Decizia nr. 2296/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 100/2018 a Tribunalului Dâmbovița

Obiectul acțiunii și soluțiile pronunțate de instanțe în fazele procesuale anterioare Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, la 03.05.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Dragomirești, prin Primar, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de executare încheiat în data de 23.09.1990, prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului casă de locuit, aparținând reclamantei. Această instanță, prin sentința civilă nr. 459 din 6 februarie 2017, a respins acțiunea în constatare formulată de reclamantă. Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie a declarat apel reclamanta. Prin decizia civilă nr. 100 din 7 februarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de executare încheiat în data de 23.08.1990. A obligat intimata pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 2446 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru fond și apel și onorariu apărător. Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Dragomirești, prin Primar.

Hotărârea de perimare Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, instanța învestită cu soluționarea recursului, a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea sesizării din dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București. La data de 28 iunie 2019 a fost înregistrată la dosar din partea pârâtei o cerere de reluarea judecății, prin care a învederat că motivul de suspendare nu mai subzistă. Prin decizia nr. 587 din 24 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a constatat perimată cererea de recurs formulată în cauză și a obligat recurenta să plătească intimatei suma de 1500 RON cheltuieli de judecată reduse în condițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva hotărârii de perimare a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Dragomirești, prin Primar. În dezvoltarea criticilor, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța a constatat perimată cererea de recurs cu care a fost învestită și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din 01.11.2018, curtea de apel a dispus, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea cauzei până la soluționarea sesizării din dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la termenul din 14.01.2019, a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016, cu privire la următoarea chestiune de drept: "Recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, devin admisibile sau își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 609 din 17 iulie 2018 ?" Având în vedere temeiul de drept ce a stat la baza suspendării prezentei pricini, respectiv art. 520 alin. (4) C. proc. civ., precum și prevederile art. 415 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora "judecata cauzei suspendate se reia din oficiu în cazurile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție’’, soluția oferită de curtea de apel, de a constata perimată judecata cauzei, este una greșită. A mai arătat recurenta că, la 27 iulie 2019, a solicitat prin cerere scrisă reluarea judecății prevalându-se de art. 415 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., text prin intermediul căruia legiuitorul plasează în sarcina instanței obligația de a solicita, din oficiu, reluarea judecății. Or, tocmai actul a fost inițiat în contextul atitudinii pasive a instanței de recurs, care în ciuda împlinirii termenului de 6 luni de la data pronunțării sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a procedat la reluarea judecății în cauza de față. Altfel spus, din moment ce suspendarea a survenit în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., și nu ca urmare a conduitei procesuale a recurentei, practic, în interiorul termenului de 6 luni, orice solicitare în vederea reluării judecății ar fi fost lipsită de temei legal. Față de toate argumentele prezentate, recurenta a considerat că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și soluționarea pe fond a căii de atac.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 13 mai 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că acesta este promovat în termen. Completul de filtru C4, la 14 mai 2020, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților din cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, probate cu chitanța nr. x din 24.06.2020, aflată la dosarul de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Dragomirești, prin Primar, este fondat și urmează a fi admis în limita considerentelor ce urmează să fie expuse: În speță, recurenta susține nelegalitatea deciziei de perimare raportându-se la faptul că, față de temeiul care a condus la suspendarea prezentei pricini în recurs, anume dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecata trebuia reluată din oficiu conform art. 415 alin. (1) pct. 3 din același cod, situație ce exclude curgerea termenului de perimare. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin încheierea din 1 noiembrie 2018, a suspendat judecata recursului declarat de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Dragomirești, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 100 din 7 februarie 2018 a Tribunalului Dâmbovița, până la soluționarea chestiunii prealabile ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, fundamentul fiind reprezentat de prevederile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. Hotărârea prealabilă a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și face obiectul deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 27 februarie 2019. Potrivit acestei decizii, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 (1 octombrie 2018), devin admisibile sau își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ. cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018?". Conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.: "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I." Spre deosebire de suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța care sesizează Înalta Curte cu solicitarea de pronunțare a unei hotărâri prealabile, care este o suspendare legală de drept, obligatorie, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzelor similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, prevăzută de art. 520 alin. (4) reprezintă o suspendare facultativă, în sensul celor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 3 din codul menționat. Ca atare, în acest ultim caz, instanța de judecată are doar posibilitatea, iar nu obligația de a suspenda judecata, măsura putând fi dispusă din oficiu sau la solicitarea părților, dacă se apreciază că aceasta este utilă, oportună ori chiar indispensabilă pentru soluționarea pricinii. Art. 520 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede momentul până la care durează suspendarea, însă, având în vedere dispozițiile generale referitoare la incidentul procedural al suspendării judecății, rezultă că suspendarea durează până la repunerea cauzei pe rol în condițiile art. 415 C. proc. civ. Din cercetarea ipotezelor descrise de această normă prin care se prevăd modalitățile de reluare a judecării procesului, astfel cum este reglementată la data inițierii procesului, 3 mai 2016, spre deosebire de modificarea survenită prin Legea nr. 310/2018, la art. I pct. 39 (intrată în vigoare la 21 decembrie 2018 și care nu este aplicabilă prezentului litigiu în temeiul art. 24 din C. proc. civ.) potrivit căreia "Judecata cauzei se reia din oficiu în cazurile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție", se constată că nu este reglementată o ipoteză distinctă cu privire la situația suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., precum în cazul hotărârii prealabile solicitate Curții de Justiție a Uniunii Europene - art. 415 pct. 3. Așa fiind, în această situație, pentru identificarea unei norme aplicabile, trebuie a se recurge la aplicarea prin analogie a textului anterior menționat, soluție permisă de dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora pricina se soluționează în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare. Situația asemănătoare reglementată expres de C. proc. civ. este cea de la art. 415 pct. 3, invocată, de altfel, și de recurentă în cadrul motivelor de recurs ca fundament al repunerii pe rol a cauzei. Acest text de lege stipulează că "Judecata cauzei suspendate se reia: 3. În cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene." Art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este în sensul că: "Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 7. în cazul în care instanța formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană." Se constată, potrivit art. 415 pct. 3 C. proc. civ., că judecata cauzei se reia după pronunțarea hotărârii preliminare de către CJUE, iar în cazul ce interesează în speță, prin analogie, se poate stabili că reluarea judecății are loc după pronunțarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Textul invocat nu precizează însă dacă judecata se reia din oficiu sau la cererea uneia dintre părți. Mai mult decât atât, judecata se poate relua după pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (2) C. proc. civ., întrucât de la data pronunțării dezlegarea de drept devine obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea, astfel cum prevede art. 521 alin. (3) din același cod, în timp ce pentru celelalte instanțe (indiferent dacă au dispus sau nu suspendarea facultativă prevăzută de art. 520 alin. (4) dezlegarea dată chestiunii de drept devine obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Cu privire la această chestiune de drept - "interpretarea dispozițiilor art. 520 alin. (4) prin raportare la art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă redeschiderea judecății cauzei, după pronunțarea hotărârii prealabile, este un act de procedură ce trebuie efectuat din oficiu", a existat o altă sesizare pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 52 din 3.07.2017, publicată în M. Of. nr. 764 din 26.09.2017, pentru motivul neîndeplinirii nivelului de dificultate a chestiunii de drept, de natură a reclama intervenția instanței supreme pe calea mecanismului hotărârii prealabile. Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii (paragraful 25), s-a arătat: "Ceea ce se impune este doar realizarea unui simplu raționament judiciar, prin citirea textului a cărui interpretare formează obiectul sesizării în corelare cu textul-cadru din materia reluării judecării procesului, respectiv art. 415 din C. proc. civ., și cu înțelegerea faptului că procedura hotărârii prealabile a fost creată pentru a-i facilita judecătorului, iar nu părților interpretarea unui text de lege." La această decizie și cele reținute în considerentele sale a făcut trimitere și Curtea Constituțională prin decizia nr. 672 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 21 martie 2019, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ. Instanța de contencios constitutional a reținut că "reluarea judecării procesului în contextul art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea părților numai în cazurile menționate în cuprinsul acestui articol. Legiuitorul a prevăzut, la pct. 4 al art. 415 din C. proc. civ. doar că reluarea judecării procesului se face și prin alte modalități prevăzute de lege." În consecință, raportat la situația particulară din prezentul litigiu, în care judecata recursului a fost suspendată până la pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte apreciază că, în condițiile în care mecanismul întrebării prealabile este de natură a fi util, în primul rând, instanței în interpretarea unui text de lege sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, rezultă că, după suspendarea facultativă dispusă în atare circumstanțe, cauza trebuie repusă pe rol din oficiu după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei date pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, acest moment echivalând cu încetarea cauzei de suspendare. Totodată, obligația instanței de a dispune repunerea cauzei pe rol din oficiu nu înlătură dreptul oricăreia dintre părți de a solicita redeschiderea procesului prin formularea unei cereri de reluare a judecății, astfel cum a procedat și recurenta prin înscrisul transmis instanței prin fax la 27 iunie 2018 . În concluzie, ori de câte ori un act de procedură trebuie efectuat din oficiu, părților nu li se poate reține vreo culpă pentru rămânerea dosarului în nelucrare, astfel încât, constatându-se îndeplinită această condiție împreună cu aceea a trecerii unui termen de 6 luni de la rămânerea cauzei în nelucrare, să fie posibilă aplicarea sancțiunii procedurale a perimării cererii. În acest sens devin operante dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive ce nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată. În acord cu aceste clarificări, Înalta Curte notează că instanța de recurs era ținută a constata că motivul suspendării dispuse în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a încetat la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicare ce a operat la 27 februarie 2019, sancțiunea perimării neputând fi aplicată deoarece se opun prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. și împrejurarea că repunerea cauzei pe rol trebuia realizată din oficiu, cu atât mai mult cu cât măsura suspendării a fost ințiată din oficiu. De menționat este faptul că s-a cerut reluarea judecății și de către recurentă în interiorul termenului de 6 luni de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, respectiv la 27.06.2019. Concluzia, în urma analizării criticilor din prezentul recurs, este că în mod greșit curtea de apel a perimat cererea de recurs formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Dragomirești, prin Primar, reținând, în primul rând, că sesizarea prealabilă a fost soluționată la 14.01.2018, în loc de 14.01.2019, chestiune relevantă în aprecierea curgerii termenului de perimare, iar, în al doilea rând, că recurentei îi incumba obligația de a cere repunerea pe rol a litigiului. Așadar, sunt fondate criticile relevate și sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care conduc la soluția de admitere a recursului în temeiul art. 497 raportat la art. 496 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei aceleiași curți de apel, pentru continuarea judecății recursului având în vedere dezlegările date prin prezenta decizie. Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse de intimata A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte consideră că la acest moment procesual nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei, în soluționarea recursului.