ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1870/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la 21 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.423,58 RON, reprezentând debit principal, compus din contravaloarea serviciilor contractate și rate echipamente și din următoarele accesorii aferente debitului principal (dobânzi, venituri accesorii și cheltuieli de judecată): penalități de întârziere calculate conform contractului, de către creditorul cedent și înregistrate în facturile lunare, în valoare de 91,87 RON, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent, în cuantum de 1.937,37 RON, precum și penalități de întârziere, în procent de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (indicată în ultima factură emisă), până la achitarea integrală a debitului, penalități calculate la contravaloarea debitului principal mai sus indicat. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare), precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1026 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 189 din 27 ianuarie 2025, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Tecuci a reținut că acțiunea civilă a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 1026 și următ. C. proc. civ., referitoare la cererile de valoare redusă.

Evocând prevederile art. 1028 alin. (1) și (2) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 121 din același act normativ, prin care soluționarea cererilor de valoare redusă a fost atribuită, din punct de vedere teritorial, în competența exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului, Judecătoria Tecuci a remarcat că acțiunea civilă are la bază un contract de prestări servicii, încheiat între C. S.A., în calitate de profesionist (prestator de servicii), și pârâta B. S.R.L., în calitate de consumator, cu sediul social în jud. Iași.

Raportat la aceste aspecte, Judecătoria Tecuci a notat că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. stabilesc o competență teritorială exclusivă, în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, care, în prezenta cauză, este Judecătoria Iași.

Prin sentința civilă nr. 9547 din 25 iunie 2025, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iași a reținut că pârâta B. S.R.L. nu are calitatea de consumator, din acest motiv, în cauză, nefiind incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., iar instanța sesizată inițial neavând posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Instanța a constatat că, în Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, la pct. 1 și 13, au fost definite noțiunile de "operator economic" și "consumator", "operatorul economic" fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii, iar "consumatorul" fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

În acest context, Judecătoria Iași a notat că pârâta B. S.R.L. este o persoană juridică, ce nu are calitatea de consumator, în sensul textului de lege evocat, astfel că a apreciat că verificarea competenței se impune a se efectua prin raportare la dispozițiile art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 C. proc. civ.

Instanța a reținut că, în cauza de față, necompetența teritorială este de ordine privată și putea fi invocată doar de către pârât, prin formularul de răspuns, în acord cu prevederile art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 1030 alin. (4) C. proc. civ.

În condițiile în care pârâta B. S.R.L. nu a invocat excepția de necompetență teritorială, în modalitatea expusă, a constatat că această excepție nu putea fi pusă în discuție din oficiu de către instanța inițial sesizată, care a devenit competentă să soluționeze cauza.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Tecuci competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor argumente:

Litigiul asupra căruia poartă conflictul negativ de competență are ca obiect cererea de valoare redusă, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1026 C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 3.423,58 RON, reprezentând debit principal, compus din contravaloarea serviciilor contractate și rate echipamente, precum și din accesorii aferente debitului principal, constând în dobânzi, venituri accesorii și cheltuieli de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantumul prevăzut de lege (dobândă legală penalizatoare), precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii, s-a arătat că suma pretinsă prin acțiunea civilă provine din neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractele de furnizare servicii încheiate cu C. S.A., având ca obiect furnizarea/achiziționarea unor servicii de comunicații electronice oferite prin intermediul rețelei acestei societăți.

Recurenta a susținut că suma solicitată reiese din facturile fiscale emise de furnizorul serviciilor, de la care a cesionat creanța prin contractul de cesiune nr. x din 9 martie 2023, în privința căruia au fost efectuate formalitățile de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, cesiunea de creanță fiind comunicată pârâtei.

Conform art. 3 alin. (2) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

Înalta Curte constată că Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului conține o definiție similară a acestei noțiuni, în sensul acestui act normativ, operatorul economic fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Așadar, persoanele juridice nu au calitatea de consumator, în sensul dispozițiilor legale evocate, de protecția specifică acordată de legiuitor prin intermediul acestora beneficiind doar persoana fizică sau grupul de persoane fizice constituite în asociații.

Sub acest aspect, este relevantă jurisprudența Curții Constituționale, care, prin deciziile nr. 540/2024, nr. 807/2017, nr. 25/2018 și nr. 160/2019, a statuat constant că noțiunea de "consumator" (prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, ale cărei norme au fost vizate de neconstituționalitate, cu referire la situația în care parte la contractul de împrumut a fost o societate comercială), nu este una autonomă, ci este cea prevăzută la art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Curtea constituțională a stabilit că o persoană juridică, potrivit dreptului comun al acestei noțiuni, nu poate fi consumator, elocvente fiind considerate dispozițiile art. 187 din C. civ., potrivit cărora "Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general."

Reținând, așadar, că societatea comercială pârâtă nu are calitatea de consumator, Înalta Curte constată că nu este aplicabilă cauzei norma de competență prevăzută la art. 121 C. proc. civ., competența teritorială urmând a fi stabilită prin raportare la normele de drept comun, prevăzute de art. 1028 coroborate cu cele ale art. 107 din cod.

Potrivit art. 1028 alin. (1) C. proc. civ., în cazul cererilor de valoare redusă, "Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. (2) Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

Conform art. 107 alin. (1) din același act normativ, care instituie regula generală în materia competenței teritoriale, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, sediul social al pârâtei B. S.R.L. este în Tecuci, str. x, jud. Galați.

Astfel, în aplicarea normei de competență teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Tecuci, în circumscripția căreia se află sediul social al persoanei juridice pârâte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.