ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2080/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată la 30.09.2013, la Tribunalul Timiș sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. Timișoara a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara solicitând instanței următoarele: să constate compensația de drept sau să dispună compensația judiciară a creanței reclamantei împotriva municipalității în sumă de 1.115.631,33 RON reprezentând chirie plătită nedatorat în perioada 01.09.2004 -30.09.2009, cu creanța pretinsă de municipalitate împotriva reclamantei în sumă de 361.916 RON reprezentând chirie aferentă perioadei 01.10.2010 - 30.09.2013, până la concurența celei mai mici dintre ele; să dispună obligarea pârâților să restituie diferența de creanță de 753.715,33 RON; să dispună obligarea pârâților la prelungirea locațiunii care a format obiectul contractului de închiriere nr. x/2004 pe o durată de 5 ani, începând cu 01.10.2013, prin încheierea unui act adițional la contractul de închiriere menționat, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 200 RON/zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 992-993 C. civ., art. 969 C. civ., art. 1144 și urm. C. civ., art. 1073 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 185/30.01.2014, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților Municipiul Timișoara prin Primar și Instituția Primarului Municipiului Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 104 din 17.09.2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâții, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1743 din 19 octombrie 2016, a anulat calea de atac.

Prin sentința civilă nr. 973 din 19.06.2018 a Tribunalului Timiș, secția I civilă, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Timișoara în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara. S-a constatat compensată creanța de 1.005.666,02 RON deținută de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Municipiului Timișoara cu creanța de 778.760 RON deținută de pârâtul Municipiului Timișoara împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L. A fost obligat pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 226.906,02 RON reprezentând rest chirie nedatorată pe perioada 01.09.2004 - 30.09.2009. S-a constatat existența unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timișoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. cad. 9507/2/1, până la plata de către pârâtul Municipiul Timișoara prin Primar a sumei de 226.906,02 RON. A fost obligat pârâtul Municipiul Timișoara la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.525 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligat pârâtul Municipiului Timișoara prin Primar la plata către stat a sumei de 8.661,66 RON reprezentând taxa judiciară de timbru redusă în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Această ultimă decizie a fost atacată cu apel de pârâții Municipiul Timișoara prin Primar și Instituția Primarului Municipiului Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 29 din 14 februarie 2019, a respins apelul, precum și cererea intimatei-reclamante privind cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., ce a formulat critici exclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală în raport cu cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, fără a face verificări pe acest aspect, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că nu au fost aplicate corect dispozițiile art. 453 C. proc. civ. ce se completează cu cele ale art. 1357 C. civ.. Ca efect al respingerii căii de atac promovate, în speță apelul, intimatele din prezenta cauză s-au aflat în culpă procesuală, caz în care s-ar fi impus obligarea acestora la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 iulie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 15 octombrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce succed.

Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în condițiile în care soluția de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a fost motivată în mod convingător, fiind expuse succint atât situația de fapt, cât și prevederile legale aplicabile, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, iar în raport de cele reținute sub acest aspect de către instanța de apel, susținerile recurentei-reclamante, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată și argumentată suficient în ceea ce privește soluția asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile din de recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuție încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greșită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanțial, urmând a analizate din această perspectivă.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Cu toate acestea însă, câștigarea procesului nu reprezintă singura condiție pentru ca cererea de acordare a cheltuielilor de judecată să fie admisă, legiuitorul impunând o altă condiție părții care pretinde cheltuieli de judecată să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, conform art. 452 C. proc. civ.

În speță, instanța de apel a constatat că, deși prin notele scrise depuse pentru termenul din 12.12.2018 și aflate la dosar apel, intimata-reclamantă a solicitat obligarea apelanților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată din faza apelului, nu a depus nicio dovada cu privire la acestea până la data închiderii dezbaterilor fondului cauzei din 30 ianuarie 2019.

Ca atare, în lipsa oricăror dovezi, și în aplicarea dispozițiilor legale în materie, instanța de apel, în mod legal, a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

Oricum, susținerea recurentei în ceea ce privește dovada cheltuielilor de judecată privește probele administrate nu constituie, de altfel, un motiv care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate.

Așa fiind, se constată că toate susținerile din cadrul memoriului de recurs, formulate în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29 din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.