ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2019

Ședința publică din data de 9 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la 27.02.2019 creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., emiterea ordonanței de plată pentru suma de 6.132,89 RON ce reprezintă contravaloare servicii prestate și neachitate, din care suma de 338,68 RON reprezintă debit principal, iar suma de 5.794,21 RON reprezintă daune pentru încetarea prematură a contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a preluat prin cesiune contractele de furnizare de servicii de telecomunicații încheiate între C. S.A. și pârâta - debitoare, că la data cesiunii - 07.12.2017- exista din partea pârâtei un debit restant în valoare de 6.132,89 RON reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, din care suma de 338,68 RON reprezintă debit principal, iar suma de 5.794,21 RON reprezintă daune pentru încetarea prematură a contractului. A mai arătat că potrivit contractelor de furnizare de servicii, C. S.A. a prestat serviciile pentru care a emis lunar facturile depuse la dosar, însă pârâta nu a achitat facturile fiscale emise în urma serviciului prestat, motiv pentru care solicită și penalitățile de întârziere și daune pentru încetarea prematură a contractului, pârâta obligându-se să rămână sub contract o perioadă de minim 24 luni, motiv pentru care a beneficiat de subvenții la taxele de activare a serviciilor oferite și prestate de cesionară.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013, cele ale art. 1014 și următoarele C. proc. civ.

Judecătoria Tecuci, prin sentința civilă nr. 1232/30.05.2019 a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că litigiul privește protecția consumatorului față de faptul că acțiunea formulată în temeiul art. 1014 și următoarele din noul C. proc. civ., privitoare la ordonanța de plată are la bază un contract de prestări servicii încheiat între C. S.A. - profesionist prestator de servicii și pârâta consumator, cu sediul în București.

Față de această calificare a raportului juridic, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente normele cuprinse în art. 121 C. proc. civ. care stabilesc o competență teritorială exclusivă, în favoarea domiciliului consumatorului.

În ceea ce privește determinarea instanței competente teritorial, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 132 C. proc. civ., în art. 1016 C. proc. civ. și în art. 121 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 28.06.2019.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă, prin sentința nr. 9776/23.07.2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată, din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În temeiul art. 134 C. proc. civ. a constatat suspendată procedura până la soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, cea de-a doua instanță a reținut că litigiul dedus judecății nu privește protecția consumatorului în condițiile în care debitoarea nu are calitatea de consumator în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, context în care în cauză este în discuție o normă de competență teritorială relativă.

Astfel, în determinarea instanței competente teritorial cea de-a doua instanță a constatat incidente dispozițiile art. 170 alin. (1) C. proc. civ. și a făcut aplicarea art. 132 alin. (3) C. proc. civ. și a art. 1016 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Tecuci competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru motivele ce se vor arăta.

Înscrisurile existente în dosarul primei instanțe relevă următoarele aspecte:

La data de 17.02.2017 a operat cesiunea de creanță între C. S.A. și D. având ca obiect și creanța deținută împotriva debitorului B. S.R.L. aferentă codului de abonat împreună cu toate drepturile aferente rezultând din sau în legătură cu contractul.

La data de 19.04.2017 s-a finalizat tranzacția prin care cedentul creditor D. a transmis către cesionarul A. întreg portofoliu pe care îl deținea, în care se regăsește și creanța deținută împotriva debitorului B. S.R.L., creanță aferentă aceluiași cod de abonat.

Cesiunile au fost notificate în scris debitorului și, întrucât acesta nu achitat debitul restant, creditorul cesionar i-a comunicat o somație pentru a-și îndeplini obligația într-un termen limită, demers lipsit de finalitate, fapt ce a determinat creditorul să formuleze cererea de emitere a unei ordonanțe de plată.

În acest context temeiul juridic al prezentei acțiuni este contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 19.04.2019 în care A. este cesionar iar B. S.R.L. este debitorul cedat.

Clarificarea raporturilor juridice care au generat acest litigiu prezintă importanță în stabilirea naturii cauzei deduse judecății și, implicit, a normelor incidente în identificarea instanței competente teritorial în soluționarea pricinii.

Litigiul de față, astfel cum acesta este configurat de părți, obiect și cauză, nu se înscrie în domeniul de reglementare al Legii nr. 193/2000, fiind un litigiu între profesioniști în sensul art. 3 alin. (2) și (3) C. civ. și al dispozițiilor speciale cuprinse în art. 1.031 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora prevederile din Titlul IX C. proc. civ., ce are ca obiect de reglementare procedura ordonanței de plată, se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În contextul arătat, instanța competentă teritorial se determină conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ce cuprinde norme de competență teritorială, cu caracter relativ, de ordine privată, ce nu pot fi valorificate de părți decât în condițiile și termenele prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, întrucât excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, competența teritorială revine instanței mai întâi sesizate, Judecătoria Tecuci.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Judecătoria Tecuci este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.