ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2024

Ședința publică din data de 28 februarie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 197/28.02.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin Primar și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 104.400 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. x din imobilul situat în Timișoara, județul Timiș, înscris în CF nr. x-Cl-Ul Timișoara; a fost obligat pârâtul la plata dobânzii legale la suma de 104.400 euro începând cu data introducerii acțiunii, 03.06.2016 și până la data efectuării plății, cât și la plata către reclamant a sumei de 5.910 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 44/16.02.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a constatat perimată cererea de apel formulată de apelantul Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței nr. 197/28.02.2017; a obligat apelantul la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 16.11.2022, reclamanta B., în calitate de succesoare a defunctului reclamant A., prin avocat, a solicitat ca, pe calea procedurii necontencioase a lămuririi hotărârii reglementată de prevederile art. 443 C. proc. civ., să se dispună lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 197/28.02.2017 pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016 cu privire la înțelesul sintagmei "dobândă legală", în sensul de a preciza dacă dispoziția de obligare a Statului Român la plata dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii, 03.06.2016 și până la data efectuării plății, se referă la dobânda legală penalizatoare.

Prin încheierea din data de 14.02.2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis cererea de lămurire a hotărârii formulată de către reclamantul A., a lămurit sentința civilă nr. 197/28.02.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016 în sensul că în fraza "Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata dobânzii legale la suma de 104.400 Euro, începând cu data introducerii acțiunii, 03.06.2016 și până la data efectuării plății" sintagma "dobânzii legale" se va înțelege că privește "dobânda legală penalizatoare potrivit art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011".

Prin decizia nr. 173/28.06.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva încheierii din 14.02.2023 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr. x/2016.

Împotriva deciziei nr. 173/28.06.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara.

Recurentul a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală, întrucât prin hotărârea recurată instanța de apel reține, doar parțial, motivele de apel precum și apărările formulate în fața primei instanțe.

Hotărârea atacată, în mod greșit, se întemeiază pe argumentele prezentate de reclamanta în cauză, prin cererea de acordare a prețului actualizat, argumente/concluzii care au fost bazate (parțial) pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente.

Instanța de apel a ignorat prevederile art. 1 din O.G. nr. 13/2011 și a apreciat greșit că "dreptul reclamantului (continuat de succesoarea sa) s-a născut din momentul în care pârâtul avea obligația restituirii sumei de bani aferente imobilului respectiv", ignorând, fără să argumenteze, susținerile recurentului potrivit cărora scadența obligației de plată s-ar fi împlinit doar la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei lămurire se solicită.

În opinia recurentului este greșită interpretarea privind data scadenței ca fiind data introducerii cererii de judecată și nu data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost obligat la plata sumei de bani indicată în hotărâre.

Scadența obligației de plată poate interveni doar de la data rămânerii definitive a hotărârii și în acest fel, pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, se impune a se stabili dobânda remuneratorie și nu cea penalizatoare.

Cum, în considerentele deciziei civile nr. 97/28.02.2016, definitivă, Tribunalul Timiș a reținut că despăgubirea poartă dobânzi legale începând cu data introducerii acțiunii (03.06.2016) și până la data efectuării plății conform art. 1341 pct. 4 din C. civ. de la 1865 care prevede că vânzătorul răspunzător de evicțiune datorează și daune interese, iar aceste daune interese cuprind dobânda legală în situația în care obligația are ca obiect o sumă oarecare conform art. 1088 din C. civ. de la 1865, în modul de stabilire a dobânzii aplicabile trebuiesc aplicate dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 13/2011.

Conform prevederilor art. 1 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: "(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. (3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare."

În cauză, pârâtul a fost pus în întârziere prin înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.06.2016, iar suma solicitată cu titlu de preț de piață al imobilului a devenit scadentă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești (28.02.2022).

Prin urmare, pârâtul datorează dobândă legală remuneratorie de la data introducerii acțiunii (03.06.2016) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești (28.02.2022), iar de la această dată (28.02.2022) și până la data plății efective a debitului (plată efectuată la data de 14.06.2022) pârâtul datorează dobândă legală penalizatoare.

Intimata-reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității căii de atac, având în vedere că în memoriul de recurs nu sunt identificate critici de nelegalitate, ci sunt reiterate ad litteram motivele din cererea de apel.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în ceea ce privește scadența obligației de plată, Curtea de Apel Timișoara a reținut corect că alegațiile pârâtului nu pot fi acreditate în contextul în care pe de-o parte, limitele învestirii instanței sunt cantonate de dispozițiile art. 443 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dispozitivul sentinței care face obiectul cererii de lămurire stabilește explicit obligația de plată a "dobânzii legale la suma de 104.400 euro, începând cu data introducerii acțiunii, 03.06.2016, și până la data efectuării plății" și, dată fiind claritatea dispozitivului sub aspectul momentului de la care se percepe dobânda legală, nu este necesară lămurirea acestuia.

Prin urmare, după cum judicios a conchis instanța de apel, singura problemă susceptibilă de analiză în speță privește caracterul dobânzii legale la care a fost obligat Statul Român, respectiv deslușirea naturii acesteia -remuneratorie (potrivit aserțiunilor pârâtului) sau penalizatoare (conform susținerilor reclamantei), sens în care intimata face trimitere la considerentele sentinței civile nr. 197/28.02.2017 (pag. 14 paragraful final) și la prevederile art. 1082 din vechiul C. civ.

Teza avansată prin memoriul de recurs nesocotește considerentele prin care s-a statuat în sensul incidenței art. 1082 și art. 1088 din vechiul C. civ., ce reglementează daunele-interese moratorii, adică penalitățile de întârziere destinate să repare prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea la termen a obligației de către debitor.

Pârâtul nu a înțeles însă să critice dispozitivul sau considerentele sentinței civile nr. 197/28.02.2017 cu privire la maniera de soluționare a petitului accesoriu, iar câtă vreme nu au fost atacate pe calea apelului declanșat în baza art. 466 C. proc. civ., statuările referitoare la scadența obligației de plată a dobânzii și la incidența art. 1082 și art. 1088 din vechiul C. civ. au dobândit un caracter definitiv, beneficiază de autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi în niciun caz repuse în discuție în cadrul procedurii reglementate de art. 443 C. proc. civ.

Pe de altă parte, așa cum a evidențiat instanța de apel prin hotărârea recurată, interpretarea pârâtului este, oricum, exclusă de scopul și izvorul dobânzii remuneratorii, care nu numai că are întotdeauna o sorginte contractuală, dar reprezintă remunerația pentru folosința capitalului creditorului, specifică convențiilor de împrumut cu titlu oneros.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la 11.12.2023, respectiv la 12.12.2023 (conform dovezilor de înmânare aflate la filele x), iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 28.02.2024.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același act normativ, prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Prin decizia recurată s-a reținut ca prin motivele de apel nu sunt aduse critici concrete soluției de admiterea a cererii de lămurire a dispozitivului, ci apărările formulate vizează modalitatea în care prima instanță a lămurit în fond hotărârea judecătorească, respectiv a stabilit că sintagma "dobândă legală" din cuprinsul sentinței civile ce se solicită a fi lămurită reprezintă dobânda legală penalizatoare prevăzută de dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 și nu dobânda remuneratorie prevăzută de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011.

A constatat instanța de apel că limitele învestirii judecării în prezenta cauză sunt circumscrise doar la stabilirea caracterului dobânzii legale ce poartă asupra debitului principal, aspectul legat de data de la care începe să curgă această dobândă legală neputând face obiectul analizei, în condițiile în care dispozitivul sentinței civile ce se solicită a fi lămurită este clar în acest sens nefiind necesară lămurirea sa.

S-a mai reținut că, în mod corect prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 13/2011 coroborate cu dispozițiile art. 1522 alin. (1) și art. 1535 alin. (1) C. civ., atunci când a statuat că natura dobânzii legale este cea a unei dobânzi penalizatoare și că, raportat la obiectul obligației principale (acela de a da o sumă de bani, sumă de bani care anterior introducerii cererii de chemare în judecată nu avea caracter cert, lichid și exigibil și care prin admiterea cererii de chemare în judecată a dobândit un asemenea caracter), dobânda legală aplicabilă conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011 este cea legală penalizatoare, ca și daună moratorie.

A concluzionat instanța de apel că prin sentința civilă rămasă definitivă obligația de plată a prețului actualizat al imobilului de care intimatul a fost evins a fost stabilită prin chiar cuprinsul hotărârii judecătorești, aceasta producând efecte retroactiv de la data sesizării instanței ca și act de punere în întârziere.

În speță, se observă că recurentul-pârât a înțeles să reproducă susținerile din cuprinsul cererii de apel, fără să combată dezlegările jurisdicționale ale instanței de apel.

Chiar dacă recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparență de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat. Aceasta, întrucât recurentul-pârât avea obligația de a expune în concret argumentele de natură juridică în raport de care a considerat că soluția instanței de apel este nelegală, formulând critici în legătură cu soluția pronunțată cu referire la cererea cu care a fost învestită instanța de judecată.

Ca atare, se constată că nu poate fi realizat controlul judiciar, din moment ce recurentul-pârât nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, sub aspectul normelor legale interpretate sau aplicate greșit, ori care sunt argumentele concrete privind incidența ipotezelor motivului de casare reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Cum, în raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanța superioară celei care a pronunțat decizia în apel, instanță care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia atacată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, reiterând pe cele deduse judecății în calea devolutivă de prim control judiciar, recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Drept urmare, constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate, în condițiile prevăzute de art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și că nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara împotriva deciziei nr. 173 din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara împotriva deciziei nr. 173 din 28 iunie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2024.