ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2024

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 973 din 19 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosar nr. x/2013 s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, și Primarul Municipiului Timișoara.

S-a constatat compensată creanța de 1.005.666,02 RON deținută de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Municipiului Timișoara, prin primar, cu creanța de 778.760 RON deținută de pârâtul Municipiului Timișoara, prin Primar, împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L..

A fost obligat pârâtul Municipiului Timișoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 226.906,02 RON, reprezentând rest chirie nedatorată pe perioada 01.09.2004 - 30.09.2009.

S-a constatat existența unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timișoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiului Timișoara, prin primar, a sumei de 226.906,02 RON.

A fost obligat pârâtul Municipiului Timișoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.525 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat pârâtul Municipiului Timișoara, prin primar, la plata către stat a sumei de 8.661,66 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru redusă în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L..

La 6 iunie 2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a sentinței civile nr. 973 din 19 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013, prin care a solicitat să se lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile, în sensul de a se indica momentul de la care a început să își producă efectele dreptul de retenție recunoscut în favoarea reclamantei prin hotărârea pronunțată.

Prin încheierea din 5 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins cererea de lămurire a sentinței civile nr. 973 din 19 iunie 2018 a Tribunalului Timiș, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, și Primarul Municipiului Timișoara, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 336 din 8 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum și că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 2495 alin. (1) C. civ., care reglementează dreptul de retenție.

Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins apelul reclamantei, întrucât, prin cererea de lămurire formulată în cauză nu a solicitat lămurirea considerentelor decizionale și nici modificarea dispozitivului hotărârii, cum, în mod greșit, se reține în motivarea deciziei recurate. De asemenea, a considerat că este complet irelevant aspectul pentru care instanța de apel a reținut că a formulat cerere de lămurire (întrucât are relevanță cu privire la soluțiile ce se vor pronunța în dosarele cu nr. x/2018 și nr. y/2021), fiind perfect admisibilă lămurirea, dacă dispozitivul hotărârii a fost, în mod eronat, interpretat prin alte hotărâri judecătorești.

A învederat recurenta că, diametral opus raționamentului avut în vedere de instanța de apel, sentința civilă nr. 973 din 19 iunie 2018 necesită lămuriri dincolo de aspectele care țin de "executarea și lămurirea dispozitivului sentinței", fiind, în mod evident, necesar a se stabili inclusiv momentul de la care dreptul de retenție a început să își producă efectele sub aspectul celorlalte raporturi juridice dintre părțile litigante.

A subliniat că importanța celor dispuse prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul Timiș excede sferei executării hotărârii, dreptul de retenție recunoscut prin această hotărâre având relevanță atât sub aspecte precum obligația de a plăti contravaloarea folosinței sau chiriei imobilului, respectiv obligația de restituire a imobilului. De altfel, este irelevantă faza de executare sub aspectul dreptului de retenție constatat prin hotărâre, întrucât acesta nu poate fi valorificat pe calea executării silite.

Față de acestea, a apreciat că momentul de la care dreptul de retenție își produce efectele are o importanță diferită, respectiv în raport cu soluțiile ce se vor pronunța în dosarele cu nr. x/2018 și nr. y/2021 Dreptul de retenție s-a născut de la momentul la care erau îndeplinite toate condițiile sale juridice, și nicidecum de la data pronunțării hotărârii judecătorești ori de la data rămânerii definitive a acesteia.

Faptul că sentința civilă nr. 973 din 19 iunie 2018 are natura juridică a unei hotărâri declarative de drepturi, rezidă inclusiv din aspectul că dispoziția cu privire la constatarea dreptului de retenție nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, această garanție legală neconferind și prerogativa urmăririi bunului. Caracterul declarativ de drepturi al hotărârii privește inclusiv soluția pronunțată cu privire la celălalt petit, respectiv cel prin care s-au constatat compensate creanțele.

Drept urmare, a apreciat că, având în vedere că la 30 septembrie 2013 erau îndeplinite toate condițiile juridice specifice pentru a opera și dreptul de retenție (exista o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea reclamantei în legătură cu bunul imobil; creanța era posterioară intrării bunului în stăpânirea subscrisei; bunul se afla în detenția recurentei; bunul era unul corporal; exista o conexitate materială între creanță și bun), acela a fost, totodată, și momentul la care s-a născut ex lege dreptul de retenție ce garantează restul de creanță în cuantum de 226.906,02 RON datorat de municipalitate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 23 noiembrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 29 februarie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Nelegalitatea deciziei recurate este pusă în discuție de recurenta-reclamantă din perspectiva aplicării normelor cuprinse în art. 443 C. proc. civ., care reglementează mijlocul procedural prin care poate fi lămurit dispozitivului unei hotărâri judecătorești ori pot fi înlăturate dispozițiile potrivnice din conținutul său. Deși pentru analiza acestui aspect a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, care include, în mod global, toate încălcările normelor de procedurale în afara celor prevăzute expres în celelalte motive de recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 443 C. proc. civ., "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Rezultă din aceste dispoziții legale că procedura lămuririi hotărârii poate fi utilizată în două categorii de situații: prima, când hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, adică imposibil de conciliat; a doua, când dispozitivul hotărârii conține dezlegări ori mențiuni insuficient de clare, făcând dificilă ori chiar imposibilă stabilirea înțelesului său, a limitelor lui de aplicare ori a efectelor juridice pe care instanța le-ar fi avut în vedere.

Conform textului menționat, și astfel cum corect a reținut Curtea de Apel, în această procedură se pot cere lămuriri asupra înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor contradictorii, însă nu și lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluționării cauzei.

Prin urmare, atunci când din modul de redactare a dispozitivului nu rezultă asemenea dificultăți, lămurirea hotărârii nu apare ca admisibilă.

Tot astfel, este util a observa și că procedura lămuririi hotărârii nu se poate constitui într-un substitut al căilor de atac stabilite de lege, ceea ce înseamnă că prin intermediul acestei instituții procesuale nu s-ar putea tinde la modificarea, în tot sau în parte, a unei hotărâri judecătorești, alterându-se sensul, sfera de cuprindere și limitele de aplicare a celor stabilite prin dispozitivul ei, încercându-se să se dea hotărârii alte efecte sau, eventual, aceleași efecte, dar într-o altă măsură decât se stabilise inițial.

Având în vedere aceste considerații de principiu, Înalta Curte constată că, în cadrul prezentului litigiu, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au apreciat corect că admiterea cererii de lămurire nu este justificată, dispozitivul hotărârii supuse acestei proceduri fiind suficient de clar, atât în ceea ce privește înțelesul său, cât și în ceea ce privește întinderea sau aplicarea acestuia.

Astfel, se reține că, prin sentința civilă nr. 973 din 19 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2013, s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, prin primar, și Primarul Municipiului Timișoara.

S-a constatat compensată creanța de 1.005.666,02 RON deținută de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Municipiului Timișoara, prin primar, cu creanța de 778.760 RON deținută de pârâtul Municipiului Timișoara prin Primar împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L.. A fost obligat pârâtul Municipiului Timișoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 226.906,02 RON, reprezentând rest chirie nedatorată, pe perioada 01.09.2004 – 30.09.2009.

S-a constatat existența unui drept de retenție în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timișoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiului Timișoara prin Primar a sumei de 226.906,02 RON.

Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 29/2019 din data de 14 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile mai sus menționate, în ceea ce privește dreptul de retenție instituit în favoarea acesteia, susținând că este important ca instanța să clarifice momentul de la care dreptul de retenție începe să-și producă efectele, cu motivarea că această lămurire are relevanță cu privire la soluțiile ce se vor pronunța în dosarele cu nr. x/2018 și nr. y/2021

Se constată, pe de o parte, că formularea dispozitivului sentinței este lipsită de ambiguitate și confirmă, fără echivoc, existența unui drept de retenție în favoarea reclamantei cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timișoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar a sumei de 226.906,02 RON.

Pe de altă parte, cererea de lămurire formulată nu se fundamentează pe motivele pentru care poate fi solicitată o astfel de procedură, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate. Reclamanta nu solicită clarificarea unor eventuale ambiguități din dispozitivul hotărârii, ci dorește ca dezlegarea dată de instanță privind momentul de la care dreptul de retenție începe să își producă efectele să poată fi opusă, cu autoritate de lucru judecat, în alte dosare purtate între aceleași părți. Această solicitare, însă, excede cadrul legal specific al procedurii de lămurire, astfel cum, în mod corect, a reținut Curtea de Apel.

În ceea ce privește critica recurentei, în sensul că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat eronat prevederile art. 2495 alin. (1) C. civ., care reglementează dreptul de retenție, Înalta Curte constată că toate aspectele invocate - analiza îndeplinirii condițiilor pentru constatarea unui drept de retenție, precum și stabilirea momentului de la care acest drept începe să își producă efectele - vizează modalitatea de soluționare a fondului cauzei și nu pot fi dezbătute în condițiile prevăzute de art. 443 C. proc. civ., întrucât, în cadrul acestei proceduri nu pot fi reevaluate chestiunile supuse analizei instanțelor de fond. Aceste aspecte puteau fi examinate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi examinate și tranșate post iudicium, în procedura simplificată a lămuririi hotărârii, câtă vreme în cadrul acesteia este îngăduit a se verifica doar dacă hotărârea judecătorească este îndeajuns de clară sau dacă conține dispoziții contradictorii, iar nu a se repune în discuție, direct sau indirect, pretențiile părților litigante.

A considera altfel înseamnă nu a lămuri, ci a adăuga la hotărârea a cărei lămurire se solicită, modificându-i considerentele.

În atare condiții, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 443 C. proc. civ., respectând, prin întregul raționament juridic, limitele acestei proceduri și scopul urmărit de legiuitor, de a asigura claritatea și coerența dispozitivului hotărârii, iar nu de modificare a soluției pronunțate în cauză prin adăugarea unor dispoziții suplimentare.

Referitor la ultima critică formulată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se impută instanței de apel, pe de o parte, o motivare contradictorie și, pe de altă parte, considerente străine de natura cauzei, Înalta Curte reiterează că, pentru a critica o hotărâre invocând acest motiv de recurs, în ipotezele amintite, este necesar să se indice în concret contradicțiile din motivare și considerentele străine de natura cauzei.

Trebuie subliniat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ipoteza motivelor contradictorii, devine incident atunci când hotărârea atacată expune raționamente sau concluzii incompatibile între ele, generând astfel confuzie și ambiguitate în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză. Criticile trebuie să evidențieze acele paragrafe sau secțiuni din hotărâre care se exclud reciproc, care prezintă raționamente incoerente.

În ipoteza considerentelor străine de natura cauzei, critica trebuie să identifice părțile din hotărâre care nu au legătură cu problema juridică analizată de instanță.

Or, în absența unor argumente concrete, cum este cazul de față, în care recurenta-reclamantă s-a limitat să afirme, în mod general, că hotărârea pronunțată în apel este contradictorie și bazată pe considerente străine de natura cauzei, fără a furniza exemple precise sau a face referire la părțile specifice ale motivării instanței de apel care ar fi viciate, critica formulată pe baza acestui temei urmează a fi înlăturată de la analiză, neputând genera controlul de legalitate.

Acesta întrucât, critica formulată în acest mod nu ridică o problemă de legalitate sau coerență a raționamentului instanței, ci reflectă, mai degrabă, o nemulțumire subiectivă a recurentei-reclamante față de soluția dată de instanța de apel.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 336 din 8 decembrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.