ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4044/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, anularea Hotărârii nr. 18/15.09.2017 și a Hotărârii nr. 2/28.04.2017 emise de pârâți, înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate și a obligației de plată a sumei de 1576,48 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea acțiunii disciplinare, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 22 din 5 februarie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Camera executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5) și 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea și anularea Hotărârii nr. 18 din data de 15 septembrie 2017 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pronunțată în dosarul nr. x/2017, precum și a Hotărârii nr. 2 din data de 28 aprilie 2017 a Comisiei de disciplină a Camerei executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2017, cu înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, prin Hotărârea nr. 2 din data de 28 aprilie 2017, Consiliul de disciplină a Camerei executorilor judecătorești a sancționat-o pentru neglijență în efectuarea lucrărilor prin aplicarea amenzii de 2.000 RON prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești. S-a reținut de către Consiliu că, instrumentând dosarul de executare nr. 287/2014, ar fi săvârșit mai multe fapte care se încadrează în abaterea reținută, și anume neglijență în efectuarea lucrărilor: a stabilit incorect cheltuielile ocazionate de executarea silită, inserând în sfera cheltuielilor costuri nedovedite legate de cheltuielile de întocmire a actelor de procedură; a denumit greșit actul de desemnare a administratorului sechestru drept proces-verbal, în realitate acesta fiind numit încheiere; nu ar fi citat creditorul la termenul din 31 martie 2015, când a avut loc desemnarea administratorului sechestru; în mod greșit nu ar fi soluționat prin încheiere cererea debitorului de desființare a măsurilor de executare ca urmare a plății debitului după adjudecarea imobilului.

A formulat contestație, respinsă de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin Hotărârea nr. 18 din data de 15 septembrie 2017, prin care se reține că ar fi săvârșit abateri disciplinare cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2014 care justifică sancțiunea aplicată, însă ca urmare a dovezilor produse pe care le-a produs nu a mai reținut faptul că nu ar fi citat creditorul la termenul de numire administrator sechestru din data de 31 martie 2015, iar cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare, neglijența constă nu în faptul că acestea nu au fost dovedite, ci că s-au stabilit în baza Anexei 1 Ia Statutul UNEJ abrogată. Se mai reține drept neglijență și faptul că a interpretat greșit normele de drept incidente referitoare la plata făcută de debitor după adjudecarea imobilului, aspect dovedit de admiterea contestației Ia executare pe acest aspect.

Se reține de către instanța de fond că Hotărârea Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost sancționată, este corectă, făcându-se vinovată de următoarele fapte: a stabilit greșit cheltuielile de executare întrucât, cu toate că actele de procedură pentru care s-au perceput costuri există în dosarul de executare, nu există dovezi justificative privind sumele stabilite, a denumit incorect actul de desemnare a administratorului sechestru proces-verbal, corect fiind încheiere, nu ar fi citat creditorul pentru termenul din 31 martie 2015 stabilit pentru desemnarea administratorului sechestru, împrejurare pe care ar fi recunoscut-o, în mod greșit a întocmit actul de adjudecare a imobilului, nu a soluționat prin încheiere dată cu citarea părților cererea debitorului privind desființarea măsurilor de executare ca urmare a plății după adjudecare.

Recurenta a arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este greșită. În mod greșit a reținut ca argumente ale săvârșirii unor abateri disciplinare aspecte deja soluționate de Comisia superioară de disciplină, pe care le înlătură apreciindu-le ca o agravare a situației sale în propria cale de atac, întrucât, analizând contestația formulată, Comisia superioară de disciplină a înlăturat interpretarea Consiliului de disciplină în sensul că au fost nedovedite cheltuielile de executare stabilite, apreciind că se face vinovată de neglijență prin aceea că a stabilit cheltuieli de executare întemeiate pe Anexa I la Statutul UNEJ abrogată. Prin urmare, instanța de fond a stabilit că a greșit la stabilirea cheltuielilor de executare, întrucât acestea erau nedovedite, astfel că cercetarea criticilor sale referitoare la reținerea Comisiei superioare nu au mai fost analizate. Procedând în acest fel, instanța de fond a depășit limitele sesizării, având în vedere acțiunea disciplinară a Ministerului Justiției, și, deși invocă principiul "non reformatio in pejus", procedează ea însăși la agravarea situației sale în propria cale de atac.

Solicită a se observa că, dincolo de împrejurarea că a făcut dovada modului de stabilire a cheltuielilor de executare, prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert B., întocmirea actelor pentru care s-au perceput costuri fiind constată de către instanța de fond, împrejurarea nedovedirii cheltuielilor de executare nu este cuprinsă în actul de sesizare al Ministerului Justiției care a declanșat cercetarea disciplinară, fiind o adăugare a Consiliului, pe care în mod eronat o preia și instanța de fond. Ca urmare a acestei greșite interpretări, a lăsat neanalizată critica sa referitoare la inexistența abaterii disciplinare motivat de faptul că ar fi stabilit cheltuieli de executare în temeiul Anexei 1 la Statutul UNEJ abrogate, reținută drept abatere disciplinară de Comisia superioară de disciplină, precum și susținerea din actul de sesizare al Ministerului Justiției referitoare la includerea cheltuielilor de emiterea actelor de procedură în onorariul executorului judecătoresc.

În ce privește reținerea referitoare la necitarea creditorului pentru termenul din data de 31 martie 2015, stabilit pentru desemnarea administratorului sechestru, cu precizarea că ar fi recunoscut că nu ar fi procedat la citare, și această critică nu a mai fost reținută de către Comisia superioară de disciplină, ca urmare a dovezilor prezentate, existente la dosar, dar care nu au fost observate de Consiliu. Prezentarea modului de desemnare a administratorului sechestru nu constituie o recunoaștere în sensul pretins de instanță, cât timp a susținut și dovedit că citarea s-a făcut corect.

În același mod s-a reținut de către instanța de fond că ar fi greșit emițând actul de adjudecare, cu toate că din actele dosarului rezultă că actul nu a fost întocmit de către ea, împrejurare care, deși cuprinsă în actul de sesizare întocmit de către Ministerul Justiției, nu a fost reținută nici de către Consiliul de disciplină, nici de către Comisia superioară de disciplină.

Apreciază greșită și interpretarea că în mod eronat nu ar fi întocmit o încheiere de respingere, cu citarea părților, cu privire la cererea debitorului de desființare a măsurilor de executare. Precizează că textul art. 864 C. proc. civ. nu prevede obligația întocmirii unei asemenea încheieri, astfel că în mod corect aceasta nu a fost emisă, asimilarea cuprinsului textului care crează contradicția reglementării legale fiind eronată.

Ultima critică adusă sentinței Curții de Apel Ploiești, a arătat recurenta, vizează greșita interpretare a textului art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, al cărui conținut, este "întârziere sistematică și neglijență în efectuarea lucrărilor", apreciind că împrejurările care ar putea fi reținute în sarcina sa referitoare la instrumentarea unui dosar de executare nu pot conduce la realizarea cerințelor textului pentru a putea fi atrasă răspunderea disciplinară.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, nefiind probată nici încălcarea unor reguli de procedură care ar atrage sancțiunea nulității și nici greșita interpretare a normelor de drept material,

A arătat că recursul este neîntemeiat, recurenta ignoră faptul că în acțiunea disciplinară au fost sesizate mai multe aspecte, apreciate ca încălcări ale dispozițiilor legale, în legătură cu dosarul de executare silită nr. x/2014. A prezentat aspectele din acțiunea disciplinară, cele constatate în conținutul abaterii disciplinare de Consiliul de disciplină, de Comisia superioară. Cele două acte administrative au fost menținute prin sentința recurată, instanță care în mod corect a procedat la analiza susținerilor părților prin prisma elementelor faptice care s-au constituit în abaterea disciplinară imputată reclamantei și care se regăsesc între celelalte aspecte care au făcut obiectul sesizării din acțiunea disciplinară, stabilind totodată că, potrivit textului art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, orice abatere de la legalitate, indiferent de forma sau de gradul de vătămare a vreunor drepturi subiective sau interese legitime, se poate circumscrie abaterii menționate. Așadar, nici Consiliul, nici Comisia superioară nu au analizat alte fapte în afara celor care au făcut obiectul sesizării disciplinare, reținând că numai o parte dintre acestea constituie abaterea disciplinată. La rândul său, instanța de judecată a orientat analiza sa la aspectele în baza cărora s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare.

Intimata pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea recursului ca netemeinic și menținerea în parte a dispozițiilor instanței de fond.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, a arătat că este netemeinică soluția instanței de fond prin care nu a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, a arătat că în mod temeinic instanța de fond a reținut faptul că recurenta a săvârșit fapta imputată, respectiv neglijență în efectuarea lucrărilor, fiind, de asemenea, sancționată disciplinar conform prevederilor legale. Având în vedere precizările făcute prin contestație de către Ministerul Justiției și aspectele luate în considerare de către Consiliul de disciplină și de către Comisia superioară de disciplină, a solicitat respingerea aspectelor invocate de recurentă. Totodată, a solicitat a se avea în vedere că reclamanta a mai fost anterior sancționată prin Hotărârile nr. 1/15.07.2016 și nr. 1/21.04.2017 ale Consiliului de disciplină pentru săvârșirea unor abateri disciplinare.

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește apărările din întâmpinare prin care se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive de către intimata pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Înalta Curte constată că această excepție a fost invocată în fața instanței de fond de către pârâtă, a fost respinsă prin încheierea pronunțată la data de 5.12.2017, iar pârâta nu a formulat recurs.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5) și 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta este executor judecătoresc și a instrumentat dosarul de executare silită nr. x/2014, având ca obiect cererea creditorului C. de executare silită imobiliară a debitorului D., pentru o creanță în sumă de 40.000 euro. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, în cursul executării silite, debitorul a sesizat Ministerul Justiției pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor ce reveneau reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, "(1) Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleși de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești, pe o perioadă de 3 ani. (...) (3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să-și formuleze apărarea. (4) Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești citează părțile și pronunță o hotărâre motivată care se comunică acestora. (5) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel. (6) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi".

Prin adresa din 7.03.2017, Ministrul justiției a solicitat declanșarea acțiunii disciplinare împotriva reclamantei, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, constând în "neglijență în efectuarea lucrărilor".

Prin Hotărârea nr. 2 din 28.04.2017, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut că Ministrul justiției s-a autosesizat cu privire la săvârșirea de către executorul judecătoresc, în instrumentarea dosarului de executare silită nr. x/2014, a unor fapte ce intră în sfera abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, s-a procedat la efectuarea cercetării prealabile, fapt consemnat în procesul-verbal întocmit la data 21.02.2017, iar ulterior a fost promovată acțiunea prin care s-a solicitat aplicarea unei sancțiuni dintre cele prevăzute de Legea nr. 188/2000, pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 47 lit. e), teza a II-a, din același act normativ.

Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Ministrul justiției și a aplicat reclamantei o amendă de 2000 RON pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000.

Reclamanta a formulat contestație, respinsă prin Hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești prin Hotărârea nr. 18 din 15.09.2017, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1576,48 RON, constând în cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei.

Împotriva Hotărârii nr. 2 din 28.04.2017 a Consiliului de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 18 din 15.09.2017, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea acestor hotărâri, respinsă prin sentința recurată prin prezentul recurs.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural săvârșite de instanță prin hotărârea pronunțată, sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Recurenta nu a invocat, însă, concret, prin cererea de recurs, neregularități procedurale în sensul acestor dispoziții, săvârșite de instanța de fond, pe care instanța de recurs să le analizeze în raport de actele și lucrările dosarului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", este, de asemenea, nefondat.

Instanța de fond a evaluat întregul probatoriu administrat în cursul judecății potrivit dispozițiilor legale incidente care prevăd abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta și a examinat concret aspectele reținute în sarcina reclamantei ca abatere disciplinară, prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: (...) e) (...) și neglijența în efectuarea lucrărilor": modalitatea de stabilire a cheltuielilor de procedură în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014; greșita numire a administratorului sechestru, prin proces-verbal și nu prin încheiere; necitarea creditorului la termenul din 31.03.2015, când debitorul a fost numit administrator sechestru al imobilelor urmărite; întocmirea actului de adjudecare, în condițiile în care debitorul deja consemnase la dispoziția executorului judecătoresc valoarea creanței.

Cu privire la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de procedură în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, instanța de fond a reținut concret cele reținute de pârâți privind cheltuielile de executare stabilite de reclamantă după încuviințarea executării silite de către Judecătoria Ploiești, faptul că s-a apreciat de către Consiliul de disciplină că o parte din sumele menționate au fost stabilite cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, întrucât trebuie stabilite de executorul judecătoresc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, iar cu privire la acest aspect, Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a apreciat că reclamanta a inclus în mod neîntemeiat drept cheltuieli de executare acele cheltuieli specificate în Anexa 1 a Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, și fără a justifica prin înscrisuri anexate la dosarul de executare costurile reale angajate de către executorul judecătoresc și cuantumul acestora.

A apreciat că sunt reale susținerile Consiliului, în sensul că nu toate cheltuielile se regăsesc în cadrul unor documente justificative care să reflecte realitatea și cuantumul acestora, și a indicat concret înscrisurile în raport de care a reținut aceste aspecte, concluzionând că cea mai mare parte a cheltuielilor de executare silită stabilite de către reclamantă în dosarul de executare silită nr. x/2014 nu sunt dovedite prin înscrisuri/documente justificative, că la dosarul de executare silită se regăsesc actele de executare silită pentru care s-au stabilit cheltuieli de executare (procese-verbale de licitație, adrese, procese-verbale întocmite în cadrul procedurii, etc.), însă nu există documente care să reliefeze existența și cuantumul concret al cheltuielilor efectuate cu acestea, astfel că susținerile pârâților apar ca fiind justificate. A apreciat instanța de fond că maniera de lucru a reclamantei, de stabilire a unor cheltuieli de executare pentru care nu există dovezi concrete în legătură cu existența și cuantumul lor, se circumscrie conceptului de "neglijență în efectuarea lucrărilor", mai ales că modalitatea expusă este în mod evident prejudiciabilă în principal pentru debitor, care în final trebuie să suporte toate cheltuielile de executare, dar și pentru instanța de judecată, în ipoteza teoretică a formulării unei contestații la executare în legătură cu cuantumul acestora, situație în care instanța nu ar putea să aprecieze asupra realității și cuantumului cheltuielilor de executare.

Pe de o parte, este de reținut că prin cererea de recurs recurenta a solicitat a se observa că a făcut dovada modului de stabilire a cheltuielilor de executare, fără a arăta în mod concret motive de nelegalitate privind aceste aspecte, în condițiile în care, cu privire la aceste împrejurări, instanța a constatat că în cuprinsul cererii introductive reclamanta nu formulează apărări referitoare la nedovedirea prin înscrisuri sau alte probe a tuturor cheltuielilor de executare silită.

Pe de altă parte, susținerile care vizează în concret stabilirea situației de fapt de către instanța de fond vizează, în fapt, aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză, privesc netemeinicia hotărârii atacate și nu se referă la nelegalitatea hotărârii recurate.

Este nefondată susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța de fond a depășit limitele sesizării și i-a agravat situația în propria cale de atac, motivată de faptul că împrejurarea nedovedirii cheltuielilor de executare nu este cuprinsă în actul de sesizare al Ministrului justiției care a declanșat cercetarea disciplinară, întrucât din actul de sesizare comunicat de Ministrul justiției către Consiliul de disciplină rezultă că au fost reținute inclusiv aspecte privind cheltuieli de executare care nu sunt confirmate de înscrisuri, aceste aspecte au fost analizate ulterior și confirmate de Consiliul de disciplină prin hotărârea de sancționare.

Analizând actul de sesizare și materialul probator depus la dosar, Consiliul de disciplină a reținut ca fiind întemeiată în parte acțiunea disciplinară, inclusiv pentru faptul că o parte din sumele cuprinse în categoria alte cheltuieli de executare au fost stabilite cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, neexistând acte doveditoare, menționând că, potrivit art. 669 din C. proc. civ., sunt cheltuieli de executare acele cheltuieli necesare desfășurării executării silite, textul nelimitând aceste cheltuieli, ci doar prevăzând că sunt necesare desfășurării procedurii, fiind stabilite de executorul judecătoresc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.

Sunt nefondate susținerile recurentei privind faptul că în mod greșit instanța de fond reține ca argumente ale săvârșirii unor abateri disciplinare aspecte deja soluționate de Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pe care le înlătură apreciindu-le ca o agravare a situației sale în propria cale de atac,

Comisia superioară de disciplină a reținut în cadrul Hotărârii nr. 18/2017, analizând contestația formulată de reclamantă și întregul materialul probator, în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de executare silită, că executorul judecătoresc poate calcula, stabili și încasa cheltuieli cu respectarea art. 670 din C. proc. civ., art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 55 din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi sau a oricăror acte normative în vigoare, în baza documentelor justificative prevăzute de lege, care urmează a fi depuse la dosarul de executare silită. A reținut că executorul judecătoresc a inclus în mod neîntemeiat drept cheltuieli de executare acele cheltuieli specificate în Anexa 1 a Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, și fără a justifica prin înscrisuri anexate la dosarul de executare costurile reale angajate de executorul judecătoresc și cuantumul acestora. A reținut, așadar, deși recurenta susține contrariul, inclusiv cheltuieli de executare nejustificate prin înscrisuri anexate la dosarul de executare.

În mod corect instanța de fond a observat că, deși reclamanta a formulat considerente ample în legătură cu susținerea Comisiei superioare de disciplină a UNEJ vizând stabilirea unor cheltuieli de executare specificate în Anexa 1 a Statutului UNEJ și al profesiei de executor judecătoresc, abrogată prin Hotărârea nr. 1/2013, precum și cu susținerea Ministrului justiției vizând faptul că toate cheltuielile executorului judecătoresc reprezentate de costurile de natură logistică efectuate pentru emiterea actelor de executare trebuie suportate de către executorul judecătoresc, aceste aspecte nu se regăsesc și în cadrul Hotărârii nr. 2/2017 a Consiliului de disciplină, prin care s-a admis în parte acțiunea disciplinară formulată de Ministrul justiției și s-a dispus sancționarea disciplinară a reclamantei, hotărâre a cărei legalitate se examinează

Cele constatate de instanța de fond sunt corecte, întrucât examinarea abaterii disciplinare se realizează exclusiv prin prisma considerentelor de fapt și de drept menționate în cadrul Hotărârii Consiliului de disciplină, prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară, acestea putând fi avute în vedere cu ocazia examinării legalității și temeiniciei acestei hotărâri. Comisia superioară de disciplină, învestită cu o contestație formulată de persoana căreia i s-a aplicat sancțiunea disciplinară, nu putea reține noi motive în fapt și în drept, nu putea invoca, așadar, astfel cum în mod corect a observat instanța de fond, fără încălcarea principiului non reformatio in pejus, nelegalitatea cheltuielilor raportat la Anexa 1 menționată, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat acest aspect și a înlăturat pentru acest motiv susținerea Comisiei superioare de disciplină, fără a examina, întrucât nu se mai impunea, apărările reclamantei vizând acest aspect.

În baza aceluiași raționament, potrivit căruia trebuie examinat conținutul concret al abaterii disciplinare exclusiv prin prisma considerentelor de fapt și de drept menționate în cadrul hotărârii Consiliului, în mod corect a apreciat instanța de fond și în legătură cu susținerea titularului acțiunii disciplinare, Ministrul justiției, referitoare la includerea cheltuielilor de emitere a actelor de procedură în onorariul executorului judecătoresc, care nu a fost reținută de către Consiliul de disciplină în cadrul hotărârii de sancționare. Pentru aceste motive, în mod corect instanța de fond nu a mai analizat criticile reclamantei vizând aceste aspecte, susținerile recurentei în acest sens fiind nefondate.

Cu privire la al doilea aspect reținut în sarcina reclamantei, greșita numire a administratorului sechestru, la termenele din 10.11.2014 și 31.03.2015, prin proces-verbal și nu prin încheiere, referitor la care instanța de fond a reținut că rezultă din dosarul de executare silită nr. x/2014 și a apreciat, față de dispozițiile art. 831 alin. (2) din C. proc. civ., că abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 subzistă indiferent de forma sau gravitatea abaterii și independent de producerea vreunui prejudiciu părților, astfel că simpla nerespectare a dispozițiilor art. 831 alin. (2) din C. proc. civ. atrage existența abaterii disciplinare analizate, reclamanta nu a formulat motive de recurs.

Cu privire la al treilea aspect imputat reclamantei, care vizează necitarea creditorului la termenul din 31.03.2015, când debitorul a fost numit administrator sechestru al imobilelor urmărite, susținerile recurentei privind faptul că instanța de fond a constatat că ar fi recunoscut că nu ar fi procedat la citare, însă această critică nu a mai fost reținută de către Comisia superioară de disciplină, ca urmare a dovezilor pe care le-a prezentat, existente la dosar, dar care nu au fost observate de Consiliu, prezentarea modului de desemnare a administratorului sechestru neconstituind o recunoaștere în sensul pretins de instanța de fond, cât timp a susținut și a dovedit că citarea s-a făcut corect, sunt nefondate.

Consiliul de disciplină a reținut prin hotărârea de sancționare că executorul judecătoresc a citat debitorul pentru data de 31.03.2015, 10:00, în vederea numirii administratorului sechestru al imobilelor urmărite, a reținut dispozițiile art. 830, art. 831, coroborate cu art. 801 din C. proc. civ., forma în vigoare incidentă în cauză, și faptul că numirea administratorului sechestru se dispune cu citarea părților, subliniind că în mod greșit s-a procedat la numirea debitorului în această calitate la data de 31.03.2015, în sensul că a fost citat doar debitorul, nu și creditorul.

Comisia superioară de disciplină a constatat că în mod corect Consiliul de disciplină a reținut că executorul judecătoresc, la termenul din 10.11.2014, a numit creditorul în mod greșit prin proces-verbal, în calitate de administrator sechestru, și nu prin încheiere, în conformitate cu prevederile art. 830, art. 831 și art. 801 din C. proc. civ., în vigoare la momentul înregistrării cererii; nu făcut referire la data de 31.03.2015 în motivarea hotărârii de respingere a contestației, nu a constatat că ar fi întemeiate criticile formulate de contestatoare.

Instanța de fond a luat act de faptul că reclamanta a recunoscut împrejurarea de fapt că pentru termenul menționat a fost citat doar debitorul, însă a precizat că reclamanta a afirmat că a procedat astfel întrucât a reluat executarea silită ca urmare a schimbării adresei domiciliului debitorului, fără a reține, așadar, recunoașterea reclamantei ca o recunoaștere a abaterii, ci a împrejurării de fapt, cu interpretarea oferită de reclamantă.

Astfel cum s-a arătat anterior, actul prin care s-a constatat abaterea disciplinară și s-a aplicat sancțiunea este hotărârea Comisiei de disciplină, în care s-a reținut faptul că nu a fost citat creditorul, și nu Hotărârea Comisiei superioare, care a soluționat contestația administrativă și nu a reținut aspectele invocate de reclamantă, în sensul că în mod greșit s-a stabilit această faptă.

În continuare, instanța de fond a expus motivele pentru care nerespectarea dispozițiilor art. 801 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la momentul executării silite ("după încuviințarea urmăririi silite, la cererea creditorului sau, în lipsă, atunci când apreciază că este necesar, executorul judecătoresc va numi, prin încheiere, dată cu citarea în termen scurt a părților, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului"), se circumscrie abaterii disciplinare analizate, faptul că, și în ipoteza susținută de reclamantă, reluarea procedurii de executare silită nu se putea face decât în condițiile legale menționate, respectiv cu citarea ambelor părți, fiind lipsit de relevanță faptul că anterior creditorul fusese legal citat, aspecte cu privire la care recurenta nu a formulat concret critici de nelegalitate, raportat la dispozițiile art. 801 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la împrejurarea vizând întocmirea actului de adjudecare în condițiile în care debitorul deja consemnase la dispoziția executorului judecătoresc valoarea creanței, recurenta a invocat aspecte care nu au rezultat din actele aflate la dosar, faptul că s-a reținut de către instanța de fond cu toate că din actele dosarului rezultă că actul de adjudecare nu a fost întocmit de către aceasta, împrejurare care, deși cuprinsă în actul de sesizare întocmit de către Ministerul Justiției, nu a fost reținută nici de către Consiliul de disciplină, nici de către Comisia superioară de disciplină.

Susținerea recurentei, care apreciază greșită interpretarea că nu ar fi întocmit o încheiere de respingere cu citarea părților, întrucât textul art. 864 C. proc. civ. nu prevede obligația întocmirii unei asemenea încheieri, astfel că în mod corect aceasta nu a fost emisă, asimilarea cuprinsului textului care crează contradicția reglementării legale fiind eronată, este nefondată.

Prin Hotărârea Consiliului de disciplină s-a reținut că potrivit art. 862, art. 854, art. 750 și art. 751 din C. proc. civ., în tot cursul urmăririi silite și până la expirarea termenului de o lună de la data înscrierii provizorii in cartea funciară a actului de adjudecare, debitorul ori altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.

Consiliul de disciplină a apreciat că executorul judecătoresc, în mod defectuos, după ce debitorul la dată de 30.07.2015, ulterior vânzării la licitație care a avut loc la data 16.07.2015, a consemnat suma de 176.700 RON și suma de 4.600 RON, solicitând executorului judecătoresc să pronunțe de urgență încheierea executării, să desființeze măsurile de executare silită și oricare măsură asiguratorie, comunicând faptul ca nu sc. opune la distribuirea sumelor către creditor, anterior consemnând și alte sume, respectiv 4.000.RON la data 25.11.2014 și 4.761,89 RON la data 05.12.2014, a formulat debitorului răspunsuri evazive, în loc să citeze părțile, să se pronunțe referitor la desființarea măsurilor de executare și la eliberarea sumei consemnate, să stabilească dacă debitorul a consemnat creanța și cheltuielile de executare în totalitate, să dispună față de cererea acestuia, iar în cazul în care îi respingea cererea din data 30.07.2015, putea proceda la emiterea actului de adjudecare și să dispună înscrierea provizorie în evidențele OCPI. S-a reținut că în încheierea de respingere, dacă executorul judecătoresc ar fi procedat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data 11.04.2014, ar fi trebuit să menționeze o eventuală restanță de plată, ce conferea debitorului posibilitatea de a o achita inclusiv în termen de o lună de la data înscrierii provizorii a actului de adjudecare în cartea funciară. S-a menționat că modificarea termenului prevăzut de art. 862 C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, nu poate fi reținută în apărarea executorului judecătoresc, deoarece acesta nu produce efecte retroactive, textul inițial stabilind în mod clar data până la care debitorul sau oricare altă persoană interesată poate face plata integrală a creanței, accesoriilor și a cheltuielilor de executare (inclusiv în termen de o lună de la data

Deși în motivele de recurs se indică art. 864 C. proc. civ., au fost reținute dispozițiile art. 862, care prevăd că "(1) În tot cursul urmăririi silite și până la expirarea termenului prevăzut la art. 854 alin. (1), debitorul ori altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare. (2) Dispozițiile art. 750 și 751 se aplică în mod corespunzător". Dispozițiile art. 750 alin. (1) prevăd că "(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obține ridicarea lui numai dacă: 2. face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la art. 720 alin. (1) și predă executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face această constatare și, dacă debitorul nu a făcut și contestație în condițiile alin. (2), va opri urmărirea sau, după caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestație, executorul va depune de îndată procesul-verbal constatator odată cu recipisa, la instanța de executare, care se va pronunța de urgență, potrivit dispozițiilor art. 716. Până la soluționarea contestației, urmărirea este suspendată de drept".

De asemenea, dispozițiile art. 720 prevăd că "(1) Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc, (2) Asupra cererii debitorului sau a terțului garant, executorul judecătoresc se va pronunța de urgență, prin încheiere, dată cu citarea părților, ce va fi comunicată de îndată părților. (3) Dacă cererea este admisă și debitorul sau terțul garant nu se opune, executorul judecătoresc, odată cu desființarea măsurilor, va dispune și eliberarea sumei în mâinile creditorului".

În mod corect a constatat instanța de fond că pârâții au considerat în mod legal că prin modalitatea de soluționare a cererii debitorului din 30.07.2015, fără citarea părților din dosarul de executare, fără pronunțarea unei încheieri și fără a răspunde integral solicitărilor debitorului, s-au nesocotit dispozițiile legale incidente precizate.

Instanța de fond a constatat în mod corect prin sentința recurată că susținerea reclamantei din cererea de chemare în judecată vizând contradicția dintre dispozițiile art. 720 și art. 862 din C. proc. civ. nu conduce la nelegalitatea Hotărârii Consiliului de disciplină, întrucât dispozițiile art. 720 alin. (2) prevăd că "asupra cererii debitorului sau a terțului garant, executorul judecătoresc se va pronunța de urgență, prin încheiere, dată cu citarea părților, ce va fi comunicată de îndată părților", așadar executorul judecătoresc ar fi trebuit să se pronunțe de urgență asupra cererii debitorului din data de 30.07.2015, cu citarea părților, printr-o încheiere, lucru pe care nu l-a făcut, în condițiile în care nu a citat părțile și nu a pronunțat o încheiere, ci doar i-a comunicat un răspuns scurt debitorului prin adresa din 3.08.2015, în care, așa cum s-a arătat anterior, i-a învederat că nu se mai regăsește în situația plății sau consemnării creanței până la adjudecarea bunurilor, solicitându-i să indice modalitatea în care să i se facă restituirea sumelor depuse, tocmai această nerespectare a dispozițiilor legale fiindu-i imputată reclamantei.

Susținerile recurentei privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000, întrucât împrejurările care ar putea fi reținute în sarcina sa referitoare la instrumentarea unui dosar de executare nu pot conduce la realizarea cerințelor textului pentru a putea fi atrasă răspunderea disciplinară, sunt, de asemenea, nefondate.

Dispozițiile art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 reglementează abaterea constând în neglijența în efectuarea lucrărilor, iar în condițiile în care lucrările executorului judecătoresc privesc atribuțiile sale, astfel cum sunt reglementate de art. 7 din Legea nr. 188/2000, constând inclusiv în punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinirea defectuoasă a acestora poate constitui abatere disciplinară și atrage sancționarea.

Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar activitatea executorilor judecătorești trebuie să se înfăptuiască în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești fiind exercitate de către Ministerul Justiției (art. 2, art. 5 și art. 4 din Legea nr. 188/2000).

Art. 60 din Legea nr. 188/2000 prevede că actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, și precizează că "(2) Activitatea executorilor judecătorești este supusă controlului profesional, în condițiile prezentei legi", iar conform art. 62 din același act normativ, controlul profesional se exercită de Ministerul Justiției, prin inspectori generali de specialitate, și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, și are în vedere inclusiv "calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești". În același sens sunt și dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești din 05.02.2001, aprobat prin Ordinul Ministrului justiției nr. 210/2001.

Pentru aceste motive, ca urmare a analizei îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile legale care reglementează abaterile disciplinare și a normelor de desfășurare a executării silite și a activității executorilor judecătorești, în baza situației de fapt constatate din probele administrate, în raport de motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile legale incidente și a constatat legalitatea Hotărârii Consiliului de disciplină de constatare a abaterii și de aplicare a sancțiunii disciplinare și a Hotărârii Comisiei superioare de respingere a contestației.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5) și 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.