ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de

3 martie 2006, reclamantul M.G.J. a solicitat obligarea pârâtului C.J. Ilfov la

plata sumei de 100.815 Ron penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința nr. 10366 din 20 noiembrie 2006, a admis în parte

acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul la plata sumei de 99.647 Ron penalități

și la 7.264 Ron cheltuieli de judecată.

S-a reținut în considerentele

hotărârii că între C.J. Ilfov și SC A.R.E. SRL s-a încheiat contractul privind

producerea și distribuția produselor lactate pentru elevi conform O.U.G. nr. 96/2002.

Că ulterior între SC A.R.E. SRL și

reclamant a intervenit un contract de cesiune de creanță, autentificat sub nr. 419

din 3 aprilie 2003, privind creanța ce a rezultat din executarea contractelor nr.

6699 și 6670/2002.

Cum prin sentința comercială nr. 4453

din 2 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a

admis cererea reclamantului numai în ceea ce privește suma de 1.242.851.511 lei

reprezentând contravaloarea produselor livrate, pârâtul datorează penalități de

întârziere de 0,07 % pe zi conform clauzei penale prevăzută la Cap. IX lit. a)

din contract.

Apelul declarat de pârât împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 282 din

29 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

C.J. Ilfov a declarat recurs în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea

acestei decizii în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.

A susținut recurentul că în mod greșit

instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor contractului de cesiune de

creanță și asupra sumelor de bani ce urmau să fie plătite până la încetarea de

drept a contractelor, fără însă să aibă în vedere că acțiunea reclamantului a

fost formulată în anul 2006, iar contractele au încetat încă din anul 2003.

S-a invocat că acțiunea era

inadmisibilă întrucât nu au fost cedate drepturile și obligațiile contractuale

și numai creanța cu valoarea nominală de 1.502.771.565 lei Rol plus garanția de

100.000 lei Rol și accesoriile acesteia, respectiv dobânzi locale pentru neachitarea

la termen a debitului datorat.

A precizat recurentul că instanța a

aplicat în mod greșit prevederile Capitolului IX lit. a) din contractele nr. 6699

din 30 septembrie 2002 și 6.700 din 30 septembrie 2000 în ceea ce privește clauza

penală stipulată pentru plăți neefectuate în procent de 0,07 % zi de întârziere,

deoarece între C.J. Ilfov și reclamant nu au existat raporturi contractuale iar

creanța nu este privilegiată pentru ca cesionarul să exercite aceleași drepturi

pe care le avea cedentul așa cum prevăd dispozițiile art. 1744 coroborate cu art.

1729 – art. 1730 C. civ.

S-au invocat dispozițiile art. 1396 C.

civ., conform cărora accesoriile creanței în momentul vânzării sau cesiunii

cuprind cauțiunea, privilegiul și ipoteca, deci nu și alte drepturi accesorii

așa cum în mod greșit au reținut ambelor instanțe.

Prin întâmpinare intimatul-reclamant a

solicitat respingerea recursului întrucât prin contractul de cesiune de creanță

s-a transferat atât creanța, cât și toate accesoriile așa cum în mod corect au

reținut ambele instanțe.

Recursul pârâtului nu este fondat.

Prin contractul de cesiune de creanță

autentificat sub nr. 419 din 3 aprilie 2003 SC A.R.E. SRL a cesionat

intimatului-reclamant M.G.J. creanța pe care o avea față de debitorul cedat

Consiliul Județean Ilfov, ce rezultă din executarea contractelor înregistrate sub

nr. 6699 și 6700 din 30 septembrie 2002.

S-a menționat în cuprinsul

contractului că cedentul transferă creanța și toate accesoriile acesteia,

respectiv suma de 1.502.771.565 lei + 100.000.000 lei garanții, reținute din marfa

livrată, neachitată la această dată de debitorul cedat, precum și toate sumele de

bani ce urmează să fie plătite ulterior până la încetarea de drept a

contractelor.

În raport de aceste prevederi contractuale

în mod corect ambele instanțe au reținut că odată cu creanța s-au cesionat și penalitățile

de întârziere stipulate la Capitolul IX lit. a) din cele două contracte de

livrări de produse și deci intimatul-reclamant este îndreptățit să le solicite

de la debitorul cedat, respectiv recurentul-pârât.

Așa fiind, din acest punct de vedere

nu se poate reține afirmația întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., privind interpretarea greșită de către instanță a actului juridic

dedus judecății.

Cesiunea de creanță potrivit

dispozițiilor art. 1391 și urm. C. civ., este o convenție, respectiv un

contract care produce efecte din momentul realizării acordului de voință, când

creanța se transferă cu toate drepturile pe care le conferea cedentului, către cesionar,

care devine creditor în locul acestuia.

Față de debitorul cedat, cesiunea

produce efecte din momentul notificării făcute de către cesionar și sub acest

aspect, în speță, s-a făcut dovada cu adresa nr. 2445 din 4 aprilie 2003 că au

fost îndeplinite aceste dispoziții legale.

În raport de considerentele reținute,

afirmația recurentului că el este terț față de contractul de cesiune încheiat

între cedent și intimatul cesionar și deci nu îi este opozabil, va fi

înlăturată, întrucât contractul încheiat inițial între acesta și cedent se

consideră încetat în momentul în care și-a îndeplinit obligațiile asumate, care

au fost transferate către cesionar.

Nu sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 1396 C. civ., invocate de recurent, deoarece acestea se

referă la vânzarea sau cesiunea unei creanțe care „cuprinde și accesoriile

respectiv cauțiunea, privilegiul și ipoteca”, ceea ce nu este cazul în litigiul

dedus judecății.

Susținerea recurentului că potrivit

dispozițiilor art. 1744 coroborate cu art. 1729 – art. 1730 C. civ., numai cesionarii

creanțelor privilegiate pot exercita aceleași drepturi cu cedentul, nu are

temei legal, întrucât textele de lege invocate se referă la modul de executare

a creanțelor privilegiate în cazul în care sunt mai mulți creditori și ordinea

de preferință a creanțelor și care nu se regăsesc în cauza de față.

Pentru considerentele reținute,

urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat,

recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul

declarat de pârâtul C.J. Ilfov împotriva deciziei comerciale nr. 282 din 29 mai

2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

martie 2008.