ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2023

Ședința publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 ianuarie 2021, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină și Camera Executorilor Publici de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină, a solicitat:

(i) în principal, anularea Hotărârii nr. 20/20.11.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, anularea Hotărârii nr. 1/26.06.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul disciplinar nr. x/2020 și, drept consecință, retrimiterea cauzei Consiliului de Disciplină în vederea reefectuării cercetării sale disciplinare în condiții de legalitate;

(ii) în subsidiar, modificarea Hotărârii nr. 20/20.11.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ, în sensul aplicării unei sancțiuni disciplinare mai blânde;

(iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 84 din 12 mai 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină și Camera Executorilor Publici de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 84 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prealabil înfățișării motivelor căii de atac, recurentul-reclamant subliniază că nu înțelege să critice în recurs considerentele instanței de fond prin care i-au fost respinse motivele de nelegalitate vizând nerespectarea art. 72 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicarea a Legii nr. 188/2000, încălcarea principiului loialității obținerii probelor, prescripția răspunderii și incidența principiului non bis in idem.

În ceea ce privește prima abatere disciplinară reținută în sarcina sa, referitoare la desfășurarea concomitentă a activității în cadrul mai multor forme de exercitare a profesiei, recurentul-reclamant susține că încasările/plățile realizate în/din conturile rămase deschise pe numele BEJ A. nu întrunesc elementul material al faptei de neglijență în efectuarea lucrărilor. Afirmă că nu poate controla plățile efectuate în contul de consemnare al BEJ, iar anterior asocierii cu executorul B., când funcționa în cadrul BEJ A., a efectuat acte de executare ale căror consecințe s-au produs în perioada ulterioară asocierii în cadrul SCPEJ C.. Pentru aceste motive, învederează că sumele încasate au fost eliberate direct creditorilor ori virate în contul SCPEJ C. sau în contul de venituri al BEJ A., apreciind că efectuarea acestor plăți este legală, în raport de dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

Consideră recurentul-reclamant că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, întrucât transferul sumelor de bani din conturile de consemnare ale BEJ în conturile de venit, în conturile creditorilor sau în conturile SCPEJ C. nu reprezintă "lucrare" în sensul acestui text de lege.

Chiar dacă s-ar accepta că această faptă reprezintă o abatere disciplinară, consideră că sancțiunea aplicată are un caracter disproporționat, fiind aplicată cu încălcarea art. 49 din Legea nr. 188/2000. Gravitatea faptelor trebuie raportată la gravitatea consecințelor, iar singurele operațiuni care au adus un beneficiu recurentului sunt patru viramente efectuate în contul de venit al BEJ A. cu titlu de cheltuieli de executare, însumând 7405 RON. Aceste sume au fost utilizate pentru a achita un împrumut bancar, o datorie ce incumba strict biroului executorului judecătoresc și nu putea fi transferată pe noua formă de organizare.

În ceea ce privește cea de-a doua abatere reținută în sarcina sa, constând în stabilirea greșită a cheltuielilor de executare și comunicarea cu întârziere a actelor de executare, recurentul-reclamant susține că cheltuielile de executare au fost stabilite conform dispozițiilor Legii nr. 188/2000 și C. proc. civ., care statuează posibilitatea executorului de a identifica și stabili alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite.

Totodată, arată că în niciun dosar de executare, din cele ce au făcut obiectul controlului, nu s-a formulat contestație la executare sau plângere penală împotriva recurentului-reclamant. Potrivit art. 49 din Legea nr. 188/2000, sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptelor, iar în cazul de față nu au existat astfel de consecințe pentru părțile din dosarele de executare. Aceasta, în condițiile în care recurentul-reclamant afirmă că a administrat și a efectuat acte de executare într-un număr de aproximativ 9000 de dosare în perioada 2015-2018, iar dintre acestea s-a constatat că au fost comise erori doar în 10 dosare. Ca atare, nu se poate susține o practică a recurentului în instrumentarea greșită a acestor dosare.

Mai arată recurentul-reclamant că activitatea sa a fost verificată anual de un executor judecătoresc mandatat de Colegiul Director, nefiind sesizate nereguli. Cum faptele imputate au caracter excepțional, sancțiunea aplicată este disproporționată.

Prin completarea motivelor de recurs depusă la data de 21 martie 2023, recurentul-reclamant a susținut incidența unui motiv de recurs de ordine publică, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la încălcarea atribuțiilor puterii jduecătorești.

În acest sens, recurentul-reclamant s-a prevalat de decizia nr. 1649 din 21 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus anularea în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în ceea ce privește sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești" întrucât adaugă la dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000.

Arată că o parte din faptele reținute în sarcina sa ca reprezentând abateri disciplinare reprezintă critici de legalitate față de modul de întocmire a actelor de executare, iar în raport de decizia ÎCCJ amintită, aceste critici nu pot constitui argumente pentru atragerea răspunderii disciplinare, obiect al cercetării putând să-l formeze doar calitatea actelor și lucrărilor, iar nu și legalitatea acestora.

Intimații-pârâți Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești - Comisia Superioară de Disciplină și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Consiliul de Disciplină nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de reclamantul A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se succedă:

Referitor la prima abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantului, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 188/2000, art. 40, art. 45, art. 50

1

și art. 50

4

din Statutul UNEJ, precum și a art. 4 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, criticile din recurs fiind nefondate.

Comisiile de disciplină profesională, locală și națională, au reținut că recurentul-reclamant a desfășurat concomitent activitatea de executor judecătoresc în cadrul mai multor forme de exercitare a profesiei, respectiv atât în cadrul BEJ A., cât și în cadrul SCPEJ C., aspect demonstrat de încasările/plățile realizate în/din conturile rămase deschise pe numele BEJ A..

După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nu pot fi primite apărările reclamantului, prin care se susține, pe de-o parte, imposibilitatea controlării plăților efectuate în aceste conturi, iar pe de altă parte se recurge la o interpretare proprie a sferei de cuprindere a activităților desfășurate de executorul judecătoresc, supuse controlului disciplinar.

În prim rând, împrejurarea că o parte din dosarele execuționale au fost demarate anterior asocierii cu un alt executor judecătoresc și parte din activitățile de executare au fost finalizate ulterior acestui moment nu deschide recurentului-reclamant posibilitatea de a continua desfășurarea activității în cadrul vechii forme de organizare a activității, în condițiile în care art. 50

4

din Statutul UNEJ statuează că:

"Prin asociere, executorul judecătoresc nu își pierde dreptul la birou individual, dar pe durata asocierii nu își poate desfășura activitatea concomitent într-un birou individual și într-o altă formă de asociere prevăzută la Art. 50

1

alin. (1).". Contrar susținerilor recurentului, plățile și consemnările efectuate în conturile BEJ A. ar fi putut fi preîntâmpinate dacă executorul judecătoresc ar fi emis adrese către subiectele procedurii execuționale, pentru a le aduce la cunoștință schimbarea formei de desfășurare a activității, precum și noile conturi de venituri/consemnare deschise pe numele asocierii SCPEJ C..

În al doilea rând, în înțelesul Legii nr. 188/2000, în sfera activităților executorului judecătoresc se includ toate operațiunile efectuate în cadrul biroului, inclusiv încasarea sumelor în conturile de consemnare/venituri și eliberarea acestora. În recurs, reclamantul a făcut trimitere la noțiunea de "lucrare" din cuprinsul art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000, susținând că transferul sumelor de bani în/din conturile BEJ nu se circumscrie acestei sintagme. Or, această interpretare nu poate fi primită, câtă vreme încasarea sumelor provenite din executarea silită, cu titlu de cheltuieli de executare sau de achitare debit, constituie activități specifice procedurii execuționale, pentru care se întocmesc încheieri, procese-verbale sau alte acte de procedură, conform art. 656 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici apărarea referitoare la necesitatea efectuării viramentului unor sume de bani din contul BEJ A. în contul unui credit bancar angajat de forma individuală de organizare, câtă vreme legea interzice desfășurarea activității în două forme de organizare, fără specificarea unor excepții.

Cât privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina recurentului-reclamant, vizând modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare și întocmirea eronată și comunicarea cu întârziere a actelor de executare, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o analiză detaliată a actelor întocmite în dosarele de executare instrumentate de recurentul-reclamant, pe care acesta nu o contestă. Este de observat că argumentele expuse în calea de atac se referă exclusiv la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare, netratând în niciun fel problema modalității de întocmire și comunicare a actelor de executare silită.

Ceea ce se susține în recurs este posibilitatea executorului judecătoresc de a stabili și a percepe orice alte cheltuieli de executare consideră a fi necesare, apărare care nu poate fi reținută, câtă vreme cheltuielile de executare sunt detaliate de art. 670 alin. (3) pct. 1-7 C. proc. civ., executorul având obligația de a percepe doar cheltuielile prevăzute de acest text de lege. Este adevărat că art. 670 alin. (3) pct. 7 C. proc. civ. se referă la orice alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite, dar această categorie de cheltuieli, care excede celor de la punctele 1-6, trebuie să își dovedească caracterul necesar și trebuie realizate efectiv, în legătură directă cu un anumit dosar execuțional și o anume procedură de executare silită.

Or, în speță, organele de disciplină profesională au reținut în mod corect și instanța de fond a valorificat aceste argumente, că parte din cheltuielile de executare nu sunt detaliate, ci percepute global, ceea ce duce la imposibilitatea verificării realității efectuării lor, iar în încheierile de cheltuieli suplimentare sunt percepute "alte cheltuieli necesare procedurii de executare (TVA inclus)", fără vreo mențiune din care să rezulte în ce constă aceste cheltuieli și fără a exista documente justificative. Totodată, s-a învederat și stabilirea unui onorariu pentru consultații cu constituirea actelor de procedură, fără a exista dovada plății acestui serviciu.

Așadar, lipsa unei detalieri concrete a acestor cheltuieli în fiecare dosar și lipsa dovezilor justificative nu permit să se verifice dacă suma percepută se încadrează în pct. 7 al art. 670 alin. (3) C. proc. civ., respectiv dacă a fost sau nu necesară desfășurării executării silite în dosarele execuționale respective, fiind corectă concluzia organelor de disciplină și a instanței de fond cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare de neglijență în efectuarea lucrărilor.

Înalta Curte va respinge ca nefondată și critica referitoare la posibilitatea cenzurării cheltuielilor în discuție exclusiv de instanța de executare, pe calea unei contestații la executare, sens în care recurentul-reclamant s-a prevalat de decizia ÎCCJ-SCAF nr. 1649/2022, prin care a fost anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Instanța de recurs reține că, deși recurentul-reclamant a încadrat acest motiv de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, cazul de casare menționat privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Or, recurentul-reclamant a expus argumente referitoare la pretinsa nelegalitate a analizării, în cadrul procedurii disciplinare derulate împotriva executorului judecătoresc, a modului de stabilire a cheltuielilor de executare, care, în opinia sa, revine în atributul instanței de executare, critici care se circumscriu cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub care vor fi analizate.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 188/2000, "(1)Actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente. (2) Activitatea executorilor judecătorești este supusă controlului profesional, în condițiile prezentei legi.", iar art. 62 alin. (1) lit. b) din aceeași lege dispune:

"(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiției, prin inspectori generali de specialitate, și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, și va avea în vedere: (...) b) calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești;"

Prin decizia nr. 1649/2022, ÎCCJ-SCAF a anulat în parte art. 103 alin. (2) al Ordinului Ministerului Justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în ceea ce privește sintagma "legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești", reținând că:

"(...) prin instituirea prin prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești a unui control profesional care vizează legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești se adaugă la dispozițiile conținute în art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000, care prevede doar controlul calității actelor și lucrărilor acestora."

Înalta Curte constată că abaterea disciplinară sesizată în speță de către intimatul-reclamant Ministerul Justiției și confirmată prin analiza primei instanțe nu vizează legalitatea și cenzurarea cheltuielilor de executare dintr-un anumit dosar execuțional, ci practica constantă a executorului judecătoresc în instrumentarea dosarelor cu care este învestit, de a stabili și percepe cheltuieli nesusținute de un temei legal și în cuantum neverificabil. Așadar, în speță se urmărește sancționarea executorului judecătoresc pentru modalitatea de desfășurare a activității execuționale, din perspectiva calității actelor și lucrărilor efectuate, fiind observată o întocmire defectuoasă și repetată a actelor de executare silită, prin includerea în cuantumul cheltuielilor de executare a unor sume care nu au un atare caracter.

Din această perspectivă, nu prezintă relevanță nici argumentul recurentului-reclamant referitor la neformularea de către debitori/creditori/terți a unor contestații la executare, câtă vreme procedura disciplinară nu are ca scop și nu poate conduce la desființarea actelor întocmite de executorul judecătoresc (atribut ce aparține instanței de executare), ci urmărește sancționarea acestuia pentru modalitatea greșită și repetată de desfășurarea a activității, contrară obligațiilor ce-i revin potrivit Legii nr. 188/2000 și Statutului UNEJ.

Recurentul-reclamant a formulat și critici referitoare la caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate față de cele două fapte reținute în sarcina sa, susținând că, din operațiunile bancare efectuate în contul BEJ A. după momentul asocierii, doar patru dintre acestea i-au adus un beneficiu exclusiv, iar în privința actelor de executare întocmite greșit, aceastea reprezintă un procent scăzut raportat la volumul activității derulate de recurentul-reclamant.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu sunt suficiente pentru a contura pretinsul caracter disproporționat al sancțiunii. Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, sancțiunea se aplică în raport cu gravitatea faptelor, iar în speță faptele reținute în sarcina executorului sancționat dovedesc încălcarea repetată și nejustificată a obligațiilor legale ce-i revin executorului judecătoresc. Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin Hotărârea nr. 1/26.06.2020, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a aplicat sancțiunea excluderii din profesie, însă prin Hotărârea nr. 20/20.11.2020, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a aplicat o sancțiunea mai blândă, respectiv suspendarea din profesie pe o perioadă de 6 luni, sancțiune pe care Înalta Curte o apreciază a fi proporțională cu abaterea disciplinară constatată.

Interpretarea subiectivă a recurentului-reclamant cu privire la operațiunile bancare realizate în contul BEJ A. nu poate fi primită, distincția referitoare la obținerea sau nu a unui beneficiu exclusiv nefiind susținută de vreun temei legal, iar ceea ce trebuie observat este că operațiunile bancare respective s-au realizat pe o perioadă îndelungată, de aproape doi ani, timp în care recurentul-reclamant a menținut deschise conturile bancare, permițând alimentarea acestora cu sume de bani și utilizând aceste sume pentru diverse viramente.

În mod similar, în privința modalității defectuoase de întocmire și comunicare a actelor de executare, inclusiv de stabilire a unor cheltuieli de executare nejustificate, faptele s-au întins pe o perioadă de patru ani, afectând dosare execuționale întocmite în anii 2015, 2016, 2017 și 2018. Chiar dacă volumul de activitate a fost unul ridicat, astfel cum pretinde recurentul-reclamant, iar numărul dosarelor afectate de neglijența executorului a fost scăzut, deficiențele constatate de organele de disciplină profesională în privința actelor de executare sunt suficient de grave pentru a justifica aplicarea sancțiunii de suspendare temporară din funcție.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 84 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.