătură cu acesta. Evaluarea s-a făcut înainte de adoptarea H.G. nr. 213/2009 și chiar mai înainte de adoptarea O.U.G.

nr. 228/2008 (care a fost de altfel respinsă prin Legea nr. 9/2013). Prin urmare, cerința instituită prin acest act normativ, care a modificat Legea nr. 198/2004 prin introducerea textului art. 4 alin. (9), ce dispunea că raportul de evaluare se întocmește având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 1 alin. (5) C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, nu era aplicabilă acestei evaluări, comisia nefiind obligată să refacă evaluarea în acest context. Apelanta a criticat înlăturarea de către judecătorul fondului a concluziilor și argumentelor aduse de către experți prin raportul de expertiză judiciară, apreciind că „o lucrare științifică nu poate fi reevaluată de către judecătorul care nu are cunoștințele necesare” și că elementele de comparație și de calcul aduse de către specialiști nu pot fi înlăturate prin raportarea instanței la altele, apreciate ca fiind mai relevante și mai apropiate de realitate.

Aceste critici au fost înlăturate de instanța de apel, care a reținut că în sistemul procesual românesc probele nu au, din perspectiva art. 167 alin. (1) C. proc. civ., o ierarhie în abordare, iar expertiza judiciară de evaluare nu are, din acest punct de vedere, o importanță preponderentă față de celelalte probe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.T. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. S-a mai invocat încălcarea art. 14 din C.E.D.O., care interzice aplicarea unui tratament diferit pentru persoanele aflate în situații similare.

De asemenea, s-a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Sub acest aspect, s-a arătat că se impunea ca despăgubirile să aibă în vedere prețul de 20 euro plus TVA din contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit terenul, cumpărându-l de la SC B.B. SRL, precum și faptul că terenul expropriat face parte dintr-o suprafață mai mare, întregul lot fiind expropriat parțial, ceea ce face ca exploatarea acestuia să fie ineficientă, să ducă la diminuarea valorii reale. Restul terenului rămas neexpropriat devine inutilizabil pentru proprietar ca poziționare, ca posibilități de investiție. Instanța de apel nu și-a manifestat rolul activ cu privire la expertiza efectuată în cauză, pentru ca această probă să fie utilă și concludentă în soluționarea cauzei.

În acest sens, instanța avea obligația ca, din oficiu, să dispună refacerea expertizei sau efectuarea unei noi expertize și să întreprindă măsurile ce se impuneau pentru aflarea de la notarii publici de informații cu privire la tranzacțiile încheiate în unitatea administrativ teritorială în cauză în perioada exproprierii. În condițiile în care în aceeași zonă prin acte de vânzare-cumpărare au fost vândute terenuri cu prețuri între 30 și 88, 86 euro este evident că expropriatorul, acordând cca. 10 euro/mp, iar instanța neexercitându-și rolul activ, a fost încălcat art. 14 din Convenție referitor la aplicarea unui tratament diferit pentru persoane aflate într-o situație similară.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că nu se impune acordarea de despăgubiri pentru întregul lot de 30.100 mp motivat de faptul că din raportul de expertiză a rezultat că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi (N și E), zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă în zona expropriată, întrucât la parcela expropriată se poate ajunge numai pe drumuri de exploatare din extravilanul municipiului Constanța. Un alt element pentru formarea prețului ce nu a fost avut în vedere este suprafața mare a terenului, deschiderile, forma acestuia. Nu s-a avut în vedere aproprierea de municipiul Constanța, terenul fiind inclus în planurile de extindere ale municipiului Constanța. Terenul rămas neexpropriat nu mai poate fi utilizat prin faptul că nu mai există acces la el.

În mod greșit s-a reținut opinia potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare prezentate ar fi încheiate între aceleași părți. Art. 4 alin. (1) și (9) din Legea nr. 198/2004, care stabilește modalitatea de întocmire a raportului de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 și, vizând o normă de procedură, potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, sens în care în mod greșit instanța de apel a considerat că expertiza întocmită de expropriator a fost legal întocmită. Prin decizia nr. 2121 din 2 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamantă.

În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut următoarele considerente: Sub un prim aspect, a fost respinsă excepția nulității recursului, apreciindu-se că susținerile formulate prin memoriul de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe fondul recursului, s-a reținut, în ce privește motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 C. proc. civ., că acestea au fost invocate formal, întrucât nu au fost dezvoltate critici încadrabile în aceste motive de recurs. Cât privește criticile încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea au fost înlăturate ca nefondate, pentru următoarele considerente. Atât art. 44 alin. (3) din Constituție, cât și art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.

statuează asupra faptului că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. Instanța a aplicat corect dispozițiile legale, iar faptul că suma acordată ca despăgubire nu coincide valorii cu care reclamanta a cumpărat terenul sau nu este la fel de mare cu cea a prețurilor la care aceasta face referire, precum și faptul că nu s-a acordat o despăgubire pentru întreaga suprafață de 30.100 mp nu sunt factori care să determine atingerea drepturilor acesteia, așa cum sunt ocrotite prin textele de lege evocate și nu duce la încălcarea art. 14 din C.E.D.O.

în sensul aplicării unui tratament diferit pentru persoanele aflate într-o situație similară. În mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit că porțiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinației sale agricole. De asemenea, s-a reținut că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord și de est, zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă în porțiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislației aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas și-ar fi pierdut din valoare.

Faptul că reclamanta a achiziționat o suprafață de teren fără a avea cunoștință de eventualele restricții ale dreptului de proprietate nu justifică solicitarea pe cale judecătorească a unei reparații care să reprezinte echivalentul restricțiilor suferite prin expropriere, a faptului că nu a putut utiliza terenul potrivit cu intențiile ce le avea la momentul achiziționării și în raport de posibila extindere a municipiului Constanța, respectiv a celorlalte criterii, care, în opinia reclamantei, duc la o corectă stabilire a valorii despăgubirii. În apel, față de suplimentarea probatoriului, instanța nu a mai considerat oportun a se dispune întocmirea unui nou raport de expertiză.

Față de exigențele textului de lege evocat și față de argumentele prin care instanța a justificat respingerea cererilor reclamantei de suplimentare a probatoriului, nu se poate reține încălcarea de către instanță a dispozițiilor textului de lege evocat, care se referă la rolul activ al judecătorului. S-a apreciat că nu se impunea refacerea raportului de expertiză, întrucât O.U.G. nr. 228 din 30 decembrie 2008 și H.G. nr. 213 din 4 martie 2009 nu sunt incidente, raportul de expertiză fiind întocmit la data de 17 iulie 2008 (în procedura exproprierii), când aceste dispoziții nu erau în vigoare. Împotriva deciziei civile nr. 2121 din 02 iulie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare SC T.T.

SRL., invocând următoarele motive: Instanța a omis sa se pronunțe asupra unuia dintre motivele de modificare sau de casare. conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv: - dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța a apreciat in mod eronat cu privire la data la care prevederile O.U.G. nr. 228/2008 an intrat in vigoare, întrucât în raport de această dată trebuia să fie analizată dacă H.G. nr. 213 publicată la data de 04 martie 2009 în M. Of.

produce efecte juridice și, pe cale de consecință, dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator nu trebuia să satisfacă cerința imperativă în sensul de a fi efectuat numai prin raportare la expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc.: - instanța de recurs a omis să cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare, respectiv nu s-a pronunțat asupra cererii cu privire la stabilirea cuantumului daunelor aduse proprietarului si nu a făcut nicio mențiune cu privire la dovezile prezentate privind întinderea prejudiciului suferit. În fapt, contestatoarea susține că a încheiat, la data de 03 octombrie 2008, cu SC B.B. SRL, în calitate de vânzătoare, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2373 din 03 octombrie 2008 de către B.N.P.A.

D.C. și D.C., prin care a dobândit imobilul teren arabil în suprafața de 30.100 mp, situat in extravilanul Comunei Cumpăna, parcela A 358/ 94, Județul Constanta, identificat prin număr cadastral 11519, intabulat în Cartea Funciară nr. 12104 a unității administrativ teritoriale Cumpăna, pin încheierea numărul 11837 din 29 februarie 2008 eliberată de O.C.P.I. Constanta – B.C.P.I. Prin contractul de vânzare - cumpărare părțile au convenit ca prețul imobilului să fie de 602.000 euro plus TVA 19 %, acesta fiind achitat la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare. Dreptul de proprietate transmis prin contractul de vânzare - cumpărare s-a intabulat in favoarea contestatoarei sub B.4 din Cartea Funciara 12104/Cumpăna prin încheierea nr. 77514 din 06 octombrie 2008 eliberată de către O.C.P.I.

Constanta – B.C.P.I. Una dintre criticile formulate prin cererea de recurs a fost aceea că suma propusă cu titlul de despăgubire pentru expropriere este derizorie raportată la prețul de circulație al terenului expropriat care este mult mai mare, în raport cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Legea nr. 33/1994, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 Ia C.E.D.O. În raport de aceste criterii, expropriatorul era obligat să acorde despăgubiri la nivelul daunelor provocate contestatoarei, prin raportare la preturile cu care s-au tranzacționat terenurile în acea zonă sau prin raportare la prețul de 20 euro plus TVA/mp stabilit prin contractul de vânzare - cumpărare prin care s-a dobândit terenul.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor și prețul oferit de expropriator prin Hotărârea nr. 86 din 19 mai 2014, acesta este cu mult mai mic decât prețul real cu care au fost tranzacționate terenurile in acea zonă, prin raportare la valorile ce reies din extrasul oferit de C.N.P., respectiv 13 euro/mp pentru teren arabil, luând insa in calcul si zona în care este amplasat terenul. Susține contestatoarea că toate demersurile de a obține grila cu preturi minimale la nivelul localității Cumpăna s-au lovit de refuzul C.N.P. Constanța, care a furnizat aceste informații numai la solicitarea unor complete ale Curții de Apel Constanța. O.U.G. nr. 228/2008 a introdus in Legea nr. 198/2004 obligativitatea efectuării acestui raport de expertiză prin raportare la expertiza actualizată de C.N.P.

potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc. Data la care a fost emisă H.G. nr. 213/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situata pe amplasamentul lucrării de utilitate publică varianta de ocolire a municipiului Constanta Km 0 + 000 - km 21 + 861, este 04 martie 2009, deci ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 228 din 30 decembrie 2008 care impunea modalitatea de efectuare a expertizei. Modificarea cadrului legal înainte de efectuarea exproprierii impunea efectuarea unui nou raport de expertiză în acord cu legislația in vigoare la acea dată, față de principiul aplicabilității legii civile în timp. Orice susținere contrară cu privire la acest aspect ar înfrânge cele donă principii care guvernează aplicarea legii în timp și anume principiul neretroactivității legii civile și principiul aplicării imediate a legii civile noi.

După intrarea in vigoare a noilor dispoziții privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească raportul de expertiză, expropriatorul trebuia să întocmească un alt raport de expertiză cu respectarea acestor dispoziții legate, nemaiputând sa folosească rapoarte de expertiză ce nu îndeplineau aceste criterii legale. Art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, care stipulează modalitatea de întocmire a raportului de expertiză pentru stabilirea despăgubirilor a fost modificat prin O.U.G. nr. 228/2008. Această modificare a legii viza o normă de procedură, respectiv criteriile care trebuie avute în vedere la efectuarea raportul de expertiză, în baza căruia de stabilesc despăgubirile. Potrivit art. 725 alin. (I) C. proc.

civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Deși a fost investită cu un capăt de cerere vizând stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului, instanța de recurs nu s-a pronunțat, chiar in sensul unei respingeri formale a acestor pretenții. Susține contestatoarea că, deși a susținut că nu mai are posibilitatea de construire, conform art. 14 din O.G. nr. 43/1997, întrucât zonele de protecție fac parte din zona drumului public, instanța nu s-a pronunțat asupra daunelor produse proprietarului și nu a luat in considerare faptul ca lățimea terenului este de 36,43 m, astfel cum a fost determinată de raportul de expertiză întocmit în cauză precum și faptul că întreaga lățime a zonei ce a fost expropriată pentru autostradă este de 56,42 mp, deci exclusiv pentru construcția autostrăzii.

Având în vedere că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare, respectiv cel cu privire la stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului, contestatoarea solicită, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., admiterea contestației în anulare. Contestația în anulare urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În sensul textului citat, greșeala materială se referă la aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În speță, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci susține că instanța a apreciat în mod eronat cu privire la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, în raport de care urna să fie analizată H.G. nr. 213/2009 și, pe cale de consecință, să stabilească dacă raportul de expertiză întocmit de expropriator trebuia să satisfacă cerința de a fi efectuat numai prin raportare la expertiza actualizată de C.N.P., potrivit art. 77 alin. (5) C. fisc. Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un „recurs la recurs”, prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza M. contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008). Constatând astfel că pe calea contestației în anulare nu au fost invocate motive prin care să fie imputate instanței de recurs „greșeli materiale” în sensul considerentelor enunțate, acest motiv nu poate fi primit.

În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocate, de asemenea, de către contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora, instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare, respectiv cel cu privire la stabilirea cuantumului daunelor produse proprietarului. Astfel, instanța de recurs a reținut, față de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe baza probelor administrate, că nu s-a dovedit că porțiunea de teren rezultată în urma constituirii parcelei expropriate, nu ar putea fi utilizată conform destinației sale agricole.

De asemenea, s-a reținut că parcela are acces la drum de-a lungul a două laturi, de nord și de est, zona de protecție a autostrăzii fiind inclusă în porțiunea expropriată, astfel încât nu există nici un motiv pentru care reclamanta să nu poată construi pe terenul rămas neexpropriat, cu respectarea legislației aplicabile, nefiind dovedită împrejurarea că terenul rămas și-ar fi pierdut din valoare. Este nefondată și susținerea potrivit căreia instanța nu ar fi răspuns criticii privind întinderea prejudiciului cuvenit urmare exproprierii, întrucât instanța de recurs a argumentat soluția sa prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele anterioare.

Aceasta întrucât, în recurs, instanța nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii atacată, prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, după abrogarea motivului de recurs prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea atacarea unei hotărâri cu recurs când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate. Se constată astfel, contrar susținerilor contestatoarei, că instanța nu a lăsat necercetat nici unul dintre motivele de recurs formulate de aceasta, întrucât motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., are ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare sau modificare, așa cum acestea sunt reglementate la art. 304 C. proc. civ., ceea ce presupune încadrarea criticilor formulate de parte în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, din verificarea deciziei supuse contestației în anulare rezultă că instanța de recurs, statuând asupra încadrării în drept a recursului exercitat de contestatoare, în exercitarea obligației prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a analizat toate criticile care au putut fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T.T. SRL împotriva deciziei nr. 2121 din 2 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.