ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3040/2009

Prin sentința comercială nr. 6004 din 30

aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.E.L.I. SA. împotriva

pârâtei S.M.I. SRL și în consecință, s-a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 14 martie 2005,

iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 64.094 lei contravaloare

avans, 64.094 lei penalități de întârziere și 3.812 lei

cheltuieli de judecată.

În motivare s-a reținut

că pârâta nu a dovedit executarea obligației de predare a

mărfurilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C.

civ., cu repunerea părților în situația anterioară.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia

comercială nr. 531 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii ca

nefondat.

În considerentele deciziei

s-a reținut că cererea privind rezoluțiunea contractului nu se

impunea a fi timbrată la valoare, în condițiile în care petitul privind

restabilirea situației anteriore a fost în acest mod timbrat, ca o

consecință a primului capăt de cerere.

De asemenea, reclamanta are

calitate procesuală activă, dreptul și interesul acesteia de a

promova acțiunea derivând din dispozițiile art. 12 lit. a) din O.G. nr.

51/1997, care nu îngrădesc dreptul finanțatorului de a recupera

prețul plătit furnizorului, pentru bunurile nelivrate.

Curtea a mai reținut

că penalitățile de întârziere acordate au fost prevăzute

contractual pentru situația nelivrării bunurilor care a condus la

rezoluțiunea contractului.

Împotriva acestei decizii

pârâta a declarat recurs, solicitând în principal modificarea deciziei și

pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei cu

aplicarea art. 314 C. proc. civ. și respingerea acțiunii.

De asemenea, recurenta a

solicitat și întoarcerea executării sentinței comerciale nr. 6004/2008,

cu cheltuieli de judecată.

Se invocă

dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că

instanța de apel a adăugat la lege prin considerentele care fac

trimitere la art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997, prin admiterea

rezoluțiunii contractului fără participarea în proces a

utilizatorului și prin menținerea rezoluțiunii unui contract pus

în executare invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține

că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a luat

în considerare că art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 acordă drept

de acțiune utilizatorului, dar concluzionează că reclamanta –

locator – finanțator ar avea și ea acest drept.

Cu referire la motivarea

deciziei, recurenta susține că în mod greșit instanța de

apel face trimitere la capătul 2 de cerere - repunerea părților

în situația anterioară -, neexistând acest petit, însă nu

motivează respingerea motivului de apel referitor la greșita

interpretare a probelor administrate în fond.

Critica întemeiată pe art.

304 pct. 8 arată că instanța de apel a ignorat faptul că a

fost pus în executare contractul de către toate cele 3 părți

și astfel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății.

În baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se reiau criticile din apel în legătură cu necesitatea timbrării

la valoare a rezoluțiunii contractului.

Apoi se invocă

prevederile art. 7201 C. proc. civ. a căror nerespectare trebuia să

conducă la soluția inadmisibilității acțiunii, precum

și faptul că rezoluțiunea nu se putea pronunța legal decât

în prezența tuturor părților, contractul din speță

fiind tripartit.

Totodată, se

susține neanalizarea tuturor motivelor de apel.

Prin întâmpinare s-a

solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei

pronunțată în apel.

Analizând recursul în raport

de motivele invocate, Înalta Curte va reține următoarele:

În executarea contractului

de leasing din 4 martie 2005 încheiat între autoarea recurentei (SC F.L. SA)

și utilizatorul SC F. SRL având ca obiect bunurile cuprinse în factura din

5 noiembrie 2004, părțile au încheiat contractul de vânzare

–cumpărare din 14 martie 2005, vânzătoarea (furnizor) pârâtă

încasând avansul de 30% de la finanțator, care, la rândul său l-a

încasat de la utilizator.

Prin sentința

civilă nr. 5171 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă

prin respingerea recursului, autoarea recurentei a fost obligată să

restituie utilizatorului avansul încasat în baza contractului de leasing.

Întrucât pârâta nu a dovedit

executarea obligației de predare a bunurilor, finanțatorul a promovat

acțiunea judecătorească de față, precizată, prin

care a solicitat rezoluțiunea contractului și repunerea

părților în situația anterioară.

În baza art. 12 lit. a) din

O.G. nr. 51/1997, utilizatorul are drept de acțiune directă împotriva

furnizorului, însă, nefiind expres prohibit, acest drept îi este

recunoscut și finanțatorului, cum bine a apreciat și

instanța de apel.

Cum între utilizator și

furnizor nu sunt stipulate prin contractul de vânzare–cumpărare drepturi

și obligații reciproce, corect litigiul vizând rezoluțiunea

contractului cu consecința repunerii furnizorului și

finanțatorului în situația anterioară, a fost legat numai între

aceste părți.

De altfel, într-un alt

litigiu, evocat anterior, utilizatorul și-a valorificat pretențiile

izvorâte din același act juridic.

În consecință,

criticile întemeiate pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

La fel nici cele

prevăzute la pct. 7; recurenta nu precizează concret care sunt

considerentele contradictorii. Apoi, cererea vizând restituirea avansului achitat

de reclamantă este consecința firească a rezoluțiunii

și se traduce prin repunerea părților în situația

anterioară încheierii contractului, așa încât se va reține

că instanța a fost învestită cu o astfel de cerere.

Decizia pronunțată

în apel este motivată, regăsindu-se toate argumentele care au format

convingerea instanței, inclusiv prin raportare la probele administrate,

așa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu

subzistă.

Nici criticile întemeiate pe

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Rezoluțiunea urmată de

repunerea părților în situația anterioară, respectiv

restituirea avansului nu face inadmisibilă o cerere de plată a

daunelor –interese, sub forma penalităților de întârziere în

speță.

Se va reține

totodată că sunt eronate susținerile din recurs potrivit

cărora petitul privind rezoluțiunea se timbrează la valoare, în

condițiile în care a-a solicitat și s-a dispus asupra restabilirii

situației anterioare, cerere accesorie care a fost timbrată la

valoare.

De asemenea, concilierea

directă s-a realizat în speță, așa încât invocarea

nerespectării dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. nu este

fondată.

Celelalte critici au mai

fost menționate în cuprinsul recursului în baza altor temeiuri de drept

și astfel ele au fost analizate privind deja o rezolvare, Înalta Curte

concluzionând că, nici motivele bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

sunt fondate.

În consecință,

reținând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.