ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2498/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC D.C. SRL a sesizat

Tribunalul Harghita și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, pârâta

SC H. SA să fie obligată la plata sumei de 344.968 Ron reprezentând penalități

pentru nelivrarea totală sau parțială a produselor solicitate de aceasta din

urmă conform contractului nr. 1712 din 29 martie 2005 și comenzilor emise de

beneficiar.

Litigiul a fost soluționat prin

sentința nr. 1903 din 24 mai 2007 prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantei

SC D.C. SRL, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 38.329,10 lei cu

titlu de penalități de întârziere precum și la plata cheltuielilor de judecată

aferente. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut,

interpretând clauzele contractului nr. 1712/2005, că penalitățile pot fi acordate

numai pentru plata cu întârziere a cantității de 2 t de napolitane, pentru rest

reținând că nu au fost trimise comenzi furnizorului potrivit stipulației din art.

3.2 lit. d) și anexelor la contract.

Sentința a fost apelată de ambele părți,

reclamanta apreciind că soluția este criticabilă pentru motivul că instanța de

fond nu a acordat penalitățile în cuantumul solicitat prin acțiunea

introductivă, iar pârâta pentru motivul că a fost greșit obligată la plată

întrucât nu datorează nicio sumă cu titlu de penalități de întârziere în plată.

Curtea de Apel Târgu Mureș a soluționat

cele două apeluri prin decizia nr. 100 din 21 decembrie 2007. În urma analizei

criticilor aduse sentinței și ținând seama de caracterul devolutiv al căii de

atac declanșate de părțile în proces, Curtea a respins cele două apeluri, ca

nefondate.

După ce a reverificat cadrul

contractual al litigiului instanța de apel a stabilit că între părți a existat

o convenție, contractul nr. 1712 din 9 martie 2005, care are putere de lege

între părțile contractante. Pe situația de fapt, Curtea a observat că

neînțelegerile părților provin din interpretarea clauzelor referitoare la

cantitatea de produse care trebuia livrată. În esență, potrivit instanței,

comenzile beneficiarei emise în executarea obligațiilor din contract trebuiau

însușite de furnizor. Interpretând clauzele contractului conform art. 982 și 978

C. civ., instanța de apel a mai stabilit că potrivit clauzei înscrisă în art. 3.2

din contract, cantitatea care putea fi comandată și livrată zilnic nu putea

depăși 2 t, așa încât, a apreciat că instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt. Susținerea pârâtei apelante privind excepția de neexecutare a

fost respinsă, Curtea statuând că anterior acestui litigiu societatea pârâtă a

promovat o acțiune pentru rezilierea contractului tocmai pe acest motiv al

neexecutării obligațiilor, iar acțiunea sa a fost respinsă irevocabil, sens în

care a citat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 840 din 22

februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 14102/1/2006. În opinia instanței de

apel această soluție dovedește faptul că apărările pârâtei apelante nu se

susțin.

Împotriva acestei decizii, pronunțată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, a declarat recurs pârâta SC H. SA MIERCUREA CIUC

prin care a criticat, în esență, respingerea apelului său declarat împotriva

sentinței instanței de fond.

În temeiul criticilor aduse deciziei,

pe care o consideră netemeinică și nelegală, recurenta pârâtă a solicitat

desființarea în totalitate a respectivei decizii și în fond respingerea

acțiunii.

În argumentarea motivului prevăzut de art.

304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a susținut că a luat toate măsurile

pentru organizarea producției și că a produs o cantitate suplimentară de

napolitane urmând ca această cantitate să fie livrată reclamantei, dar, pentru

că nu a primit comenzi în prima lună de la încheierea contractului, marfa nu a

putut fi livrată.

În opinia sa, recurenta a considerat

că prima care nu și-a respectat obligațiile contractuale a fost intimata

reclamantă sens în care a citat dispozițiile art. 3.2 lit. b) din contract.

A doua critică se referă la acțiunea de

reziliere a contractului care a format obiectul altui dosar ce a fost

soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 840

din 22 februarie 2007.

Potrivit recurentei instanța care a

soluționat acțiunea în reziliere nu a respectat prevederile art. 982 C. civ., prevederi

care au fost încălcate și de instanța de apel în acest dosar. În același sens a

susținut că încălcarea clauzelor contractuale stabilite de comun acord a fost

generată de reclamanta intimată întrucât a emis comenzi fără să respecte ceea

ce s-a convenit. Astfel, arată recurenta, deși instanța de apel a stabilit că

pentru ultimele trei comenzi nu s-a făcut dovada că au fost primite de pârâtă,

ceea ce ar fi dus la respingerea acțiunii, instanța a opinat că societatea sa trebuie

penalizată pentru că nu și-a realizat obligațiile contractuale. Această soluție

conform recurentei a fost posibilă întrucât instanța nu a coroborat clauzele

contractului și nu a ținut seama de probele administrate în cauză referitoare

la măsurile luate pentru punerea în aplicare a acestui contract. În concluzie,

recurenta a apreciat că nu se află în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor

contractuale și că nu poate fi obligată să plătească penalitățile de întârziere

așa cum au dispus instanțele anterioare.

Recursul este nefondat.

Din examinarea criticilor aduse deciziei

pronunțată de instanța de apel rezultă că recurenta a înțeles să solicite modificarea

soluției pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia o astfel de modificare este posibilă dacă decizia atacată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Potrivit motivului invocat, recurenta trebuia

să demonstreze că se află în una din cele două ipoteze ale textului art. 304 pct.

9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se află într-o cale extraordinară de atac

nedevolutivă care nu permite o reformare a hotărârii atacate decât pentru un

motiv de nelegalitate. Fără să țină seama de aceste prevederi, care se

raportează și la alin. (1) al art. 304 C. proc. civ., recurenta nu a demonstrat

lipsa de temei legal a deciziei întrucât din trimiterea făcută la clauzele

contractului nu rezultă că legea de drept material a fost încălcată prin

extinderea sau restrângerea conținutului ei.

Nici cea de-a doua ipoteză a textului art.

304 pct. 9 C. proc. civ., nu se regăsește în criticile formulate de recurentă.

Această concluzie se bazează pe analiza textelor de lege aplicabile speței,

referitoare la interpretarea clauzelor convenției, din care rezultă că s-a

făcut o aplicare corectă în litera și spiritul lor.

Faptul că recurenta nu-și însușește

modul de interpretare adoptat de instanță pentru dezlegarea pricinii nu încalcă

dispozițiile citate de aceasta. În realitate recurenta readuce spre analiză instanței

de recurs situația de fapt și îi cere să observe că nu se află în culpă, ceea

ce evident vizează netemeinicia și nu legalitatea deciziei atacate cu recurs.

Așadar, modul de determinare a efectelor

contractului pentru fixarea drepturilor subiective și a obligațiilor pe care

acesta le-a generat prin utilizarea regulii de interpretare prevăzută de art. 982

C. civ., potrivit căreia clauzele convențiilor se interpretează unele prin

altele dându-se înțelesul care rezultă din actul întreg, nu constituie o

critică ce ar putea să se regăsească în ipoteza a doua a textului art. 304 pct.

9 C. proc. civ. Această ipoteză poate fi invocată atunci când instanța s-ar

raporta la o normă care nu ar fi aplicabilă speței sau ar aplica o normă

generală în detrimentul normei speciale.

În fine, se poate conchide că instanța

de apel a recurs la un principiu de interpretare a convenției așa cum se

desprinde din prevederile art. 982 C. civ., iar situația de fapt a fost

stabilită corespunzător acestei interpretări așa încât nici din acest punct de

vedere nu se poate reține ipoteza a -II- a din art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., pentru modificarea soluției.

Un alt aspect care trebuie reținut

față de criticile formulate la pct. 2 din recurs este acela că se aduc critici

unei soluții pronunțate într-un alt dosar, devenită irevocabilă, care chiar dacă

are legătură cu pretențiile formulate în această cauză nu pot fi primite, pe de

o parte pentru că problemele dezlegate în acel litigiu au intrat în puterea lucrului

judecat, iar pe de altă parte pentru că soluția putea fi criticată în acel

dosar pe căile de atac procedurale.

Față de considerentele de mai sus,

conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SA

MIERCUREA CIUC, împotriva deciziei nr. 100/ A din 21 decembrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19

septembrie  2008.