ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5151/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții B.A. și B.O.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, amendarea Președintelui Comisiei Centrale cu amendă de 20% din

salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației

de a emite decizia privind titlul de despăgubire, pentru imobilul situat în

localitatea Craiova, str. C.B., obligație dispusă prin sentința nr. 215 din 16

aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă prin

respingerea recursului conform deciziei nr. 508 din 28 ianuarie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv obligarea Comisiei

Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere,

datorată neexecutării hotărârii.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că prin sentința nr. 215 din 16 aprilie 2010 a Curții de Apel

Craiova, definitivă și irevocabilă, pârâta Comisia Centrală a fost obligată să emită

decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B.,

în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, că sentința

a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei

nr. 508 din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

astfel că aceasta trebuia să se execute în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii, respectiv până la 28 februarie 2011 și că, în condițiile în care pârâta

nu a executat titlul executoriu până la data de 28 februarie 2011 este întemeiată

cererea de aplicare a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi

de întârziere până la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul

în litigiu.

La data de 16 martie 2012

reclamanții și-au precizat acțiunea, în ceea ce privește primul petit, solicitând

amendarea tuturor membrilor comisiei centrale cu amendă în cuantum de 20% din salariul

minim brut pe economie, pe zi de întârziere, până la executarea obligației de a

emite decizia privind titlul de despăgubiri și astfel au fost introduși în cauză

ceilalți membri ai comisiei, și anume, C.M.S., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B.

și L.A.

Ulterior, la data de 28

septembrie 2012, reclamanții și-au precizat din nou acțiunea, arătând că-și restrâng

obiectul cererii, solicitând amendarea doar a președintelui Comisiei Centrale, D.D.,

cu amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere,

pentru perioada 28 februarie 2011-15 martie 2012.

Prin sentința nr. 902/2012

din 28 septembrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea precizată formulată de reclamanții B.A. și B.O., în

contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, D.D. și Membrii Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, C.M.S., T.N.G., A.M., A.M.B., O.V., D.B. și L.A.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesual pasive a pârâtei D.D., invocată prin întâmpinare, instanța

a reținut faptul că

, în condițiile în care dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 554/2004 prevăd expres că sancțiunea se aplică conducătorului autorității

publice, iar dispozițiile Legii nr. 247/2005 stabilesc competența președintelui

A.N.R.P. de a conduce instituția publică pârâtă, este neîndoielnic că legitimitate

procesuală pasivă are președintele A.N.R.P. pe durata neîndeplinirii obligației

privind punerea în executare a hotărârii judecătorești, astfel că a respins excepția

lipsei calității pasive a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut faptul că prin sentința nr. 215 din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții B.A. și B.O., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat Comisia Centrală să emită reclamanților decizia privind

titlu de despăgubire aferent imobilului situat în Craiova, str. C.B., a respins

petitul privind acordarea daunelor cominatorii și a respins acțiunea față de A.N.R.P.

pentru lipsa calității procesuale pasive; sentința a rămas definitivă prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 508/2011, iar prezentul demers judiciar

al reclamanților vizează refuzul instituției publice obligate prin sentința menționată

de a emite titlul de despăgubire în termenul stabilit de lege.

S-a reținut de către instanță

că , așa cum rezultă din dispozițiile art. 24, Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 stabilește reguli derogatorii de la dispozițiile de drept comun în

ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești pronunțate în această

materie, în considerarea faptului că autoritățile sau instituțiile publice, reprezentând

statul în raporturile cu particularii, trebuie să se conformeze în termen util hotărârilor

judecătorești pronunțate pentru corijarea propriilor erori în exercitarea puterii

publice, instituindu-se astfel o sancțiune pecuniară în sarcina conducătorului autorității

publice, sancțiune care, în condițiile alin. (3) al art. 24 din lege, poate căpăta

conotații penale.

A apreciat instanța că,

deși potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârilor definitive

și irevocabile se face

în termenul prevăzut în cuprinsul acestora, iar

în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii,

acest

aspect nu înseamnă că este exclusă orice analiză privind vinovăția conducătorului

unității, căruia i se aplică amenda pentru neexecutarea hotărârii, precum și faptul

că orice sancțiune trebuie să se întemeieze pe vinovăție în oricare dintre formele

acesteia, neputându-se aplica o sancțiune în lipsa vinovăției.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că nu se poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a hotărârii

de către comisia centrală sau de către conducătorul acesteia, dat fiind numărul

extrem de mare al dosarelor ce trebuie soluționate, cu atât mai mult cu cât,

potrivit

O.U.G. nr. 4/2012,

s-a suspendat

, pe

o perioadă de 6 luni (perioadă prelungită până la data de 15 martie 2013 prin Legea

nr. 117/2012), emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum

și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, astfel, comisia este obligată să respecte

acest termen de suspendare, impus de legislativ.

Instanța

a apreciat că, având în vedere că finalitatea sancțiunii pecuniare prevăzute de

art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu se poate realiza, nu poate fi primită nici solicitarea

reclamanților privind amendarea președintelui comisiei centrale cu amendă în cuantum

de 20% din salariul minim brut pe economie pentru perioada 28 februarie 2011-15

martie 2012, respectiv obligarea comisiei la despăgubiri în cuantum de 50.000 RON

cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, fiind evident că, în condițiile intervenției

impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire, astfel de sancțiuni nu

pot asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor la adoptarea textului

legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

Ca urmare

a celor arătate mai sus, dar și a

precizării reclamanților, în care au arătat că

solicită amendarea doar a președintelui Comisiei Centrale, D.D., nu și a celorlalți

membrii ai comisiei,

Curtea a respins acțiunea reclamanților, astfel

cum a fost precizată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții

B.A. și B.O., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului,

astfel încât nici nu se poate efectua un control judiciar, deoarece s-a dispus respingerea

acțiunii, în sensul nesancționării președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pe considerentul că prin O.U.G. nr. 4/2012 a fost suspendată pe

o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire și, de asemenea, că perioada

litigiului se suprapune peste perioada de suspendare a activității Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Arată recurenții că hotărârea

a fost dată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 4/2012, întrucât instanța a interpretat,

în mod greșit, dispozițiile acesteia în sensul că prin acest act normativ s-ar fi

suspendat și procedura de executare silită specială, prevăzută de art. 24 din Legea

nr. 554/2004 și nu numai procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată

că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă aplicarea amenzii prevăzute de

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 republicată, președintelui

Comisiei Centrale până la executarea obligației de a emite decizia privind titlul

de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., conform sentinței civile

nr. 215 din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 508 din 28 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și obligarea

Comisiei Centrale la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri de întârziere

și la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să

elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea

hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii”.

O.U.G. nr. 4/2012, art.

unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se

suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor

de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se

acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările

ulterioare”.

Prin O.U.G. nr. 4/2012,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, privind unele măsuri temporare în

vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul

VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției

și unele măsuri adiacente, a fost suspendată până la data de 15 mai 2013, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor de

evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării

unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ,

prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de

20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are

drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni,

respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca

garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o

anumită obligație.

Răspunderea juridică are

natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte

ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat, cât și sancționarea

celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii

juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind

o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea obligației

de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie

noțiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la

plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune

aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența

vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește

acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica

mai jos.

La aprecierea vinovăției

în neexecutarea sentinței Curții de apel, urmează a se avea în vedere complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, numărul

extrem de mare de dosare înregistrate la Comisia Centrală, entitate care are competența

de a analiza dispozițiile și dosarele de notificare pentru toți solicitanții din

țară.

În raport de aceste circumstanțe,

nu se poate considera că pârâta a avut o atitudine culpabilă, de pasivitate.

De altfel, în jurisprudența

Curții de la Strasbourg, s-a explicat că atunci când autoritățile sunt obligate

să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea

aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui

caz, precum și atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauzele

Fociac c/România și Sanglier c/ Franta).

Or, în cauza prezentă,

până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 care a suspendat emiterea titlurilor

de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările

enunțate mai sus sunt de natură a justifica întârzierea în executare, situație în

care nu se poate reține starea de inerție a autorității și prin urmare culpa acesteia.

De asemenea, mai trebuie

precizat că prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituțională

a României, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 24 din Legea

nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute

de acest text de lege este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României, de la data publicării, deciziile Curții Constituționale

sunt general obligatorii, iar în baza jurisprudenței constante a curții puterea

obligatorie este atașată și considerentelor unei decizii.

Or, față de împrejurările

enunțate mai sus, respectiv procedura complexă de verificare și evaluare a dosarelor,

raportată la numărul foarte mare de dosare ce trebuie soluționate, nu se poate aprecia

că a existat o conduită culpabilă a autorității pe perioada până la intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.

Înalta Curte arată că

prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare

și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un

tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare

la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este

de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri

cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire

sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a C.E.D.O. pronunțată

în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor

patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Instanța de control judiciar

constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că nu sunt îndeplinite

la momentul pronunțării, condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru aplicarea sancțiunii amenzii.

Întrucât neexecutarea

hotărârii a fost impusă de dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus

suspendarea temporară a emiterii titlurilor de despăgubire, ca și a celorlalte operațiuni,

criticile recurenților cu privire la neaplicarea acestor dispoziții legale, în cazul

procedurii de executare silită specială prevăzută de art. 24, sunt nefondate.

În mod corect a reținut

instanța de fond că d

in acest punct de vedere, având în vedere că finalitatea

sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu se poate realiza,

nu poate fi primită solicitarea reclamanților privind amendarea președintelui comisiei

centrale cu amendă în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pentru

perioada 28 februarie 2011-15 martie 2012, și nici obligarea comisiei la despăgubiri

în cuantum de 50.000 cu titlu de despăgubiri pentru întârziere, fiind evident că,

în condițiile intervenției impedimentului legal în emiterea titlului de despăgubire,

astfel de sancțiuni, nu pot asigura realizarea scopului avut în vedere de legiuitor

la adoptarea textului legal, acela de a asigura executarea hotărârii irevocabile.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.A. și B.O. împotriva Sentinței nr. 902/2012 din 28 septembrie 2012 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.