ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub numărul x/5019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină, Camera Executorilor Judecătorești și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, a solicitat anularea Hotărârii nr. 16/19.07.2019 emise de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 2/01.02.2019 emise Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină.

1.2. Prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2019, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesual pasive a UNEJ invocată prin întâmpinare și a constatat rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ, ca urmare a precizărilor formulate de către reclamant.

Prin sentința nr. 12 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 12 din 11 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (10 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că prin Hotărârea nr. 2/01.02.2019 a Consiliului de Disciplină al CEJ Ploiești, faptele care i se impută au fost reținute în mod greșit ca abateri disciplinare.

Consiliul de Disciplină a hotărât în mod nelegal admiterea acțiunii disciplinare, sancționându-l prin aplicarea amenzii în cuantum de 2.000 RON, în temeiul art. 49 lit. c) din Legea 188/2000, cu motivarea că în mod greșit executorul judecătoresc a încuviințat cererea de inventar fără să solicite petentei să clarifice cererea și să precizeze în mod expres dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii.

Același mod defectuos de interpretare a legii este preluat și de instanța fondului care motivează în același sens.

În opinia recurentului, nu poate fi reținut ca motiv de abatere disciplinară o asemenea argumentație, pe de o parte, pentru că cererea formulată de creditoarea S.C. B. S.A. Buzău este cât se poate de clară, fiind intitulată "cerere inventariere privind predarea fermei Gheraseni" așa cum rezultă înscrisul 768/26.02.2018, iar pe de altă parte, legea îi conferă executorului judecătoresc atât calitatea cât și capacitatea de a interpreta din punct de vedere juridic o cerere din domeniul executării silite.

Faptul că organele disciplinare au apreciat ca fiind greșită încuviințarea cererii de inventariere nu are nicio relevanță în analizarea unei eventuale neglijențe în instrumentarea dosarului de executare, câtă vreme, în calitatea sa de executor judecătoresc, a apreciat cererea ca fiind cât se poate de clară, nemaiavând nevoie de lămuriri suplimentare.

Referitor la fapta de neglijență de a fi permis aplicarea sigiliilor aparținând S.C. B. S.A. Buzău, arată recurentul că, deși Consiliul de Disciplină a constatat că sigiliile aplicate nu-i aparțin, a considerat ca neglijență și atingere a probității profesiei acțiunea sa de permitere a aplicării sigiliilor petentei, fără însă a menționa modalitatea în care s-ar fi putut opune unei asemenea operațiuni și nici temeiul juridic.

Mai mult, instanța de fond consideră neîntemeiată această apărare și motivează neglijența recurentului prin omisiunea de a trece în procesul-verbal că sigiile aplicate aparțineau petentei S.C. B. S.A. Buzău, fară a indica cine și în ce fel a fost prejudiciat de această omisiune, mai ales că procesul-verbal de inventariere nu a fost niciodată contestat la instanța de judecată.

Susține că nici în adresa de sesizare a Consiliului de Disciplină de către Colegiul Director și nici în memoriul depus de S.C. C. S.R.L. nu s-a făcut vorbire despre o eventuala neglijență dată de faptul că nu a solicitat procesul-verbal de predare primire privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/24.08.2016, însă în hotărârea contestată apare ca temei al sancționării sale disciplinare și o asemenea situație de fapt.

Ca urmare, solicită recurentul să se constate că, pe de o parte, Consiliul de Disciplină nu a fost învestit cu analizarea acestei situații, iar pe de cealaltă parte, concluziile la care a ajuns sunt complet nereale, atâta timp cât instanța de executare a încuviințat executarea silită, considerând la fel ca și recurentul ca fiind certă, lichidă și exigibilă creanța, neavând vreo importanta faptul ca, ulterior, a fost admisa contestația la executare și a fost desființată inclusiv încheierea de încuviințare.

Totodată, a susținut că încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul sancționator este greșită, întrucât nu se poate face vinovat de abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea 188/2000, probitatea sa profesională neputând fi pusă la îndoială, iar săvârșirea unor fapte care să aducă atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri nu a fost dovedită sub nicio formă.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută la 47 lit. e) din Legea 188/2000, a arătat că nu poate fi vorba despre întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, iar despre neglijența în efectuarea lucrărilor, aceasta nu a fost dovedită și nici motivată de către Consiliul de Disciplina prin Hotărârea nr. 2/2019.

În măsura în care se va aprecia că a manifestat vreo neglijență în instrumentarea dosarelor în cauză, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, admiterea recursului și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 04.05.2022.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu preliminar, se reține că intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive pe calea întâmpinării depuse la dosar. În condițiile în care intimata-pârâtă nu a recurat încheierea din 10 decembrie 2019, prin care excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată, soluția asupra excepției nu poate fi supusă controlului instanței de control judiciar, pe calea apărărilor în recurs.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 16/19.07.2019 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 2/01.02.2019 emisă Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină.

Potrivit situației de fapt, se reține că în urma memoriul înregistrat sub nr. x/08.10.2018 la CEJ Ploiești, petenta S.C. C. S.R.L. a sesizat Colegiul Director cu privire la posibilele abateri săvârșite de către reclamant în instrumentarea dosarului x/2018, având ca obiect participarea la inventarierea tuturor bunurilor mobile și imobile din cadrul "fermei Gherăseni" și a dosarului x/2018 având ca obiect recuperare creanță.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a decis formularea unei acțiuni disciplinare împotriva executorului judecătoresc A. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000.

Prin Hotărârea nr. 2/01.02.2019, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină a admis acțiunea disciplinară și a aplicat executorului judecătoresc sancțiunea amenzii în cuantum de 2000 de RON, prevăzută de art. 49 lit. c) din Legea 188/2000, pentru atingerea adusă probității profesionale și neglijență în efectuarea lucrărilor.

Prin această hotărâre, s-a reținut că reclamantul a săvârșit următoarele fapte care au atras răspunderea sa disciplinară: (i) în mod greșit executorul judecătoresc a încuviințat cererea de inventariere fără să solicite petentei să clarifice și să precizeze în mod expres dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii de către comisia S.C. B. S.A numită prin decizia 769/26.02.2018, urmând să constate că s-a efectuat această operațiune de către comisie; (ii) în privința efectuării operațiunii de inventariere rezultă fără dubiu că executorul judecătoresc a greșit când a aplicat sau a permis aplicarea sigiliilor aparținând S.C. B. S.A.; din cuprinsul procesului-verbal rezultă că sigiliile au fost aplicate de executorul judecătoresc; ulterior, la audierea în fața colegiului director și în fața consiliului de disciplină a precizat că sigiliile aparțineau S.C. B. S.A. și au fost aplicate de reprezentanții acesteia; (iii) executorul judecătoresc a manifestat neglijență în efectuarea lucrărilor în dosarul de executare 629/2018, deoarece nu a solicitat S.C B. S.A. Buzău să depună și procesul-verbal de predare-primire încheiat între aceasta și S.C. C. S.R.L. privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere autentificat sub numărul x/24.08.2016, cu atât mai mult cu cât efectuase inventarierea acestor bunuri și cunoștea situația de fapt de la locul situării bunurilor.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de reclamant, reținând că faptele săvârșite se încadrează în dispozițiile art. 47 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000, iar sancțiunea aplicată corespunde gravității faptelor, astfel că nu se impune înlocuirea acesteia.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt necontestată de către părți.

Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile exprimate neputând fi circumscrise acestui motiv de casare ce vizează fie nemotivarea hotărârii, fie existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Întrucât niciuna dintre ipotezele acestei norme nu se identifică în cauză, iar criticile formulate pot fi încadrate doar în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modul greșit de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 47 lit. c) și e) din Legea 188/2000, analiza instanței se va limita la acest motiv de casare.

Contrar susținerilor recurentului, în mod legal instanța de fond a stabilit că faptele reținute în actul sancționator întrunesc elementele abaterilor disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea 188/2000 constând în "săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri", în forma săvârșirii de fapte care aduc atingere probității profesionale, respectiv art. 47 lit. e) din Legea 188/2000 "întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor", în forma neglijenței în efectuarea lucrărilor.

Referitor la prima faptă imputată, constând în încuviințarea în mod greșit a cererii de inventariere a bunurilor mobile și imobile din cadrul fermei Gherăseni, susținerile recurentului care afirmă că a procedat corect la operațiunea de inventariere, în conformitate cu dispozițiile art. 364 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 364 C. proc. civ., care au constituit temeiul de drept al procesului-verbal de inventariere din 28.02.2018, fac referire la o situație excepțională, respectiv constatarea de urgență a unei stări de fapt, în cadrul asigurării de probe și anume conservarea unor dovezi sau situații de fapt pentru a putea fi folosite într-un proces viitor sau chiar într-un proces în curs, când există riscul ca un mijloc de probă să dispară până la începerea procesului sau chiar pe parcursul acestuia.

Din cuprinsul cererii înregistrate sub nr. x/27.02.2018, rezultă că petenta S.C. B. S.A. a solicitat executorului judecătoresc să participe la inventarierea tuturor bunurilor mobile și imobile din cadrul fermei Gherăseni, în vederea predării pe bază de proces-verbal a fermei către proprietarul acesteia, S.C. C. S.R.L., fără a indica vreun temei de drept în acest sesns.

Or, în speță, recurentul reclamant a procedat la inventarierea bunurilor, fără să solicite petentei S.C. B. S.A să clarifice cererea și să precizeze, în mod expres, dacă solicită ca executorul judecătoresc să efectueze inventarierea sau să participe la efectuarea inventarierii de către comisia S.C. B. S.A numită prin decizia 769/26.02.2018, urmând să constate că s-a efectuat această operațiune de către comisie.

Procedând în această modalitate, recurentul-reclamant a încălcat dispozițiile art. 364 C. proc. civ., care prevăd doar posibilitatea constatării de către executorul judecătoresc a unei situații de fapt, fără implicarea acestuia efectivă în demersurile ce se realizează cu ocazia inventarierii.

În aceste condiții, fără a nega dreptul executorului judecătoresc de a interpreta din punct de vedere juridic o cerere de executare silită, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul -reclamant trebuia doar să constate o stare de fapt, neavând temei legal în baza căruia să efectueze operațiunea de inventariere a bunurilor, fapta imputată fiind de natură a aduce atingere probității profesionale.

Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește cea de- a doua faptă imputată recurentului referitoare la sigilarea halelor.

În lipsa unui temei legal care să îi confere dreptul de a proceda la inventarierea bunurilor și la sigilarea halelor, recurentul a aplicat și a permis aplicarea sigiliilor aparținând S.C. B. fără să menționeze în procesul-verbal de inventariere din 28.02.2018, cui aparțin sigiliile.

Înalta Curte nu poate reține drept cauză exoneratoare faptul că în actul sancționator nu s-a menționat modalitatea în care executorul judecătoresc s-ar fi putut opune unei asemenea operațiuni și nici temeiul juridic, câtă vreme recurentul avea obligația să menționeze în procesul-verbal de inventarire din 28.02.2018, că s-au aplicat sigiliile petentei S.C. B. S.A. și nu propriile sigilii și, de asemenea, cine le-a aplicat. Or, din cuprinsul procesului-verbal rezultă că cel care a aplicat sigiliile este chiar executorul judecătoresc.

Prin urmare, în mod corect, s-a constatat că recurentul a dat dovadă de neglijență în întocmirea procesului-verbal de constatare a unei situații de fapt, conform art. 364 C. proc. civ., având în vedere că nu a constatat doar starea de fapt, ci a menționat și faptul că " am procedat la sigilarea halelor ".

Dispozițiile art. 364 alin. (4) C. proc. civ., stipulează că "procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea și are puterea doveditoare a înscrisului autentic". Având în vedere puterea doveditoare a procesului-verbal întocmit conform art. 364 alin. (4) C. proc. civ., era imperios necesar ca actul să fie întocmit riguros, pentru a nu da naștere la interpretări.

Cât privește neglijența în efectuarea lucrărilor în dosarul de executare silită nr. x/2018, în mod corect s-a reținut că recurentul nu a solicitat S.C. B. S.A. să depună procesul-verbal de predare-primire încheiat cu S.C. C. S.R.L. privind bunurile ce au făcut obiectul contractului de închiriere autentificat sub numărul x/24.08.2016.

Neglijența recurentului este de necontestat întrucât la dosarul de executare format nu s-au regăsit toate titlurile executorii care le priveau pe cele două societăți comerciale.

Potrivit dispozițiilor art. 664 alin. (4) C. proc. civ. " La cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată(...)".

Conform art. 11.9 din contractul de închiriere autentificat, procesul-verbal de predare-primire constituie titlul executoriu pentru obținerea eventualelor prejudicii cauzate de distrugerea sau imposibilitatea folosirii bunurilor. Astfel, s-a apreciat corect de către Consiliul de Disciplină că, din moment ce în dosarul de executare silită, se regăseau contractul de închiriere autentificat sub numărul x/18.10.2016 și actul adițional autentificat sub 5330/18.10.2017, recurentul trebuia să solicite petentei S.C. B. S.A. Buzău să depună și acest proces-verbal de predare-primire autentificat sub numărul x din data de 24.08.2016, din moment ce avea cunoștință de existența acestuia, aspect necontrazis de către recurent.

De altfel, recurentul nu contestă vinovăția sa sub acest aspect, ci invocă un motiv de nelegalitate procedural, susținând că nici prin actul de sesizare al Consiliului de Disciplină al C.E.J. Ploiești și nici prin memoriul depus de S.C. C. S.R.L. nu s-a solicitat cercetarea cu privire la o eventuală neglijență a sa în acest sens.

Or, așa cum a remarcat și instanța de fond, atât prin memoriul petentei, cât și prin sesizarea formulată de Colegiul Director al C.E.J. Ploiești s-a solicitat a se face verificări cu privire la activitatea executorului judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2018.

În fine, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentului în sensul că nu i se poate reține ca și culpă în efectuarea lucrărilor, faptul că, ulterior încuviințării de către instanța de executare a cererii de executare silită (care a considerat creanța certă, lichidă și exigibilă) a fost admisă contestația la executare și desființată inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite, câtă vreme prin actul sancționator nu s-a reținut în sarcina recurentului faptul că a solicitat încuviințarea executării silite, ci doar că la dosarul de executare nu s-au regăsit toate titlurile executorii care le priveau pe cele două societăți comerciale.

Față de toate acestea, Înalta Curte constată că faptele săvârșite de recurent întrunesc elementele abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) și e) din Legea nr. 188/2000, iar sancțiunea aplicată nu depășește marja de apreciere a pârâtelor și nu apare a fi disproporționată în raport de gravitatea faptelor săvârșite.

Pentru aceste considerente, reținând că nu există motive de reformare a sentinței atacate prin prisma criticilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 12 din 11 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.