ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1992/2024

HOTĂRÂRE

31.10.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1992/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Caracal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata debitului principal de 804,38 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei și a ratelor echipamentului închiriat/achiziționat cu plata prețului în rate, la plata penalităților de întârziere conform contractului (calculate de către creditorul cedent și înregistrate pe facturile lunare) în cuantum de 104,21 RON, precum și la plata despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent în sumă de 9.611,86 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de creditorul cedent (data indicată în ultima factură) și până la data achitării integrale a debitului, penalități de întârziere calculate la valoarea debitului principal. În subsidiar, în cazul în care nu se vor acorda penalități de întârziere în cuantumul prevăzut în contract, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 341/2024 din 15 februarie 2024, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a decide astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., față de calitatea pârâtei de consumator, competența de soluționare a cererii aparținând Judecătoriei Timișoara, în a cărei rază teritorială se află sediul societății B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 20193 din 27 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecătoria Timișoara a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 121 din C. proc. civ., care reglementează un caz de necompetență teritorială absolută.

Astfel, s-a arătat că pârâta B. S.R.L. nu are calitate de consumator, ci pe aceea de profesionist, în acest sens fiind prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din C. civ.

Conform art. 2 din Legea nr. 193/2000, "(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

(2) Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia".

Or, pârâta din cauza dedusă judecății este o persoană juridică, mai exact, o societate înscrisă în Registrul Comerțului.

Prin urmare, raportat la calitatea pârâtei de profesionist și obiectul cauzei, competența în soluționarea litigiului nu era una exclusivă, ci era dată de regula generală în materia competenței teritoriale, înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.. Această normă însă, instituie o competență teritorială de ordine privată, aspect ce reiese din conținutul art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.

Judecătoria Timișoara a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Așadar, chiar și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului său, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială.

Pe cale de consecință, Judecătoria Caracal, chiar dacă nu este instanța din circumscripția sediului pârâtei, nu putea să invoce, din oficiu, necompetența teritorială, devenind competentă tocmai prin faptul neinvocării excepției de către pârâta B. S.R.L., prin întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 7 august 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal, pentru următoarele considerente:

Instanțele au fost învestite cu o cerere de valoare redusă, întemeiată pe prevederile art. 1.026 C. proc. civ., prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, persoană juridică, la plata debitului principal de 804,38 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate și rate echipamente, a penalităților de întârziere conform contractului calculate de către creditorul cedent și înregistrate pe facturile lunare în cuantum de 104,21 RON și a despăgubirii pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent în sumă de 9.611,86 RON.

Potrivit art. 1.028 C. proc. civ., instanța competentă să judece o astfel de cerere este judecătoria, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Înalta Curte constată că pârâta nu are calitate de consumator, astfel cum este definit acesta în art. 2 pct. 2 din Ordonanța nr. 21/1992, ci de persoană juridică, profesionist și, pe cale de consecință, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ. referitoare la litigiile cu consumatori.

În cauză este aplicabilă regula generală în materie de competență teritorială, edictată de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În ceea ce privește invocarea excepției de necompetență, se impune a fi distins după cum necompetența este de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată.

Or, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Din interpretarea textului de lege evocat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile legii, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța sesizată de reclamant nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, competența acestei instanțe fiind consolidată și câștigată definitiv cauzei.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.