ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Decizia instanței de recurs atacată pe calea contestației

Prin Decizia nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 665 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamantul A. și a fost obligat pârâtul Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (actuala Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor) la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 26 iunie 2011 - 15 martie 2012, fiind respinse, ca nefondate, celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Instanța de fond, în mod greșit a reținut că "perioada prezentului litigiu, se suprapune peste perioada de suspendare a activității pârâtei "fără să analizeze incidența în cauză a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru perioada cuprinsă între 26 iunie 2011, (când a expirat termenul de 30 de zile pentru executarea Sentinței nr. 440/2010, irevocabilă la 26 mai 2011) și data de 15 martie 2012 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012.

Intimata - pârâtă nu a luat nici o măsură pentru punerea în executare a sentinței, prin care a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. x, nr. x, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Este adevărat că emiterea titlului de despăgubire se face cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dar din probatoriul administrat în cauză rezultă pasivitatea autorității publice, în condițiile în care nu au fost luate măsuri care să dovedească măcar începerea executării (respectiv Sentința nr. 440 din 15 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, irevocabilă la data de 26 mai 2011, prin desemnarea unui evaluator, întocmirea raportului de evaluare) fapt ce atrage incidența răspunderii prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Critica vizând respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea hotărârii, a fost respinsă, în condițiile în care nu au fost administrate probe în acest sens în fața instanței de fond sau în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Contestația în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, B. a formulat contestație în anulare, invocând ca temei legal dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În esență, petenta contestatoare a susținut că, în cursul judecății în calea extraordinară a recursului, nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata, instanța de recurs nesocotind astfel prevederile art. 85 C. proc. civ., dar și pe cele prevăzute de art. 107 și art. 90 alin. (1) C. proc. civ., pronunțând astfel o hotărâre nelegală, care se impune a fi anulată.

A arătat contestatoarea că, figurând ca parte în proces ca efect al funcției deținute, respectiv Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod distinct de persoana juridică de drept public al cărei președinte era, potrivit dispozițiilor art. 87 și 90 alin. (1) C. proc. civ., era necesar să fie citată la domiciliul său legal, respectiv București, sector 2, strada x nr. x.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 și rejudecarea recursului și respingerea acestuia ca nefondat.

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au depus întâmpinare, prin care, în esență, au solicitat admiterea cererii de contestație în anulare, anularea Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013, rejudecarea recursului și respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că decizia atacată este supusă contestării în termenul prevăzut în art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă" .

Legea a instituit regula formulării contestației în anulare într-un termen de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existența și conținutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut și un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depășit chiar dacă, în anumite situații concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoștință s-ar împlini ulterior.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în data de 25 octombrie 2013, iar respectiva cale de atac a fost formulată la data de 2 decembrie 2015, deci peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, formularea contestației în anulare după un termen de mai bine de doi ani de la pronunțarea unei hotărâri irevocabil aduce atingere principiului securității juridice.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar contestatoarea nu a invocat existența unei împrejurări mai presus de voința ei, în accepțiunea art. 103 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., care să o fi împiedicat să exercite contestația în anulare în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte mai reține, în acord cu jurisprudența consecventă a CEDO, reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și Stanca Popescu c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În altă ordine, Înalta Curte constată din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei că a fost citat Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în dosarul în care a fost pronunțată decizia atacată cu contestație în anulare . De altfel, chiar contestatoarea, în calitate de președinte al comisiei a formulat întâmpinarea aflată la dosarul Curții de Apel Craiova

Președintele C. civ..S.D. a fost citat în mod legal, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., precum și să-și probeze pretențiile și apărările."

O astfel de abordare apare ca fiind pe deplin justificată prin prisma respectării principiul siguranței raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 6941 din 25 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM