ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2019

Ședința publică din data de 19 martie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2010 pe rolul Judecătoriei Timișoara, sub număr de dosar x/2010, reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: constatarea încetării contractului de închiriere nr. x/2000, încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și S.C. A. S.R.L., cu privire la imobilul din Timișoara, ca ajuns la termen; evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul proprietatea Municipiului Timișoara, situat în Timișoara, ca urmare a încetării contractului de închiriere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 475, 479, 480, 481 și 482 C. civ. de la 1864, pe dispozițiile art. 555, 1166, 1169, 1170, 1270 noul C. civ., precum și pe cele ale art. 274 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 2 septembrie 2010, pârâta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, având în vedere faptul că prezentul litigiu are o natură comercială, dat fiind faptul că se solicită constatarea încetării unui contract încheiat cu o societate comercială și evacuarea dintr-un spațiu comercial.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat, în temeiul art. 119 C. proc. civ., obligarea reclamanților pârâți reconvenționali la prelungirea contractului de închiriere nr. x/2000 privind spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință și obligarea acestora la plata sumei de 101.000 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, jud. Timiș.

Prin încheierea din 2 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția Comercială.

Cauza a fost înregistrată la 23 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Timiș, sub număr de dosar x/2010

Prin sentința civilă nr. 765/PI/LP din 2 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2010, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, în vederea soluționării acestuia și stabilirii competenței de soluționare a prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 24 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2010, s-a stabilit competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 661 din 26 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2010, a fost admis recursul și a fost modificată sentința recurată, în sensul stabilirii de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost astfel din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la 22 mai 2015, sub număr de dosar x/2010

La termenul de judecată din 30 iunie 2015, pârâta reclamantă reconvențional a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, excepție care a fost respinsă prin încheierea din 30 iunie 2015.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2016, pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. a depus note de ședință, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; excepția lipsei de obiect a prezentei acțiuni; excepția litispendenței și autorității de lucru judecat cu privire la dosarul nr. x/2011, excepții ce au fost respinse prin încheierea din 3 noiembrie 2015.

Totodată, S.C. A. S.R.L. a invocat lipsa unui titlu de proprietate valabil și actual, câtă vreme Statul Român, în procesele patrimoniale, este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în prezenta cauză nefăcându-se dovada că Primăria Municipiului Timișoara ar avea vreun mandat din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru a exercita în numele acesteia a unei acțiuni în justiție.

De asemenea, a invocat și existența unui drept de retenție, având în vedere că se solicită evacuarea sa dintr-un imobil în care a efectuat investiții.

La 22 februarie 2016, pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. a depus la dosar precizări, prin care a arătat că suma ce reprezintă investiții efectuate la imobilul în discuție este de 55.735,50 RON.

La termenul din 16 mai 2017, pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. a depus precizare, prin care a arătat că înțelege să majoreze suma solicitată inițial, în cuantum de 55.000 de RON, la suma de 62.170 RON, raportat atât la concluziile expertizei tehnice judiciare administrate în prezenta cauză, cât și la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară.

Prin cererea înregistrată la 28 decembrie 2011pe rolul Tribunalului Timiș, sub număr de dosar x/2011, reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: constatarea încetării contractului de închiriere nr. x/2000, încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și S.C. A. S.R.L., cu privire la imobilul din Timișoara, P-ța Romanilor, nr. 1, ca ajuns la termen; evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul proprietatea Municipiului Timișoara, situat în Timișoara, ca urmare a încetării contractului de închiriere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 97/LP/PI din 17 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care, prin decizia civilă nr. 1109 din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost respins ca inadmisibil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 19 iulie 2012, sub număr de dosar x/2011

Pârâta S.C. A. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin acestea reiterând, în fapt, susținerile prezentate prin întâmpinarea și cererea reconvențională depuse în dosarul nr. x/2010 al Judecătoria Timișoara, ulterior declinat Tribunalului Timiș.

Totodată, pârâta reclamantă reconvențional a invocat excepția litispendenței raportat la existența dosarului nr. x/2010 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, învederând faptul că în cele două dosare există identitate de părți, obiect și cauză.

Prin încheierea din 25 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepția litispendenței și a fost trimis dosarul nr. x/2011 la dosarul Tribunalului Timiș nr. 4092/325/2010** pentru a fi judecate împreună.

Prin sentința civilă nr. 1085/PI/LP din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2010, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara.

A fost respinsă cererea reconvențională astfel cum a fost formulată și precizată de pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. Timișoara, în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în parte, ca rămasă fără obiect și în parte, ca neîntemeiată.

S-a constatat că a încetat prin ajungerea la termen contractul de închiriere nr. x/2000, încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și S.C. A. S.R.L..

S-a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei reclamante reconvențional din imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1 și str. x, înscris în CF nr. x și nr. 148917 nr. top. x și nr. top. y.

S-a dispus obligarea pârâtei reclamante reconvențional la plata către reclamantul principal Municipiul Timișoara, a sumei de 1.710,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea pârâtei reclamante reconvențional, de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timiș a constatat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/01.02.2000, având ca obiect imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1 și str. x, înscris în CF nr. x și nr. 148917, nr. top. x și nr. top. y, în suprafață de 929,60 mp, cu un număr total de 63 de încăperi.

Contractul a fost încheiat pe durata a 10 ani, respectiv începând cu data de 08.11.1999, până la data de 07.11.2009.

La 30.09.2009, pârâta reclamantă reconvențional a solicitat reclamantei pârâte reconvențional să prelungească contractul de închiriere nr. x/01.02.2000, pe o perioadă maximă de 10 ani, începând cu data de 07.11.2009, data încetării contractului.

Prin răspunsul nr. x/23.10.2009, reclamantul Municipiul Timișoara a avizat nefavorabil cererea menționată, solicitând, totodată, pârâtei reclamante reconvențional eliberarea și predarea spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1. În sprijinul acestei soluții a fost menționată și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 351/2008.

Instanța de fond a reținut și faptul că anterior împlinirii termenului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere dedus judecății, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 329/25.07.2006 s-a aprobat vânzarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, situate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Timișoara, printre imobilele menționate în Anexa I la hotărâre fiind și cel care face obiectul contractului de închiriere.

Ca urmare a hotărârii menționate, între părți s-au purtat negocieri cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, pârâta reclamantă reconvențional obținând și o hotărâre judecătorească prin care reclamanta pârâtă reconvențional a fost obligată să continue negocierile cu privire la vânzarea imobilului.

Prima instanță a apreciat ca fiind vădit neîntemeiate susținerile pârâtei reclamante reconvențional sub aspectul lipsei de obiect a acțiunii principale ca urmare a emiterii fișei de calcul a chiriei.

S-a constatat că, prin decizia civilă nr. 175 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 176/A din 14 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit că suma de 320.123 RON este datorată de pârâta din prezenta cauză cu titlu de despăgubiri pentru folosirea fără titlu a spațiului din Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, în perioada 01.03.2013-30.09.2013.

Față de considerentele deciziei menționate, intrate în puterea lucrului judecat, instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei din prezenta cauză, în sensul că prin emiterea fișei de calcul contractul de închiriere se consideră prelungit, întrucât ocuparea spațiului în litigiu începând cu data de 01.03.2013, s-a făcut fără titlu.

Nu au putut fi primite nici susținerile pârâtei reclamante reconvențional, în sensul că și-ar fi executat cu bună credință obligația de plată a "chiriei", de vreme ce pentru încasarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu, Municipiul Timișoara prin primar, și B. au fost nevoiți să ceară executarea silită a deciziei civile nr. 175 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 176/A din 14 octombrie 2015.

Au fost apreciate fiind neîntemeiate și concluziile pe fond ale reprezentantului pârâtei reclamante reconvențional, puse în ședința publică din 27 iunie 2017, în sensul că ar fi inadmisibilă cererea de constatare a încetării contractului prin ajungere la termen.

În acest context, prima instanță a reținut că încetarea contractului prin ajungerea la termen se produce de drept, în puterea legii, conform prevederilor art. 1436 alin. (1) C. civ. de la 1864 (temei de drept aplicabil în considerarea dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la data încheierii contractului de închiriere), având în vedere că tacita relocațiune nu este permisă prin contract (art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din contract, coroborat cu art. 1437 C. civ. de la 1864), astfel că reclamanții principali nu au la dispoziție o acțiune în realizare, respectiv nu este necesară intervenția instanței pentru a se dispune încetarea contractului.

S-a apreciat că existența unor negocieri între părți cu privire la vânzarea imobilului, respectiv existența unei hotărâri judecătorești prin care Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost obligat să continue negocierile în vederea vânzării imobilului, care a făcut obiectul contractului de închiriere, nu pot constitui un temei pentru obligarea reclamanților-pârâți reconvenționali la prelungirea contractului de închiriere pe o durată de 10 ani.

Instanța de fond a constatat că la baza refuzului Primăriei Municipiului Timișoara de a prelungi, la cererea pârâtei - reclamante reconvențional, contractul de închiriere menționat, stă B. nr. 329/25.07.2006, prin care s-a aprobat vânzarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, situate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Timișoara, printre care este și imobilul închiriat.

În opinia tribunalului, faptul că până în prezent nu s-a perfectat un contract de vânzare-cumpărare nu poate justifica pretențiile reclamantei reconvențional de prelungire a contractului de închiriere și, cu atât mai puțin, refuzul acesteia de a elibera spațiul în litigiu.

Prima instanță a reținut că în drept sunt incidente prevederile art. 480 C. civ. de la 1864, în conformitate cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, art. 1436 alin. (1) C. civ. de la 1864, potrivit căruia locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.

Pentru considerentele menționate, instanța de fond a admis cererea de constatare a încetării prin ajungerea la termen a contractului de închiriere nr. x/2000, încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și S.C. A. S.R.L., cu privire la imobilul din Timișoara, și, pe cale de consecință, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei reconvențional de prelungire a aceluiași contract pe o perioadă de 10 ani.

În ceea ce privește investițiile efectuate de către pârâta reclamantă reconvențional, instanța de fond a constatat că prin raportul complementar de expertiză tehnică efectuat în cauză de domnul expert C., valoarea investițiilor a fost stabilită la suma de 156.631 de RON.

În anexele 1 și 2 la raport au fost menționate investițiile realizate de pârâta reclamantă reconvențional la imobilul închiriat în perioada 1994-1996, construcțiile fiind de 85.255 de RON, în vreme ce valoarea instalațiilor interioare a fost evaluată la suma de 32.094 RON

Prin răspunsul la obiecțiuni expertul a precizat că suplimentul la raportul de expertiză înlocuiește raportul de expertiză depus la data de 30.03.2016 și are în vedere situația de lucrări întocmite de aceasta în anii 1994-1996, acestea nefiind semnate de cei în drept, situație în baza căreia a procedat la efectuarea măsurătorilor la imobil și a evaluat lucrările în cauză, evaluarea făcându-se în conformitate cu cataloagele de prețuri publicate de D., alte cataloage de prețuri nepublicându-se de alte organizații profesionale sau instituții de stat. Expertul a precizat că la astfel de evaluări nu se iau cantitățile și tarifele de manoperă din situațiile de lucrări, acestea nefiind, de altfel, semnate nici de cel care le-a întocmit și nici de cel care trebuia să le semneze din partea beneficiarului.

Prin urmare, în Anexele 1 și 2 sunt cuprinse cantitățile identificate la imobilul în cauză.

În cauză, s-a dispus efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză, în baza căruia s-a stabilit că toate investițiile identificate de expert la imobilul în litigiu au fost efectuate de pârâta reclamantă reconvențional în perioada 1994-1996, respectiv anterior contractului de închiriere nr. x/2000.

Expertul a precizat că prin contractul de închiriere nr. x/23.09.1993, reclamanta reconvențional A. SRL a luat în chirie de la E. imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, termenul de închiriere fiind de 5 ani, începând cu data de 01.10.1993.

Expertul a mai arătat că la contractul menționat nu a fost depus procesul-verbal de predare primire cu privire la starea imobilului la momentul închirierii, concluzionând că din cele 79 de situații de lucrări rezultă că investițiile analizate au constat în cheltuieli cu întreținerea și reparațiile curente și doar eventual capitale pentru a asigura capacitatea imobilului închiriat să răspundă la exigențele pentru care a fost închiriat, adică comerț cu amănuntul și alimentație publică.

În conformitate cu art. 17 din OMF nr. 746/09.06.1994, amortizarea investițiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune este în sarcina agentului economic care a efectuat investiția, iar potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 15/24.03.1994, amortizarea investițiilor efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune se recuperează de agentul economic care a efectuat investiția, pe perioada contractului.

Prin raportare la dispozițiile legale menționate, cererea formulată de pârâta reclamantă reconvențional, de acordare a contravalorii investițiilor efectuate în anii 1994-1996 pe motiv că acestea nu ar fi fost amortizate, apare în, opinia tribunalului, ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că amortizarea acestora urma să se facă cel mai târziu în anul 2011, respectiv pe durata contractului de închiriere.

În ceea ce privește investițiile pretinse de către pârâta reclamantă reconvențional prin precizarea depusă la 22.02.2016, instanța a reținut că, exceptând factura fiscală nr. x/10.09.2008, în valoare de 15.500 RON, celelalte facturi atestă achiziționarea unor materiale de construcții după data încetării contractului de închiriere, iar față de concluziile raportului de expertiză, în cauză nu s-a putut reține că materialele achiziționate în perioada 2010-2011 ar fi fost utilizate de către pârâta reclamantă reconvențional în scopul renovării imobilului în litigiu.

În ceea ce privește factura fiscală nr. x/10.09.2008, care atestă achiziționarea aer condiționat sistem climă frigorific, instanța a reținut că pentru executarea investiției, Primăria Municipiului Timișoara a exprimat, la data de 15.07.2008, acordul în vederea realizării instalației de climatizare, cu condiția ca lucrarea să fie executată pe cheltuiala pârâtei reclamante reconvențional și cu respectarea Legii nr. 453/2001, amortizarea acesteia urmând să se facă în conformitate cu dispozițiile legale menționate, respectiv pe durata contractului de închiriere.

Pentru considerentele menționate, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei reconvențional la plata contravalorii investițiilor efectuate de către reclamanta reconvențional la imobilul în litigiu.

Față de respingerea petitului având ca obiect pretenții, instanța a respins și cererea accesorie de recunoaștere în favoarea pârâtei reclamante reconvențional a unui drept de retenție în favoarea acesteia, până la achitarea contravalorii investițiilor și, văzând că în prezent aceasta ocupă fără drept imobilul în litigiu, în temeiul art. 480 C. civ. de la 1864, a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei reclamante reconvențional din imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1 și str. x, înscris în CF nr. x și nr. 148917 nr. top. x și nr. top. xI.

Pentru considerentele menționate, instanța a admis acțiunea civilă principală și a respins cererea reconvențională, astfel cum a fost formulată și precizată, în parte ca rămasă fără obiect și în parte ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a dispus obligarea pârâtei reclamante reconvențional la plata către reclamantul principal Municipiul Timișoara, a sumei de 1.710,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru de 10 RON, timbru judiciar de 0,30 RON și onorariu expert în cuantum de 1.700 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta reclamantă reconvențional S.C. A. S.R.L. Timișoara a declarat apel.

Apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. Timișoara a depus o precizare cu privire la obiectul cererii reconvenționale, solicitând majorarea sumei reprezentând valoarea investițiilor, de la 55.000 de RON, la 607.126 de RON, raportat la concluziile raportului de expertiză extrajudiciară.

Prin decizia civilă nr. 281/A din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1085/PI/LP din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2010, a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță în mod legal a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a respins cererea reconvențională, astfel cum a fost formulată și precizată de pârâta reclamantă reconvențională S.C. A. S.R.L., în parte ca rămasă fără obiect și în parte ca neîntemeiată și, constatând că a încetat prin ajungerea la termen contractul de închiriere nr. x/2000, încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și S.C. A. S.R.L., a dispus evacuarea necondiționată a pârâtei reclamante reconvenționale din imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1 și str. x, înscris în CF nr. x și nr. 148917, nr. top. x și nr. top. xI.

Aceasta întrucât, prin decizia nr. 175 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 176/A din 14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suma de 320.123 de RON este datorată de pârâta din prezenta cauză cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamanților, plus suma de 203.192 de RON reprezentând majorări de întârziere, pentru folosirea fără titlu a spațiului din Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, în perioada 01.03.2013-30.09.2013.

Nu au putut fi primite susținerile pârâtei reclamante reconvențional în sensul că și-ar fi executat cu bună credință obligația de plată a "chiriei", de vreme ce pentru încasarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului în litigiu Municipiul Timișoara prin primar și B. au fost nevoiți să ceară executarea silită a deciziei civile nr. 175/30.09.2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 176/A/14.10.2015.

În concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a apreciat că existența unor negocieri între părți cu privire la vânzarea imobilului, respectiv existența unei hotărâri judecătorești prin care Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost obligată să continue negocierile în vederea vânzării imobilului care a făcut obiectul contractului de închiriere nu pot constitui un temei pentru obligarea reclamanților-pârâți reconvenționali la prelungirea contractului de închiriere pe o durată de 10 ani.

La baza refuzului Primăriei Municipiului Timișoara de a prelungi, la cererea pârâtei - reclamantă reconvențional, contractul de închiriere nr. x/11.02.2000, stă B. nr. 329/25.07.2006, prin care s-a aprobat vânzarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Timișoara, printre care este și imobilul închiriat.

Faptul că până în prezent nu s-a perfectat un contract de vânzare-cumpărare nu poate justifica pretențiile reclamantei reconvențional de prelungire a contractului de închiriere și, cu atât mai puțin, refuzul acesteia de a elibera spațiul în litigiu.

În drept, sunt incidente prevederile art. 480 C. civ. de la 1864, în conformitate cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, art. 1436 alin. (1) C. civ. de la 1864, potrivit căruia locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.

Conform adresei de la dosarul Curții de Apel Timișoara nr. 4092/325/2010**, emisă de reclamanta Primăria Municipiului Timișoara și înregistrată la Biroul "F.", pentru pârâta S.C. A. S.R.L., s-a comunicat faptul că Primăria Municipiului Timișoara este de acord cu vânzarea spațiului cu altă destinație din Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, după achitarea integrală a datoriilor către bugetul local.

Deși apelantei-pârâte i s-au acordat mai multe termene de judecată în vederea depunerii la dosarul cauzei de înscrisuri doveditoare cu privire la acordul de vânzare-cumpărare a spațiului și la demersurile ce s-au făcut în vederea respectării sentinței civile nr. 2308/08.11.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013, la ultimul termen de judecată, reprezentantul apelantei-pârâte a precizat că din debitul total de 523.315 RON s-a achitat suma de 237.000 de RON.

În ceea ce privește capătul din cererea reconvențională privind investițiile efectuate de pârâta reclamantă reconvențională, s-a constatat că prin raportul complementar de expertiză tehnică efectuat în cauză de domnul expert C., valoarea investițiilor a fost stabilită la suma de 156.631 de RON.

În anexele 1 și 2 la raport au fost menționate investițiile realizate de pârâta reclamantă reconvențional la imobilul închiriat în perioada 1994-1996, construcțiile fiind de 85.255 de RON, în vreme ce valoarea instalațiilor interioare a fost evaluată la suma de 32.094 de RON.

Prin răspunsul la obiecțiuni, domnul expert C. a precizat că suplimentul la raportul de expertiză înlocuiește raportul de expertiză depus la data de 30.03.2016 și are în vedere situația de lucrări întocmite de aceasta în anii 1994-1996, acestea nefiind semnate de cei în drept, în baza căreia a procedat la efectuarea măsurătorilor la imobil și a evaluat lucrările în cauză, evaluarea făcându-se în conformitate cu cataloagele de prețuri publicate de D., alte cataloage de prețuri nepublicându-se de alte organizații profesionale sau instituții de stat. Expertul a precizat că la astfel de evaluări nu se iau cantitățile și tarifele de manoperă din situațiile de lucrări, acestea nefiind, de altfel semnate nici de cel care le-a întocmit și nici de cel care trebuia să le semneze din partea beneficiarului.

Prin urmare, în Anexele 1 și 2 sunt cuprinse cantitățile identificate la imobilul în cauză.

În cauză a fost dispusă efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză, de către același expert, în baza căruia s-a stabilit că toate investițiile identificate de expert la imobilul în litigiu au fost efectuate de pârâta reclamantă reconvențional în perioada 1994-1996, respectiv anterior contractului de închiriere nr. x/2000.

Expertul a precizat că prin contractul de închiriere nr. x/23.09.1993, reclamanta reconvențională A. S.R.L. a luat în chirie de la E., imobilul situat în Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, termenul de închiriere fiind de 5 ani, începând cu data de 01.10.1993.

Expertul a mai arătat că la contractul menționat nu a fost depus procesul-verbal de predare primire cu privire la starea imobilului la momentul închirierii, concluzionând că cele 79 de situații de lucrări rezultă că investițiile analizate au constat în cheltuieli cu întreținerea și reparațiile curente și doar eventual capitale pentru a asigura capacitatea imobilului închiriat să răspundă la exigențele pentru care a fost închiriat, adică comerț cu amănuntul și alimentație publică.

În ceea ce privește investițiile pretinse de către pârâta reclamantă reconvențional prin precizarea depusă la data de 22.02.2016, așa cum s-a constatat, exceptând factura fiscală nr. x/10.09.2008, în valoare de 15.500 RON, celelalte facturi atestă achiziționarea unor materiale de construcții după data încetării contractului de închiriere, iar față de concluziile raportului de expertiză, în cauză nu s-a putut reține că materialele achiziționate în perioada 2010-2011 ar fi fost utilizate de către pârâta reclamantă reconvențional în scopul renovării imobilului în litigiu.

În ceea ce privește factura fiscală nr. x/10.09.2008 care atestă achiziționarea aer condiționat sistem climă frigorific, așa cum a reținut prima instanță, pentru executarea investiției, Primăria Municipiului Timișoara și-a exprimat, la data de 15.07.2008, acordul în vederea realizării instalației de climatizare, cu condiția ca lucrarea să fie executată pe cheltuiala pârâtei reclamante reconvențional și cu respectarea Legii nr. 453/2001, amortizarea acesteia urmând să se facă în conformitate cu dispozițiile legale menționate, respectiv pe durata contractului de închiriere.

De asemenea, din încheierea de eliberare a sumelor obținute în urma executării silite, conform art. 864 C. proc. civ., încheiere emisă la data de 01.03.2018, în dosarul execuțional nr. x/ex. 2016 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "G. și H.", rezultă că s-a procedat la somarea debitoarei S.C. A. S.R.L. și la poprirea conturilor acesteia, fiind indisponibilizată doar suma de 2378 de RON, reprezentând debit parțial.

Executarea silită va continua pentru recuperarea sumei de 286.357,78 de RON, reprezentând despăgubiri și majorări de întârziere pentru folosirea fără titlu a spațiului din Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1, în perioada 01.03.2013 - 30.09.2013, sumă care se va actualiza cu rata inflației la momentul plății.

Față de cele reținute, curtea de apel a respins apelul declarat de apelanta pârâtă Societatea Comercială A. S.R.L. Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1085/PI/LP din 4 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. x/2010, în contradictoriu cu intimații reclamanți Municipiul Timișoara prin primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

În termen legal, pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 281/A din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, solicitând admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara în vederea readministrarii probelor, iar în subsidiar casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii de evacuare și admiterea cererii reconvenționale.

În motivare, recurenta-pârâtă arată că a învederat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, faptul că acțiunea formulată în prezenta cauză poate fi considerată fie o acțiune în constatare sau o acțiune în realizare, întrucât este absurdă solicitarea evacuării în condițiile în care în decurs de atâția ani de zile până în prezent a fost plătită chiria aferentă utilizării imobilului. Cu toate acestea, susține recurenta, instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat faptul că în cauză nu pot fi primite afirmațiile pârâtei în sensul că și-ar fi îndeplinit de bună voie, fiind de bună credință, obligația de plată a chiriei, întrucât încasarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului din litigiu s-a executat prin procedura executării silite.

Instanța de apel nu a observat faptul că în majoritatea din încheierile emise de biroul executorului judecătoresc privind executarea acestui debit, au fost emise în baza efectuării plăților de către S.C. A. S.R.L. în contul executorului judecătoresc la inițiativa recurentei-pârâte sau în unele situații aceasta a plătit și cu numerar la biroului executorului tocmai pentru a stinge acest debit într-un timp cât mai scurt. Precizează că aceste încheieri au fost depuse la dosarul cauzei în fața instanței de apel.

În opinia recurentei-pârâte, tocmai neperfectarea acestui contract de vânzare-cumpărare cu intimata-reclamantă poate justifica în mod cert pretențiile de prelungire a contractului de închiriere, având în vedere investițiile de îmbunătățire și amenajare foarte mari ale imobilului pe care S.C. A. S.R.L. le-a făcut.

Din probele administrate în decurs de șapte ani de zile în prezentul dosar, mai susține recurenta-pârâtă, rezultă în mod evident faptul că a executat lucrări de mare valoare asupra acestui imobil și, mai mult decât atât, a atașat la dosarul cauzei și solicitări din partea sa de ofertă privind intenția de cumpărare a imobilului, motiv pentru care achita luna de luna o sumă considerabilă de bani, pentru lipsa de folosința a spațiului, echivalentul chiriei.

Consideră că instanța de apel a neglijat aceste aspecte și probe concludente, iar pe unele le-a interpretat total nefondat și în dezavantajul său, în situația în care exista o fișă de calcul în baza căreia s-a perceput o "chirie" pe care reclamanta nu a refuzat-o și nici nu a negat-o.

Totodată, apreciază că instanța de apel a respins în mod netemeinic și solicitarea investițiilor pretinse de către S.C. A. S.R.L., apreciind că din întreaga documentație rezultă achiziționarea unor materiale de construcții, însă în opinia instanței de fond nu s-a putut reține că aceste materiale achiziționate în perioada 2010-2011 ar fi fost utilizate de către societatea recurentă în scopul renovării imobilului în litigiu. Față de acest aspect, recurenta consideră că într-o atare situație efectuarea unei expertize în construcții nu ar mai fi avut vreun rost, iar achiziționarea respectivelor materiale de construcții nu ar fi avut un alt scop decât acela de a le utiliza în renovarea și îmbunătățirea acestui imobil unde își desfășoară activitatea, având în vedere că obiectul său de activitate este comerțul cu amănuntul și de produse alimentare.

Învederează faptul că a depus și un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de către domnul expert I., pe care instanța 1-a respins în mod nejustificat, în opinia sa, raport bazat pe toate înscrisurile anexate începând din anul 1993 și până în prezent și prin care s-a concluzionat în sensul că valoarea lucrărilor de construcții și instalații executate s-a estimat la suma de 607.126 de RON (570.946 de RON, plus 36. 180 de RON), de unde rezultă cu certitudine, în opinia apelantei, și aspectele prezentate de aceasta, care contrazic și combat cu desăvârșire concluziile instanței de fond.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă apreciază că nu pot fi primite susținerile intimatei-reclamante și, implicit, nici ale instanței de apel, potrivit cărora S.C. A. S.R.L. nu a mai solicitat reluarea negocierilor în vederea finalizării vânzării, cât vreme adresele din data de 7.03.2011 și, respectiv, din data de 05.02.2013, contrazic aceste afirmații.

În opinia sa, răspunsul Primăriei Municipiului Timișoara la aceste adrese, răspuns potrivit căruia doar după finalizarea litigiilor această instituție înțelege să procedeze conform hotărârii judecătorești ce se va pronunța, denotă reaua credință de a continua negocierile pentru vânzarea spațiului comercial.

Nu în ultimul rând, mai susține recurenta, instanța a neglijat faptul că atât la data adoptării HCL nr. 329/2006, cât și la data primului termen de negociere (02.04.2008), avea calitatea de chiriaș potrivit contractului de închiriere nr. x/2000, deci a îndeplinit toate condițiile pentru a participa le negocierile directe cu privire la vânzarea spațiului comercial.

Așa fiind, apreciază că din probele administrate în prezenta cauza se impune în mod evident a se respinge acțiunea de evacuare formulată de către reclamantă, neexistand niciun temei legal sau o justificare în solicitarea acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. din perspectiva excepției nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care, va constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Este de reținut că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Sub aspectul nemotivării, respectiv al contradictorialității, se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate.

Totodată, este de amintit că textul legal al art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentă se referă la actele juridice în sens de negotium juris, adică manifestări de voință producătoare de efecte juridice, și nicidecum în sens de instrumentam probationis, adică, de înscris, ca mijloc de probă.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcție a recursului pârâtei vizează exclusiv greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor (răspunsul Primăriei Municipiului Timișoara, concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, facturi etc.), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs și de apel formulate de aceleași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel Timișoara spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întrunește cerința ce se cere a fi îndeplinită.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile anterior menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 281/A din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 281/A din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 281/A din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2019.