ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2020

HOTĂRÂRE

12.11.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra conflictului de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la 29.11.2019, creditoarea A. în contradictoriu cu debitoarea B., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 3.708,54 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate și penalități de întârziere, precum și daune contractuale pentru rezilierea înainte de expirarea duratei contractuale a contractelor de prestări servicii C. nr. x/11.12.2012, nr. x/10.10.2014, nr. x/01.04.2015, nr. x/18.04.2016, nr. x/25.10.2016.

Prin sentința civilă nr. 3897/2020 din 22 iunie 2020, Judecătoria Baia Mare, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că litigiul de față este unul care vizează raporturile dintre un profesionist și un consumator, iar debitoarea, persoană fizică se încadrează în noțiunea de consumator în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Pretențiile solicitate de creditoare decurg din contractul de prestări servicii de telecomunicație încheiat între C. S.A. și debitoare, cesionat ulterior către A..

Instanța a invocat dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care instituie un caz de competență teritorială exclusivă de la care se poate deroga prin convenție doar după nașterea dreptului la despăgubire, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând potrivit verificărilor efectuate la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date că debitoarea are domiciliul în județul Iași, a stabilit faptul că, competența în soluționarea cererii aparține instanței de la domiciliul consumatorului, respectiv Judecătoriei Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 13 iulie 2020 sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 30.09.2020, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii de chemare în judecată, raportat la Decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii.

Prin decizia sus menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța investită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai arată că deși decizia invocată face trimitere la competența materială, instanța apreciază că aceasta se aplică în mod corespunzător și în cazul competenței teritoriale exclusive, sens în care reține că invocarea excepției necompetenței teritoriale exclusive după primul termen de judecată nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, instanța a reținut că în cadrul ședinței de judecată din data de 20.01.2020, instanța a stabilit prin încheiere interlocutorie competența teritorială a Judecătoriei Baia Mare, eventuala lipsă de procedură putând fi invocată în acord cu dispozițiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. numai la termenul la care ea s-a produs.

Față de aceste considerente, Judecătoria Iași, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 7896/2020 din 30 septembrie 2020 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare și constatând ivit conflictul negativ de competență a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între Judecătoria Baia Mare și Judecătoria Iași care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate de creditoarea A., Înalta Curte constată că obiectul cererii introductive îl constituie obligarea debitoarei la plata serviciilor de telecomunicație neachitate potrivit contractului de prestări servicii, prin urmare litigiul de față fiind unul care se opune de un profesionist unui consumator.

Din punct de vedere al competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei rază se află domiciliul consumatorului.

În acest cadru procesual, din perspectiva regimului juridic al excepțiilor de necompetență, se impune a se analiza în ce măsură prima instanță putea să invoce, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive, la termenul de judecată din 22 iunie 2020 (al treilea termen de judecată), constatând că este primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Este de observat că Judecătoria Iași a reținut că instanța de trimitere a stabilit prin încheierea interlocutorie din 20 ianuarie 2020 competența generală, materială și teritorială în soluționarea cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. raportat la decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii.

Se constată că în cauză, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare a fost invocată de către instanță, din oficiu, la termenul de judecată din 22 iunie 2020, constatând că este primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că, la primul termen de judecată acordat în cauză, respectiv 20 ianuarie 2020, Judecătoria Baia Mare nu a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale, însă din verificarea modului de îndeplinire a procedurii de citare la termenul următor, respectiv 16 martie 2020, a rezultat că aceasta nu este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 154 pct. 7 și art. 14 C. proc. civ.. Se reține că această împrejurare nu este de natură să înlăture legalitatea invocării excepției de către Judecătoria Baia Mare, care a respectat dispozițiile art. 130 C. proc. civ.

Aceste norme de procedură prevăd sancțiunea decăderii prin raportare la momentul invocării excepției, or, în speță, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare a fost legal invocată de către instanță la termenul primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecători la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

Alineatul (2) al aceluiași articol statuează că, în mod excepțional, în cazul în care, pentru stabilirea competenței, sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Or, în opinia Înaltei Curți, invocarea excepției de necompetență teritorială de soluționare a cauzei nu a fost efectuată ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care se apreciază că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe a fost cel din 22 iunie 2020, urmare a interogării bazei de date prin care s-a constatat că debitoarea are numele de B. și domiciliul în județul Iași.

Astfel, deși prin decizia nr. 31/2019 privind examinarea recursului în interesul legii s-a reținut că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța investită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, se reține că aceste statuări nu sunt incidente, necompetența fiind invocată în condițiile legii.

Reținerile instanței supreme din considerentele acesteia nu vin în contradicție cu cele anterior arătate, întrucât în speță s-a reținut că invocarea excepției a fost legală, cu respectarea termenului imperativ prevăzut de normele de procedură.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 121 C. proc. civ., Judecătoria Iași este competentă a soluționa pricina prin raportare la domiciliul pârâtei B..

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.