ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2744/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2744/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială mr.11518 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC G.E.I. SRL, reținând în esență faptul că factura comercială nu se confundă cu actul juridic încheiat de părți în vederea derulării unor operațiuni comerciale și în consecință nu i se poate aplica sancțiunea nulității pentru vicii de consimțământ, această măsură fiind specifică numai actelor juridice civile. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat prin Decizia nr. 565 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că factura încheiată - de către reclamantă - un act de vânzare - cumpărare în formă simplificată în lipsa unor clauze scrise nu se poate deduce conținutul acestuia referitor la tipul aparatelor comandate și cuvenite și cele furnizate, iar din probele administrate nu a rezultat cu certitudine care sunt mijloacele viclene exteriorizate folosite de pârâtă împotriva reclamantei care să o fi determinat pe aceasta la semnarea și acceptarea facturii fiscale a cărei anulare s-a solicitat. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.Recursul este netimbrat și nemotivat. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată și republicată: „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii”.
Cum petenta nu a depus taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare, obligație prevăzută imperativ de actul normativ menționat, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, în sensul anulării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC R. SA București împotriva Deciziei nr. 565 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.