ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2092/2016

Decizia nr. 2092/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2009 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. x/118/2009, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA, obligarea acestuia la plata despăgubirii aferente parcelei A 420/4/1, în suprafață de 2.074 mp, situată în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța, reprezentând prețul real de circulație al bunului expropriat, de 100 euro/mp, în lei la data efectuării plății. În motivare, au susținut că sunt titularii dreptului de proprietate asupra lotului anterior menționat, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4652/2007, în suprafață totală de 5.000 mp.

Pârâtul a propus spre expropriere suprafața de 2.074 mp, reprezentând parcela A 420/4/1 lotul 1, pentru care s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 33.184 euro, echivalentul a 16 euro/mp, terenul fiind necesar în vederea executării variantei de ocolire a municipiului Constanța. Reclamanții au arătat că prețul stabilit cu titlu de despăgubire este mai mic față de cel la care se vând, în mod obișnuit, terenurile de același fel în zonă, respectiv 100 euro/mp. Mai mult decât atât, exproprierea parțială este de natură să diminueze în mod considerabil valoarea de întrebuințare a terenului rămas, fără deschidere la DN, care nu a făcut obiectul exproprierii, întrucât traseul lucrării de utilitate publică intersectează suprafața de teren deținută într-un mod dezavantajos, ducând la dezmembrarea forțată a parcelei inițiale.

În drept, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 33/1994, ale art. 2, 9 și 10 din Legea nr. 198/2004 și ale H.G. nr. 213/2009. Prin sentința nr. 672 din 9 februarie 2011, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, obligându-l pe pârât să le plătească acestora, cu titlu de despăgubire pentru expropriere, echivalentul în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, a sumei de 198.537 euro pentru parcela A 420/4/1 lotul 1, în suprafață de 2.074 mp, situată în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren expropriate, iar prin cererea de chemare în judecată a fost contestată doar valoarea despăgubirii acordate ca urmare a exproprierii.

Or, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 și de cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este cea cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă, precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta. În speță, expertiza efectuată, prin raportare la standardele de evaluare internaționale, a determinat valoarea de piață a parcelei indicate de către reclamanți la suma de 40 euro/mp. Din cuprinsul lucrării a rezultat că valoarea a fost stabilită ținându-se seama de valorile cu care se vând imobilele în zonă, experții făcând în mod expres trimitere la cele ale pieței libere.

Astfel, tribunalul a concluzionat că cererea reclamanților, privind valoarea terenului stabilită prin hotărârea de expropriere, este întemeiată, având în vedere că expropriatorul a fixat o despăgubire echivalentă la 10 euro/mp, inferioară celei determinate prin expertiza efectuată în cauză.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat reclamanților prin daunele produse urmare exproprierii, tribunalul a constatat că, în cauză, experții au stabilit valoarea prejudiciului de 198.537 euro, în funcție de următoarele criterii: schimbarea destinației terenului, într-o perspectivă apropiată, din teren care putea fi utilizat pentru dezvoltări imobiliare, în teren cu destinație agricolă; diminuarea valorii de circulație a terenului, prin trecerea sa de la categoria de teren intravilan pentru construcții rezidențiale la categoria teren extravilan cu destinație agricolă; instituirea restricției guvernamentale privind dreptul de dispoziție asupra terenului de 5.000 mp, efect al dezmembrării dreptului de proprietate; lipsa posibilităților de a folosi imobilul în garantarea unui credit bancar necesar pentru realizarea unor construcții unifamiliale; stabilirea de către stat a unei valori subestimate privind contravaloarea terenului expropriat.

În acest context, a apreciat că nivelul prejudiciului cauzat reclamanților este reprezentat de diferența dintre valoarea totală de circulație a terenului aferent întregului imobil și valoarea de circulație a imobilului expropriat, la care se adaugă și valoarea de circulație a terenului rămas neexpropriat, adică suma totală de 198.537 euro (836.694,50 lei). Prin decizia nr. 383/C din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, prin mandatar SC C. SA, împotriva sentinței nr. 672 din 9 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, și, schimbând sentința atacată, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea a reținut, în esență, că valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul anului 2009 (teren agricol extravilan) și, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul expertizării. În speță, prima instanță și-a însușit opinia exprimată de experții D. și E., în detrimentul opiniei expertului F., fără a observa însă că un rol decisiv în evaluarea realizată de primii doi experți l-a avut o situație ipotetică, ce privea includerea terenului expropriat în viitoarea Zonă metropolitană Constanța și în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a comunei Cumpăna, strategie - realizabilă în contextul unor investiții cu fonduri ale Uniunii Europene, pur conjuncturală și lipsită de orice certitudine și fundament.

Instanța de apel a apreciat ca fiind subiectiv raportul întocmit de experții D. și E., reținând că valoarea de 40 euro/mp stabilită nu corespunde valorii reale de piață a terenului agricol expropriat, aspect ce rezultă și din Raportul de evaluare globală întocmit de Camera Notarilor Publici, pe baza tranzacțiilor încheiate pe perioada 2008 - 2009, în care terenurile arabile situate în Zona C a comunei Cumpăna, Cartier Vile, lotizări după anul 2000, au fost evaluate la 15 euro/mp. Or, această valoare este mult mai apropiată de valoarea propusă de expertul F., 10 euro/mp, cu precizarea că terenul expropriat nu se situează nici măcar la limita Zonei C a comunei Cumpăna, ci se află la o distanță de 3 kilometri de intravilanul acestei localități, fiind lipsit de orice utilitate specifică unui cartier de vile (energie electrică, apă curentă etc.).

Curtea a considerat că o reală valoare de piață a imobilului expropriat, pe lângă criteriile prevăzute de S.I.E., se poate determina (având în vedere că se pune problema despăgubirii pentru privarea de proprietate) și prin prisma noțiunii de „justă despăgubire”, astfel cum reiese din practica C.E.D.O. referitoare la aplicarea art. 41, când se constată încălcarea art. 1 din Protocolul 1. În raport de aceasta, conform jurisprudenței C.E.D.O. (cauza Lallement c. Franței), a apreciat că soluția primei instanțe este criticabilă și pentru stabilirea adițională a celei de-a doua componente a despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului.

În speță, prejudiciul produs intimaților a fost calculat ca o ecuație valorică între parcela expropriată și cea rămasă la dispoziția titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea îndemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice. Reținând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite urmare directă a aceluiași drept de proprietate (cauza Viașu c. României) și constatând că, pentru restul terenului neexpropriat, reclamanții au rămas proprietari deplini fără a pierde vreo posibilitate de folosință sau posesiune, curtea a apreciat că exproprierea pentru construcția șoselei de centură nu produce vreun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas, care poate fi utilizat, în continuare, drept teren agricol de cultură.

Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța au declarat recurs reclamanții, iar, prin decizia nr. 7496 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursul, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În considerente, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză, întrucât acesta nu respectă criteriile legale în ceea ce privește valoarea imobilului expropriat și a prejudiciului pretins de reclamanți, și nu să își însușească punctul de vedere exprimat de expertul desemnat de expropriator, care, la rândul său, nu a respectat, cel puțin referitor la prima dintre valori, criteriul reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, și anume „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză”.

Aceasta cu atât mai mult cu cât apelantul-pârât însuși a solicitat, prin cererea de apel, efectuarea unei noi expertize și doar, în subsidiar, reținerea valorii stabilite în opinia minoritară. Înalta Curte a constatat că valoarea terenului expropriat, de 16 euro/mp, propusă de expertul F., a fost însușită în mod greșit de instanța de apel, deoarece stabilirea acesteia nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că, deși trebuia avută în vedere valoarea terenului de la data întocmirii raportului de expertiză în instanță, respectiv decembrie 2010, expertul s-a raportat la valoarea terenului de la data întocmirii raportului de evaluare - 17.07.2008. În plus, expertul nu a avut în vedere tranzacții perfectate cu privire la terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială în care este situat și terenul în litigiu, ci doar oferte de vânzare publicate în diferite ziare locale.

A apreciat, de asemenea, că în mod greșit instanța de apel a avut în vedere, la confirmarea opiniei expertului desemnat de expropriator, evaluările imobiliare din Raportul de evaluare globală al Camerei Notarilor Publici, deoarece acestea se referă la valori corespunzătoare anului 2009, iar nu la valori specifice anului 2010, de la data efectuării expertizei în fond. Instanța de recurs a concluzionat în sensul că se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, pentru a se efectua o nouă expertiză, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând ca la stabilirea daunelor invocate de proprietar, cauzate de expropriere, să se aibă în vedere cerința unui prejudiciu cert, în sensul legii civile, fie că este vorba de un prejudiciu actual, fie despre un prejudiciu viitor.

De asemenea, Înalta Curte a dispus ca instanța de apel, în rejudecare, să aprecieze și asupra necesității suplimentării probatoriului pentru dovedirea despăgubirilor pretinse. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, la data de 24.10.2013, instanța dispunând administrarea probei cu înscrisuri, precum și efectuarea unei noi expertize. Prin încheierea nr. 109/C din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Galați, urmare admiterii cererii de strămutare formulată de reclamanți, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea nr. 3884 din 4 decembrie 2014 (Dosar nr. x/1/2014).

La Curtea de Apel Galați, secția I civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 05.01.2015, sub nr. x/118/2009*. Prin decizia nr. 99/A din 12 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât împotriva sentinței civile nr. 672 din 09 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în Dosarul nr. x/118/2009; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 47.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2.074 mp, situat în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanța, parcela A 420/4/1 lotul 1 (în loc de 198.537 euro, cât s-a stabilit prin sentința atacată); a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a înlăturat din cuprinsul acesteia dispozițiile contrare deciziei pronunțate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a avut în vedere că, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituționale. A reținut instanța de apel că, în speță, reclamanților le-a fost expropriată o suprafață de 2.074 mp teren, care face parte dintr-un lot mai mare, de 5.000 mp, rămânându-le în proprietate diferența de 2.926 mp.

Prin urmare, despăgubirea care se cuvine reclamanților, urmare exproprierii, se compune din valoarea reală a suprafeței de 2.074 mp, trecută efectiv în proprietatea statului, și din valoarea prejudiciului cauzat lotului rămas în proprietatea acestora, de 2.926 mp, valori ce urmează a fi stabilite în raport de momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate, respectiv iunie 2009, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015. Instanța de apel a mai constatat că ultima expertiză efectuată, ale cărei obiective au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, cu cele ale deciziei Curții Constituționale, dar și cu îndrumările deciziei de casare, a stabilit că valoarea terenului expropriat, în suprafață de 2.074 mp, este de 34.760 euro.

Evaluarea s-a făcut având ca moment de referință data de 04.06.2009, când a avut loc transferul dreptului de proprietate, ținându-se cont de toate elementele de identificare ale terenului, pe baza analizei pieței imobiliare și a standardelor de evaluare ANEVAR, prin metoda comparației directe, experții folosind trei modele comparabile, respectiv oferta de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu (15 euro/mp, data ofertei fiind 03.07.2009, pentru un teren situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2, în suprafață de 23.000 mp, cu deschidere de 100 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 1,5 km la nord-vest de terenul evaluat), prețul cu care se vindeau în aceeași unitate administrativ-teritorială, în perioada de referință, terenuri similare celui în litigiu (fiind avut în vedere, în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, care a vizat un teren în suprafață de 4.837 mp, situat în parcela A 420/43, lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 700 m la sud de terenul evaluat, pentru care prețul tranzacției a fost de 18,81 euro/mp, și un alt imobil expropriat prin Hotărârea nr. 156 din 04 iunie 2009, din comuna Cumpăna, parcela 420/8/1, în suprafață de 526 mp, cu deschidere de 25 m, acces pe drum asfaltat,

situat la aproximativ 50 m la est de terenul evaluat, pentru care prețul tranzacției a fost de 16 euro/mp, data tranzacției fiind octombrie 2009). A fost determinată, astfel, o valoare medie de 16,76 euro/mp, foarte apropiată de cea oferită de pârât la momentul exproprierii, ceea ce a condus la o valoare de 34.760 euro pentru întreaga suprafață expropriată de 2.074 mp. În ceea ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirii cuvenite reclamanților, respectiv prejudiciul cauzat lotului rămas în proprietatea acestora, urmare exproprierii, prin expertiză s-a stabilit că valoarea acestuia este de 12.260 euro.

Experții au opinat că exproprierea lotului nr. 1, în suprafață de 2.074 mp, a avut drept consecință scăderea valorii parcelei 2, în suprafață de 2.926 mp, prin aceea că lotul rămas în proprietatea reclamanților nu mai are deschidere la DN 413, accesul făcându-se pe un drum de exploatare și că are forma unui trapez, ascuțit pe latura nordică, ceea ce îl face mai greu de exploatat ca teren agricol și de un interes diminuat pentru o eventuală înstrăinare. De asemenea, au apreciat că, în aceste condiții, valoarea de piață a terenului rămas în proprietatea reclamanților s-a diminuat cu 25%, din calcule rezultând suma de 12.260 euro. S-a avut în vedere și în acest caz valoarea de 16,76 euro/mp.

Curtea a apreciat că expertiza efectuată în cauză a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, concluziile la care experții au ajuns, în opinia majoritară, fiind în concordanță cu situația reală a terenului, cu prețurile practicate și cu valoarea altor terenuri similare celui în litigiu de la data exproprierii și că, deși expertul desemnat la solicitarea reclamanților a semnat raportul de expertiză „cu obiecțiuni”, nu a înțeles să formuleze efectiv, în scris, obiecțiuni și nu le-a transmis nici ulterior la dosar, separat, deși a fost acordat termen în acest sens.

Instanța de apel a considerat că solicitarea reclamanților de a se avea în vedere la soluționarea cauzei primul raport de expertiză nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, la efectuarea acestuia nu a fost avută în vedere situația intervenită prin pronunțarea Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, în sensul că evaluarea nu s-a făcut în raport de momentul exproprierii, iunie 2009, iar, pe de altă parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

De asemenea, cererea reclamanților ca la soluționarea cauzei să fie avută în vedere expertiza efectuată în apel la Curtea de Apel Constanța, în cuprinsul căreia, în opinia majoritară, experții au stabilit o valoare a despăgubirilor de 80.000 euro, nu a fost primită, întrucât instanța de apel a apreciat că aceasta nu a fost efectuată potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, în sensul că, la efectuarea acesteia, experții nu au avut în vedere tranzacții perfectate cu privire la terenuri de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat și terenul în litigiu.

Or, abia după depunerea la dosar a acelui raport de expertiză, prin încheierea din data de 18.11.2014, Curtea de Apel Constanța a admis obiecțiunile formulate de reclamanți și a dispus ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite acestora, urmare exproprierii suprafeței în litigiu, cu luarea în considerare, ca și comparabile, pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de expropriere și a datelor rezultate din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, precum și a celor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 653 din 11 martie 2009, existente la dosar.

Imediat după acest moment, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galați și, urmare lipsei răspunsului la obiecțiuni, publicării deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 și solicitării exprese a reclamanților, formulate în fața instanței la data de 16.05.2015, instanța de apel a dispus efectuarea noii expertize, cu obiective clar stabilite, de comun acord cu părțile și în concordanță cu dispozițiile deciziei de casare. Sub un alt aspect, Curtea a apreciat că suma de 80.000 euro la care au ajuns experții este greșită, calculul fiind în contradicție cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, în concluzii s-a menționat că valoarea despăgubirilor pentru loturile 1 și 2, în prețuri iunie 2009, este de 7.500 euro, sens în care, față de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, experții au considerat că trebuie avută în vedere valoarea oferită de expropriator, de 16 euro/mp, raportată, însă, la întreaga suprafață de 5.000 mp.

Instanța de apel a considerat că această concluzie este eronată, întrucât reclamanților le-a fost expropriată doar suprafața de 2.074 mp, astfel că doar pentru acest lot sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând contravaloarea reală, conform art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 33/1994, pentru restul de teren, de 2.926 mp rămas în proprietate, fiind îndreptățiți să primească, potrivit art. 26 alin. (1) teza a II-a din acest act normativ, doar contravaloarea prejudiciului cauzat, urmare exproprierii. Prin urmare, experții ar fi trebuit să stabilească, în primul rând, valoarea lotului expropriat și, în al doilea rând, dacă lotul ce le-a rămas reclamanților în proprietate a fost prejudiciat prin expropriere, respectiv dacă acestuia i-a scăzut valoarea, situație în care reclamanții ar fi fost îndreptățiți să primească despăgubiri constând în această diferență de valoare.

Nici solicitarea reclamanților de a se avea în vedere opinia exprimată de expertul E. în etapa procesuală a fondului nu a fost primită de instanța de apel, întrucât s-a constatat că această expertiză a fost înlăturată prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispoziția expresă a instanței de control judiciar fiind în sensul refacerii expertizei. În consecință, Curtea, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului cauzat prin expropriere, a dispus despăgubirea acestora cu suma de 47.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul B.N.R. din ziua plății. Suma se compune, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, din valoarea reală a lotului expropriat, în suprafață de 2.074 mp, respectiv suma de 34.760 euro, și din valoarea prejudiciului cauzat lotului nr. 2, de 2.926 mp, rămas în proprietatea reclamanților, respectiv suma de 12.260 euro.

Prejudiciul a fost, în opinia Curții, cert, existența și întinderea lui fiind sigure, demonstrate și evaluate de către experți, astfel că se impune a fi reparat. La acordarea sumei de 47.020 euro, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora rezultatul expertizei va fi comparat cu oferta și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs atât reclamanții, cât și pârâtul, în drept fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului, ca nefondat, iar, în subsidiar, dacă se consideră expertiza III a fi legală, modificarea deciziei, în sensul stabilirii despăgubirii la nivelul datelor combinatorii certe, rezultate din cele trei rapoarte de expertiză, respectiv reținerea comparabilei nr. 1 din expertiza III, aplicată la întregul lot, minus valoarea lotului 2 din expertiza I, în total 480.375 lei, cu dobândă și inflație, sau casarea cu trimitere, spre rejudecare. Astfel, au arătat că instanța de apel nu a constatat, în considerente, că utilizarea comparabilei 3 reprezintă o încălcare în fapt a dreptului de contestare a despăgubirilor în materia exproprierilor, prevăzut de art. 9-10 din Legea nr. 198/2004 și art. 23 și 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, au susținut încălcarea de către instanța de apel a rolului său activ, recunoscut de prevederile art. 129 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a analizat raportul de expertiză și a respins obiecțiunile, după ce anterior a respins și solicitarea privind obligarea expertului de a se înfățișa în instanță pentru a da unele lămuriri. Recurenții-reclamanți au invocat încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituția României, republicată, care garantează proprietatea privată, precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul la protecția proprietății și la respectarea bunurilor sale. Totodată, au menționat că hotărârea încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității relative de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., avându-se în vedere că, în apel, Curtea de Apel Galați a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, desemnând alți experți. În opinia recurenților-reclamanți, raportul de expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 și art. 210 C. proc. civ., și pentru că aceștia au fost citați la Palatul de Justiție din Galați în loc de „la fața locului” și pentru necuprinderea părerii celui de-al treilea expert. Or, când sunt mai mulți experți cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia. În speță, la termenul de judecată din 27.04.2016, următor comunicării raportului, prin obiecțiunile depuse la dosar, deși au arătat faptul că nu au fost citați legal, prin carte poștală, pentru data când s-a efectuat expertiza, instanța a respins această apărare.

Or, neregularitatea nu se acoperă prin prezența formală a expertului ales, întrucât acesta are calitatea de membru al comisiei de experți, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar nu de expert parte în condițiile art. 18 din O.G. nr. 2/2000. Recurenții-reclamanți au mai susținut că prejudiciul pe care l-au suferit constă în faptul că nu au putut discuta comparabilele luate în calcul, nu au avut posibilitatea să-i predea expertului din Galați alte comparabile și să depună înscrisul emis de SC C. SA, din care rezultă că lotul rămas este înfundat, deoarece exproprierea a 125 mp, aferentă drumului de acces, s-a produs mult mai târziu, respectiv în 2013. Prin urmare, este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză.

Au precizat că instanța de apel nu a cercetat fondul pricinii deduse judecății, din moment ce a autorizat, ca principală probă a hotărârii sale, o ofertă a expropriatorului, necontestată. Pe de altă parte, instanța de apel nu a coroborat această lucrare cu prima de acest fel, efectuată în cauză, ca și cum aceasta din urmă ar fi fost exclusă de drept. Recurenții-reclamanți au invocat și aprecierea eronată de către instanța de apel a deciziei de casare, considerând că Înalta Curte a anulat primul raport de expertiză, că a impus înlocuirea experților și că raportul nu putea fi refăcut, ci numai înlocuit cu o altă lucrare de specialitate. În cauză, instanța de apel nu a examinat concluziile primului raport de expertiză prin prisma Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale.

Prin recursul formulat, recurentul-pârât a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004. Recurentul-pârât a arătat că art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este cea cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă, precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate. Valoarea de piața a terenului, echivalentă celei apreciate ca fiind reală la momentul exproprierii, trebuie să se stabilească în raport de piața imobiliară, precum și de elementele esențiale care privesc transferul dreptului de proprietate, prin raportare la data exproprierii, iar nu la un moment ulterior, propice vânzării.

Or, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că valoarea a fost determinată ținându-se seama de poziția parcelei de teren în apropierea intravilanului municipiului Constanța. Recurentul-pârât a contestat opinia exprimată de expertul F., care a constatat că terenul se află în mijlocul terenului agricol, la o distanță apreciabilă de municipiul Constanța, și a menționat că evaluarea trebuie făcută la nivelul anului 2009 și nu din perspectiva anului 2027, când se presupune că terenul va face parte din etapa III A zona metropolitană rezidențială a Constanței, ipoteză care nu are elemente de susținere în viitorul apropiat. A mai susținut recurentul-pârât că nu a fost dovedit prejudiciul suferit de recurenții-reclamanți prin expropriere.

Astfel, a opinat că valoarea prejudiciului trebuia determinată de expert, ca fiind diferența dintre valoarea totală a terenului și cea a suprafeței de teren expropriate, la care se adaugă valoarea de teren a suprafeței de teren rămase neexpropriate. A arătat că prejudiciul trebuie să fie cert sub aspectul procedurii lui, condiție neîndeplinită în speță. Pierderile proprietarului constau în beneficii economice certe, care pot fi dovedite prin situații concrete anterioare. De asemenea, recurentul-pârât a invocat art. 2 și 3 din Legea nr. 198/2004 modificată și completată, care definesc lucrările de utilitate publică pentru construirea drumurilor de interes național, precum și art. 4 din lege, care stabilește expres că obiectul exproprierii îl reprezintă doar imobilele care constituie coridorul de expropriere.

În opinia sa, Legea nr. 198/2004 are caracter special față de Legea nr. 33/1994, aspect care exclude posibilitatea legală de extindere a obiectului de expropriere în afara coridorului stabilit prin studiul de fezabilitate.

A învederat că, în mod eronat, în considerentele deciziei instanței de apel se motivează scăderea valorii lotului nr. 2, în suprafață de 2.926 mp, în sensul că acesta nu mai are deschidere la DN 413. Accesul la terenul rămas în proprietatea recurenților-reclamanți, în urma exproprierii, nu a suferit o diminuare valorică semnificativă, terenul poate fi în continuare utilizat conform destinației sale (de teren agricol), accesul realizându-se, fără probleme, pe un drum de exploatare care face legătura cu DN 413. Este cert faptul că, la momentul exproprierii, terenul avea regimul juridic de teren agricol extravilan, pe care nu se puteau realiza construcții civile sau industriale, ci doar exploatări exclusiv agricole, motiv pentru nu se poate pune problema unei devalorizări, terenul putând fi exploatat în continuare potrivit destinației sale agricole.

Părțile în cauză nu au formulat întâmpinare. În recurs nu s-au administrat probe noi. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, prin prisma prevederilor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, instanța de recurs constată că, în cercetarea criticilor cu care a fost sesizată, va avea în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 304 pct. 5 [temei de drept reținut în raport de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care s-au invocat situații concrete de nelegalitate referitoare la limitele rejudecării apelului, determinat de dispozițiile deciziei de casare anterioare, care sunt obligatorii, precum și aspecte ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept incidente în cauză.

În speță, prin decizia de casare, pronunțată anterior Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, Înalta Curte a dat îndrumări instanței de apel în sensul de a efectua un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de a administra dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții și probe necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de reclamanți pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite. În rejudecare, inițial, Curtea de Apel Constanța a dispus, prin încheierea din 2 decembrie 2013, efectuarea unei noi expertize și a constatat necesară emiterea unor adrese către Primăria comunei Cumpăna pentru a se obține relații cât privește regimul juridic al imobilului expropriat.

De asemenea, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv contracte privind vânzarea de terenuri de aceeași categorie în comuna Cumpăna, autorizând pe reclamanți „să facă diligențe la notari publici”. La dosar au fost înaintate două contracte de vânzare-cumpărare tranzacționate în perioada decembrie 2008, respectiv martie 2009, pentru parcela A 420 și parcelele limitrofe. La întocmirea expertizei, experții G. și H. s-au raportat, pentru stabilirea despăgubirilor aferente anilor 2009, respectiv 2014, la valorile înscrise în Ghidul valorilor orientative ale proprietăților imobiliare din jud. Constanța. La rândul său, expertul E. a opinat că valoarea reală a imobilului expropriat trebuie determinată conform Standardelor de evaluare ANEVAR, iar nu prin prisma aplicării unor valori din Ghidul valorilor orientative ale proprietăților imobiliare din jud. Constanța 2009, elaborat pentru uzul Camerei Notarilor Publici.

Acest expert a stabilit valoarea despăgubirilor solicitate luând în calcul oferte de tranzacționare, iar nu tranzacții perfectate cu privire la terenuri de același fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat și terenul în litigiu. Ulterior depunerii la dosar a acestui raport de expertiză, prin încheierea din data de 18.11.2014, Curtea de Apel Constanța a admis obiecțiunile formulate de reclamanți și a dispus ca experții să stabilească despăgubirile cuvenite acestora, urmare exproprierii suprafeței în litigiu, cu luarea în considerare, ca și comparabile, pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de expropriere, a datelor rezultate din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, precum și a celor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 653 din 11 martie 2009, existente la dosar.

După acest moment dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galați și, urmare lipsei repetate a răspunsului la obiecțiuni, publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015 și solicitării exprese a reclamanților, formulată prin petiție, la data de 23.03.2015 și, în fața instanței, la data de 16.05.2015, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, cu obiective clar stabilite de comun acord cu părțile și în concordanță cu dispozițiile deciziei de casare. Noul raport de expertiză, cel omologat de instanța de apel, a fost întocmit de expert I., desemnat de instanță, de expert E., desemnat de reclamanți și de expert H., desemnat de pârât și a fost depus la dosar la data de 16.03.2016.

Reclamanții au fost convocați, în fața Palatului de Justiție din Galați, pentru data de 1.03.2016, respectiv la sediul primăriei comunei Cumpăna, jud. Constanța, pentru data de 11.03.2016, pentru a participa la efectuarea expertizei, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform înscrisurilor atașate la raportul de expertiză, pentru prima convocare reclamanții au fost citați la adresa din Constanța, indicată de aceștia în cererea de chemare în judecată. Potrivit mențiunilor efectuate de experți, confirmarea de primire pentru a doua convocare adresată reclamanților nu a fost returnată până la data depunerii expertizei. În speță, prin acest ultim raport de expertiză depus la dosar, evaluarea experților I. și H. a avut ca moment de referință data de 04.06.2009, când a avut loc transferul dreptului de proprietate, ținându-se cont de elementele de identificare ale terenului, pe baza analizei pieței imobiliare și a standardelor de evaluare ANEVAR.

Experții au folosit trei modele comparabile, respectiv oferta de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu (15 euro/mp, data ofertei fiind 03.07.2009, pentru un teren situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2, în suprafață de 23.000 mp, cu deschidere de 100 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 1,5 km la nord-vest de terenul evaluat), contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008 (care a vizat un teren în suprafață de 4.837 mp, situat în parcela A 420/43, lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 700 m la sud de terenul evaluat, pentru care prețul tranzacției a fost de 18,81 euro/mp) și un alt imobil expropriat prin Hotărârea nr. 156 din 04 iunie 2009, din comuna Cumpăna, parcela 420/8/1 (în suprafață de 526 mp, cu deschidere de 25 m, acces pe drum asfaltat, situat la aproximativ 50 m la est de terenul evaluat, pentru care prețul tranzacției a fost de 16 euro/mp, data tranzacției fiind octombrie 2009). În cuprinsul expertizei s-a consemnat faptul că expertul E. urmează a depune opinia separată pentru obiectivele stabilite de instanță, întrucât, potrivit acestuia, imobilele selectate drept comparabile de către instanță și ceilalți experți nu reprezintă toată plaja de valori la care se tranzacționează terenurile în zona imobilului în litigiu.

Acest expert nu a prezentat instanței de apel opinia sa până la data la care dezbaterile asupra fondului au fost închise. A precizat doar că s-a adresat Primăriei Cumpăna pentru a obține noi relații privind tranzacțiile efectuate la nivelul acestei unități administrativ teritoriale, răspunsul primit fiind atașat împreună cu actele obținute (adresa nr. 2330 din 16 martie 2016). La termenul de judecată din 27.04.2016, Curtea de Apel Galați a respins obiecțiunile formulate de reclamanții la raportul de expertiză întocmit de experții I. și H., cât privește utilizarea necorespunzătoare a comparabilei nr. 3 (înscris care nu reflectă prețul cu care se vând în aceeași unitate administrativ-teritorială, în perioada de referință, terenuri similare celui în litigiu), în considerarea faptului că au fost respectate pe deplin obiectivele încuviințate de instanță în apel pentru administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Înalta Curte constată, totodată, că, prin decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a apreciat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale, așa încât, în cauză, astfel cum a reținut și instanța de apel, se impunea ca, la efectuarea expertizei, pentru determinarea despăgubirilor aferente exproprierii, experții să se raporteze la momentul pierderii dreptului de proprietate de către reclamanți.

Prin urmare, în cauză, respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impunea ca, în efectuarea noii expertize - încuviințată cu ocazia rejudecării cauzei - să fie avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială cu cel în litigiu încheiate în anul 2009, ca moment al realizării expertizei, în raport de data pierderii dreptului de proprietate de către reclamanți, sau într-o perioadă cât mai apropiată de acest moment.

În speță, însă, instanța de apel a validat în mod greșit un raport de expertiză însușit de doi dintre experții desemnați, în cuprinsul căruia drept comparabile au fost utilizate o ofertă de vânzare-cumpărare de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu (data ofertei fiind 03.07.2009, pentru un teren situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela A 360/21, lot 2, în suprafață de 23.000 mp, cu deschidere de 100 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 1,5 km la nord-vest de terenul evaluat), contractul de vânzare-cumpărare nr. 4221 din 05 decembrie 2008, încheiat pentru un teren în suprafață de 4.837 mp, situat în parcela A 420/43, lot 2/1/2, având deschidere de 24 mp și acces pe drum de exploatare, situat la aproximativ 700 m la sud de terenul evaluat, precum și un alt imobil expropriat prin Hotărârea nr. 156 din 04 iunie 2009, din comuna Cumpăna, parcela 420/8/1, în suprafață de 526 mp, cu deschidere de 25 m, acces pe drum asfaltat, situat la aproximativ 50 m la est de terenul evaluat.

Or, este de reținut că, în stabilirea despăgubirilor, raportarea la criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 și-ar găsi justificare, astfel cum s-a statuat în jurisprudență - doar în condițiile în care s-ar face dovada unor demersuri la instituții abilitate (direcția locală de impozite și taxe, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, camera notarilor publice ș.a.) pentru a obține informații privind prețurile din tranzacții de vânzare-cumpărare a unor imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială cu terenul expropriat, încheiate în perioada exproprierii, ori în vecinătatea acestei perioade de referință, iar, în urma acestor demersuri, s-ar constata imposibilitatea obținerii unor astfel de informații din cauza lipsei tranzacțiilor.

În cauză, din verificarea lucrărilor reiese că aceste demersuri s-au făcut parțial, chiar de către reclamanți ori de expertul desemnat de aceștia, în acord cu dispozițiile deciziei de casare, însă acestea, chiar insuficiente fiind, nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză în acord cu prevederilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994. Pe de altă parte, pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulație, „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel”, experții nu au reținut că nu ar exista tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau că datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile, folosind drept comparabile, în mod greșit și fără nicio justificare, o ofertă de vânzare preluată de pe site-uri imobiliare, dar și rezultatul obținut de expropriați într-o altă expropriere..

În acest context, Înalta Curte constată că, fără să cenzureze aceste aprecieri ale celor doi experți, instanța de apel și-a însușit necritic concluziile expertizei. Aceasta, în condițiile în care, pentru determinarea corectă a elementelor de fapt ale pricinii, trebuia să lămurească prioritar dacă există tranzacții corespunzătoare pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, iar, în subsidiar, ce înseamnă inexistența unor tranzacții efective suficiente (ceea ce ar însemna, per a contrario, că asemenea tranzacții au avut totuși loc, dar au fost considerate insuficiente, deși dispoziția legală nu impune existența unui număr de tranzacții pentru a fi luate în considerare) și, de asemenea, pentru ce motiv datele obținute din tranzacțiile efectuate nu ar fi credibile.

Or, în această manieră de soluționare a cauzei a lipsit rolul activ al instanței, care era obligată să lămurească - în condițiile unor constatări incomplete și nedemonstrate ale experților - tranzacțiile întocmite efectiv la nivelul unității administrativ-teritoriale, în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului expropriat, cu atât mai mult cu cât, prin decizia de casare anterioară, s-a dispus în acest sens. Neprocedând în această modalitate, încălcând dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experților (vizând tranzacții nerelevante ori în număr insuficient, respectiv înscrisuri care nu pot fi analizate din perspectiva normei de drept invocate). Cât privește recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte mai reține că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu a constatat că utilizarea celei de-a treia comparabile în determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilul expropriat reprezintă, astfel cum susțin acești recurenți, o încălcare a dreptului de contestare a despăgubirilor în materia exproprierilor.

Așadar, o astfel de hotărâre (de stabilire a despăgubirilor în procedura de expropriere) nu se încadrează în sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”. Așa cum s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma de mai sus are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o data apropiată celei la care a intervenit exproprierea. „Prețul de piață” este considerat a fi prețul cel mai probabil, la o anumita dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe acest temei, în măsura în care se înfățișează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de același fel cu terenul în litigiu, instanța ar putea cenzura valoarea inserata în raportul de expertiza, apreciind, eventual, asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate. În speță, față de situația de fapt prezentată, instanța de apel putea pune în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză în condițiile în care s-a contestat folosirea greșită a unor comparabile (indicate anterior) și s-au depus la dosar noi contracte de vânzare cumpărare. Înalta Curte apreciază, în acest context, că atât timp cât instanța de apel nu a exercitat un rol activ în soluționarea raportului juridic dedus judecății, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., conform îndrumărilor date prin decizia de casare, rol activ care nu este exclus de obligația ce subzistă în sarcina reclamanților de a proba pretențiile deduse judecății, în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. De altfel, neconformarea în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii. Înalta Curte constată, totodată, că recurenții-reclamanți au invocat încălcarea formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității relative de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că, în apel, Curtea de Apel Galați a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, desemnând alți experți.

În cauză, însă, din această perspectivă o astfel de critică nu este fondată, instanța având posibilitatea ca, în raport de dispozițiile art. 201 C. proc. civ., să cunoască părerea unor specialiști pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, în acest sens numind, fie la cererea părților, fie din oficiu, unul sau trei experți (în cazul de față s-a procedat la înlocuirea unuia dintre experții care au participat la realizarea expertizei în fața Curtea de Apel Constanța). În măsura în care partea are obiecțiuni în privința persoanei desemnate drept expert, are la dispoziție prevederile art. 204 C. proc. civ., norme pe care, în speță, de altfel, recurenții-reclamanți le-au și invocat. Instanța de apel a respins cererile de recuzare formulate împotriva expertului I.. În speță, în plus, recurenții-reclamanți au susținut că raportul de expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 și art. 210 C. proc.

civ., pentru că aceștia au fost citați la Palatul de Justiție din Galați în loc de „la fața locului” și pentru necuprinderea părerii celui de-al treilea expert. Înalta Curte constată că, în situația de față, dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în principal pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu respectarea prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, nu se mai impune analizarea celorlalte neregularități invocate de recurenții-reclamanți cu privire la convocarea acestora de către experți la efectuarea expertizei ori la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză. În rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere dispozițiile art. 208 și 210 C. proc.

civ., articole de drept invocate ca fiind încălcate prin recursul formulat de recurenții-reclamanți. În consecință, cum, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și nu a fost pe deplin lămurită situația de fapt și, astfel, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor legale incidente invocate ca temeiuri de drept ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 99/A din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Astfel fiind, având în vedere considerentele care preced, Înalta Curte opinează că, în rejudecare, instanța de trimitere urmează a veghea la corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, re