ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2489/2010

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Reclamantul

R.E., în calitate de fost asociat și administrator al SC E. SRL, a chemat în

judecată pe pârâta C.R.L.S.P.R.L. Iași și a solicitat acesteia să întocmească

împreună cu foștii administratori ai societății aflate în procedura

insolvenței, un inventar al bunurilor firmei și să încheie un bilanț în care să

constate situația activului și pasivului și să execute operațiunile referitoare

la includerea la masa credală ca active ale societății, suprafața de 1.000 mp

dobândită prin contractul din 4 noiembrie 1996, construcțiile edificate pe

teren în baza autorizației nr. x/2001, obligarea pârâtei să vândă bunurile și

să-i predea sumele de bani la care societatea era obligată prin hotărâri

judecătorești. Prin cererea de intervenție în interes propriu,

F.F. a solicitat să se constate că

este proprietarul terenului de 1.000 mp.

Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr.

1205/COM din 15 mai 2009, a respins excepția tardivității introducerii

acțiunii, a admis în parte acțiunea obligând pe pârâtă să întocmească împreună

cu foștii administratori inventarul bunurilor societății în lichidare, să

încheie operațiunile de includere la masa credală a imobilului construcție

edificat în baza autorizației nr. x/2001, a respins celelalte capete de cerere,

a admis cererea de intervenție în interes propriu și a constatat că

intervenientul este proprietarul suprafeței de 1000 mp, a obligat pe pârâtă la

339,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant și a obligat pe reclamant și

pârâtă la 20,15 lei către intervenient.

Instanța de fond a reținut în esență

că acțiunea principală nu este tardivă întrucât situația financiară de

lichidare și proiectul de repartizare nu au fost notificate de către lichidator

pentru a fi aplicabilă dispoziția art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Pe

fond, a reținut că, deși între pârâtă și L.C.S.P.R.L. s-a încheiat un protocol

la 12 iunie 2008 de preluare a lichidării SC E. SRL, acesta nu a respectat

dispozițiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a-și produce

efectele așa încât pârâta urmează a întocmi inventarul bunurilor.

În privința terenului în suprafață de

1000 mp vândut de societatea comercială, instanța a considerat că prin hotărâre

irevocabilă (Decizia nr. 1030 din 27 mai 2002 a Tribunalului Iași) s-a respins

cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

iar prin Sentința penală nr. 2077/2003 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă

s-a desființat contractul în condițiile în care cumpărătorul nu a fost parte în

acel proces și față de care hotărârea judecătorească nu-și poate produce

efectele. Construcția de pe teren fiind edificată înainte de încheierea actului

de vânzare este în proprietatea societății comerciale.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 105

din 19 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantului, a obligat pe pârâtă să

execute operațiunile de includere în masa credală ca activ al terenului de 1.000

mp, a respins cererea de intervenție și apelul pârâtei și a obligat pe

intervenient și pârâta la 593,3 lei cheltuieli de judecată către apelantul

reclamant.

Instanța de apel a considerat că prin

contractul de vânzare - cumpărare administratorul societății a vândut fiului

său suprafața de 1.000 mp la un preț sub cel real, motiv pentru care a fost

condamnat iar actul de vânzare desființat, hotărâre penală opozabilă erga omnes

care se impune cu autoritate de lucru judecat în fața intervenientului care nu

a făcut dovada existenței dreptului sau după pronunțarea hotărârii penale.

În privința apelului pârâtei, instanța

a reținut că proprietarul construcției nu este A.F.E. ci societatea comercială,

iar susținerile făcute în apel nu se regăsesc în întâmpinarea depusă de pârâtă

la instanțe de fond.

Împotriva deciziei astfel pronunțate,

intervenientul și pârâta au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul intervenient, susține că

instanța de apel și-a fundamentat soluția pe motive străine de natura pricinii invocând

prevederile art. 170 C. proc. pen. la o situație ce nu-i este opozabilă,

opozabilitatea erga omnes a hotărârii penale vizând numai existența faptei a

persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nicidecum asupra

efectelor civile asupra persoanelor ce nu au participat la procesul penal.

Mai susține recurentul că instanța de

apel a interpretat greșit prevederile art. 1200 și 1202 C. civ., între părți

pronunțându-se o hotărâre judecătorească irevocabilă care valida dreptul său de

proprietate asupra terenului; de asemenea, susține că greșit a interpretat

prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, hotărârea judecătorească

penală nefiindu-i opozabilă, iar contrarietatea de hotărâri a fost tranșată

prin Sentința civilă nr. 8 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă.

Recurenta-pârâtă susține că în mod

greșit instanța de apel a admis apelul reclamantului cu privire la suprafața de

teren de 1.000 mp pe care se află o construcție, întrucât construcția a fost

edificată de A.F.E. pe terenul proprietatea intervenientului, nu se află în

evidențele contabile ale SC E. SRL așa încât nu poate fi inclusă în patrimoniul

societății.

Mai susține recurenta că reclamantul

nu are nicio dovadă că a fost finalizată construcția executată parțial conform

proiectului nr. x/1997 iar instanța de apel ignorând concluziile expertului

contabil care stabilește că în evidențele contabile ale societății aflate în

insolvență nu este înregistrată construcția, include totuși în activele

acesteia construcția.

Recursul intervenientului este fondat

și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.

Prevederile art. 22 C. proc. pen.

stabilesc autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței

penale, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a

vinovăției acesteia, aceste elemente fiind singurele care se impun erga omnes.

În aceeași măsură, efectele hotărârii

civile nu se impun instanței penale numai cu privire la existența unei fapte

penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Într-o interpretare extensivă a

textului de lege citat, instanța de apel a atribuit hotărârii penale efecte

erga omnes pentru dispozițiile civile alăturate celor penale, fără a ține seama

că anterior, pe cale civilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt

motive de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare,

prin care societatea a înstrăinat intervenientului suprafața de 1.000 mp.

Astfel cum instanța supremă a statuat

prin Decizia nr. 4561 din 5 iunie 2007 autoritatea de lucru judecat a hotărârii

penale nu se impune față de hotărârea civilă, Sentința nr. 2077/2003 a Judecătoriei

Iași fiind ulterioară Deciziei nr. 1030/2002 a Curții de Apel Iași iar cazul de

revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. condiționând retractarea

celei de-a doua hotărâri.

În privința recursului pârâtei, acesta

este întemeiat numai în privința dispoziției instanței de apel de a include în

patrimoniul societății comerciale suprafața de teren de 1.000 mp, astfel cum a

fost expus.

Însă este nefondat cu privire la

includerea în activul patrimonial al construcției. Astfel cum instanțele de

fond judicios au stabilit construcția a fost edificată pe terenul societății

comerciale înainte ca terenul să fie înstrăinat, iar certificatul de urbanism nr.

x/1997 și autorizația de construcție nr. x/1997 au fost emise pe numele

societății comerciale (filele 11 și 12 dosar fond).

Culpa de a nu înregistra în evidențele

contabile ale societății activele acesteia aparține administratorului SC E. SRL,

iar societatea nu se poate prevala de ilegalitatea unor operațiuni.

Prevederile Legii nr. 82/1991 nu

instituie prezumții legale privind existența sau inexistența unor bunuri

înscrise sau nu în evidențele contabile ale societății. Orice mijloc de probă

poate dovedi existența în patrimoniul societății a unor bunuri chiar dacă ele

nu sunt înregistrate contabil, iar instanțele prin probatoriile administrate au

ajuns la concluzia judicioasă a existenței unei construcții aparținând SC E.

SRL pe terenul înstrăinat intervenientului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile

recurenților, va modifica Decizia nr. 105 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Iași în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței civile nr. 1205

din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași și va păstra restul dispozițiilor deciziei

privind respingerea apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtul L.C.R.L.S.P.R.L. Iași și de intervenientul F.F. împotriva Deciziei nr. 105

din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială.

Modifică decizia recurată, în sensul

că respinge apelul declarat de reclamantul R.E. împotriva Sentinței nr. 1205

din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ.

Păstrează restul dispozițiilor

deciziei cu privire la respingerea apelului pârâtului L.C.R.L.S.P.R.L. Iași.

Păstrează dispozițiile Sentinței nr. 1205

din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi

29 iunie 2010.