ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2092/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2092/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2092/2016

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2009 pe rolul

Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. x/118/2009,

reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA, obligarea

acestuia la plata despăgubirii aferente parcelei A 420/4/1, în suprafață

de 2.074 mp, situată în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța,

reprezentând prețul real de circulație al bunului expropriat, de 100

euro/mp, în lei la data efectuării plății.

În motivare,

au susținut că sunt titularii dreptului de proprietate asupra lotului

anterior menționat, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4652/2007, în suprafață totală de 5.000 mp.

Pârâtul a propus spre expropriere suprafața de 2.074 mp, reprezentând

parcela A 420/4/1 lotul 1, pentru care s-au stabilit despăgubiri în

cuantum de 33.184 euro, echivalentul a 16 euro/mp, terenul fiind necesar în

vederea executării variantei de ocolire a municipiului Constanța.

Reclamanții

au arătat că prețul stabilit cu titlu de despăgubire este

mai mic față de cel la care se vând, în mod obișnuit, terenurile

de același fel în zonă, respectiv 100 euro/mp. Mai mult decât atât,

exproprierea parțială este de natură să diminueze în mod

considerabil valoarea de întrebuințare a terenului rămas,

fără deschidere la DN, care nu a făcut obiectul exproprierii,

întrucât traseul lucrării de utilitate publică intersectează

suprafața de teren deținută într-un mod dezavantajos, ducând la

dezmembrarea forțată a parcelei inițiale.

În drept,

reclamanții s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 33/1994, ale art.

2, 9 și 10 din Legea nr. 198/2004 și ale H.G. nr. 213/2009.

Prin sentința

nr. 672 din 9 februarie 2011, Tribunalul Constanța, secția civilă,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligându-l

pe pârât să le plătească acestora, cu titlu de despăgubire

pentru expropriere, echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății,

a sumei de 198.537 euro pentru parcela A 420/4/1 lotul 1, în suprafață

de 2.074 mp, situată în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța.

Pentru a

decide astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au

făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren

expropriate, iar prin cererea de chemare în judecată a fost

contestată doar valoarea despăgubirii acordate ca urmare a

exproprierii. Or, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 198/2004 și de cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994,

valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea

reală a imobilului, care este cea cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă,

precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare

dovezile prezentate de acesta.

În speță,

expertiza efectuată, prin raportare la standardele de evaluare internaționale,

a determinat valoarea de piață a parcelei indicate de către

reclamanți la suma de 40 euro/mp. Din cuprinsul lucrării a rezultat

că valoarea a fost stabilită ținându-se seama de valorile cu

care se vând imobilele în zonă, experții făcând în mod expres

trimitere la cele ale pieței libere.

Astfel,

tribunalul a concluzionat că cererea reclamanților, privind valoarea

terenului stabilită prin hotărârea de expropriere, este

întemeiată, având în vedere că expropriatorul a fixat o

despăgubire echivalentă la 10 euro/mp, inferioară celei

determinate prin expertiza efectuată în cauză.

În ceea ce

privește prejudiciul cauzat reclamanților prin daunele produse urmare

exproprierii, tribunalul a constatat că, în cauză, experții au

stabilit valoarea prejudiciului de 198.537 euro, în funcție de

următoarele criterii: schimbarea destinației terenului, într-o

perspectivă apropiată, din teren care putea fi utilizat pentru dezvoltări

imobiliare, în teren cu destinație agricolă; diminuarea valorii de

circulație a terenului, prin trecerea sa de la categoria de teren

intravilan pentru construcții rezidențiale la categoria teren

extravilan cu destinație agricolă; instituirea restricției

guvernamentale privind dreptul de dispoziție asupra terenului de 5.000 mp,

efect al dezmembrării dreptului de proprietate; lipsa posibilităților

de a folosi imobilul în garantarea unui credit bancar necesar pentru realizarea

unor construcții unifamiliale; stabilirea de către stat a unei valori

subestimate privind contravaloarea terenului expropriat.

În acest

context, a apreciat că nivelul prejudiciului cauzat reclamanților

este reprezentat de diferența dintre valoarea totală de circulație

a terenului aferent întregului imobil și valoarea de circulație a

imobilului expropriat, la care se adaugă și valoarea de circulație

a terenului rămas neexpropriat, adică suma totală de 198.537

euro (836.694,50 lei).

Prin decizia

nr. 383/C din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român

prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin mandatar SC C. SA,

împotriva sentinței nr. 672 din 9 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția civilă, și, schimbând sentința

atacată, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea a reținut,

în esență, că valoarea de piață a imobilului

expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile

bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la

momentul evaluării, respectiv la momentul anului 2009 (teren agricol

extravilan) și, nu în ultimul rând, în raport de criteriul

cerere-ofertă, la momentul expertizării. În speță, prima

instanță și-a însușit opinia exprimată de experții

D. și E., în detrimentul opiniei expertului F., fără a observa

însă că un rol decisiv în evaluarea realizată de primii doi

experți l-a avut o situație ipotetică, ce privea includerea

terenului expropriat în viitoarea Zonă metropolitană Constanța și

în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a comunei Cumpăna,

strategie - realizabilă în contextul unor investiții cu fonduri ale

Uniunii Europene, pur conjuncturală și lipsită de orice

certitudine și fundament.

Instanța

de apel a apreciat ca fiind subiectiv raportul întocmit de experții D. și

E., reținând că valoarea de 40 euro/mp stabilită nu corespunde

valorii reale de piață a terenului agricol expropriat, aspect ce

rezultă și din Raportul de evaluare globală întocmit de Camera

Notarilor Publici, pe baza tranzacțiilor încheiate pe perioada 2008 -

2009, în care terenurile arabile situate în Zona C a comunei Cumpăna,

Cartier Vile, lotizări după anul 2000, au fost evaluate la 15

euro/mp. Or, această valoare este mult mai apropiată de valoarea

propusă de expertul F., 10 euro/mp, cu precizarea că terenul

expropriat nu se situează nici măcar la limita Zonei C a comunei

Cumpăna, ci se află la o distanță de 3 kilometri de

intravilanul acestei localități, fiind lipsit de orice utilitate

specifică unui cartier de vile (energie electrică, apă

curentă etc.).

Curtea a

considerat că o reală valoare de piață a imobilului

expropriat, pe lângă criteriile prevăzute de S.I.E., se poate

determina (având în vedere că se pune problema despăgubirii pentru

privarea de proprietate) și prin prisma noțiunii de „justă

despăgubire”, astfel cum reiese din practica C.E.D.O. referitoare la

aplicarea art. 41, când se constată încălcarea art. 1 din Protocolul

1.

În raport de

aceasta, conform jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Lallement c. Franței),

a apreciat că soluția primei instanțe este criticabilă și

pentru stabilirea adițională a celei de-a doua componente a

despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului. În speță,

prejudiciul produs intimaților a fost calculat ca o ecuație

valorică între parcela expropriată și cea rămasă la

dispoziția titularului dreptului, fără nicio legătură

cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și

care ar justifica creșterea îndemnizației pe criteriul

imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate,

a activității pe suprafața de teren rămasă și pe

rațiuni de pierdere a unor foloase economice.

Reținând

că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite urmare

directă a aceluiași drept de proprietate (cauza Viașu c.

României) și constatând că, pentru restul terenului neexpropriat,

reclamanții au rămas proprietari deplini fără a pierde vreo

posibilitate de folosință sau posesiune, curtea a apreciat că

exproprierea pentru construcția șoselei de centură nu produce

vreun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas, care

poate fi utilizat, în continuare, drept teren agricol de cultură.

Împotriva deciziei

Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamanții, iar,

prin decizia nr. 7496 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, a admis recursul, a casat decizia

atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței

de apel.

În

considerente, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuia

să dispună refacerea raportului de expertiză, întrucât acesta nu

respectă criteriile legale în ceea ce privește valoarea imobilului

expropriat și a prejudiciului pretins de reclamanți, și nu

să își însușească punctul de vedere exprimat de expertul

desemnat de expropriator, care, la rândul său, nu a respectat, cel puțin

referitor la prima dintre valori, criteriul reglementat de art. 26 din Legea

nr. 33/1994, și anume „prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză”. Aceasta cu atât mai mult cu cât

apelantul-pârât însuși a solicitat, prin cererea de apel, efectuarea unei

noi expertize și doar, în subsidiar, reținerea valorii stabilite în

opinia minoritară.

Înalta Curte

a constatat că valoarea terenului expropriat, de 16 euro/mp, propusă

de expertul F., a fost însușită în mod greșit de instanța

de apel, deoarece stabilirea acesteia nu respectă criteriile

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că, deși

trebuia avută în vedere valoarea terenului de la data întocmirii

raportului de expertiză în instanță, respectiv decembrie 2010,

expertul s-a raportat la valoarea terenului de la data întocmirii raportului de

evaluare - 17.07.2008. În plus, expertul nu a avut în vedere tranzacții

perfectate cu privire la terenuri de același fel în unitatea

administrativ-teritorială în care este situat și terenul în litigiu,

ci doar oferte de vânzare publicate în diferite ziare locale.

A apreciat,

de asemenea, că în mod greșit instanța de apel a avut în vedere,

la confirmarea opiniei expertului desemnat de expropriator, evaluările

imobiliare din Raportul de evaluare globală al Camerei Notarilor Publici,

deoarece acestea se referă la valori corespunzătoare anului 2009, iar

nu la valori specifice anului 2010, de la data efectuării expertizei în

fond.

Instanța

de recurs a concluzionat în sensul că se impune trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la instanța de apel, pentru a se efectua o nouă

expertiză, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, urmând ca la stabilirea daunelor invocate de proprietar, cauzate de

expropriere, să se aibă în vedere cerința unui prejudiciu cert,

în sensul legii civile, fie că este vorba de un prejudiciu actual, fie

despre un prejudiciu viitor. De asemenea, Înalta Curte a dispus ca instanța

de apel, în rejudecare, să aprecieze și asupra necesității

suplimentării probatoriului pentru dovedirea despăgubirilor pretinse.

În

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța,

secția I civilă, la data de 24.10.2013, instanța dispunând

administrarea probei cu înscrisuri, precum și efectuarea unei noi

expertize.

Prin

încheierea nr. 109/C din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția

I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului

la Curtea de Apel Galați, urmare admiterii cererii de strămutare

formulată de reclamanți, dispusă de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, prin încheierea nr. 3884 din

4 decembrie 2014 (Dosar nr. x/1/2014).

La Curtea de

Apel Galați, secția I civilă, dosarul a fost înregistrat la data

de 05.01.2015, sub nr. x/118/2009*.

Prin decizia

nr. 99/A din 12 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

a admis apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr.

672 din 09 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

civilă, în Dosarul nr. x/118/2009; a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât să

plătească reclamanților suma de 47.020 euro sau echivalentul în

lei al acesteia, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.074 mp, situat în

extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța, parcela A 420/4/1 lotul

1 (în loc de 198.537 euro, cât s-a stabilit prin sentința atacată); a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a

înlăturat din cuprinsul acesteia dispozițiile contrare deciziei

pronunțate.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere că, prin Decizia

nr. 12/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile

art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară

modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la

data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituționale.

A reținut

instanța de apel că, în speță, reclamanților le-a fost

expropriată o suprafață de 2.074 mp teren, care face parte

dintr-un lot mai mare, de 5.000 mp, rămânându-le în proprietate diferența

de 2.926 mp. Prin urmare, despăgubirea care se cuvine reclamanților,

urmare exproprierii, se compune din valoarea reală a suprafeței de

2.074 mp, trecută efectiv în proprietatea statului, și din valoarea

prejudiciului cauzat lotului rămas în proprietatea acestora, de 2.926 mp,

valori ce urmează a fi stabilite în raport de momentul la care a avut loc

transferul dreptului de proprietate, respectiv iunie 2009, așa cum a

stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015.

Instanța

de apel a mai constatat că ultima expertiză efectuată, ale

cărei obiective au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile

legale incidente în cauză, cu cele ale deciziei Curții Constituționale,

dar și cu îndrumările deciziei de casare, a stabilit că valoarea

terenului expropriat, în suprafață de 2.074 mp, este de 34.760 euro.

Evaluarea s-a

făcut având ca moment de referință data de 04.06.2009, când a

avut loc transferul dreptului de proprietate, ținându-se cont de toate

elementele de identificare ale terenului, pe baza analizei pieței

imobiliare și a standardelor de evaluare ANEVAR, prin metoda comparației

directe, experții folosind trei modele comparabile, respectiv oferta de

terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu (15 euro/mp, data

ofertei fiind 03.07.2009, pentru un teren situat în extravilanul comunei

Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2, în suprafață de 23.000 mp, cu

deschidere de 100 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ

1,5 km la nord-vest de terenul evaluat), prețul cu care se vindeau în

aceeași unitate administrativ-teritorială, în perioada de referință,

terenuri similare celui în litigiu (fiind avut în vedere, în acest sens,

contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, care a

vizat un teren în suprafață de 4.837 mp, situat în parcela A 420/43,

lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și acces pe drum de exploatare,

situat la aproximativ 700 m la sud de terenul evaluat, pentru care prețul

tranzacției a fost de 18,81 euro/mp, și un alt imobil expropriat prin

Hotărârea nr. 156 din 04 iunie 2009, din comuna Cumpăna, parcela

420/8/1, în suprafață de 526 mp, cu deschidere de 25 m, acces pe drum

asfaltat, situat la aproximativ 50 m la est de terenul evaluat, pentru care prețul

tranzacției a fost de 16 euro/mp, data tranzacției fiind octombrie

2009).

A fost

determinată, astfel, o valoare medie de 16,76 euro/mp, foarte

apropiată de cea oferită de pârât la momentul exproprierii, ceea ce a

condus la o valoare de 34.760 euro pentru întreaga suprafață

expropriată de 2.074 mp.

În ceea ce

privește cea de-a doua componentă a despăgubirii cuvenite

reclamanților, respectiv prejudiciul cauzat lotului rămas în

proprietatea acestora, urmare exproprierii, prin expertiză s-a stabilit că

valoarea acestuia este de 12.260 euro.

Experții

au opinat că exproprierea lotului nr. 1, în suprafață de 2.074

mp, a avut drept consecință scăderea valorii parcelei 2, în

suprafață de 2.926 mp, prin aceea că lotul rămas în

proprietatea reclamanților nu mai are deschidere la DN 413, accesul

făcându-se pe un drum de exploatare și că are forma unui trapez,

ascuțit pe latura nordică, ceea ce îl face mai greu de exploatat ca

teren agricol și de un interes diminuat pentru o eventuală

înstrăinare. De asemenea, au apreciat că, în aceste condiții,

valoarea de piață a terenului rămas în proprietatea reclamanților

s-a diminuat cu 25%, din calcule rezultând suma de 12.260 euro. S-a avut în

vedere și în acest caz valoarea de 16,76 euro/mp.

Curtea a

apreciat că expertiza efectuată în cauză a răspuns

obiectivelor stabilite de instanță, concluziile la care experții

au ajuns, în opinia majoritară, fiind în concordanță cu situația

reală a terenului, cu prețurile practicate și cu valoarea altor

terenuri similare celui în litigiu de la data exproprierii și că, deși

expertul desemnat la solicitarea reclamanților a semnat raportul de

expertiză „cu obiecțiuni”, nu a înțeles să formuleze

efectiv, în scris, obiecțiuni și nu le-a transmis nici ulterior la

dosar, separat, deși a fost acordat termen în acest sens.

Instanța

de apel a considerat că solicitarea reclamanților de a se avea în

vedere la soluționarea cauzei primul raport de expertiză nu poate fi

primită, întrucât, pe de o parte, la efectuarea acestuia nu a fost

avută în vedere situația intervenită prin pronunțarea Deciziei

nr. 12/2015 a Curții Constituționale, în sensul că evaluarea nu

s-a făcut în raport de momentul exproprierii, iunie 2009, iar, pe de

altă parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța

de apel.

De asemenea,

cererea reclamanților ca la soluționarea cauzei să fie

avută în vedere expertiza efectuată în apel la Curtea de Apel Constanța,

în cuprinsul căreia, în opinia majoritară, experții au stabilit

o valoare a despăgubirilor de 80.000 euro, nu a fost primită,

întrucât instanța de apel a apreciat că aceasta nu a fost

efectuată potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, în

sensul că, la efectuarea acesteia, experții nu au avut în vedere

tranzacții perfectate cu privire la terenuri de același fel din

unitatea administrativ-teritorială în care este situat și terenul în

litigiu. Or, abia după depunerea la dosar a acelui raport de

expertiză, prin încheierea din data de 18.11.2014, Curtea de Apel Constanța

a admis obiecțiunile formulate de reclamanți și a dispus ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite acestora,

urmare exproprierii suprafeței în litigiu, cu luarea în considerare, ca și

comparabile, pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de

expropriere și a datelor rezultate din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, precum și a celor

din contractul de vânzare-cumpărare nr. 653 din 11 martie 2009, existente

la dosar. Imediat după acest moment, dosarul a fost strămutat la

Curtea de Apel Galați și, urmare lipsei răspunsului la obiecțiuni,

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 și

solicitării exprese a reclamanților, formulate în fața instanței

la data de 16.05.2015, instanța de apel a dispus efectuarea noii

expertize, cu obiective clar stabilite, de comun acord cu părțile și

în concordanță cu dispozițiile deciziei de casare.

Sub un alt

aspect, Curtea a apreciat că suma de 80.000 euro la care au ajuns experții

este greșită, calculul fiind în contradicție cu dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, în concluzii s-a menționat că

valoarea despăgubirilor pentru loturile 1 și 2, în prețuri iunie

2009, este de 7.500 euro, sens în care, față de dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 33/1994, experții au considerat că trebuie

avută în vedere valoarea oferită de expropriator, de 16 euro/mp,

raportată, însă, la întreaga suprafață de 5.000 mp.

Instanța

de apel a considerat că această concluzie este eronată, întrucât

reclamanților le-a fost expropriată doar suprafața de 2.074 mp,

astfel că doar pentru acest lot sunt îndreptățiți la

despăgubiri reprezentând contravaloarea reală, conform art. 26 alin.

(1) teza I din Legea nr. 33/1994, pentru restul de teren, de 2.926 mp

rămas în proprietate, fiind îndreptățiți să

primească, potrivit art. 26 alin. (1) teza a II-a din acest act normativ,

doar contravaloarea prejudiciului cauzat, urmare exproprierii. Prin urmare,

experții ar fi trebuit să stabilească, în primul rând, valoarea

lotului expropriat și, în al doilea rând, dacă lotul ce le-a

rămas reclamanților în proprietate a fost prejudiciat prin

expropriere, respectiv dacă acestuia i-a scăzut valoarea, situație

în care reclamanții ar fi fost îndreptățiți să

primească despăgubiri constând în această diferență de

valoare.

Nici

solicitarea reclamanților de a se avea în vedere opinia exprimată de

expertul E. în etapa procesuală a fondului nu a fost primită de

instanța de apel, întrucât s-a constatat că această

expertiză a fost înlăturată prin decizia de casare a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, dispoziția expresă a instanței

de control judiciar fiind în sensul refacerii expertizei.

În consecință,

Curtea, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la

repararea prejudiciului cauzat prin expropriere, a dispus despăgubirea

acestora cu suma de 47.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul B.N.R.

din ziua plății. Suma se compune, potrivit art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994, din valoarea reală a lotului expropriat, în suprafață

de 2.074 mp, respectiv suma de 34.760 euro, și din valoarea prejudiciului

cauzat lotului nr. 2, de 2.926 mp, rămas în proprietatea reclamanților,

respectiv suma de 12.260 euro. Prejudiciul a fost, în opinia Curții, cert,

existența și întinderea lui fiind sigure, demonstrate și

evaluate de către experți, astfel că se impune a fi reparat.

La acordarea

sumei de 47.020 euro, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora rezultatul expertizei va fi

comparat cu oferta și cu pretențiile formulate de părți,

despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea

oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de

expropriat sau de altă persoană interesată.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanții, cât

și pârâtul, în drept fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenții-reclamanți

au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului, ca nefondat, iar, în subsidiar, dacă se

consideră expertiza III a fi legală, modificarea deciziei, în sensul

stabilirii despăgubirii la nivelul datelor combinatorii certe, rezultate

din cele trei rapoarte de expertiză, respectiv reținerea comparabilei

nr. 1 din expertiza III, aplicată la întregul lot, minus valoarea lotului

2 din expertiza I, în total 480.375 lei, cu dobândă și inflație,

sau casarea cu trimitere, spre rejudecare.

Astfel, au

arătat că instanța de apel nu a constatat, în considerente,

că utilizarea comparabilei 3 reprezintă o încălcare în fapt a

dreptului de contestare a despăgubirilor în materia exproprierilor,

prevăzut de art. 9-10 din Legea nr. 198/2004 și art. 23 și 26

din Legea nr. 33/1994.

De asemenea,

au susținut încălcarea de către instanța de apel a rolului

său activ, recunoscut de prevederile art. 129 C. proc. civ., întrucât

aceasta nu a analizat raportul de expertiză și a respins obiecțiunile,

după ce anterior a respins și solicitarea privind obligarea

expertului de a se înfățișa în instanță pentru a da

unele lămuriri.

Recurenții-reclamanți

au invocat încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituția

României, republicată, care garantează proprietatea privată,

precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană

are dreptul la protecția proprietății și la respectarea

bunurilor sale.

Totodată,

au menționat că hotărârea încalcă formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității relative de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că, în apel, Curtea de Apel

Galați a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, desemnând alți

experți. În opinia recurenților-reclamanți, raportul de

expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 și art. 210 C.

proc. civ., și pentru că aceștia au fost citați la Palatul

de Justiție din Galați în loc de „la fața locului” și

pentru necuprinderea părerii celui de-al treilea expert. Or, când sunt mai

mulți experți cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să

cuprindă părerea motivată a fiecăruia. În speță,

la termenul de judecată din 27.04.2016, următor comunicării

raportului, prin obiecțiunile depuse la dosar, deși au arătat

faptul că nu au fost citați legal, prin carte poștală,

pentru data când s-a efectuat expertiza, instanța a respins această

apărare. Or, neregularitatea nu se acoperă prin prezența

formală a expertului ales, întrucât acesta are calitatea de membru al

comisiei de experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar nu de

expert parte în condițiile art. 18 din O.G. nr. 2/2000.

Recurenții-reclamanți

au mai susținut că prejudiciul pe care l-au suferit constă în

faptul că nu au putut discuta comparabilele luate în calcul, nu au avut

posibilitatea să-i predea expertului din Galați alte comparabile și

să depună înscrisul emis de SC C. SA, din care rezultă că

lotul rămas este înfundat, deoarece exproprierea a 125 mp, aferentă

drumului de acces, s-a produs mult mai târziu, respectiv în 2013. Prin urmare,

este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză.

Au precizat

că instanța de apel nu a cercetat fondul pricinii deduse judecății,

din moment ce a autorizat, ca principală probă a hotărârii sale,

o ofertă a expropriatorului, necontestată. Pe de altă parte,

instanța de apel nu a coroborat această lucrare cu prima de acest

fel, efectuată în cauză, ca și cum aceasta din urmă ar fi

fost exclusă de drept.

Recurenții-reclamanți

au invocat și aprecierea eronată de către instanța de apel

a deciziei de casare, considerând că Înalta Curte a anulat primul raport

de expertiză, că a impus înlocuirea experților și că

raportul nu putea fi refăcut, ci numai înlocuit cu o altă lucrare de

specialitate. În cauză, instanța de apel nu a examinat concluziile

primului raport de expertiză prin prisma Deciziei nr. 12/2015 a Curții

Constituționale.

Prin recursul

formulat, recurentul-pârât a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate și

respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004.

Recurentul-pârât

a arătat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că valoarea

despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea

reală a imobilului, care este cea cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă,

precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare

dovezile prezentate. Valoarea de piața a terenului, echivalentă celei

apreciate ca fiind reală la momentul exproprierii, trebuie să se

stabilească în raport de piața imobiliară, precum și de

elementele esențiale care privesc transferul dreptului de proprietate,

prin raportare la data exproprierii, iar nu la un moment ulterior, propice

vânzării. Or, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în

cauză rezultă că valoarea a fost determinată ținându-se

seama de poziția parcelei de teren în apropierea intravilanului

municipiului Constanța.

Recurentul-pârât

a contestat opinia exprimată de expertul F., care a constatat că

terenul se află în mijlocul terenului agricol, la o distanță

apreciabilă de municipiul Constanța, și a menționat că

evaluarea trebuie făcută la nivelul anului 2009 și nu din

perspectiva anului 2027, când se presupune că terenul va face parte din

etapa III A zona metropolitană rezidențială a Constanței,

ipoteză care nu are elemente de susținere în viitorul apropiat.

A mai susținut

recurentul-pârât că nu a fost dovedit prejudiciul suferit de recurenții-reclamanți

prin expropriere. Astfel, a opinat că valoarea prejudiciului trebuia

determinată de expert, ca fiind diferența dintre valoarea totală

a terenului și cea a suprafeței de teren expropriate, la care se

adaugă valoarea de teren a suprafeței de teren rămase

neexpropriate. A arătat că prejudiciul trebuie să fie cert sub

aspectul procedurii lui, condiție neîndeplinită în speță.

Pierderile proprietarului constau în beneficii economice certe, care pot fi

dovedite prin situații concrete anterioare.

De asemenea,

recurentul-pârât a invocat art. 2 și 3 din Legea nr. 198/2004

modificată și completată, care definesc lucrările de

utilitate publică pentru construirea drumurilor de interes național,

precum și art. 4 din lege, care stabilește expres că obiectul

exproprierii îl reprezintă doar imobilele care constituie coridorul de

expropriere. În opinia sa, Legea nr. 198/2004 are caracter special față

de Legea nr. 33/1994, aspect care exclude posibilitatea legală de

extindere a obiectului de expropriere în afara coridorului stabilit prin

studiul de fezabilitate.

A învederat

că, în mod eronat, în considerentele deciziei instanței de apel se

motivează scăderea valorii lotului nr. 2, în suprafață de

2.926 mp, în sensul că acesta nu mai are deschidere la DN 413. Accesul la

terenul rămas în proprietatea recurenților-reclamanți, în urma

exproprierii, nu a suferit o diminuare valorică semnificativă,

terenul poate fi în continuare utilizat conform destinației sale (de teren

agricol), accesul realizându-se, fără probleme, pe un drum de

exploatare care face legătura cu DN 413. Este cert faptul că, la

momentul exproprierii, terenul avea regimul juridic de teren agricol

extravilan, pe care nu se puteau realiza construcții civile sau

industriale, ci doar exploatări exclusiv agricole, motiv pentru nu se

poate pune problema unei devalorizări, terenul putând fi exploatat în

continuare potrivit destinației sale agricole.

Părțile

în cauză nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu

s-au administrat probe noi.

Examinând

decizia recurată în raport de criticile formulate, prin prisma prevederilor

invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu

prealabil, instanța de recurs constată că, în cercetarea

criticilor cu care a fost sesizată, va avea în vedere, cu prioritate,

dispozițiile art. 304 pct. 5 [temei de drept reținut în raport de

prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în condițiile în care s-au invocat situații concrete de

nelegalitate referitoare la limitele rejudecării apelului, determinat de

dispozițiile deciziei de casare anterioare, care sunt obligatorii, precum și

aspecte ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept

incidente în cauză.

În speță,

prin decizia de casare, pronunțată anterior Deciziei nr. 12/2015 a

Curții Constituționale, Înalta Curte a dat îndrumări instanței

de apel în sensul de a efectua un nou raport de expertiză, cu respectarea

art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul

despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în

unitatea administrativ-teritorială, precum și de a administra dovezi

care să probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții și

probe necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de reclamanți pentru

stabilirea despăgubirilor cuvenite.

În rejudecare,

inițial, Curtea de Apel Constanța a dispus, prin încheierea din 2

decembrie 2013, efectuarea unei noi expertize și a constatat necesară

emiterea unor adrese către Primăria comunei Cumpăna pentru a se

obține relații cât privește regimul juridic al imobilului

expropriat. De asemenea, instanța a încuviințat administrarea probei

cu înscrisuri, respectiv contracte privind vânzarea de terenuri de aceeași

categorie în comuna Cumpăna, autorizând pe reclamanți „să

facă diligențe la notari publici”.

La dosar au

fost înaintate două contracte de vânzare-cumpărare tranzacționate

în perioada decembrie 2008, respectiv martie 2009, pentru parcela A 420 și

parcelele limitrofe.

La întocmirea

expertizei, experții G. și H. s-au raportat, pentru stabilirea

despăgubirilor aferente anilor 2009, respectiv 2014, la valorile înscrise

în Ghidul valorilor orientative ale proprietăților imobiliare din

jud. Constanța. La rândul său, expertul E. a opinat că valoarea

reală a imobilului expropriat trebuie determinată conform Standardelor

de evaluare ANEVAR, iar nu prin prisma aplicării unor valori din Ghidul

valorilor orientative ale proprietăților imobiliare din jud. Constanța

2009, elaborat pentru uzul Camerei Notarilor Publici. Acest expert a stabilit

valoarea despăgubirilor solicitate luând în calcul oferte de tranzacționare,

iar nu tranzacții perfectate cu privire la terenuri de același fel

din unitatea administrativ-teritorială în care este situat și terenul

în litigiu.

Ulterior

depunerii la dosar a acestui raport de expertiză, prin încheierea din data

de 18.11.2014, Curtea de Apel Constanța a admis obiecțiunile

formulate de reclamanți și a dispus ca experții să

stabilească despăgubirile cuvenite acestora, urmare exproprierii

suprafeței în litigiu, cu luarea în considerare, ca și comparabile,

pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de expropriere, a

datelor rezultate din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05

decembrie 2008, precum și a celor din contractul de vânzare-cumpărare

nr. 653 din 11 martie 2009, existente la dosar.

După

acest moment dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galați și,

urmare lipsei repetate a răspunsului la obiecțiuni, publicării Deciziei

Curții Constituționale nr. 12/2015 și solicitării exprese a

reclamanților, formulată prin petiție, la data de 23.03.2015 și,

în fața instanței, la data de 16.05.2015, instanța de apel a

dispus efectuarea unei noi expertize, cu obiective clar stabilite de comun

acord cu părțile și în concordanță cu dispozițiile

deciziei de casare.

Noul raport

de expertiză, cel omologat de instanța de apel, a fost întocmit de

expert I., desemnat de instanță, de expert E., desemnat de reclamanți

și de expert H., desemnat de pârât și a fost depus la dosar la data

de 16.03.2016.

Reclamanții

au fost convocați, în fața Palatului de Justiție din Galați,

pentru data de 1.03.2016, respectiv la sediul primăriei comunei

Cumpăna, jud. Constanța, pentru data de 11.03.2016, pentru a

participa la efectuarea expertizei, prin scrisori recomandate cu confirmare de

primire. Conform înscrisurilor atașate la raportul de expertiză,

pentru prima convocare reclamanții au fost citați la adresa din

Constanța, indicată de aceștia în cererea de chemare în

judecată. Potrivit mențiunilor efectuate de experți, confirmarea

de primire pentru a doua convocare adresată reclamanților nu a fost

returnată până la data depunerii expertizei.

În speță,

prin acest ultim raport de expertiză depus la dosar, evaluarea experților

I. și H. a avut ca moment de referință data de 04.06.2009, când

a avut loc transferul dreptului de proprietate, ținându-se cont de

elementele de identificare ale terenului, pe baza analizei pieței

imobiliare și a standardelor de evaluare ANEVAR. Experții au folosit

trei modele comparabile, respectiv oferta de terenuri din zona în care este

situat imobilul în litigiu (15 euro/mp, data ofertei fiind 03.07.2009, pentru

un teren situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2,

în suprafață de 23.000 mp, cu deschidere de 100 mp și acces pe

drum de exploatare, situat la aproximativ 1,5 km la nord-vest de terenul

evaluat), contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008

(care a vizat un teren în suprafață de 4.837 mp, situat în parcela A

420/43, lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și acces pe drum de

exploatare, situat la aproximativ 700 m la sud de terenul evaluat, pentru care

prețul tranzacției a fost de 18,81 euro/mp) și un alt imobil

expropriat prin Hotărârea nr. 156 din 04 iunie 2009, din comuna

Cumpăna, parcela 420/8/1 (în suprafață de 526 mp, cu deschidere

de 25 m, acces pe drum asfaltat, situat la aproximativ 50 m la est de terenul

evaluat, pentru care prețul tranzacției a fost de 16 euro/mp, data

tranzacției fiind octombrie 2009).

În cuprinsul

expertizei s-a consemnat faptul că expertul E. urmează a depune

opinia separată pentru obiectivele stabilite de instanță,

întrucât, potrivit acestuia, imobilele selectate drept comparabile de

către instanță și ceilalți experți nu

reprezintă toată plaja de valori la care se tranzacționează

terenurile în zona imobilului în litigiu.

Acest expert

nu a prezentat instanței de apel opinia sa până la data la care

dezbaterile asupra fondului au fost închise. A precizat doar că s-a

adresat Primăriei Cumpăna pentru a obține noi relații

privind tranzacțiile efectuate la nivelul acestei unități

administrativ teritoriale, răspunsul primit fiind atașat

împreună cu actele obținute (adresa nr. 2330 din 16 martie 2016).

La termenul

de judecată din 27.04.2016, Curtea de Apel Galați a respins obiecțiunile

formulate de reclamanții la raportul de expertiză întocmit de experții

I. și H., cât privește utilizarea necorespunzătoare a

comparabilei nr. 3 (înscris care nu reflectă prețul cu care se vând

în aceeași unitate administrativ-teritorială, în perioada de referință,

terenuri similare celui în litigiu), în considerarea faptului că au fost

respectate pe deplin obiectivele încuviințate de instanță în

apel pentru administrarea probei cu expertiză tehnică de

specialitate.

Înalta Curte

reține că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Înalta Curte

constată, totodată, că, prin decizia nr. 12/2015, Curtea

Constituțională a apreciat că prevederile art. 9 teza a II-a din

Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de

expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 sunt neconstituționale, așa încât, în cauză, astfel

cum a reținut și instanța de apel, se impunea ca, la efectuarea

expertizei, pentru determinarea despăgubirilor aferente exproprierii,

experții să se raporteze la momentul pierderii dreptului de

proprietate de către reclamanți.

Prin urmare,

în cauză, respectarea criteriului legal la care face referire art. 26

alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impunea ca, în efectuarea noii expertize -

încuviințată cu ocazia rejudecării cauzei - să fie avute în

vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeași

unitate administrativ-teritorială cu cel în litigiu încheiate în anul

2009, ca moment al realizării expertizei, în raport de data pierderii

dreptului de proprietate de către reclamanți, sau într-o

perioadă cât mai apropiată de acest moment.

În speță,

însă, instanța de apel a validat în mod greșit un raport de

expertiză însușit de doi dintre experții desemnați, în

cuprinsul căruia drept comparabile au fost utilizate o ofertă de

vânzare-cumpărare de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu

(data ofertei fiind 03.07.2009, pentru un teren situat în extravilanul comunei

Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2, în suprafață de 23.000 mp, cu

deschidere de 100 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ

1,5 km la nord-vest de terenul evaluat), contractul de vânzare-cumpărare

nr. 4221 din 05 decembrie 2008, încheiat pentru un teren în suprafață

de 4.837 mp, situat în parcela A 420/43, lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și

acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 700 m la sud de terenul

evaluat, precum și un alt imobil expropriat prin Hotărârea nr. 156

din 04 iunie 2009, din comuna Cumpăna, parcela 420/8/1, în suprafață

de 526 mp, cu deschidere de 25 m, acces pe drum asfaltat, situat la aproximativ

50 m la est de terenul evaluat.

Or, este de

reținut că, în stabilirea despăgubirilor, raportarea la criterii

proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26

alin. (2) al Legii nr. 33/1994 și-ar găsi justificare, astfel cum s-a

statuat în jurisprudență - doar în condițiile în care s-ar face

dovada unor demersuri la instituții abilitate (direcția locală

de impozite și taxe, oficiul de cadastru și publicitate

imobiliară, camera notarilor publice ș.a.) pentru a obține

informații privind prețurile din tranzacții de

vânzare-cumpărare a unor imobile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială cu terenul expropriat, încheiate în perioada

exproprierii, ori în vecinătatea acestei perioade de referință,

iar, în urma acestor demersuri, s-ar constata imposibilitatea obținerii

unor astfel de informații din cauza lipsei tranzacțiilor.

În

cauză, din verificarea lucrărilor reiese că aceste demersuri

s-au făcut parțial, chiar de către reclamanți ori de

expertul desemnat de aceștia, în acord cu dispozițiile deciziei de casare,

însă acestea, chiar insuficiente fiind, nu au fost avute în vedere la

întocmirea raportului de expertiză în acord cu prevederilor art. 26 alin.

(2) al Legii nr. 33/1994.

Pe de

altă parte, pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în

determinarea valorii de circulație, „prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobilele de același fel”, experții nu au reținut

că nu ar exista tranzacții efective suficiente cu terenuri libere

comparabile sau că datele obținute din tranzacțiile efectuate nu

sunt credibile, folosind drept comparabile, în mod greșit și

fără nicio justificare, o ofertă de vânzare preluată de pe

site-uri imobiliare, dar și rezultatul obținut de expropriați

într-o altă expropriere..

În acest

context, Înalta Curte constată că, fără să cenzureze

aceste aprecieri ale celor doi experți, instanța de apel și-a

însușit necritic concluziile expertizei. Aceasta, în condițiile în

care, pentru determinarea corectă a elementelor de fapt ale pricinii,

trebuia să lămurească prioritar dacă există tranzacții

corespunzătoare pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul

expropriat, iar, în subsidiar, ce înseamnă inexistența unor tranzacții

efective suficiente (ceea ce ar însemna, per a contrario, că asemenea

tranzacții au avut totuși loc, dar au fost considerate insuficiente,

deși dispoziția legală nu impune existența unui număr

de tranzacții pentru a fi luate în considerare) și, de asemenea,

pentru ce motiv datele obținute din tranzacțiile efectuate nu ar fi

credibile.

Or, în

această manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al

instanței, care era obligată să lămurească - în condițiile

unor constatări incomplete și nedemonstrate ale experților -

tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unității

administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație

a imobilului expropriat, cu atât mai mult cu cât, prin decizia de casare

anterioară, s-a dispus în acest sens.

Neprocedând

în această modalitate, încălcând dispozițiile art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., instanța de apel a înlăturat criteriul legal de

evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri

subiective ale experților (vizând tranzacții nerelevante ori în

număr insuficient, respectiv înscrisuri care nu pot fi analizate din

perspectiva normei de drept invocate).

Cât privește

recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte mai reține că

instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu a constatat

că utilizarea celei de-a treia comparabile în determinarea valorii

despăgubirilor pentru imobilul expropriat reprezintă, astfel cum susțin

acești recurenți, o încălcare a dreptului de contestare a

despăgubirilor în materia exproprierilor.

Așadar,

o astfel de hotărâre (de stabilire a despăgubirilor în procedura de

expropriere) nu se încadrează în sintagma „prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială”.

Așa cum

s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma de mai sus are în vedere

prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat

în acte de înstrăinare încheiate la o data apropiată celei la care a

intervenit exproprierea. „Prețul de piață” este considerat a fi

prețul cel mai probabil, la o anumita dată, la care ar trebui să

se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost

expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială,

atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și

în care cumpărătorul și vânzătorul acționează

prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu,

presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor

constrângeri exagerate.

Pe acest

temei, în măsura în care se înfățișează contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile

de același fel cu terenul în litigiu, instanța ar putea cenzura

valoarea inserata în raportul de expertiza, apreciind, eventual, asupra

oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate.

În speță,

față de situația de fapt prezentată, instanța de apel

putea pune în discuția părților necesitatea completării

raportului de expertiză în condițiile în care s-a contestat folosirea

greșită a unor comparabile (indicate anterior) și s-au depus la

dosar noi contracte de vânzare cumpărare.

Înalta Curte

apreciază, în acest context, că atât timp cât instanța de apel

nu a exercitat un rol activ în soluționarea raportului juridic dedus

judecății, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform

îndrumărilor date prin decizia de casare, rol activ care nu este exclus de

obligația ce subzistă în sarcina reclamanților de a proba pretențiile

deduse judecății, în speță este incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. De altfel, neconformarea în ceea

ce privește aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. atrage

casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.

Înalta Curte

constată, totodată, că recurenții-reclamanți au

invocat încălcarea formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității relative de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în

vedere că, în apel, Curtea de Apel Galați a dispus efectuarea unui

nou raport de expertiză, desemnând alți experți.

În

cauză, însă, din această perspectivă o astfel de

critică nu este fondată, instanța având posibilitatea ca, în

raport de dispozițiile art. 201 C. proc. civ., să cunoască

părerea unor specialiști pentru lămurirea unor împrejurări

de fapt, în acest sens numind, fie la cererea părților, fie din

oficiu, unul sau trei experți (în cazul de față s-a procedat la

înlocuirea unuia dintre experții care au participat la realizarea expertizei

în fața Curtea de Apel Constanța).

În

măsura în care partea are obiecțiuni în privința persoanei

desemnate drept expert, are la dispoziție prevederile art. 204 C. proc.

civ., norme pe care, în speță, de altfel, recurenții-reclamanți

le-au și invocat. Instanța de apel a respins cererile de recuzare

formulate împotriva expertului I..

În speță,

în plus, recurenții-reclamanți au susținut că raportul de

expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 și art. 210 C.

proc. civ., pentru că aceștia au fost citați la Palatul de Justiție

din Galați în loc de „la fața locului” și pentru necuprinderea

părerii celui de-al treilea expert.

Înalta Curte

constată că, în situația de față, dată fiind soluția

de casare cu trimitere spre rejudecare, în principal pentru efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate cu respectarea prevederile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 și a Deciziei Curții Constituționale nr.

12/2015, nu se mai impune analizarea celorlalte neregularități

invocate de recurenții-reclamanți cu privire la convocarea acestora

de către experți la efectuarea expertizei ori la modalitatea de

întocmire a raportului de expertiză. În rejudecare, instanța de

trimitere va avea în vedere dispozițiile art. 208 și 210 C. proc.

civ., articole de drept invocate ca fiind încălcate prin recursul formulat

de recurenții-reclamanți.

În consecință,

cum, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ. și nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt

și, astfel, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a

hotărârii recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor legale

incidente invocate ca temeiuri de drept ale cererii de chemare în

judecată, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți

A. și B. împotriva deciziei nr. 99/A din 12 mai 2016, pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va casa decizia

recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe

de apel.

Astfel fiind,

având în vedere considerentele care preced, Înalta Curte opinează că,

în rejudecare, instanța de trimitere urmează a veghea la corecta

aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea cuantumului

despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, re