ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2019

Ședința publică din data de 9 aprilie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 24 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Garda de Coastă Constanța la plata sumei de 511.707,98 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x-259 din 14 septembrie 2016, a penalităților de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1186-1196 C. civ. și art. 192 C. proc. civ.

La 20 ianuarie 2017, Societatea Națională de Radiocomunicații S.A. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, prin care a solicitat admiterea acțiunii introductive și, implicit, a cererii de intervenție.

Prin încheierea din 22 februarie 2017, Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă a încuviințat cererea de intervenție accesorie.

Prin sentința civilă nr. 528 din 22 martie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte cererea reclamantei A. S.A. și a intervenientei accesorii Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă Constanța; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 511.707,98 RON, reprezentând contravalorea facturii nr. x-259 din 14 septembrie 2016; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la penalități de întârziere; a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 18.722,08 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta Garda de Coastă Constanța a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 556 din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Garda de Coastă Constanța împotriva sentinței primei instanțe și a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimată-reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în cuantum de 6.843,79 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta Garda de Coastă Constanța a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii, iar în subsidiar, obligarea sa la plata serviciilor în limita a 1.500 dolari pe lună.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului, după care a susținut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea primului motiv de casare, autoarea recursului a arătat, în sinteză, că instanța de apel a înlăturat toate criticile formulate împotriva sentinței primei instanțe, fără nicio motivare.

Astfel, deși în baza probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a constatat că, din modul de completare a formularului pentru activarea serviciului, rezultă că s-a solicitat monitorizarea traficiului, a respins criticile formulate în apel fără o motivare în acest sens.

În plus, autoarea recursului a învederat că instanța de apel a motivat admiterea unui eventual apel incident al intimatei-reclamante, reținând că părțile în litigiu au semnat contractul de prestrări servicii nr. x din 1 februarie 2011. Or, această motivare este greșită, întrucât recurenta-pârâtă nu este parte în contractul respectiv.

Împrejurarea că în anexa acestui contract este menționat un terminal utilizat de Garda de Coastă Constanța nu conduce la opozabilitatea contractului față de această parte, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1178 C. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat, în sinteză, că sunt incidente prevederile art. 1170, art. 1268 și art. 1558 C. civ.. În continuare, a susținut că, din moment ce intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de notificare a recurentei-pârâte la atingerea pragului menționat în formularul de activare a serviciilor, această din urmă parte nu putea fi obligată la plata serviciilor.

Deși prima instanță a apreciat că nu s-a solicitat notificarea prin completarea formularului, instanța de apel a constatat că au fost solicitate monitorizarea și transmiterea de notificări.

Importanța monitorizării și transmiterii de notificări a fost determinată de necesitatea încadrării în bugetul alocat de B., care a finanțat întreaga misiune.

Așadar, recurenta-pârâtă a subliniat că a solicitat sistarea serviciilor la apropierea de pragul maxim menționat în bugetul alocat misiunii.

Dacă intimata-reclamantă și-ar fi respectat obligația de a notifica pe recurenta-pârâtă la atingerea pragurilor înscrise în formular nu ar mai fi fost folosite în continuare serviciile, în condițiile în care exista alternativa transmiterii datelor.

Recurenta-pârâtă a arătat că traficul de date ridicat a fost realizat ca urmare a necunoașterii faptului că au fost depășite pragurile din formularul de activare a serviciilor.

Astfel, neîndeplinirea obligației de notificare de către intimata-reclamantă, singura abilitată să măsoare utilizarea pe scară largă a serviciilor, a condus la generarea unor costuri semnificative, care au depăsit bugetul alocat recurentei-pârâte.

Prin întâmpinarea depusă la 14 iunie 2018, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 5 iulie 2018, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul este admisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Or, în considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, s-a reținut că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia recurată a fost pronunțată la 4 octombrie 2017, rezultă că nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiții, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului.

În ședința din 9 aprilie 2019, constatând că părțile și-au exprimat acordul de soluționare a recursului în completul de filtru, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, Înalta Curte va proceda la examinarea recursului în completul de filtru, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului susține, în esență, că instanța de apel a înlăturat toate criticile formulate împotriva sentinței primei instanțe, fără nicio motivare.

În legătură cu aceste critici, instanța supremă constată că în cuprinsul deciziei recurate au fost examinate condițiile angajării răspunderii civile contractuale a recurentei-pârâte, ca urmare a neplății prețului datorat pentru serviciile prestate de intimata-reclamantă.

În urma unei analize detaliate, instanța de apel a constatat că sunt întrunite aceste condiții, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul pârâtei, menținând astfel soluția primei instanțe.

Având în vedere că excepția de neexecutare a contractului are natura unei apărări de fond, nefiind o veritabilă excepție în sensul art. 247 C. proc. civ., rezultă că aceasta a fost respinsă implicit, ca urmare a constatării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale a recurentei-pârâte.

Chiar dacă instanța de apel nu a făcut referiri exprese la excepția de neexecutare a contractului, această apărare de fond a fost analizată implicit cu ocazia examinării condițiilor răspunderii civile contractuale.

Cum motivarea hotărârii nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, rezultă că examinarea în ansamblu a criticilor din cererea de apel echivalează cu cercetarea fondului litigiului.

Așadar, expunerea de către instanța de apel a motivelor de fapt și de drept care au justificat soluția adoptată conduce la concluzia că hotărârea recurată respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În aceste condiții, instanța supremă reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că sunt incidente prevederile art. 1170, art. 1268 și art. 1556 C. civ.. În continuare, susține că, din moment ce intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de notificare a recurentei-pârâte la atingerea pragului menționat în formularul de activare a serviciilor, această din urmă parte nu putea fi obligată la plata serviciilor.

În legătură cu aceste critici, instanța supremă constată că prima instanță a reținut că, în formularul completat de pârâtă, la rubrica "configurarea pentru măsurarea utilizării pe scară largă pe SIM", aceasta a bifat atât opțiunea DA, cât și opțiunea NU și nu a bifat opțiunea autosuspedării cartelei SIM în cazul atingerii unui anumit prag valoric lunar. Aceeași instanță a apreciat că pârâta nu a solicitat limitarea serviciului la o anumită valoare, cu atenționarea la ajungerea la un anumit prag valoric, nefiind instituite obligații în sarcina reclamantei.

Instanța supremă reține că opțiunile contradictorii bifate de către recurenta-pârâtă referitoare la notificarea sa în cazul atingerii unui anumit prag valoric lunar relevă că prevederile contractuale conținând aceste opțiuni sunt neclare.

Or, operațiunea de interpretare a clauzelor susceptibile de mai multe înțelesuri, realizată în vederea determinării voinței reale a părților contractante, presupune evaluarea probelor aflate la dosarului cauzei.

Cum interpretarea clauzelor respective s-a realizat în urma evaluării înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că statuările instanțelor devolutive, în sensul inexistenței obligațiilor de notificare a recurentei-pârâte și de sistare a serviciilor la atingerea unui anumit prag valoric lunar, se impun a fi respectate și în recurs, întrucât vizează situația de fapt a cauzei.

Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care limitează instanța de recurs la analizarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, stabilirea situației de fapt rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de fond.

Nefiind instituite în sarcina intimatei-reclamante obligații de notificare a recurentei-pârâte și de sistare a serviciilor la atingerea unui anumit prag valoric lunar, rezultă că în mod corect nu s-a reținut incidența în cauză a excepției de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1556 C. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că normele de drept material au fost corect aplicate raportului juridic dedus judecății, fiind astfel nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanța supremă constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea formulată în recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Garda de Coastă Constanța împotriva deciziei civile nr. 556 din 4 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.