ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2489/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamantul R.E., în calitate de fost asociat și administrator al SC E. SRL, a chemat în judecată pe pârâta C.R.L.S.P.R.L. Iași și a solicitat acesteia să întocmească împreună cu foștii administratori ai societății aflate în procedura insolvenței, un inventar al bunurilor firmei și să încheie un bilanț în care să constate situația activului și pasivului și să execute operațiunile referitoare la includerea la masa credală ca active ale societății, suprafața de 1.000 mp dobândită prin contractul din 4 noiembrie 1996, construcțiile edificate pe teren în baza autorizației nr. x/2001, obligarea pârâtei să vândă bunurile și să-i predea sumele de bani la care societatea era obligată prin hotărâri judecătorești.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, F.F. a solicitat să se constate că este proprietarul terenului de 1.000 mp. Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr. 1205/COM din 15 mai 2009, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, a admis în parte acțiunea obligând pe pârâtă să întocmească împreună cu foștii administratori inventarul bunurilor societății în lichidare, să încheie operațiunile de includere la masa credală a imobilului construcție edificat în baza autorizației nr. x/2001, a respins celelalte capete de cerere, a admis cererea de intervenție în interes propriu și a constatat că intervenientul este proprietarul suprafeței de 1000 mp, a obligat pe pârâtă la 339,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant și a obligat pe reclamant și pârâtă la 20,15 lei către intervenient.

Instanța de fond a reținut în esență că acțiunea principală nu este tardivă întrucât situația financiară de lichidare și proiectul de repartizare nu au fost notificate de către lichidator pentru a fi aplicabilă dispoziția art. 263 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Pe fond, a reținut că, deși între pârâtă și L.C.S.P.R.L. s-a încheiat un protocol la 12 iunie 2008 de preluare a lichidării SC E. SRL, acesta nu a respectat dispozițiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a-și produce efectele așa încât pârâta urmează a întocmi inventarul bunurilor.

În privința terenului în suprafață de 1000 mp vândut de societatea comercială, instanța a considerat că prin hotărâre irevocabilă (Decizia nr. 1030 din 27 mai 2002 a Tribunalului Iași) s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare iar prin Sentința penală nr. 2077/2003 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă s-a desființat contractul în condițiile în care cumpărătorul nu a fost parte în acel proces și față de care hotărârea judecătorească nu-și poate produce efectele. Construcția de pe teren fiind edificată înainte de încheierea actului de vânzare este în proprietatea societății comerciale.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia nr. 105 din 19 noiembrie 2009, a admis apelul reclamantului, a obligat pe pârâtă să execute operațiunile de includere în masa credală ca activ al terenului de 1.000 mp, a respins cererea de intervenție și apelul pârâtei și a obligat pe intervenient și pârâta la 593,3 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant. Instanța de apel a considerat că prin contractul de vânzare - cumpărare administratorul societății a vândut fiului său suprafața de 1.000 mp la un preț sub cel real, motiv pentru care a fost condamnat iar actul de vânzare desființat, hotărâre penală opozabilă erga omnes care se impune cu autoritate de lucru judecat în fața intervenientului care nu a făcut dovada existenței dreptului sau după pronunțarea hotărârii penale.

În privința apelului pârâtei, instanța a reținut că proprietarul construcției nu este A.F.E. ci societatea comercială, iar susținerile făcute în apel nu se regăsesc în întâmpinarea depusă de pârâtă la instanțe de fond. Împotriva deciziei astfel pronunțate, intervenientul și pârâta au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul intervenient, susține că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe motive străine de natura pricinii invocând prevederile art. 170 C. proc. pen. la o situație ce nu-i este opozabilă, opozabilitatea erga omnes a hotărârii penale vizând numai existența faptei a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nicidecum asupra efectelor civile asupra persoanelor ce nu au participat la procesul penal.

Mai susține recurentul că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 1200 și 1202 C. civ., între părți pronunțându-se o hotărâre judecătorească irevocabilă care valida dreptul său de proprietate asupra terenului; de asemenea, susține că greșit a interpretat prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, hotărârea judecătorească penală nefiindu-i opozabilă, iar contrarietatea de hotărâri a fost tranșată prin Sentința civilă nr. 8 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă. Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantului cu privire la suprafața de teren de 1.000 mp pe care se află o construcție, întrucât construcția a fost edificată de A.F.E.

pe terenul proprietatea intervenientului, nu se află în evidențele contabile ale SC E. SRL așa încât nu poate fi inclusă în patrimoniul societății. Mai susține recurenta că reclamantul nu are nicio dovadă că a fost finalizată construcția executată parțial conform proiectului nr. x/1997 iar instanța de apel ignorând concluziile expertului contabil care stabilește că în evidențele contabile ale societății aflate în insolvență nu este înregistrată construcția, include totuși în activele acesteia construcția. Recursul intervenientului este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prevederile art. 22 C. proc. pen. stabilesc autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanței penale, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, aceste elemente fiind singurele care se impun erga omnes.

În aceeași măsură, efectele hotărârii civile nu se impun instanței penale numai cu privire la existența unei fapte penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Într-o interpretare extensivă a textului de lege citat, instanța de apel a atribuit hotărârii penale efecte erga omnes pentru dispozițiile civile alăturate celor penale, fără a ține seama că anterior, pe cale civilă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt motive de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, prin care societatea a înstrăinat intervenientului suprafața de 1.000 mp. Astfel cum instanța supremă a statuat prin Decizia nr. 4561 din 5 iunie 2007 autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nu se impune față de hotărârea civilă, Sentința nr. 2077/2003 a Judecătoriei Iași fiind ulterioară Deciziei nr. 1030/2002 a Curții de Apel Iași iar cazul de revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 C. proc.

civ. condiționând retractarea celei de-a doua hotărâri. În privința recursului pârâtei, acesta este întemeiat numai în privința dispoziției instanței de apel de a include în patrimoniul societății comerciale suprafața de teren de 1.000 mp, astfel cum a fost expus. Însă este nefondat cu privire la includerea în activul patrimonial al construcției. Astfel cum instanțele de fond judicios au stabilit construcția a fost edificată pe terenul societății comerciale înainte ca terenul să fie înstrăinat, iar certificatul de urbanism nr. x/1997 și autorizația de construcție nr. x/1997 au fost emise pe numele societății comerciale (filele 11 și 12 dosar fond). Culpa de a nu înregistra în evidențele contabile ale societății activele acesteia aparține administratorului SC E. SRL, iar societatea nu se poate prevala de ilegalitatea unor operațiuni.

Prevederile Legii nr. 82/1991 nu instituie prezumții legale privind existența sau inexistența unor bunuri înscrise sau nu în evidențele contabile ale societății. Orice mijloc de probă poate dovedi existența în patrimoniul societății a unor bunuri chiar dacă ele nu sunt înregistrate contabil, iar instanțele prin probatoriile administrate au ajuns la concluzia judicioasă a existenței unei construcții aparținând SC E. SRL pe terenul înstrăinat intervenientului. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile recurenților, va modifica Decizia nr. 105 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași și va păstra restul dispozițiilor deciziei privind respingerea apelului pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul L.C.R.L.S.P.R.L. Iași și de intervenientul F.F. împotriva Deciziei nr. 105 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.E. împotriva Sentinței nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ. Păstrează restul dispozițiilor deciziei cu privire la respingerea apelului pârâtului L.C.R.L.S.P.R.L. Iași. Păstrează dispozițiile Sentinței nr. 1205 din 15 mai 2009 a Tribunalului Iași, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 29 iunie 2010.