ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 622/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 4 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat anularea Hotărârii nr. 21 din 7 octombrie 2016 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în Dosarul nr. x/2016 prin care au fost respinse contestațiile formulate de Ministerul Justiției și de executorul judecătoresc A. și menținută Hotărârea nr. 1 din 15 iulie 2016 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin cererea înregistrată, la data de 7 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 21 din 7 octombrie 2016 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești în Dosarul nr. x/2016 prin care a fost respinsă contestația, precum și a Hotărârii nr. 1 din 15 iulie 2016 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016 și, în consecință, înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate precum și a obligației de a achita suma de 390,03 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea acțiunii disciplinare.

Prin Încheierea de ședință din 30 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția de conexitate invocată de Ministerul Justiției prin întâmpinare și s-a conexat Dosarul nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 108 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești a respins ambele contestații conexe formulate de reclamanții Ministerul Justiției și A., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

2.1. În ceea ce privește primul motiv de casare, recurenta arată că în considerentele sentinței recurate, cu privire la contestația formulată, instanța de fond a reținut că nu a fost motivată corespunzător contestația împotriva Hotărârii nr. 1 din 15 iulie 2017 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, "procedând la invocarea motivelor cu ocazia depunerii prezentei acțiuni, în Dosarul conex nr. x/42.2016 din 7 noiembrie 2016 al Curții de Apel Ploiești".

Arată recurenta că acest aspect a fost reținut din oficiu de către instanță și nu a fost pus în discuția părților, împrejurare care rezultă în mod neîndoielnic din încheierea de ședință din data de 9 mai 2017, dată la care s-au pus concluzii orale pe fond.

Omisiunea instanței fondului de a pune în discuția părților chestiunea nemotivării contestației, reținută în considerente, atrage nulitatea sentinței atacate pentru încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, contradictorialitatea, oralitatea, publicitatea, reglementate de art. 13 - 15 și 17 C. proc. civ., precum și nerespectarea rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia instanța are dreptul dar și îndatorirea de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept pe care le apreciază necesare, pe baza cărora soluționează procesul, cu atât mai mult cu cât această chestiune nu a fost invocată în întâmpinare.

Considerentul instanței de fond privind nemotivarea contestației nu poate fi reținut, susține recurenta, întrucât s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a formula critici împotriva unei hotărâri chiar în fața instanței care o pronunță și mai înainte de pronunțare.

Prin Hotărârea nr. 1 din 15 iulie 2016 pronunțată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost admisă în parte acțiunea disciplinară formulată de către Ministerul Justiției prin Corpul de Control, Consiliul reținând faptul că în mod greșit au fost incluse în sfera cheltuielilor de executare sume nedovedite cum ar fi, spre exemplu, cheltuielile generate de formarea sau arhivarea dosarului de executare cu privire la care nu există o chitanță sau dovadă a altor plăți efectuate de către executorul judecătoresc.

Arată recurenta că a formulat contestație împotriva hotărârii Consiliului la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești criticând faptul că în mod incorect au fost apreciate drept nedovedite, ori aleatoriu nejustificate, cheltuielile de executare stabilite în cadrul dosarelor de executare.

Instanța de fond a apreciat această contestație drept insuficient motivată însă, recurenta susține că nu ar fi putut formula apărări cu privire la legalitatea stabilirii cheltuielilor de executare, așa cum a susținut instanța de fond, din moment ce ele nu au fost apreciate drept nelegale, ci doar nedovedite.

Dezvoltări suplimentare cu privire la situația de fapt nu erau în mod absolut necesare din moment ce situația de fapt dedusă judecății rezulta fără echivoc din copiile dosarelor de executare ce s-au aflat atât la dispoziția Corpului de Control din cadrul Ministerului Justiției, cât și a Consiliului de Disciplină și a Comisiei Superioare de Disciplină.

Contestația formulată a fost analizată de către Comisia Superioară de Disciplină și a condus la pronunțarea Hotărârii nr. 21 din 7 octombrie 2016, prin care s-a menținut Hotărârea nr. 1 din 15 iulie 2016 pronunțată de Consiliul de Disciplină drept temeinică și legală, însă a fost înlăturată motivația Consiliului de Disciplină, Comisia statuând "Cu privire la fondul contestației formulată de către executorul judecătoresc A. Comisia Superioară de Disciplină constată că în mod just a fost reținută în sarcina acesteia nelegalitatea cheltuielilor de executare stabilite, însă va fi înlăturată motivația Consiliului de Disciplină al CEJ Ploiești constând în faptul că acestea ar fi nedovedite în opinia Comisiei Superioare nelegalitatea acestora rezultând din faptul că acestea au fost stabilite, deși Anexa la Statutul UNEJ care legitima stabilirea unor astfel de cheltuieli a fost abrogată." împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 49 lit. b) din Legea nr. 188/2000 teza a doua care arată că "hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel", recurenta a formulat acțiune prin care am solicitat anularea hotărârilor cu consecința înlăturării sancțiunii aplicate.

Abia la acest moment am fost în măsură să formulez apărări cu privire la legalitatea stabilirii cheltuielilor de executare, apărări ce nu au fost însă analizate de instanța de fond cu motivarea că ele trebuiau formulate anterior pronunțării hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină pe care o critică. Astfel, instanța de fond a pretins din partea recurentei o conduită ce impunea anticiparea soluției pe care o consideră nelegală pe care urma să o pronunțe Comisia superioară de disciplină și să o combată spre a preveni pronunțarea ei și a obține dezideratul aplicării corecte a legii.

În al doilea rând, considerentul instanței de fond privind nemotivarea contestației nu poate fi reținut nici raportat nerespectarea dreptului la apărare în procedura cercetării disciplinare, prin respingerea cererii de amânare formulată ca urmare a imposibilității obiective și dovedită a apărătorului său de a se prezenta ce a avut drept consecință imediată lipsa asigurării unei apărări corespunzătoare.

Așadar, nedezvoltarea suplimentară a motivelor de contestație împotriva Hotărârii nr. 1 din data de 15 iulie 2016 a Consiliului de Disciplină din cadrul UNEJ s-a datorat exclusiv faptului că i-a fost respinsă în mod nelegal cererea de amânare.

2.2. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea atacată relevă o motivare contradictorie, întrucât se reține, pe de o parte, că este neîntemeiat primul motiv al contestației privind încălcarea dreptului la apărare de către Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ iar, pe de altă parte, respinge contestația pe fond, pentru considerentul că nu a formulat contestație motivată împotriva Hotărârii nr. 1/15 iulie 2016 a Consiliului de Disciplină din cadrul UNEJ.

2.3. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că primul motiv al contestației privind încălcarea dreptului la apărare de către Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a fost respins de instanța de fond ca neîntemeiat față de dispozițiile art. 222 (1) C. proc. civ., potrivit cărora amânarea cauzei poate fi dispusă numai excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, iar împrejurarea imposibilității de prezentare a avocatului motivată de nevoia de asigurare a reprezentării în alte cauze nu constituie o situație de excepție cât timp contestatoarea a fost citată în timp util.

Având în vedere dispozițiile speciale privind asigurarea dreptului la apărare în procedura prealabilă prevăzute de art. 48 din Legea executorilor judecătorești nr. 188/2000 coroborate cu normele instituite de art. 69 din Regulamentul din 5 februarie 2001, actualizat, de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cum, în interpretarea sistematică a legii civile se ține seama de raportul dintre legea generală (regula) și legea specială (excepția), rezultă indubitabil aplicarea cu prioritate a dispozițiilor speciale în materie, anterior enunțate, în detrimentul legii generale, respectiv a disp. art. 222 (1) C. proc. civ. care se aplică în faza de judecată în fața instanțelor judecătorești și nu în procedura prealabilă realizată în fața altor organe abilitate, în conformitate cu art. 2 C. proc. civ. care stabilește aplicabilitatea generală a C. proc. civ.. Cum în materie există prevederi speciale privind modul de soluționare și cercetare a acțiunii disciplinare exercitată împotriva executorului judecătoresc ce sunt derogatorii de la normele generale, normele speciale se aplică cu prioritate.

În consecință, consideră recurenta că instanța de fond avea obligația de a aplica cu prioritate dispozițiile speciale în materie, instituite de art. 48 din Legea executorilor judecătorești nr. 188/2000 coroborate cu cele prevăzute de art. 69 din Regulamentul din 5 februarie 2001, actualizat, de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, care stabilesc în mod imperativ dreptul executorului judecătoresc la apărare, exercitat inclusiv prin dreptul de a fi asistat la un avocat, sens în care o primă solicitare de amânare pentru imposibilitatea obiectivă a realizării dreptului la apărare era pe deplin admisibilă în scopul asigurării dreptului fundamental la apărare.

Considerentul reținut de instanța de fond, în sensul că reclamanta a fost citată în timp util este subiectiv, întrucât citația i-a fost transmisă cu doar câteva zile înainte, iar această scurtă perioadă de timp nu poate constitui un timp suficient, util pentru a realiza o apărare calificată pentru o cercetare care are la bază 35 dosare de executare silită, iar în acest context alternativa substituirii avocatului, pe lângă faptul că era imposibilă pentru caracterul personal al contractului de asistență juridică, era, evident, și ineficientă întrucât un alt avocat nou introdus în cauză ar fi fost în imposibilitate fizică de a cerceta și analiza întregul ansamblu probator necesar a fi administrat în apărare, conținând un număr impresionant de înscrisuri.

În plus, pentru o corectă aplicare a legii, instanța fondului avea obligația de a constata caracterul obiectiv al amânării justificată de imposibilitatea asigurării asistenței, în condițiile în cară părțile contractului de asistență juridică nr. 177742 au stabilit ca reprezentarea să fie realizată exclusiv de avocatul B., așa încât eventuala varianta alternativă a substituirii fusese exclusă.

Excepția obligației de a asigura substituirea intervine în situația în care contractul dintre cele două părți este încheiat intuitu personae, așa cum este cazul în speță, în conformitate cu art. 234 din Statutul profesiei de avocat - Hotărârea nr. 64/2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat.

În cea de a doua teză a argumentelor dezvoltate în privința incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, în baza art. 453 C. proc. civ., făcând o greșită aplicare a acestor norme legale, devenind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere împrejurarea că instanța de fond a respins ambele contestații conexe, respectiv că a respins contestația formulată de Ministerul Justiției prin care s-a solicitat excluderea din profesie, instanța fondului avea obligația de a face aplicabilitatea alin. (2) al art. 453 care reglementează situația de față privind acordarea cheltuielilor de judecată în cazul admiterii în parte a pretențiilor, ipoteză în care cheltuielile de judecată se acordă proporțional cu capetele de cerere admise. Or, cum în cauză au fost respinse ambele contestații, iar reclamanta Ministerul Justiției nu a solicitat și dovedit cheltuieli de judecată, astfel că nu poate opera compensarea, apreciază recurenta că ar fi fost corect ca instanța de fond să acorde cel puțin o proporție de 50% din cheltuielile de judecată solicitate, reprezentând 4.525,00 RON, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând taxă de timbru, de 50 RON, onorariu de avocat de 8.000 RON și cheltuieli de transport de 1000 RON.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Examinând motivele de casare conform dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., în ordinea dezvoltării acestora de către recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că o primă critică a recurentei la adresa legalității Sentinței civile nr. 108 din 12 mai 2017 vizează încălcarea, de către prima instanță, a regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă arată că acțiunea sa a fost respinsă de prima instanță pentru considerentul că nu a motivat contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, aspect ce nu a fost pus în discuția părților, cu consecința încălcării unor principii fundamentale ale procesului civil ce guvernează dreptul la apărare, contradictorialitatea, oralitatea, publicitatea, reglementate de art. 13 - 15 și 17 C. proc. civ.., precum și nerespectarea rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Astfel cum însăși recurenta reclamantă a arătat în cuprinsul recursului său, procedura cercetării disciplinare a executorilor judecătorești presupune soluționarea acțiunii disciplinare în fața Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești, hotărârea acestei entități fiind susceptibilă de contestare în fața Comisiei Superioare de Disciplină a Executorilor Judecătorești.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000 (1) Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești și se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia, format din 3 membri aleși de adunarea generală a Camerei executorilor judecătorești, pe o perioadă de 3 ani.

(2) Pentru suspendarea din funcție sau excluderea din profesie este obligatorie cercetarea prealabilă, care se efectuează de inspectori generali din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești.

(3) Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului și să-și formuleze apărarea.

(4) Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătorești citează părțile și pronunță o hotărâre motivată care se comunică acestora.

(5) Împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești părțile pot face contestație, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definitivă și poate fi atacată cu contestație la curtea de apel.

(6) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Astfel, ceea ce se atacă în fața instanței de contencios administrativ este hotărârea Comisiei superioare de disciplină și cum o atare hotărâre este pronunțată în cadrul contestației formulate împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești, este evident că o atare contestație este supusă exigenței motivării.

Ca atare, procedând la soluționarea contestației, curtea de apel verifică legalitatea și temeinicia hotărârii Comisiei superioare de disciplină prin raportare, în mod evident, la contestația administrativă formulată de executorul judecătoresc și o atare precizare se impune a fi făcută, întrucât contestația la nivelul Comisiei superioare de disciplină nu reprezintă o procedură prealabilă, în înțelesul art. 7 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce actul administrativ dedus judecății este însăși hotărârea Comisiei superioare de disciplină și nu hotărârea Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești.

Astfel, în eventualitatea în care instanța de contencios administrativ găsește întemeiată acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 va proceda la anularea hotărârii Comisiei superioare de disciplină(actul vătămător subiectului de sezină) și, în consecință, va proceda la rejudecarea contestației formulate de executorul judecătoresc, cu luarea în considerare a motivelor de fapt și de drept menționate în contestația administrativă, formulată împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești.

În cadrul unei atare proceduri, instanța nu poate invoca, din oficiu, motive de nelegalitate la adresa hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești, fiind de subliniat faptul că principiul disponibilității în procesul civil este aplicabil și în cazul acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv.

Prin urmare, recurenta reclamantă nu se poate declara surprinsă de faptul că prima instanță a procedat la soluționarea acțiunii sale îndreptate împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină cu luarea în considerare a faptului că executorul judecătoresc nu a arătat motivele pentru care a criticat hotărârea Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești, nefiind necesar ca o atare împrejurare să fie pusă explicit în discuția părților din moment ce aceasta vizează înseși limitele învestirii instanței de contencios administrativ.

Cât privește împrejurarea că reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a formula apărări concrete la adresa hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătorești, Înalta Curte arată că această chestiune va căpăta dezlegare în cadrul abordării motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că este nefondată critica grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta reclamantă invocă motivarea contradictorie în privința sentinței civile atacate.

Astfel cum s-a arătat mai sus, recurenta reclamantă susține incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului reține, pe de o parte, că este neîntemeiat primul motiv al contestației privind încălcarea dreptului la apărare de către Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ iar, pe de altă parte, respinge contestația pe fond, pentru considerentul că nu a formulat contestație motivată împotriva Hotărârii nr. 1/15 iulie 2016 a Consiliului de Disciplină din cadrul UNEJ.

Instanța de control judiciar constată că nu există nicio contradicție între considerentele sentinței civile atacate, întrucât înlăturarea criticii privitoare la încălcarea dreptului la apărare al recurentei în faza contestației administrative nu exclude nicidecum justețea concluziei instanței fondului pe marginea nemotivării acestei contestații administrative.

Nefondat este și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind demonstrată pronunțarea Sentinței civile nr. 108 din 12 mai 2017 cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Sub acest aspect, recurenta arată, în esență, că în mod nelegal a fost respinsă cererea de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului său în fața Comisiei superioare de disciplină, context în care s-a aflat și în imposibilitate de a-și motiva contestația declarată împotriva hotărârii Consiliului de Disciplină.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Ca atare, amânarea cauzei poate fi dispusă numai excepțional, iar împrejurarea că avocatul reclamantei nu s-a prezentat și a susținut alte cauze, nu constituie o situație de excepție cât timp contestatoarea a fost citată în timp util.

Constată Înalta Curte că în mod eronat s-a raportat judecătorul fondului la prevederile C. proc. civ., acesta nefiind aplicabil procedurii de cercetare a abaterilor disciplinare săvârșite de executorii judecătorești, însă o atare constatare nu poate conduce la casarea sentinței civile atacate în prezenta cauză, pentru cele ce se cor arăta în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (6) C. proc. civ., procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Procedura de soluționare a acțiunilor disciplinare formulate împotriva executorilor judecătorești se regăsește în cuprinsul Secțiunii a II-a din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, fiind de observat faptul că dreptul la apărare este prevăzut de art. 69 din Regulament, potrivit căruia executorul judecătoresc împotriva căruia a fost promovată acțiunea disciplinară are dreptul să cunoască toate actele dosarului, să solicite probe în apărare și să fie asistat de un avocat(1).

(2) Refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică finalizarea cercetării.

Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că neprezentarea apărătorului executorului judecătoresc conduce la amânarea necondiționată a soluționării acțiunii disciplinare, astfel că și în absența unei reglementări explicite de genul celei consacrate prin art. 222 C. proc. civ., instanțelor disciplinare trebuie să le fie recunoscut dreptul de a aprecia asupra temeiniciei cererii de amânare pentru lipsa de apărare, formulate în cursul soluționării acțiunii disciplinare sau a contestațiilor împotriva hotărârilor disciplinare.

Particularizat cauzei de față, Înalta Curte constată că participarea apărătorului ales al recurentei reclamante la o altă cauză nu poate constitui un motiv de amânare a procedurii necondiționat de nicio circumstanță iar, după cum nici susținerile recurentei, dezvoltate pe marginea caracterului personal al contractului de asistență juridică nu pot fi primite, în primul rând pentru că orice astfel de contract are caracter personal, fiind încheiat în considerarea competențelor profesionistului în drept și în al doilea rând pentru o clauză de interzicere a substituirii nu poate, așa cum s-a arătat mai sus, să constituie temei pentru amânarea necondiționată a procedurii ori de câte ori avocatul ales nu se înfățișează Consiliului de disciplină sau Comisiei superioare de disciplină.

Prin urmare, faptul că substituirea avocatului nu se poate realiza decât cu acordul clientului, conform prevederilor art. 234 din Statutul profesiei de avocat, nu poate fi interpretat în sensul că dispozițiile art. 69 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 instituie o obligație necondiționată a instanțelor disciplinare de a amâna procedurile, ori de câte ori executorul judecătoresc a ales să fie apărat de un avocat fără posibilitatea de substituire iar acesta nu se prezintă în fața instanțelor disciplinare.

În fine, nimic nu împiedica recurenta reclamantă, personal sau prin apărător, să-și motiveze contestația formulată împotriva hotărârii Consiliului de Disciplină până la termenul de judecată în fața Comisie superioare de disciplină, obligație ce nu se poate susține că nu a fost posibil a fi îndeplinită din cauza imposibilității de prezentare a apărătorului ales în fața Comisiei superioare de disciplină.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii reclamantei de obligare a Ministerului Justiției la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prin cererea conexă, reprezentată de contestația formulată de Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 21 din 7 octombrie 2016 pronunțate de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, reclamantul a solicitat strict reindividualizarea sancțiunii aplicate, astfel că, în contextul în care judecătorul fondului a respins ambele contestații, cu consecința menținerii, totuși, a hotărârii Comisiei superioare de disciplină, nu se poate reține ipoteza căderii în pretenții a Ministerului Justiției față de recurenta reclamantă, pentru a se proceda la acordarea parțială a cheltuielilor de judecată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este fondată nici critica grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel că, pentru toate considerentele anterior arătate, va respinge recursul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 108 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - LM