ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3040/2009

Prin sentința comercială nr. 6004 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.E.L.I. SA. împotriva pârâtei S.M.I. SRL și în consecință, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 14 martie 2005, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 64.094 lei contravaloare avans, 64.094 lei penalități de întârziere și 3.812 lei cheltuieli de judecată. În motivare s-a reținut că pârâta nu a dovedit executarea obligației de predare a mărfurilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., cu repunerea părților în situația anterioară. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost soluționat prin decizia comercială nr. 531 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul respingerii ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a reținut că cererea privind rezoluțiunea contractului nu se impunea a fi timbrată la valoare, în condițiile în care petitul privind restabilirea situației anteriore a fost în acest mod timbrat, ca o consecință a primului capăt de cerere. De asemenea, reclamanta are calitate procesuală activă, dreptul și interesul acesteia de a promova acțiunea derivând din dispozițiile art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997, care nu îngrădesc dreptul finanțatorului de a recupera prețul plătit furnizorului, pentru bunurile nelivrate. Curtea a mai reținut că penalitățile de întârziere acordate au fost prevăzute contractual pentru situația nelivrării bunurilor care a condus la rezoluțiunea contractului.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, solicitând în principal modificarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei cu aplicarea art. 314 C. proc. civ. și respingerea acțiunii. De asemenea, recurenta a solicitat și întoarcerea executării sentinței comerciale nr. 6004/2008, cu cheltuieli de judecată. Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că instanța de apel a adăugat la lege prin considerentele care fac trimitere la art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997, prin admiterea rezoluțiunii contractului fără participarea în proces a utilizatorului și prin menținerea rezoluțiunii unui contract pus în executare invocând art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta susține că prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a luat în considerare că art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 acordă drept de acțiune utilizatorului, dar concluzionează că reclamanta – locator – finanțator ar avea și ea acest drept. Cu referire la motivarea deciziei, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel face trimitere la capătul 2 de cerere - repunerea părților în situația anterioară -, neexistând acest petit, însă nu motivează respingerea motivului de apel referitor la greșita interpretare a probelor administrate în fond. Critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 arată că instanța de apel a ignorat faptul că a fost pus în executare contractul de către toate cele 3 părți și astfel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reiau criticile din apel în legătură cu necesitatea timbrării la valoare a rezoluțiunii contractului. Apoi se invocă prevederile art. 7201 C. proc. civ. a căror nerespectare trebuia să conducă la soluția inadmisibilității acțiunii, precum și faptul că rezoluțiunea nu se putea pronunța legal decât în prezența tuturor părților, contractul din speță fiind tripartit. Totodată, se susține neanalizarea tuturor motivelor de apel. Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată în apel. Analizând recursul în raport de motivele invocate, Înalta Curte va reține următoarele: În executarea contractului de leasing din 4 martie 2005 încheiat între autoarea recurentei (SC F.L.

SA) și utilizatorul SC F. SRL având ca obiect bunurile cuprinse în factura din 5 noiembrie 2004, părțile au încheiat contractul de vânzare –cumpărare din 14 martie 2005, vânzătoarea (furnizor) pârâtă încasând avansul de 30% de la finanțator, care, la rândul său l-a încasat de la utilizator. Prin sentința civilă nr. 5171 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, autoarea recurentei a fost obligată să restituie utilizatorului avansul încasat în baza contractului de leasing. Întrucât pârâta nu a dovedit executarea obligației de predare a bunurilor, finanțatorul a promovat acțiunea judecătorească de față, precizată, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară.

În baza art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997, utilizatorul are drept de acțiune directă împotriva furnizorului, însă, nefiind expres prohibit, acest drept îi este recunoscut și finanțatorului, cum bine a apreciat și instanța de apel. Cum între utilizator și furnizor nu sunt stipulate prin contractul de vânzare–cumpărare drepturi și obligații reciproce, corect litigiul vizând rezoluțiunea contractului cu consecința repunerii furnizorului și finanțatorului în situația anterioară, a fost legat numai între aceste părți. De altfel, într-un alt litigiu, evocat anterior, utilizatorul și-a valorificat pretențiile izvorâte din același act juridic. În consecință, criticile întemeiate pe art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. nu sunt întemeiate. La fel nici cele prevăzute la pct. 7; recurenta nu precizează concret care sunt considerentele contradictorii. Apoi, cererea vizând restituirea avansului achitat de reclamantă este consecința firească a rezoluțiunii și se traduce prin repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, așa încât se va reține că instanța a fost învestită cu o astfel de cerere. Decizia pronunțată în apel este motivată, regăsindu-se toate argumentele care au format convingerea instanței, inclusiv prin raportare la probele administrate, așa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă. Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Rezoluțiunea urmată de repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea avansului nu face inadmisibilă o cerere de plată a daunelor –interese, sub forma penalităților de întârziere în speță. Se va reține totodată că sunt eronate susținerile din recurs potrivit cărora petitul privind rezoluțiunea se timbrează la valoare, în condițiile în care a-a solicitat și s-a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cerere accesorie care a fost timbrată la valoare. De asemenea, concilierea directă s-a realizat în speță, așa încât invocarea nerespectării dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. nu este fondată. Celelalte critici au mai fost menționate în cuprinsul recursului în baza altor temeiuri de drept și astfel ele au fost analizate privind deja o rezolvare, Înalta Curte concluzionând că, nici motivele bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu sunt fondate. În consecință, reținând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.