ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2783/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererile de chemare în judecată, înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014, x1/2/2014 și x2/2/2014, conexate, reclamanții A., B. și C., în calitate de moștenitori legali ai autorului D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Camera Deputaților, Senatul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția Patrimoniu Cultural:

1) obligarea pârâtului Guvernul României de a iniția un proiect de lege și de a-l supune spre adoptare Parlamentului, prin care să se instituie cadrul legislativ de acordare a despăgubirilor morale și materiale persoanelor persecutate politic în perioada 1945 - 1989;

2) obligarea pârâților Parlamentul României - Camera Deputaților și Parlamentul României - Senat de a proceda la adoptarea actului normativ propus de Guvernul României în sensul celor de la pct. 1 de mai sus sau de a iniția chiar Parlamentul României un atare act normativ care să înlocuiască Legea nr. 221/2009 căzută în desuetudine urmare pronunțării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010, dată de Curtea Constituțională a României;

3) obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.000.000 euro în echivalentul în RON la data plății;

4) obligarea pârâtului Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția Patrimoniu Cultural să le restituie toate obiectele ce se află în prezent în custodia sa; în caz contrar, să fie obligat la expertiza contabilă valorică a acestora.

5) obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să pună la dispoziția instanței dosarul din arhivele securității privind pe numitul E., jud. Galați.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3227 pronunțată în data de 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale, invocată în Dosarele nr. x/2014 și nr. x1/2/2014, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității în raport de toate cele trei cereri conexate și, pe cale de consecință, a respins cererile conexate formulate de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Camera Deputaților, Parlamentul României - Senat, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Ministerul Culturii - Direcția Patrimoniu Cultural, ca inadmisibile.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C., care au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9, solicitând admiterea recursului, cu consecința în principal a trimiterii cauzei la aceeași instanță de fond pentru a analiza și a se pronunța pe toate excepțiile și pe fondul cauzei, iar, în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea celor trei acțiuni introductive la instanță astfel cum au fost formulate.

În motivarea cererii, recurenții au susținut că Guvernul României are în obiectul său de activitate și inițierea de acte normative, putând așadar să propună înlocuirea textului art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 cu norme legale care să dea dreptul soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul a IV-lea inclusiv al persoanelor decedate ori moștenitorilor testamentari să beneficieze și dincolo de anul 2010 de prevederile Legii nr. 221/2009.

Au susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât ea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, prin faptul că face referire la prevederile Legii nr. 554/2004 și nu se justifică cerințele invocate în acțiune legate de Legea nr. 221/2009, Rezoluția nr. 1096/1996 a Consiliului Europei, a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 - 22 din Constituția României și 1349 C. civ. actual.

Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia, stabilind că se aplică dispozițiile Legii nr. 554/2004; hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a analizat exclusiv aspectul privind obligarea primilor trei pârâți de a iniția un proiect de lege și a-l supune aprobării, fără a analiza aspectul privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri.

Instanța de fond s-a oprit numai la analizarea a două excepții din multitudinea de excepții invocate și nu a analizat cererea de acordare a daunelor materiale și morale.

Recurenții au criticat conexarea cauzelor nr. x/2/2014, x1/2/2014 și x2/2/2014, arătând că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune conexarea.

1.4. Apărările intimaților

Intimații-pârâți Senatul României, Camera Deputaților, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Culturii au depus întâmpinări prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Camera Deputaților și intimatul-pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității au invocat și excepția nulității recursului, față de faptul că reclamanții au invocat motive de nelegalitate prevăzute de o reglementare legală de drept procesual abrogată și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 martie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, a respins excepția nulității recursului, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de recurs în care se încadrează argumentele recurenților, anume cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. din 2010, legea procedurală aplicabilă în speță, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru motivele ce urmează.

Se reține, mai întâi, că în mod corect a fost dispusă conexarea cauzelor nr. x2/2/2014 și x1/2/2014 la cauza nr. x/2/2014, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 138 și 139 alin. (1) C. proc. civ., privind faptul că cererile sunt formulate între aceleași părți, chiar și împreună cu alte părți, iar obiectul și cauza acestora sunt în mare măsură aceleași.

Așa cum s-a reținut la Pct. 1.1., prin cererile cu care au învestit instanța de contencios administrativ, reclamanții au solicitat, mai întâi, obligarea pârâților Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul României, la inițierea și adoptarea unui act normativ privind acordarea despăgubirilor morale și materiale pentru persoanele persecutate politic în perioada 1945 - 1989.

Instanța de fond a stabilit caracterul de contencios administrativ al litigiului, prin raportare la argumentele și cererile cu care înșiși reclamanții au înțeles să învestească instanța de judecată, în temeiul principiului disponibilității.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâți și pusă în discuția părților, instanța de fond a apreciat în mod corect că obligația care se naște, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, în sarcina autorității legiuitoare, ca urmare a constatării de către Curtea Constituțională a viciului de constituționalitate a unor dispoziții dintr-o lege, reprezintă o obligație ce aparține unui regim juridic de drept constituțional, care nu poate face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ, că procedurile parlamentare pentru elaborarea și adoptarea legilor nu pot fi asimilate procedurilor de reexaminare a actelor administrative unilaterale cu caracter normativ emise de către autoritățile publice în realizarea capacității lor de drept administrativ, iar demersul reclamanților, intitulat plângere prealabilă și având ca finalitate modificarea unui act normativ adoptat de către Parlamentul României, nu poate fi circumscris dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Art. 2 alin. (2) din aceeași lege asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (din care pot fi citate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 349/2009, Decizia nr. 551/2013, Decizia nr. 1257/2007) s-a reținut, în mod constant, că cererea a cărei nerezolvare se invocă trebuie circumstanțiată unui raport juridic administrativ care să privească un drept sau un interes legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, o atare soluție constituind o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, respectiv legislativului, cu încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Refuzul inițierii sau adoptării unei legi nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 1 alin. (1) și a art. 2 alin. (1) lit. h) și i) (nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere) din Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea capetelor de cerere 3, 4 și 5 a fost, de asemenea, corect reținută.

Astfel, în contencios administrativ, admisibilitatea unei cereri privind plata unor daune este condiționată fie de admiterea unui capăt de cerere principal având ca obiect anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri în termenul legal, așa cum prevede art. 8 din Legea nr. 554/2004, fie de soluționarea unei acțiuni anterioare, având acest obiect, de către instanța de contencios administrativ, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Culturii de a restitui toate obiectele ce se află în prezent în custodia sa, iar în caz contrar de a proceda la expertizarea contabilă valorică a acestora, excede, de asemenea, obiectului unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum este acesta definit de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

În fine, în ceea ce privește capătul de cerere nr. 5 potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a putea studia dosarele întocmite de fosta securitate pe numele domnului E., recurenta-reclamantă A. ar fi trebuit să depună o cerere prin care să solicite accesul la respectivele dosare, drept pe care aceasta nu și l-a exercitat, fiind inadmisibilă sesizarea directă a instanței de contencios administrativ cu această cerere.

Nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., anume faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nu este fondat.

În cauză, instanța de fond, în argumentarea soluției asupra căreia s-a oprit, a respectat prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., indicând motivele de fapt și de drept avute în vedere la adoptarea hotărârii și examinând toate capetele de cerere formulate de recurenți.

Faptul că prima instanță ar fi examinat cauza strict din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fără a analiza anumite temeiuri de drept invocate de reclamanții-recurenți, reprezintă, în realitate, materializarea conduitei prescrise de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, putând da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, după ce pune în discuția părților aceste aspecte.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva Sentinței civile nr. 3227 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - GV